Contractual interpretation of post-agreement conduct and limits of legality review in dismissing appeal against damages for non-conforming performance of sale contract

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia a II-a civilă, la data de 05.11.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. obligarea la plata sumei de 240.000 RON, conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat în data de 23.08.2021, cu cheltuieli de judecată.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 1350 C. civ., art. 6, art. 12, art. 13, art. 30, art. 192 C. proc. civ.

2. Soluţia instanţei de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 570 din 06 iulie 2022, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă, a fost admisă acţiunea, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 240.000 RON, reprezentând 20% din valoarea contractului, precum şi suma de 9.905 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea recurată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta B. S.R.L., solicitând totodată repunerea în termenul pentru declararea apelului.

Prin decizia civilă nr. 712/A din 28 noiembrie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins ca lipsită de obiect cererea de repunere în termenul de declarare a apelului, a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii apelului şi ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă, obligând partea la plata către intimată a sumei de 2.500 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată în apel.

II. Calea de atac exercitată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare către Curtea de Apel Timişoara.

Recurenta a invocat motivul de casare reglementat de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1270 C. civ. privind forţa obligatorie a contractului, considerând că nu a existat un acord de voinţă al părţilor pentru modificarea contractului, şi a nesocotit dispoziţiile art. 1266 alin. (2) C. civ. privind interpretarea contractului, în sensul că a ignorat total comportamentul părţilor ulterior încheierii contractului şi practicile statornicite între acestea.

În dezvoltarea primei critici, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa a ignorat cu desăvârşire înţelegerea părţilor clar exprimată, statuările instanţei fiind contrazise de voinţa părţilor cu privire la modalitatea de facturare şi plată, de predare a bunurilor, cât şi cu privire la neaducerea la cunoştinţa intimatei a capacităţii de stocare.

În susţinerea acestei critici, recurenta a redat conţinutul mesajelor transmise între părţi, arătând că înţelegerea acestora era în sensul că recurenta emitea factura proformă pentru cantitatea de recoltă ce urma a fi livrată şi comunica disponibilitatea livrării mărfurilor, iar intimata achita contravaloarea facturii şi se prezenta în vederea ridicării mărfurilor.

Contrar reţinerilor instanţei, recurenta susţine că nu la data de 15.12.2021 trebuiau să fie predate bunurile vândute, ci în perioada cuprinsă între momentul perfectării contractului şi până la data de 15.12.2021, pe măsura realizării bunurilor şi în urma programării livrării. Prin urmare, părţile au stabilit un termen extinctiv, în condiţiile art. 1412 C. civ.

În acelaşi timp, se arată că voinţa părţilor a fost cea exprimată expres în cuprinsul conversaţiilor electronice purtate, interpretarea contractului efectuată de instanţa de apel, în sensul limitării conţinutului acestuia doar la ceea ce este expres inserat în cuprinsul său, fără însă a lua în considerare acordul de voinţă al părţilor exprimat ulterior, fiind de natură să încalce principiul forţei obligatorii a contractelor.

În susţinerea celei de-a doua critici, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel a ignorat art. 1266 alin. (2) C. civ., fapt care a condus la o interpretare greşită a contractului în întregul său.

Astfel, recurenta arată că practicile şi discuţiile părţilor redate în cererea de recurs atestă faptul că înţelegerea acestora a fost în sensul achitării în avans a facturii comunicate înainte de încărcare, livrării bunurilor în loturi de 300 tone şi predării bunurilor pe măsura realizării lor, la momentul specificat de către vânzător, aspecte de care intimata avea cunoştinţă, împrejurare ce atestă îndeplinirea cu bună credinţă a obligaţiilor ce reveneau recurentei.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 20.02.2023, sub nr. x/2021.

Apărarea în cauză

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare la recurs.

III. Procedura de soluţionare a recursului

Cu titlu prealabil, se reţine că prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ. în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanţelor la data de 05 noiembrie 2021, aşadar după intrarea în vigoare a acestei legi.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 15 iunie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

IV. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele ce succed.

În prezenta cauză, instanţele au fost învestite cu soluţionarea unei acţiuni în pretenţii întemeiate pe dispoziţiile art. 1350 din C. civ., prin care reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 240.000 RON, cu titlul de despăgubiri pentru executarea necorespunzătoare a obligaţiilor ce reveneau pârâtei, calculate conform art. 2 lit. c) din contractul de vânzare cumpărare încheiat de părţi la data de 19.08.2021.

Întemeindu-se pe conţinutul acordului de voinţă al părţilor cu privire la termenul şi condiţiile de livrare şi plată şi reţinând că nu a intervenit nicio modificare a clauzelor contractuale, precum şi faptul că s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile contractuale ca urmare a nerespectării de către pârâta vânzătoare a clauzelor cuprinse în art. 4 lit. c) şi d), art. 5 lit. b) din contract, instanţa de apel a menţinut soluţia primei instanţe, de admitere a cererii de chemare în judecată şi de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor pentru executarea necorespunzătoare a obligaţiilor ce îi reveneau.

Prin recursul declarat, societatea pârâtă a criticat decizia curţii de apel, susţinând că aceasta a fost dată cu încălcarea normelor de drept material (pct. 8 al alin. (1) al art. 488), cu referire la art. 1266 alin. (2) şi art. 1270 din C. civ.

Criticile recurentei se întemeiază pe două ipoteze faptice care nu pot coexista, întrucât se exclud reciproc, însăşi această modalitate de argumentare a criticilor din recurs fiind de natură a pune sub semnul îndoielii veridicitatea premiselor pe care este construit recursul.

