Recusal of judges in commercial dispute over debt recovery

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 03.11.2010 pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2010, reclamanta Complexul Energetic Turceni S.A., (în continuare, "C.E. Turceni S.A."), a chemat în judecată pe pârâţii A., fost director general al C.E. Turceni S.A., B., fost director de investiţii şi C., fost director comercial, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 38.153,71 RON, reprezentând prejudiciu patrimonial cauzat ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale şi a mandatului acordat de acţionari, cu ocazia achiziţionării unui utilaj terasier.

Pe parcursul procesului, la 07.04.2015, reclamanta şi-a majorat cererea la suma de 836.570 RON şi dobânda legală aferentă, iar calitatea procesuală a fost preluată de COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. (în continuare, "C.E. OLTENIA S.A."), ca urmare a fuziunii prin absorbţie derulată de cele două societăţi.

Prin sentinţa nr. 113/22.12.2016, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a respins ca tardive excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, a respins ca neîntemeiate excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune, a lipsei calităţii procesuale pasive şi a lipsei obiectului cererii, a admis în parte acţiunea având ca obiect pretenţii şi a obligat pârâţii la plata în solidar către reclamantă a sumei de 171.723,71 RON, cu titlu de despăgubiri civile şi a sumei de 300 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamanta şi pârâţii A., B. şi C., ultimii doi exercitând calea de atac şi împotriva încheierii de şedinţă din 11.11.2015.

Prin decizia nr. 786/26.11.2017, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins ca nefondate apelurile.

Împotriva acestei decizii, reclamanta şi pârâţii A., B. şi C. au declarat recurs, respins prin decizia nr. 3368/19.09.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Prin cererea înregistrată în 20.12.2019 sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, C. a solicitat revizuirea sentinţei nr. 113/22.12.2016 a Tribunalului Gorj, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 (în continuare "noul C. proc. civ..") şi a art. 322 pct. 5 C. proc. civ., invocând în susţinerea cererii, hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2019 - sentinţa penală nr. 102/18.04.2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia Penală, menţinută prin decizia penală nr. 388/04.11.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Cereri întemeiate pe acelaşi caz de revizuire au înregistrat şi B. la data de 14.01.2020 precum şi A. la data de 12.02.2020; primul s-a prevalat de sentinţa penală nr. 72/20.03.2019 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia Penală în dosarul nr. x/2019, iar cel de al doilea, de decizia penală nr. 382/31.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2019.

Prin sentinţa nr. 75/29.06.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a respins cererile de disjungere formulate şi cererile de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 5 din noul C. proc. civ. şi le-a încuviinţat pe cele întemeiate pe pct. 6, schimbând sentinţa nr. 113/22.12.2016 şi respingând acţiunea însuşită de C.E. OLTENIA S.A.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta C.E. OLTENIA S.A., respins prin decizia nr. 568/17.11.2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă ca tardiv formulat.

Împotriva acestei decizii din apel, reclamanta a declarat recurs, admis prin decizia nr. 455/24.02.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă; decizia nr. 568/17.11.2020 a fost casată, iar cauza trimisă aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.

Înalta Curte a stabilit că cererii îi este aplicabil C. proc. civ. de la 1865, respectiv a regulilor care au guvernat soluţionarea cauzei finalizate prin sentinţa civilă nr. 113/22.12.2016, în temeiul art. 328 alin. (1) din cod, care prevede că hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. Subsecvent, a reţinut că, dată fiind soluţionarea căii de atac în temeiul noului C. proc. civ., apelanta a fost îndreptăţită să promoveze calea de atac în termenul reglementat de art. 468 din cod.

În al doilea ciclu procesual, în apel, prin decizia nr. 452/08.07.2021, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis cererea pârâtei C.E. OLTENIA S.A. de repunere în termenul de apel, a respins excepţia tardivităţii şi a admis apelul declarat, a anulat sentinţa nr. 75/29.06.2020 şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a decide astfel, a statuat că nu poate fi imputată apelantei nerespectarea termenului de declarare a căii de atac, iar cum aceasta a fost promovată în termenul defipt de art. 181 alin. (1) din noul C. proc. civ., nu este incidentă sancţiunea decăderii prevăzută de art. 185 alin. (1). Consecutiv, statuând că instanţa de fond trebuia să aplice legea veche de procedură, a anulat sentinţa şi a trimis cauza acesteia spre rejudecare.

