Reclassification dispute: Recursion dismissed as unfounded, upholding the recording of appeal peremption

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2022

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună:

- anularea parţială a deciziei emise de către pârâtă sub nr. x/20.07.2018, cu privire la funcţia de grefier pe care o consemnează ca fiind deţinută de către reclamant;

- anularea parţială, sub aspectul funcţiei deţinute, a tuturor actelor succesive care consemnează funcţia sa ca fiind aceea de grefier şi care au fost emise între 01.02.2005 şi data emiterii de către pârâtă a deciziei nr. 147/RU/20.07.2018;

- repunerea în situaţia anterioară consemnării, în carnetul său de muncă, la poziţia 21, la data de 01.02.2005, a funcţiei de grefier, respectiv repunerea în situaţia în care ocupa funcţia de specialitate informatică în care a fost legal încadrat;

- obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să se dispună încadrarea sa în funcţia de personal auxiliar de specialitate informatică în cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, sub denumirea de specialist IT, aşa cum această funcţie este denumită în cuprinsul art. 3 din Legea nr. 567/2004, sau sub denumirea de grefier informatician, aşa cum aceeaşi funcţie este denumită în cuprinsul art. 34 din Legea nr. 567/2004;

- obligarea pârâtei la plata, în favoarea reclamantului, a diferenţei dintre drepturile care i se cuveneau pentru funcţia de grefier informatician/specialist IT şi cele pe care le-a primit pentru funcţia de grefier în perioada 05.11.2015-31.12.2017;

Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, prin sentinţa nr. 65/CAF/2019 din 8 februarie 2019, a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a declinat la secţia I civilă - Complet specializat în conflicte de muncă, spre competentă soluţionare, acţiunea civilă formulată reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Alba Iulia.

Cauza a fost înregistrată la data de 26 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Alba, secţia I civilă, sub nr. x/2018*.

La termenul din 21 mai 2019, instanţa de judecată a respins excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei I civile a Tribunalului Alba şi a acordat termen în vederea continuării judecării cauzei la data de 11 iunie 2019.

Prin sentinţa civilă nr. 1056/2019 din 2 iulie 2019, pronunţată de Tribunalul Alba, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de către pârâta Curtea de Apel Alba Iulia; s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Alba Iulia.

Împotriva încheierii din 21 mai 2019 şi a sentinţei civile nr. 1056/2019 din 2 iulie 2019, ambele pronunţate de Tribunalul Alba, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, reclamantul A. a formulat apel, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, la data de 21 august 2019.

În faza procesuală a apelului, la termenul din 5 martie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a dispus suspendarea judecăţii apelului, în conformitate cu dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

La data de 3 septembrie 2020, apelantul-reclamant A. a formulat o cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii, sens în care instanţa de judecată a fixat termen la data de 12 noiembrie 2020.

Pentru acest termen, apelantul a depus la dosar note scrise, prin care a solicitat, în principal, "suspendarea judecăţii, în temeiul art. 411 alin. (2) C. proc. civ. - în situaţia în care niciuna dintre păţi nu se prezintă la apelul făcut în cauză şi nici nu solicită judecarea cauzei în lipsa părţilor"; în subsidiar, a solicitat acordarea unui termen pentru a se soluţiona cererea de strămutare.

Prin încheierea din 12 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, faţă de lipsa părţilor şi precizările din notele scrise prin care nu se solicită judecarea cauzei în lipsă, ci, dimpotrivă, s-a solicitat suspendarea cauzei pentru lipsa părţilor, s-a dispus menţinerea măsurii suspendării cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 teza I din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1563/2021 din 28 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a constatat perimarea apelului declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1056/2019 din 2 iulie 2019 a Tribunalului Alba, secţia I civilă.

Împotriva acestei decizii, recurentul-reclamant A. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 17 noiembrie 2021.

Decizia recurată a fost criticată de către recurentul-reclamant A. sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Înainte de împlinirea termenului de perimare de 6 luni, la 3 septembrie 2020, apelantul-reclamant a formulat cerere de repunere pe rol în vederea continuării judecării apelului, fiind stabilit termen la data de 12 noiembrie 2020.

