Conflict over the temporal application of penalty interest rates under O.G. No. 13/2011 in counter-guarantee claims

Şedinţa publică din data de 14 iunie 2023

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă reclamantul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - I.F.N. (F.N.G.) a chemat în judecată pârâtul FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. (F.R.C.) solicitând obligarea acestuia la plata contragaranţiei în sumă de 206.145,70 RON la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată de la 18 septembrie 2019 şi până la achitarea efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin sentinţa civilă nr. 213 din 3 februarie 2021 a admis în parte acţiunea reclamantei, obligând pârâtul să plătească suma de 206.145,70 RON contragaranţie, suma de 10.806,29 RON dobândă legală penalizatoare calculată potrivit art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, precum şi dobânda legală penalizatoare calculată potrivit art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 asupra sumei de 206.145,70 RON începând cu data de 21 iulie 2020 până la achitarea efectivă; a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată şi a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1147 din 7 septembrie 2022 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă respinge apelurile formulate atât de către reclamantă cât şi de către pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii formulează recurs ambele părţi.

Recurenta reclamantă FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - I.F.N. (F.N.G.C.I.M.M.) a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Recursul reclamantei este întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerând că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Recurenta apreciază că instanţa de apel a respins în mod greşit apelul acesteia referitor la capătul de cerere privind nivelul dobânzii legale, reţinând că în raport cu data emiterii Confirmării de garantare nr. CGP 16323 CTG din 5 septembrie 2012, în aplicarea art. 21 din Legea nr. 72/2013, intimata datorează dobânda calculată potrivit art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Contrar celor reţinute prin hotărârea recurată, în cauză sunt aplicabile, susţine recurenta, prevederile art. 3 alin. (2)1 din O.U.G. nr. 13/2011 potrivit cărora:

"în raporturile dintre profesionişti şi între aceştia şi autorităţile contractante, dobânda legală penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 8 puncte procentuale".

Apreciază recurenta că acest text de lege introdus prin Legea nr. 72/2013 se aplică şi în speţă întrucât contractul care a generat obligaţia de plată a contragaranţiei şi, implicit, a dobânzii legale penalizatoare, a fost încheiat la 21 octombrie 2013.

Convenţia nr. 1/2012 este un contract cadru prin care părţile au stabilit condiţiile generale pentru contragarantarea garanţiilor acordate de recurenta reclamantă beneficiarilor IMM-uri pentru facilitarea accesului acestora la finanţare.

În înţelesul art. 21 din Legea nr. 72/2013, contractul a cărui neexecutare a generat obligaţia de plată a contragaranţiei pentru facilitatea de credit acordată beneficiarului şi, implicit, a dobânzii legale penalizatoare, îl reprezintă Confirmarea de modificare a notificării de includere în plafonul de garantare nr. CGP 16323 ACTG din 21 octombrie 2013, care prevede contragaranţia.

Recurenta pârâtă FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. (F.R.C.) solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei, reţinerea cauzei spre rejudecare şi respingerea acţiunii formulată de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi vizează, în esenţă, următoarele aspecte.

Instanţa de apel a reţinut în mod eronat că soluţia primei instanţe este întemeiată deoarece, în opinia recurentei, în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a fi plătită contragaranţia de către F.R.C. întrucât aceasta nu se acordă în situaţia în care nu a fost aprobată şi acordată în condiţiile notificate F.R.C, cu respectarea normei aplicabile şi a convenţiei, potrivit criteriilor de verificare prevăzute.

În ceea ce priveşte greşita aplicare a normelor de drept material referitoare la neîndeplinirea criteriului de eligibilitate cu privire la faptul că finanţarea includea accesoriile creditului preluat, respectiv dobânzi şi penalităţi restante, recurenta arată faptul că instanţa de fond i-a respins criticile şi a răstălmăcit prevederile art. 6.1 din Convenţia de garantare nr. 1/2012.

Recurenta face referire şi la legislaţia ajutorului de stat, considerând, din nou, că instanţa de apel a răstălmăcit aceste prevederi şi a considerat fără temei faptul că nu se poate reţine încălcarea de către prima instanţă a acestei legislaţii, respectiv a art. 4 din O.U.G. nr. 23/2011, pct. 2 din anexa la Ordinul M.E.C.M.A. nr. 2199/2011. Referitor la dobânda legală recurenta susţine că nu o datorează câtă vreme nu există obligaţia de plată a contragaranţiei.

Recurenta reclamantă depune întâmpinare prin care invocă excepţia nulităţii recursului pârâtei, în principal, iar în subsidiar solicită respingerea recursului ca nefondat.

Referitor la recursul pârâtei FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. acesta urmează să fie anulat în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. având în vedere că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Deşi recurenta pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate vizează aspecte referitoare la interpretarea convenţiilor încheiate de către părţi, cuprind trimiteri la situaţia de fapt şi la probatoriul administrat în cauză, fără a dezvolta modul în care normele de drept material enumerate au fost încălcate.

De altfel instanţa de apel, la rândul său, a reţinut, în analiza apelului pârâtei, faptul că aceasta nu a arătat în concret cum au fost încălcate fiecare dintre normele indicate de către prima instanţă, faptul că nu a fost adusă nicio critică concretă considerentelor primei instanţe cu privire la aspectele referitoare la ajutorul de stat, fiind pe deplin aplicabile prevederile art. 477 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la limitele devoluţiunii.

Recursul reclamantei FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN este nefondat, pentru următoarele considerente.

Principala critică a recurentei vizează aplicarea în timp a normelor de drept material, greşită în opinia acesteia, respectiv a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

O altă critică vizează reţinerea greşită de către instanţa de apel a contractului a cărui neexecutare a generat obligaţia de plată a contragaranţiei şi, implicit, a dobânzii legale penalizatoare.

Înalta Curte reţine că la 3 septembrie 2012 a fost emisă Notificarea de includere în plafonul de garantare nr. 16232, prin care A. S.A. solicită recurentei FONDULUI NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN includerea în plafonul de garantare a creditului acordat B. S.R.L.

La 5 septembrie 2012 recurenta emite Confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare, aceasta fiind momentul de la care a început să îşi producă efecte juridice atât convenţia de garantare încheiată între F.N.G.C.I.M.M. S.A. - I.F.N. şi A., cât şi Convenţia de contragarantare încheiată cu F.N.C. sub nr. x/2012.

Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate cu profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante prin care a fost completată O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală a intrat în vigoare în aprilie 2013.

Prin art. 20 din Legea nr. 72/2013 a fost completat art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 stabilindu-se că în raporturile dintre profesionişti şi între aceştia şi autorităţile contractante, dobânda legală se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 8 puncte procentuale.

În consecinţă, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii apreciind că intimata pârâtă datorează dobânda legală penalizatoare stabilită potrivit O.G. nr. 13/2011, art. 3 alin. (2), în forma în vigoare la data de 5 septembrie 2012.

Dobânda legală penalizatoare calculată în raporturile dintre profesionişti a fost introdusă ulterior prin Legea nr. 72/2013, astfel încât în mod evident aceasta nu se poate aplica retroactiv.

Faţă de cele mai sus reţinute, Înalta Curte urmează ca în temeiul art. 497 C. proc. civ. să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva deciziei civile nr. 1147 din 7 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 iunie 2023.