În ciclul procesual subsecvent, prin sentinţa nr. 45/19.04.2022, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a respins cererile de revizuire.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că cererile se întemeiază pe hotărâri pronunţate în contestaţii la executare, în care instanţele penale de executare au constatat că, urmare a deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, care a exclus comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, altfel decât prin încălcarea unui act normativ, lege sau ordonanţă, au fost dezincriminate faptele pentru care revizuenţii au fost condamnaţi. Subsecvent, prima instanţă a dat eficienţă deciziei Curţii Constituţionale nr. 219/02.06.2020, prin care s-a statuat că o decizie prin care se constată neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale de incriminare, ulterior pronunţării unei hotărâri definitive de condamnare atrage, de plano, doar posibilitatea revizuirii laturii penale a cauzei, dar nu şi pe cea a laturii civile, acesta fiind argumentul principal în temeiul căruia cererile de revizuire a fost respinse.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel revizuenţii A., B. şi C.. Prin decizia nr. 505/25.10.2022, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, respingând apelurile, a reţinut că starea de fapt expusă prin sentinţa penală a rămas neschimbată şi, deşi teoretic condiţiile de admisibilitate a căii de atac de retractare sunt îndeplinite, noile hotărâri penale nu cuprind aspecte care să infirme condiţiile răspunderii civile, dezlegate prin sentinţa a cărei revizuire se solicită.

Totodată, a confirmat aprecierea judecătorului fondului, bazată considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 219/02.06.2020, că, dacă o decizie prin care se constată neconstituţionalitatea unei dispoziţii de incriminare, survenită ulterior pronunţării unei hotărâri definitive de condamnare, nu are ca efect revizuirea laturii civile a cauzei penale, o astfel de decizie nu poate determina nici revizuirea hotărârii pronunţate pe cale separată de instanţa civilă.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs revizuentul B. şi revizuenţii C. şi A., solicitând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe; în subsidiar, ultimii doi recurenţi au solicitat admiterea apelului şi, în temeiul art. 327 C. proc. civ., încuviinţarea cererii de revizuire.

Recurentul B. a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar subsecvent dezvoltării unor considerente teoretice privind acest caz de casare, a susţinut că instanţa de apel a încălcat art. 85 din acelaşi cod la termenele din 06.09 şi 18.10.2022, când a considerat legal îndeplinită procedura de citare a sa, în temeiul menţiunii nereale că s-ar fi mutat de la adresă, iar citaţiile nu i-au fost comunicate.

O altă critică, subsumată aceluiaşi motiv, s-a îndreptat împotriva respingerii cererii de amânare formulată pentru termenul din 18.10.2022 de reprezentantul convenţional al celorlalţi revizuenţi.

Al doilea motiv de casare a fost cel prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul susţinând că decizia atacată cuprinde considerente contradictorii, prin care, pe de o parte, se reţine că cererea îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, iar pe de altă parte, că latura civilă nu poate fi revizuită în cazul dezincriminării faptei penale. În al doilea rând, a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt şi de drept ce au condus instanţa de apel la soluţia pronunţată, iar nemotivarea hotărârii echivalează cu necercetarea fondului.

În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ.

Prin propriul recurs, revizuenţii C. şi A. au reproşat instanţei de apel încălcarea dispoziţiilor privind citarea, în privinţa apelantului B. pentru termenul din 18.10.2022, când în mod greşit s-a dat eficienţă art. 98 C. proc. civ., deşi partea nu şi-a modificat domiciliul în timpul soluţionării căii de atac.

În al doilea rând, au imputat instanţei de apel respingerea, la acelaşi termen, a cererii de amânare formulată de reprezentantul lor convenţional, justificată pe considerente medicale, susţinând că a fost încalcat dreptul la apărare, reglementat de art. 24 din Constituţie şi de art. 15 din Legea nr. 304/2004.

Printr-un alt motiv de recurs au criticat greşita aplicare a art. 322 pct. 5 C. proc. civ., combătând concluzia curţii de apel conform căreia dezincriminarea faptelor nu duce la revizuirea sentinţei nr. 113/22.12.2016, întrucât starea de fapt reţinută prin sentinţa penală nu s-a schimbat. Au apreciat că hotărârea atacată s-a întemeiat exclusiv pe hotărârile pronunţate în dosarul penal şi nu pe o analiză de fond a condiţiilor răspunderii pârâţilor, iar dezincriminarea produce efecte în favoarea oricărei persoane care intră sub incidenţa sa, în timp ce scoaterea faptei din sfera ilicitului penal face să nu mai existe prejudiciul.