Între data formulării cererii de repunere pe rol (03.09.2020) şi termenul de judecată stabilit de către instanţa de apel (12.11.2020), apelantul a formulat cerere de strămutare, iar Înalta Curte a comunicat instanţei de apel, la 4 noiembrie 2020, faptul că a fost înregistrată respectiva cerere de strămutare.

La termenul din 12 noiembrie 2020, instanţa de apel a menţinut suspendarea judecăţii şi, în mod corect, nu a invocat excepţia perimării, arătând astfel, în mod implicit, că nu a reţinut existenţa vreunei cauze de perimare, respectiv că, până la acel moment, pricina nu a rămas în nelucrare, din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

Într-adevăr, partea reclamantă a formulat cerere de repunere pe rol înainte de împlinirea termenului de perimare de 6 luni şi, ulterior, în intervalul de timp dintre formularea cererii de repunere pe rol şi termenul de judecată fixat de instanţă, interval pentru a cărui curgere nu este culpabilă partea, aceasta a îndeplinit un nou act de procedură, respectiv a formulat cerere de strămutare.

Cursul perimării a început să curgă, pentru un nou interval de 6 luni, de la data formulării cererii de strămutare, respectiv de la 4 noiembrie 2020.

La data de 20 ianuarie 2021, instanţa supremă a soluţionat cererea de strămutare.

Din nou, cursul perimării a început să curgă, pentru un nou interval de 6 luni, de la data pronunţării hotărârii prin care a fost soluţionată cererea de strămutare, respectiv de la 20 ianuarie 2021.

În condiţiile în care în cuprinsul art. 416 alin. (2) din C. proc. civ. se arată că termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă, iar normele care reglementează competenţa de soluţionare a cererilor de strămutare stabilesc că asemenea cereri se soluţionează de o altă instanţă decât cea învestită cu judecarea cauzei, nu se poate reţine că hotărârea prin care s-a soluţionat cererea de strămutare nu ar fi fost un act de procedură îndeplinit de instanţă, în sensul pe care termenul de "instanţă" îl are în textul articolului 416 alin. (2) din C. proc. civ., adică nu se poate pretinde, în speţă, că numai actele îndeplinite de instanţa de apel se circumscriu prevederilor legale anterior evocate şi că actele îndeplinite de instanţa care soluţionează cererea de strămutare nu sunt acte procedurale de la care curge termenul de perimare.

La data de 10 mai 2021, apelantul-reclamant a depus o altă cerere de repunere a cauzei pe rol, iar instanţa de apel a stabilit termen de judecată la 28 octombrie 2021.

Având în vedere data ultimului act de procedură îndeplinit de instanţă, respectiv 20 ianuarie 2021 (când s-a soluţionat cererea de strămutare) şi data formulării cererii de repunere pe rol (10 mai 2021) se constată că intervalul dintre cele două date menţionate este mai mic de 6 luni, astfel încât nu poate fi reţinută perimarea apelului.

Cu toate acestea, instanţa de apel a invocat, din oficiu, excepţia perimării apelului pe care a admis-o, astfel că au fost aplicate în mod greşit şi, totodată, încălcate dispoziţiile art. 416 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.

În acest context, recurentul-reclamant A. apreciază că sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8, raportat la art. 416 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.

O altă critică se referă la faptul că la termenul din 28 octombrie 2021 instanţa de apel a admis cererea reclamantului şi a repus cauza pe rol, pronunţând această soluţie în sala de judecată, anterior invocării excepţiei perimării, adică a îndeplinit ea însăşi un act de procedură (acela de a repune cauza pe rol, ca urmare a admiterii cererii uneia dintre părţi după suspendarea datorată lipsei părţilor), act care constituie momentul de la care începe să curgă un nou termen de perimare, după care, a invocat perimarea, aşadar curgerea unui interval de 6 luni de la data îndeplinirii ultimului act de procedură de către părţi sau de către instanţă.

În accepţiunea recurentului-reclamant, sunt incidente, şi sub acest aspect, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8, raportat la art. 416 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.

Autorul căii de atac a mai arătat că admiterea cererii sale, urmată de repunerea cauzei pe rol, adică de reluarea judecăţii, este contradictorie soluţiei date ulterior, în aceeaşi şedinţă de judecată, prin aceeaşi hotărâre, de constatare a perimării apelului.

