Pension recalculation dispute: rejection of delay complaint for lack of judicial inactivity despite appeal backlog.

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2023

Asupra contestaţiei privind tergiversarea cauzei de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2987 din 03.05.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă ca nefondată cererea de refacere a raportului de expertiză, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi, ca atare respinsă cererea faţă de această pârâtă, a fost anulată decizia nr. 178891/18.10.2018 şi obligată pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti să emită o decizie prin care să revizuiască drepturile de pensie pentru limita de vârstă ale reclamantului, începând cu data de 17.10.2018, prin utilizarea unui punctaj mediu anual de 0,97516 şi a unui cuantum al pensiei de 1073 RON, respectiv, pe baza unui punctaj mediu anual de 1,12143 şi a unei pensii în cunatum de 1.419 RON, începând cu data de 10.02.2020, a fost obligată pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti să plătească reclamantului suma de 21.815 RON, reprezentând diferenţa dintre pensia cuvenită şi pensia efectiv încasată în perioada 01.10.2011-01.11.2021, precum şi la plata în continuare a diferenţelor între pensia recalculată şi cea efectiv încasată, a fost anulată cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Sectorului 3 Bucureşti şi respinsă ca tardiv formulată cererea având ca obiect anularea deciziei nr. 65749/24.06.1977, a fost respinsă cererea privind anularea deciziei nr. 178891/22.01.2001, pentru existenta autorităţii de lucru judecat, au fost respinse pretenţiile având ca obiect plata drepturilor de pensie scadente anterior datei de 01.10.2011, ca fiind prescrise şi a fost obligată pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti la plata sumei de 1.504 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 06.04.2023, sub nr. x/2020.

La data de 09 mai 2023, reclamantul A. a formulat contestaţie privind tergiversarea procesului, care a fost înregistrată iniţial la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2023 şi înaintată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Contestaţia a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 522 pct. 4 C. proc. civ., contestatorul susţinând că, de la înregistrarea acţiunii pe rolul instanţelor şi până în prezent, a trecut o perioadă lungă de timp, precum şi faptul că instanţa de judecată a refuzat să se pronunţe asupra obiectului litigiului, respectiv contestaţie împotriva deciziei de pensie pentru limită de vârstă nr. x/18.10.2018 şi solicitare de revizuire a deciziilor nr. x/2001 şi nr. x/1977.

Se mai arată că soluţia tribunalului asupra prescripţiei este greşită, precum şi faptul că sumele acordate prin hotărâre, pe baza raportului de expertiză efectuat în cauză, nu sunt în parametri legali.

Prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 23 mai 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, raportat la data înregistrării contestaţiei privind tergiversarea procesului, şi anume ulterior înregistrării apelului pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 525 C. proc. civ., a dispus trimiterea contestaţiei spre competentă soluţionare instanţei ierarhic superioare, respectiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând contestaţia privind tergiversarea cauzei, formulată de contestator, în raport de motivele invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Art. 522 din C. proc. civ. reglementează posibilitatea formulării de către oricare dintre părţi, precum şi de către procurorul care participă la şedinţă, a unei contestaţii prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.

Alin. (2) al art. 522 C. proc. civ. prevede cazurile în care poate fi făcută respectiva contestaţie, motivele vizând atât culpa instanţei, cât şi atitudinea ei faţă de neglijenţa sau abuzul părţilor, a altor participanţi în proces, ori a terţilor propriu-zişi, care aveau obligaţii legale sau judiciare.

Ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 din C. proc. civ. este pasivitatea instanţei de judecată, care are mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare ale părţilor şi nu le foloseşte sau nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.

Pornind de la aceste considerente, în analiza contestaţiei la tergiversarea procesului de faţă, se constată că nu poate fi reţinut cazul de tergiversare invocat de contestator, respectiv cel prevăzut de art. 522 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ.

Potrivit textului de lege menţionat, contestaţia menţionată la alin. (1) se poate face când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului.

În cauză, se constată, potrivit informaţiilor din sistemul ECRIS, că sentinţa civilă nr. 2987 din 03.05.2022 a primei instanţe a fost redactată în data de 27.07.2022, iar apelul declarat de pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 01.09.2022 şi înaintat spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe rolul căreia a fost înregistrat la data de 06.04.2023, sub nr. x/2020.