Recurentul C. a subliniat că a avut încheiat un contract individual de muncă cu C.E. Turceni S.A., fiindu-i aplicabil Codul muncii şi nu Legea nr. 31/1990, pe care s-a întemeiat sentinţa penală nr. 113/22.12.2016.

În drept, aceşti revizuenţi au invocat art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la 08.02.2023, intimata C.E. OLTENIA S.A. a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

A arătat, în combaterea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., că recurentul B. a avut cunoştinţă despre termenul din 18.10.2022, din moment ce a complinit lipsa semnăturii de pe cererea de apel şi nu se poate prevala de nicio neregularitate procedurală. Cu referire la aceeaşi critică, însă susţinută de ceilalţi doi recurenţi, intimata a invocat excepţia lipsei de interes.

A considerat nefondat motivul de recurs privind respingerea cererii de amânare formulată de apărătorul recurenţilor C. şi A., apreciind că aceasta a fost dispusă legal, iar pronunţarea, amânată cu respectarea art. 156 C. proc. civ.

A susţinut că nu este incident art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea fiind motivată, argumentându-se că nu este aplicabil cazul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., inclusiv în considerarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 219/2020.

În privinţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., intimata a susţinut, pe cale de excepţie, nulitatea recursului, dat fiind că sunt reluate motivele de apel, iar în subsidiar, a solicitat respingerea lui ca nefondat, în temeiul deciziei Curţii Constituţionale, amintite anterior.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Excepţiile invocate de intimată - a lipsei de interes şi a nulităţii motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. -, vor fi recalificate şi analizate ca apărări de fond, întrucât nu vizează recursul în ansamblul său, ci doar anumite argumente expuse în susţinerea motivelor de nelegalitate.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., legat de pretinsa nelegală citare a recurentului B., Înalta Curte constată că s-a susţinut ipoteza citării sale nelegale la termenul din 06.09.2022 şi la cel din 18.10 - când cauza a rămas în pronunţare - arătându-se că procedura a fost nelegal îndeplinită, iar dovezile aferente restituite cu menţiunea "destinatar mutat", deşi domiciliul său figurează la adresa respectivă, această obiecţie fiind formulată şi susţinută şi de recurenţii C. şi A..

Cu privire la aceste aspecte, Înalta Curte observă că, în apel, revizuentul B. a fost citat la domiciliul indicat în toate fazele procesuale - jud. Gorj - iar dovezile au fost restituite cu menţiunea "persoana citată schimbându-şi adresa nu s-a putut afla noua adresă"; subsecvent, instanţa de apel a constatat, în temeiul art. 98 C. proc. civ., că procedura de citare cu această parte este legal îndeplinită.

În rejudecarea fondului în ciclul procesual curent, prin adresa nr. x/14.10.2021, Primăria Ţânţăreni a comunicat Tribunalului Gorj că recurentul a vândut imobilul situat la adresa menţionată anterior şi nu i se cunoaşte o altă adresă.

Şi în recurs, domiciliul autorului căii de atac a fost reconfirmat prin interogarea bazei de date DEPABD la 27.01.2023, conform înscrisului aflat la dosar recurs, iar dovezile de îndeplinire a procedurii de citare au fost restituire cu menţiuni similare celor din apel.

Critica este nefondată şi va fi înlăturată, nefiind incidentă ipoteza de casare reglementată de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. care sancţionează încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din acelaşi cod.

Instanţa de apel a dat în mod legal eficienţă art. 98 C. proc. civ., faţă de menţiunea de pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare, potrivit căreia revizentul apare mutat de la adresa indicată în cererea de revizuire.

Alegaţiile autorului căii de atac - care, deşi nu neagă înstrăinarea imobilului în discuţie, se prevalează exclusiv de subzistenţa unui domiciliu inactual în cartea sa de identitate - nu pot fi convertite într-o critică de nelegalitate a deciziei recurate. În cadrul procesual creat în faţa sa şi raportat şi la adresa Primăriei Ţânţăreni evocată anterior, instanţa de apel nu era chemată nici să verifice realitatea afirmaţiilor agentului procedural şi nici să dispună altă modalitate de citare; mai mult, partea nu s-a înscris în fals împotriva menţiunii agentului procedural, care face astfel dovadă deplină, potrivit art. 100 alin. (4) C. proc. civ. Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel nu a soluţionat apelul deşi ar fi constatat vicierea procedurii de citare cu acesta, ci a făcut în mod corect aplicarea art. 98 C. proc. civ. care permite instanţei să procedeze la judecarea cauzei, chiar dacă procedura de citare nu îşi îndeplineşte scopul atunci când imposibilitatea de realizare a procedurii se datorează culpei părţii care nu a indicat noua adresă la care să fie citat.