Astfel, pe de-o parte, întemeindu-se pe comportamentul părţilor ulterior încheierii contractului de vânzare cumpărare, reflectat în corespondenţa electronică purtată între acestea, recurenta invocă un alt conţinut al acordului de voinţă al părţilor cu privire la modalitatea de facturare, plată şi predare a bunurilor, diferit de cel reţinut de instanţele de fond, susţinând că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 1266 alin. (2) din C. civ., prin aceea că nu a interpretat clauzele contractuale cu luarea în considerare a voinţei concordante a părţilor, stabilite conform textului de lege arătat.

Pe de altă parte, recurenta pretinde că acordul de voinţă iniţial al părţilor, cuprins în contractul de vânzare cumpărare, a fost în realitate modificat prin aceeaşi corespondenţă electronică purtată de acestea, iar prin ignorarea înţelegerilor ulterioare intervenite sub aspectul modalităţii de facturare, plată şi predare a bunurilor, instanţa de apel a nesocotit principiul forţei obligatorii a contractelor înscris în art. 1270 din C. civ.

Raportat la criticile formulate, Înalta Curte subliniază faptul că, ţinând seama de prevederile alin. (3) al art. 483 din C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", acele critici ale pârâtei care privesc starea de fapt sau reevaluarea unor probe nu vor fi avute în vedere, în considerarea specificului acestei căi extraordinare de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate, şi nu de temeinicie, ale hotărârii atacate.

Instanţa de apel este cea care are plenitudine de apreciere cu privire la probatoriul administrat, nefiindu-i permis instanţei de recurs să procedeze la reinterpretarea probelor administrate şi la schimbarea situaţiei de fapt reţinute de instanţele de fond.

Pe de altă parte, cu referire la motivul de recurs de care se prevalează pârâta, Înalta Curte arată că încălcarea legii presupune refuzul aplicării normei juridice sau interpretarea greşită a unei prevederi legale, în timp ce aplicarea greşită a legii presupune dezacordul dintre norma juridică aplicată şi situaţia de fapt reţinută de către instanţele de fond.

În cauză, recurenta invocă încălcarea dispoziţiilor art. 1266 alin. (2) din C. civ., pretinzând că instanţa de apel a interpretat clauzele contractului de vânzare cumpărare încheiat de părţi raportându-se exclusiv la sensul literal al termenilor folosiţi, fără a lua în considerare comportamentul ulterior al părţilor, reflectat în corespondenţa electronică purtată de acestea, din care ar reieşi, în opinia recurentei, că părţile ar fi agreat asupra plăţii în avans a contravalorii mărfii vândute şi asupra unor livrări parţiale.

Înalta Curte nu va primi aceste susţineri, întrucât concluzia instanţei de apel cu privire la conţinutul acordului de voinţă al părţilor materializat în contractul în discuţie, raportat la situaţia de fapt reţinută în cauză, nu denotă nesocotirea regulii de interpretare înscrise în prevederea legală invocată, potrivit căreia "La stabilirea voinţei concordante se va ţine seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părţi, de practicile statornicite între acestea şi de comportamentul lor ulterior încheierii contractului".

Astfel, verificând conţinutul contractului încheiat între părţi, precum şi corespondenţa ulterioară purtată între acestea, instanţa de apel a conchis în mod corect că acordul de voinţă al părţilor a privit livrarea de către pârâtă în favoarea reclamantei a unei cantităţi de 1000 to + 20% de porumb, pentru preţul de 1000 RON/tonă, până la data de 15.12.2021, cu ridicare din depozitul pârâtei vânzătoare şi cu mijloacele de transport ale reclamantei cumpărătoare.

Faţă de voinţa concordantă a părţilor asupra condiţiilor şi termenelor de plată şi livrare, exprimată explicit în contract, instanţa de apel a reţinut că solicitările ulterioare ale pârâtei, cuprinse în corespondenţa electronică depusă, prin care se aduceau modificări raportului juridic obligaţional, nu au fost acceptate de partea adversă, având natura unor modificări unilaterale.

Reiese aşadar că instanţa de prim control judiciar a aplicat, cu prilejul interpretării contractului încheiat între părţi, prevederile art. 1266 alin. (2) din C. civ., în sensul că a ţinut seama, la stabilirea voinţei concordante a acestora, de comportamentul lor ulterior încheierii contractului.

Semnificaţia concretă atribuită de instanţa de apel comportamentului părţilor ulterior încheierii contractului scapă de sub cenzura instanţei de recurs, întrucât ţine de interpretarea probatoriului cu prilejul stabilirii situaţiei de fapt.

În ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1270 din C. civ., potrivit cărora "contractul legal încheiat are putere de lege între părţile contractante. Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor sau din cauze autorizate de lege", Înalta Curte arată că nu poate fi reţinută, în condiţiile în care, pe de-o parte, instanţa de apel a stabilit, pe baza probelor administrate, că în raporturile dintre părţi nu a intervenit o modificare a contractului de vânzare cumpărare cu privire la condiţiile de livrare şi plată a bunurilor vândute, iar instanţei de recurs nu îi este îngăduit, ţinând cont de limitele în care se exercită controlul de legalitate, să reevalueze probatoriul şi să stabilească o altă situaţie de fapt, iar pe de altă parte, verificarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii contractuale s-a făcut prin raportare la conţinutul acordului de voinţă al părţilor stabilit în urma aplicării regulii de interpretare reglementate prin prevederile art. 1266 alin. (2) din C. civ.

Faţă de cele anterior expuse, reţinând netemeinicia motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 712/A din data de 28 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2023.