Potrivit menţiunilor din înscrisul intitulat Rezoluţie procedură prealabilă, dosarul a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 4711 din C. proc. civ., iar la data soluţionării contestaţiei privind tergiversarea procesului, în cauză fusese acordat termen pentru soluţionarea apelului la data de 13.09.2023.

Faţă de succesiunea actelor de procedură întocmite de către instanţa de apel şi de termenele în care au fost dispuse măsurile necesare pregătirii judecăţii apelului, în cauză nu se poate susţine pasivitatea instanţei de judecată, care caracterizează cazul prevăzut de art. 522 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., invocat de contestator, procedura de înregistrare a cererii de apel, de înaintare a acesteia la instanţa ierarhic superioară competentă, de comunicare a apelului, de formulare a întâmpinării la acesta şi de fixare a primului termen de judecată, urmându-şi legal şi în termen cursul.

În aceste condiţii, contrar susţinerilor contestatorului, Înalta Curte reţine că în cauză nu se identifică o situaţie de tergiversare a soluţionării căii de atac formulate în dosarul nr. x/2020, care să se impună a fi înlăturată prin vreuna din măsurile prevăzute de art. 525 alin. (6) din C. proc. civ.

Se va avea în vedere că motivul de contestaţie prevăzut de art. 522 alin. (2) pct. .4 din C. proc. civ. reprezintă un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate doar în situaţiile în care chiar instanţa cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluţionării procesului într-un termen optim şi previzibil.

Noţiunea de termen optim şi previzibil nu poate fi apreciată însă prin raportare la elemente subiective, care ţin de dorinţa părţii de a-i fi soluţionată cauza într-un termen cât mai scurt, ci de posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, de a putea trece la judecarea pricinii, numai după parcurgerea tuturor etapelor procedurale premergătoare, impuse de dispoziţiile din C. proc. civ.

Din această perspectivă, la analiza respectării termenului optim şi previzibil în soluţionarea cauzei trebuie luate în considerare şi alte elemente obiective, care ţin de încărcătura instanţei de judecată pe rolul căreia a fost înregistrată cauza şi, implicit, a completului desemnat pentru pregătirea dosarului şi pentru a decide asupra apelului.

Un alt argument în susţinerea netemeiniciei contestaţiei formulate, este cel legat de finalitatea juridică a acestui demers procesual.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 525 alin. (6) din C. proc. civ., dacă instanţa găseşte găseşte contestaţia întemeiată, va dispune ca instanţa care judecă procesul să îndeplinească actul de procedură sau să ia măsurile legale necesare, arătând care sunt acestea şi stabilind, când este cazul, un termen pentru îndeplinirea lor.

Prin urmare, contestaţia la tergiversare nu trebuie privită ca o posibilitate de sancţionare a completului învestit cu soluţionarea cauzei, ci ca un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situaţiile în care se constată că soluţionarea cauzei a fost amânată nejustificat şi se pot dispune măsuri pentru înlăturarea situaţiei care a provocat întârzierea.

Or, în cauză, chiar în ipoteza în care s-ar admite contestaţia formulată, completul de apel nu ar putea dispune alte măsuri decât cele deja luate, constând în fixarea termenului de judecată.

Referitor la celelalte nemulţumiri exprimate de contestator în cuprinsul contestaţiei, Înalta Curte observă că acestea nu vizează nesocotirea de către instanţa de apel a obligaţiei de a soluţiona calea de atac într-un termen optim şi previzibil, ci înseşi măsurile dispuse de către prima instanţă prin hotărârea atacată cu apel.

Astfel, contestatorul pretinde că tribunalul nu ar fi analizat cererea de chemare în judecată cu respectarea cadrului procesual fixat prin aceasta, din perspectiva obiectului, respectiv că ar fi soluţionat în mod greşit excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ori capătul de cerere referitor la plata diferenţelor cuvenite în urma recalculării pensiei, aspecte care nu se circumscriu cazului de contestaţie analizat, ci reprezintă critici de nelegalitate şi netemeinicie ce vor fi avute în vedere cu prilejul soluţionării căii de atac.

Prin urmare, pentru toate considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 525 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia privind tergiversarea cauzei., formulată de contestator.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia privind tergiversarea cauzei formulată de contestatorul A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2023.