Însă aspectul cel mai relevant, privitor la ecuaţia legată de citarea părţii, este cel învederat de către intimată, prin întâmpinare, respectiv că, prin semnarea cererii de apel pentru termenul din 18.10.2022 de către B., se atestă că acesta a avut cunoştinţă despre termen, iar din această perspectivă, motivul de recurs analizat nu apare formulat cu bună-credinţă, ci în mod speculativ. De altfel, recurentul însuşi nu a susţinut, nici prin cererea de recurs şi nici prin alte concluzii formulate, că nu ar fi cunoscut termenele de judecată care s-au acordat de către instanţa de apel.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte subliniază că procedura de citare nu este un scop în sine al procesului civil ci reprezintă o demers oficial al instanţei prin care se asigură încunoştinţarea părţilor despre existenţa şi elementele esenţiale ale litigiului, printre care şi a termenului acordat, în vederea asigurării egalităţii de tratament, a caracterului contradictoriu al procedurii de judecată, a dreptului la un proces echitabil şi a respectării dreptului la apărare a părţilor litigante. În eventualitatea în care partea cunoaştea însă despre existenţa litigiului şi a dosarului, eventuala neregularitate privitoare la citarea sa nu este de natură a cauza o vătămare acesteia, câtă vreme informaţiile ce urmau a fi comunicate prin citaţie erau deja cunoscute de destinatar. Iar în absenţa unei vătămări, în acord cu exigenţele art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nu există nici nulitate. Aşa cum rezultă din datele de la dosar (încheierea din 18 octombrie 2022 a Curţii de Apel Craiova), recurentul B. a depus la dosar cererea de apel semnată, aşa cum a solicitat instanţa de apel la termenul anterior, aspect necontestat de către recurent. În aceste condiţii, în care recurentul a cunoscut despre existenţa litigiului, a numărului de dosar şi chiar a depus la dosar o cerere de apel semnată de el însuşi la dosarul cauzei, prin raportare la obligaţiile rezonabile care îi reveneau conform art. 129 alin. (1) C. proc. civ., se poate conchide că recurentul cunoştea despre următorul termen de judecată astfel că eventualul viciu privitor la citarea sa, dacă s-ar fi produs, nu ar fi fost de natură a-i cauza vreo vătămare câtă vreme informaţiile ce urmau a fi transmise prin citaţie erau deja cunoscute de către acesta.

Critica prin care recurenţii C. şi A. afirmă nelegala citare a revizuentului B. urmează a fi înlăturată ca lipsită de interes, fiind întemeiată apărarea formulată de intimată.

Soluţia se impune deoarece vătămarea alegată de aceşti recurenţi nu îi priveşte, iar încălcarea normelor imperative privind citarea poate fi invocată de oricare dintre părţi numai în etapa procesuală în care are loc, în timp ce, în recurs, prin intermediul motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., această nulitate relativă poate fi valorificată doar de cel faţă de care procedura de citare a fost nelegal îndeplinită şi doar dacă, potrivit art. 108 alin. (4), nu a cauzat neregularitatea prin propria faptă.

Cu privire la critica, circumscrisă aceluiaşi motiv de casare, prin care recurenţii C. şi A. au reproşat instanţei de apel respingerea nelegală a cererii de amânare formulată de apărătorul lor pentru termenul din 18.10.2022, Înalta Curte reaminteşte că art. 156 C. proc. civ. consacră o facultate a judecătorului, a cărei manifestare poate fi cenzurată în recurs numai dacă relevă încălcarea marjei de apreciere recunoscută de lege sau nerespectarea alin. (2) a dispoziţiei evocate. Nu există consacrat în dreptul obiectiv un drept al părţii la amânarea judecăţii, ci dispoziţiile art. 156 C. proc. civ. conferă instanţei de judecată atributul exclusiv de apreciere, în raport de motivele invocate şi de circumstanţele litigiului, să amâne judecat sau, dimpotrivă, să respingă cererea, în acest din urmă caz fiind însă obligată să amâne ppronunţarea soluţiei, îndatorire pe care instanţa de apel a respectat-o.