Reluarea judecăţii şi constatarea perimării sunt noţiuni cu sensuri diametral opuse şi, evident, contradictorii. Aşadar, şi motivele pentru care s-a repus cauza pe rol la cererea părţii, după ce judecata a fost suspendată pentru lipsa părţilor, sunt contradictorii motivelor pentru care, ulterior, în aceeaşi şedinţă de judecată, s-a invocat şi s-a admis excepţia perimării. Această împrejurare atrage incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

La termenul din 24 februarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a suspendat judecata recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1563/2021 din 28 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, conform dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant A. a transmis la dosar, la data de 25 martie 2022, o cerere de repunere pe rol a cauzei, în cuprinsul căreia a solicitat instanţei să procedeze la judecarea cauzei şi în lipsa părţilor, sens în care s-a stabilit termen la 16 iunie 2022, pentru discutarea cererii de repunere pe rol şi recurs, când s-a pronunţat prezenta decizie.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, raportat la criticile formulate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că, deşi recurentul-reclamant a indicat în mod expres motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile acestuia, în sensul aplicării greşite a dispoziţiilor legale referitoare la perimare, se circumscriu ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi analizate.

Acest motiv de recurs este incident când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Recurentul-reclamant A. a susţinut, sub un prim aspect, faptul că a depus la dosar o cerere de repunere pe rol înainte de împlinirea termenului de perimare de 6 luni şi, ulterior, în intervalul de timp dintre formularea cererii de repunere pe rol şi termenul de judecată fixat de instanţă, interval pentru a cărui curgere nu este culpabilă partea, aceasta a îndeplinit un nou act de procedură, respectiv a înregistrat o cerere de strămutare a judecării cauzei pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, chestiunea de drept supusă analizei vizează greşita aplicare a sancţiunii perimării apelului, în condiţiile în care a început să curgă un nou interval de 6 luni, de la data formulării cererii de strămutare, respectiv de la 4 noiembrie 2020.

Perimarea reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului în intervalul de timp de 6 luni.

Cerinţele prevăzute de lege pentru a interveni sancţiunea perimării decurg din conţinutul art. 416 din C. proc. civ., fiind necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, care nu a acţionat în scopul reluării judecăţii, deşi avea posibilitatea să o facă.

De asemenea, instanţa supremă reţine că părţilor le revine îndatorirea de a contribui la desfăşurarea fără întârziere a procesului şi de a urmări finalizarea acestuia, potrivit art. 10 din C. proc. civ., iar în măsura în care acestea nu-şi respectă obligaţia de a-şi îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, legea prevede o serie de sancţiuni, printre care şi perimarea.

Cu privire la cursul perimării, prevederile art. 417 din C. proc. civ. reglementează un singur caz de întrerupere a termenului de perimare şi anume acela în care perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Din redactarea acestui text de lege rezultă că legiuitorul a înţeles să impună îndeplinirea cumulativă a două condiţii pentru ca un act de procedură să poată avea caracter întreruptiv de perimare:

a) actul de procedură trebuie, în mod necesar, să fie îndeplinit de partea care justifică un interes;

b) actul de procedură trebuie să fie îndeplinit cu scopul de a continua judecata pricinii;

În cauza de faţă, suspendarea judecăţii apelului formulat de apelantul-reclamant A. împotriva încheierii din 21 mai 2019 şi a sentinţei civile nr. 1056/2019 din 2 iulie 2019, ambele pronunţate de Tribunalul Alba, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., la termenul de judecată din 5 martie 2020, dată de la care a început să curgă termenul de perimare.

Înalta Curte constată însă că, de la data suspendării judecăţii apelului (05.03.2020) şi până la data constatării perimării prin decizia atacată (28.10.2021), apelantul-reclamant nu a efectuat niciun act procedural cu eficienţa pretinsă de acesta, adică din care să rezulte intenţia de a continua judecata, astfel cum impun dispoziţiile imperative ale art. 417 din C. proc. civ., în virtutea cărora cursul perimării ar fi putut fi întrerupt.