Aşadar, în limitele stabilite de art. 156 C. proc. civ., Înalta Curte nu constată încălcarea normei de procedură, instanţa de control judiciar devolutiv motivând respingerea cererii de amânare pe considerentul că judecata apelului nu era la primul termen şi dispunând amânarea pronunţării pentru 25.10.2022.

De altfel, cei doi revizuenţi nu şi-au exercitat dreptul de a depune concluzii scrise, iar cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată la 20.10.2022, nu a fost motivată, astfel încât să prefigureze o vătămare concretă ce le-a fost cauzată prin faptul că nu au putut fi reprezentanţi la termenul din 18.10.2022, mai ales că pricina - revizuire, cale extraordinară de atac - se afla la al doilea ciclu procesual după casarea cu trimitere apre rejudecare.

Motivul prin care B. reproşează greşita respingere a cererii de amânare formulată de ceilalţi doi recurenţi va fi înlăturat ca lipsit de interes, întrucât vătămare procesuală în discuţie nu îl vizează.

Prin prisma art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul B. a susţinut că decizia recurată nu este motivată, invocând atât lipsa motivelor cât şi existenţa unor considerente contradictorii; această ultimă ipoteză a fost ilustrată prin contrapunerea statuărilor prin care, pe de o parte, curtea de apel a reţinut întrunirea în principiu a condiţiilor de admisibilitate ale căii de atac, cu cele potrivit cărora latura civilă nu poate fi revizuită, în cazul dezincriminării faptei penale.

Cu privire la această critică, Înalta Curte reaminteşte că, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. "Hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde: motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor". În căile de atac, motivarea hotărârii judecătoreşti trebuie să arate argumentele pentru care s-a pronunţat soluţia în calea de atac şi argumentele care au fost înlăturate.

Cazul de modificare evocat sancţionează nerespectarea obligaţiei de motivare a hotărârilor judecătoreşti, încorporată în dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi de art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi este reflectat în jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului; în acest sens sunt relevante hotărârile pronunţate în cauzele Ruiz Torija împotriva Spaniei, Higgins împotriva Franţei sau Hirvisari împotriva Finlandei.

Motivarea hotărârii trebuie să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate şi se impune ca garanţie de legalitate a raţionamentului acestuia, fiind în egală măsură indispensabilă exercitării controlului judiciar.

Însă respectarea obligaţiei de motivare se analizează în raport cu natura hotărârii şi cu circumstanţele speţei, iar în cauza de faţă este relevant art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care - limitând dezbaterile la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază - transferă această configuraţie şi în hotărârea prin care cale de atac este soluţionată.

Pentru a contextualiza critica, se va sublinia că în motivarea apelului comun, actualii recurenţi au reiterat argumentele expuse în cererile de revizuire; în esenţă, au susţinut că sunt întrunite condiţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru că sentinţa atacată s-a întemeiat pe sentinţa penală nr. 274/01.10.2013 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2012, iar infracţiunea pentru care au fost condamnaţi a fost ulterior dezincriminată, ceea ce ar atrage în viziunea lor, potrivit art. 4 C. pen., şi stingerea consecinţelor civile, deci a prejudiciului. S-au referit, totodată, la fondul cauzei, la aprecierea probelor şi la modul în care s-a determinat prejudiciul la acoperirea căruia au fost obligaţi.

Acestor motive curtea de apel le-a răspuns concordant cadrului procesual prevăzut de lege pentru calea de atac de reformare - obiectul dosarului - fiind analizate condiţiile intrinseci ale motivului de revizuire şi conchizându-se că nu sunt îndeplinite; în concret, s-a statuat că dezincriminarea faptelor nu modifică starea de fapt din sentinţa penală nr. 274/01.10.2013 şi are efect numai asupra hotărârii de condamnare, evocându-se considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 219/02.06.2020. Această concluzie a făcut de prisos analiza motivelor referitoare la fondul cauzei, care vizau temeinicia cererii şi deveneau relevante numai dacă aceasta era încuviinţată.

Nici ipoteza de contrarietate a considerentelor nu se verifică; statuările evidenţiate - care confirmă că, în principiu, cererea este admisibilă, însă modul în care s-a schimbat hotărârea penală pe care s-a întemeiat cea civilă nu este de natură să atragă incidenţa ipotezei de revizuire - reflectă o corectă abordare a căii extraordinare de atac, în sensul verificării atât a condiţiilor de admisibilitate a cererii, cât şi a cerinţelor - explicite şi implicite - ale motivului concret invocat.

Faţă de considerentele expuse, instanţa supremă va înlătura ambele laturi ale criticii de nemotivare, impunând concluzia că decizia recurată permite decelarea considerentelor pentru care instanţa de apel a confirmat soluţia primei instanţe, reţinând neîntrunirea în cauză a condiţiilor impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în principal pentru că starea de fapt fixată în dosarul nr. x/2012 nu a fost modificată de hotărârile penale pe care s-au întemeiat revizuenţii, pronunţate în contestaţii la executare promovate subsecvent dezincriminării produse prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 405/2016 şi 392/2017, publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 517/08.07.2016 şi, respectiv, nr. 504/30.06.2017.

În acest moment al analizei sale, Înalta Curte constată caracterul nefondat al motivelor de nelegalitate expuse de recurentul B., astfel încât - statuând asupra caracterului nefondat al recursului - urmează să îl respingă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Continuând examinarea recursului promovat de A. şi C. cu criticile circumscrise art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa supremă va analiza, în primul rând, excepţia nulităţii recursului invocată de intimată, în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ., prin care s-a susţinut că autorii căilor de atac reiau argumentele expuse în cererea de revizuire şi care au primit deja o dezlegare, atât prin sentinţa primei instanţe, cât şi prin decizia recurată.

Această excepţie va fi deopotrivă calificată şi analizată drept apărare pe fondul motivului de recurs vizat, întrucât art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând că "instanţa poate admite recursul, îl poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui.", impune o soluţie unitară căii de atac şi, deci, exclude anularea în parte a acesteia.

Astfel calificată, apărarea va fi înlăturată, deoarece, în afara aspectelor factuale menţionate - care privesc soluţia dată fondului cererii de chemare în judecată şi sunt, într-adevăr, inadmisibile în prezenta cale de atac -, cei doi recurenţi au reproşat instanţei de apel statuarea privind aptitudinea dezincriminării faptei de a sta la baza unei cereri întemeiate pe art. 322 pct. 5 teza a doua C. proc. civ., iar această critică priveşte aplicarea normei de procedură amintite.

Introductiv analizei motivului de recurs, instanţa supremă reaminteşte că principiul securităţii raporturilor juridice presupune că nicio parte sau autoritate a statului nu este îndreptăţită să ceară revizuirea unei hotărâri definitive şi executorii cu scopul de a obţine o reexaminare a cauzei şi o nouă decizie asupra problemei sale, decât atunci când motive substanţiale şi imperative impun acest lucru. Acest principiu este încălcat dacă, în absenţa unor fapte noi, instanţele revin asupra unei chestiuni care fusese deja tranşată şi făcuse obiectul unei decizii definitive; în acest sens sunt hotărârile Curţii Europene în cauzele Rozalia Avram împotriva României, Brumărescu împotriva României, Kehaya şi alţii împotriva Bulgariei sau Riabyhkh împotriva Rusiei.

În acord cu instanţa de apel, Înalta Curte constată că hotărârile pronunţate în contestaţiile la executare în favoarea autorilor prezentei căi de atac nu erau de natură să justifice revizuirea sentinţei atacate, altfel spus, aceste hotărâri noi nu reprezentau motive substanţiale şi imperative care să îndreptăţească reexaminarea condiţiilor răspunderii civile a acestora.

Revizuenţii şi-au întemeiat cererea pe următoarele hotărâri: C., pe sentinţa penală nr. 102/18.04.2019 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia Penală în dosarul nr. x/2019, A., pe decizia penală nr. 382/31.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori pronunţată în dosarul nr. x/2019, iar B., pe sentinţa penală nr. 72/20.03.2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia Penală în dosarul nr. x/2019 (la aceste hotărâri se va face referire cu sintagma "hotărârile din contestaţiile la executare").

Premisa acestor hotărâri a constituit-o faptul că, prin decizia penală nr. 237/24.02.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2012 (în continuare, "decizia penală nr. 237/24.02.2015"), Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a reformat sentinţa nr. 274/01.10.2013 şi a statuat că actualii recurenţi nu au încălcat O.U.G. nr. 34/2006, deci că în sarcina lor nu putea fi reţinută încălcarea unei legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă. Pe acest fundament, în temeiul art. 595 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 4 teza a II-a C. pen., a constatat dezincriminată fapta prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248, combinat cu art. 2481 C. pen., pentru care autorii căii de atac au fost condamnaţi prin sentinţa penală nr. 274/01.10.2013, definitivă prin decizia penală nr. 237/24.02.2015, şi a dispus încetarea executării pedepsei cu închisoarea, a pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor şi a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor, aplicate prin hotărârile menţionate.