Prin memoriul de recurs s-a arătat că a fost formulată o cerere de repunere pe rol înăuntrul termenului de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (2) din C. proc. civ. care, în opinia recurentului, ar fi întrerupt termenul de perimare.

Contrar susţinerilor recurentului, cererea de reluare a judecăţii, neurmată de repunerea efectivă pe rol şi lipsită de intenţia continuării judecăţii nu au efecte juridice în planul sistării perioadei de timp în raport de care este prevăzută sancţiunea perimării.

Actul de procedură întreruptiv al termenului de perimare trebuie să fie făcut cu intenţia clară de a continua judecata, situaţie faţă de care o cerere de repunere pe rol lipsită de această finalitate nu are, prin ea însăşi, doar prin simpla formulare, această funcţie.

Aşadar, simpla formulare a unei cereri de repunere pe rol fără ca partea să se prezinte în instanţă sau să solicite judecata în lipsă nu are ca efect repunerea cauzei pe rol.

Prin cererea de repunere pe rol a cauzei, înregistrată la data de 3 septembrie 2020, nu s-a urmărit continuarea judecăţii, întrucât nu a fost însoţită de o cerere de judecare în lipsă, omisiune care a făcut să subziste impedimentul în continuarea judecăţii pentru care instanţa de apel dispusese anterior suspendarea voluntară, conform dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Din actele existente la dosar reiese că recurentul nu a efectuat vreun act de procedură apt să releve ieşirea sa din pasivitate anterior împlinirii termenului de perimare.

Nici faptul că apelantul-reclamant a solicitat strămutarea judecării cauzei nu poate conduce la concluzia că s-a întrerupt cursul perimării, având în vedere, pe de o parte, împrejurarea că la data de 4 noiembrie 2020 era deja împlinit termenul de perimare, iar, pe de altă parte, instituţia strămutării nu are ca scop continuarea judecăţii în dosarul în care s-a dispus măsura suspendării, ci strămutarea acestuia la o altă instanţă, egală în grad.

În acest context, va fi înlăturată şi susţinerea recurentului-reclamant, potrivit căreia a început să curgă un nou interval de 6 luni, de la data pronunţării hotărârii prin care a fost soluţionată cererea de strămutare, respectiv de la 20 ianuarie 2021.

Este lipsită de fundament critica referitoare la faptul că la termenul din 28 octombrie 2021 instanţa de apel a admis cererea reclamantului şi a repus cauza pe rol, pronunţând această soluţie în sala de judecată, anterior invocării excepţiei perimării, adică a îndeplinit ea însăşi un act de procedură (acela de a repune cauza pe rol, ca urmare a admiterii cererii uneia dintre părţi după suspendarea datorată lipsei părţilor), act care constituie momentul de la care începe să curgă un nou termen de perimare.

Dacă s-a accepta o asemenea teză, ar însemna că niciodată instanţa de judecată nu ar putea să constate că a operat sancţiunea perimării.

Recurentul-reclamant A. a invocat şi motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., text de lege potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Critica circumstanţiată acestui motiv de recurs vizează faptul că admiterea cererii sale, urmată de repunerea cauzei pe rol, adică de reluarea judecăţii, este contradictorie soluţiei date ulterior, în aceeaşi şedinţă de judecată, prin aceeaşi hotărâre, de constatare a perimării apelului.

Înalta Curte subliniază că, pentru a răspunde exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., contradicţia la care se referă textul de lege trebuie să se regăsească fie între considerente şi dispozitiv (ceea ce nu este cazul, în speţă), fie să se manifeste în cadrul considerentelor, însă de o asemenea manieră încât hotărârea să poată fi apreciată ca fiind, practic, nemotivată ori să cuprindă contradicţii în termeni (situaţii care, de asemenea, nu se regăsesc în cauză).

Argumentele prezentate de Curtea de Apel Alba Iulia sunt în deplină concordanţă unele cu altele şi fundamentează, în mod corespunzător, soluţia cuprinsă în dispozitiv, respectiv aceea de constatare a perimării apelului declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanţe.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite în cauză cerinţele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 din C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de către recurentul-reclamant A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1563/2021 din 28 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2022.