Aşadar, instanţele penale de executare au stabilit că dezincriminarea a intervenit întrucât, prin faptele ce au atras condamnarea, revizuenţii nu au încălcat un act normativ cu putere de lege, iar această concluzie a atras incidenţa deciziilor Curţii Constituţionale nr. 405/2016, 392/2017 şi 651/2018. Prin aceasta din urmă decizie, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083/20.12.2018, instanţa de contencios constituţional a statuat că dispoziţiile art. 248 din C. pen. de la 1968 sunt constituţionale numai în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii" şi, respectiv, că sunt neconstituţionale soluţiile din art. 4 C. pen. şi 595 alin. (1) C. proc. pen.. care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare, cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, respectiv nu o califică drept caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative.

Recurenţii afirmă că pentru a li se încuviinţa cererea de revizuire a sentinţei nr. 113/22.12.2016 era suficientă dezincriminarea faptelor pentru care au fost condamnaţi prin sentinţa penală nr. 274/01.10.2013; această susţinere este greşită, astfel cum instanţa supremă va arăta în continuare.

Potrivit art. 322 pct. 5 teza a doua C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, (...) s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Reţinând că finalitatea acestui caz de revizuire este să remedieze situaţia în care hotărârea atacată a rămas fără suportul ei probator, constituit din hotărârea desfiinţată sau modificată, Înalta Curte constată că în cauza de faţă nici hotărârile pronunţate în contestaţiile la executare de care autorii căii de atac s-au prevalat şi nici dezincriminarea faptelor pentru care au fost condamnaţi nu produc acest efect.

Dintr-o primă perspectivă, sentinţa penală nr. 274/01.10.2013 nu a fost desfiinţată sau modificată de hotărârile pronunţate în contestaţiile la executare; potrivit art. 598 C. proc. pen.., astfel de hotărâri soluţionează situaţii juridice care afectează executarea unei hotărâri, însă nu pot determina desfiinţarea sau modificarea hotărârii puse în executare, în contrast cu o cerere de revizuire formulată în temeiul art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., care conduce, în ipoteza admiterii sale, la pronunţarea unei noi hotărâri, potrivit art. 462 alin. (1) din acelaşi cod.

Dintr-o a doua perspectivă, instanţa supremă reliefează că art. 322 pct. 5 C. proc. civ. obliga instanţa la analiza efectului produs de hotărârile pronunţate în contestaţiile la executare asupra stării de fapt reţinute în sentinţa atacată, întrucât, contrar criticii analizate, dezincriminarea faptei nu determină ipso facto exonerarea făptuitorului de răspunderea civilă, astfel cum în mod just au statuat instanţele devolutive, dând eficienţă deciziei Curţii Constituţionale nr. 219/2020 şi art. 4 C. pen.

Altfel spus, soluţia instanţelor penale nu impunea instanţei civile concluzia aneantizării prejudiciului şi nici lipsa de vinovăţie civilă a actualilor recurenţi.

Înalta Curte constată că, prin sentinţa nr. 113/22.12.2016, instanţa de fond a recunoscut autoritatea de lucru judecat a sentinţei penale nr. 274/01.10.2013 complementar analizei pe care a făcut-o condiţiilor faptei ilicite şi prejudiciului; sentinţa expune acţiunile şi inacţiunile reţinute în sarcina fiecăruia dintre pârâţi şi individualizează paguba cauzată intimatei, în întregime emancipat de dezlegările din dosarul penal. De aceea, această sentinţă, prin care a fost soluţionată pe cale separată acţiunea în răspundere civilă a recurenţilor, are aptitudinea de a supravieţui dezincriminării penale a faptelor pentru care aceştia au fost condamnaţi.

În privinţa faptei ilicite, cu privire la revizuentul A., director al C.E. Turceni S.A., s-a reţinut că a dat dispoziţii personalului aflat în subordine din cadrul Exploatării Miniere Jilţ (în continuare, "D."), a transmis datele necesare în vederea întocmirii documentaţiei de achiziţie a utilajului oferit de E. S.R.L., a semnat adresele nr. x emise de Direcţia de investiţii şi achiziţii terenuri - pentru modificarea programului anual de achiziţii produse, achiziţia utilajului terasier şi majorarea valorii estimate -, nota justificativă nr. x/21.08.2007 emisă de Direcţia comercială - privind selectarea procedurii de achiziţie, negocierea fără publicare prealabilă a unui anunţ de participare -, raportul procedurii nr. 24.861/05.09.2007 - prin care comisia de negociere a acceptat oferta E. S.R.L. -, contractul de furnizare produse nr. x/07.09.2007, s-a implicat în recepţionarea utilajului şi a aprobat efectuarea plăţii preţului, cauzând prejudicierea C.E. Turceni S.A.

Cu referire la revizuentul B. s-a menţionat că, în calitate de director al Direcţiei investiţii şi achiziţii terenuri din cadrul C.E. Turceni S.A., a dat dispoziţii personalului din subordine pentru întocmirea caietului de sarcini nr. 21324/01.08.2007 - pe care l-a semnat după efectuarea mai multor modificări, fără a-l mai transmite pentru însuşire şi semnare de semnatarii variantei iniţiale -şi a încălcat legislaţia referitoare la achiziţiile publice, semnând adresele nr. x, menţionate anterior. Totodată, s-a reţinut că a dispus înştiinţarea furnizorului pentru remedierea defecţiunilor şi efectuarea unei noi recepţii, deşi utilajul nu era corespunzător, nu avea certificate de calitate şi garanţie valabil emise, fapt ce ar fi impus înlocuirea lui.

În sfârşit, în privinţa revizuentului C., s-a avut în vedere că în calitatea sa de director al Direcţiei comerciale din cadrul C.E. Turceni S.A. a dat dispoziţii personalului din subordine atât în privinţa procedurii de achiziţie care să fie selectată - negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare -, cât şi cu privire la firmele care să fie invitate, semnând nota justificativă nr. x/21.08.2007, din care a fost eliminată F. S.R.L., una dintre firmele invitate; totodată, a semnat contractul de furnizare produse nr. x/07.09.2007, încălcând dispoziţiile legale privind achiziţiile publice.

Aşadar, faptele ilicite nu sunt negate de hotărârile pronunţate în contestaţiile la executare, care le înlătură doar natura penală, dar nu neutralizează eşafodajul probator al sentinţei atacate cu revizuire întrucât, chiar dacă actele nu mai constituie infracţiune, ele constituie încălcări ale atribuţiilor de serviciu şi sunt apte să producă prejudicii civile, antrenând răspunderea civilă a autorilor.

Cum prejudiciile civile nu sunt suprimate de înlăturarea caracterului penal al faptelor, apare nefondată şi critica prin care autorii recursului afirmă că "nemaiexistând fapta cu caracter penal, nu mai există nici prejudiciul".

În cauza de faţă, recurenţii au fost obligaţi la plata unei sume reprezentând diferenţa dintre preţul achitat de intimată către E. S.R.L. în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2007 şi valoarea reală a utilajului terasier, stabilită pe baza raportului de evaluare, din care s-a scăzut valoarea amortizării. Instanţa de fond a reţinut că Tribunalul Gorj, secţia Comercială, în dosarul nr. x/2008 a dispus, prin sentinţa nr. 292/11.06.2008, rezoluţiunea contractului de vânzare în temeiul căruia intimata a achiziţionat utilajul, tocmai pentru că acesta prezenta defecţiuni şi nu putea fi utilizat conform destinaţiei.

Aşadar, cuantificarea pierderii patrimoniale suferită de intimată s-a fundamentat pe împrejurarea că, prin faptele ilicite rezumate anterior, intimata a fost determinată să achite un preţ care nu reflecta valoarea reală a utilajului. În consecinţă, prejudiciul la acoperirea căruia actualii recurenţi au fost obligaţi nu este nici negat şi nici invalidat de dezincriminarea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 combinat cu art. 2481 C. pen., pentru care au fost condamnaţi, dezincriminare determinată de faptul că autorii căii de atac nu au încălcat o lege sau o ordonanţă a guvernului.

Faţă de considerentele expuse, instanţa supremă - constatând că niciunul dintre motivele recurenţilor C. şi A. nu au fost apte să dovedească nelegalitatea deciziei recurate -, va respinge recursul promovat de aceştia.

Drept urmare, Înalta Curte, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de recurentul-revizuent B. şi de către recurenţii A. şi C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenţii-revizuenţi B., A. şi C. împotriva deciziei nr. 505 din 25 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 iunie 2023.