Excluded: Violation of adversarial principle and contradictory reasoning regarding the start of the prescription period for hidden defects in construction materials.

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 17 august 2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 1.519.114,75 RON reprezentând daune interese, în conformitate cu prevederile art. 1710 alin. (1) lit. a) teza a II-a, art. 1712 alin. (1) şi art. 1530 C. civ. şi la plata sumei de 38.937 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă pentru declanşarea şi susţinerea cererii de asigurare dovezi, ce a format obiectul dosarului nr. x/2017

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1707 alin. (1), art. 1714, art. 1712 alin. (1), art. 1710 şi art. 1530 C. civ.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată la 7 septembrie 2021, în temeiul art. 200 alin. (2) C. proc. civ. a fost admisă excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a II-a de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti, invocată din oficiu şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei către secţiile civile din cadrul Tribunalului Bucureşti, cauza fiind înregistrată pe rolul secţiei a VI-a Civile la data de 24.09.2021 sub nr. x/2021*.

Prin sentinţa civilă nr. 180/04.02.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta B. S.A. şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. ca fiind prescrisă.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.R.L., prin care a solicitat în baza prevederilor art. 480 alin. (3) teza I C. proc. civ., anularea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, în vederea soluţionării fondului.

Prin decizia civilă nr. 1810/A din 16 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2021 a fost respins apelul reclamantei precum şi cererea intimatei-pârâte de obligare a apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

3. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta A. S.R.L. întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 teza a II-a C. proc. civ., prin care a solicitat casarea atât a deciziei recurate, cât şi a sentinţei pronunţate de prima instanţă.

După expunerea situaţiei de fapt, în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta-reclamantă, printr-o primă critică, menţionează că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ. în ceea ce priveşte soluţia adoptată şi consemnată în dispozitivul hotărârii recurate, în raport de considerentele decisive.

În susţinerea acestei critici se arată că, deşi instanţa de apel a respins, prin dispozitiv, apelul declarat în cauză, în considerente a schimbat integral raţionamentul logico-juridic al instanţei de fond, reţinând că, în speţă, în aplicarea instituţiei prescripţiei extinctive, este incident termenul de garanţie de 10 ani reglementat de art. 29 din Legea nr. 10/1995 şi nu cel de 3 ani stabilit de prima instanţă, reglementat de legea generală şi, din oficiu, a stabilit două momente diferite ale curgerii termenului de prescripţie şi anume 15.02.2017 şi 07.02.2018.

Astfel, în raport de aceste considerente decisive, instanţa de apel trebuia să admită apelul în parte şi să înlăture considerentele primei instanţe, iar în rejudecare să le înlocuiască cu propriile argumente.

A doua critică priveşte încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil, respectiv dreptul la apărare [art. 13 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ..], contradictorialitatea [art. 14 alin. (4) şi (5)], respectarea principiilor fundamentale (art. 20), rolul judecătorului în aflarea adevărului [art. 22 alin. (4)] şi dreptul la un proces echitabil, în componenta referitoare la egalitatea armelor, încălcări rezultate din omisiunea instanţei de apel de a pune în discuţia părţilor unele chestiuni de fapt, reţinute din oficiu, privind data descoperii viciilor ascunse ale betonului livrat de intimata-pârâtă.

A treia critică invocată de recurenta-reclamantă se referă la faptul că instanţa de apel a avut în vedere la stabilirea curgerii termenului de prescripţie probe obţinute cu încălcarea principiului nemijlocirii prevăzut de art. 16 C. proc. civ. în raport de art. 261 alin. (1) din acelaşi act normativ, cu nesocotirea art. 362 şi 363 alin. (1) teza I din cod. Astfel, instanţa de apel putea stabili chestiunea de fapt din litigiu pe baza unor înscrisuri extrajudiciare, dar recunoscute de ambele părţi, iar în cazul contestării (cum a fost cazul în situaţia de faţă) pe baza unor probe judiciare, obţinute cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale.

În continuare, a apreciat recurenta-reclamantă că instanţa de apel nu putea determina primul moment (15.02.2017) de început al termenului de prescripţie, pe baza Raportului de încercare nr. x din 15.02.2017 obţinut extrajudiciar de terţul antreprenor general al lucrării Con-A-Sibiu, înscrisul nefiind opozabil părţilor în litigiu.

Cu privire la cel de-al doilea moment al curgerii termenului de prescripţie (07.02.2018), se arată că instanţa de control judiciar devolutiv l-a stabilit cu referire la Raportul de încercare nr. x/07.02.2018, cu nesocotirea efectelor juridice ale procedurii speciale a asigurării probelor, respectiv a art. 362 alin. (2) şi 363 alin. (1) teza I C. proc. civ., acesta putând fi valorificat numai în raport cu raportul final de expertiză tehnică judiciară din 26.09.2018.

Faţă de cele anterior expuse, recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de recurs este chemată să stabilească momentul de debut al termenului de prescripţie.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă critică hotărârea recurată din perspectiva motivelor contradictorii în ceea ce priveşte stabilirea a două momente diferite pentru debutul termenului de prescripţie.

Prin întâmpinarea înregistrată la 27 martie 2023, intimata-pârâtă B. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 19.01.2023, iar prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată la 13 iunie 2023 cu citarea părţilor în şedinţă publică.

Analizând recursul declarat de reclamantă, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat şi urmează a fi admis, pentru următoarele considerente:

Criticile recurentei-reclamante privind încălcarea de către instanţa de apel a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi cele vizând existenţa unor motive contradictorii, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II-a din acelaşi cod, sunt fondate, după cum urmează.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil reglementate de C. proc. civ., respectiv dreptul la apărare - art. 13 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., contradictorialitatea art. 14 alin. (4) şi (5), respectarea principiilor fundamentale (art. 20), rolul judecătorului în aflarea adevărului - art. 22 alin. (4) şi dreptul la un proces echitabil, în componenta referitoare la egalitatea armelor, încălcări rezultate din omisiunea instanţei de apel de a pune în discuţia părţilor unele chestiuni de fapt reţinute din oficiu, privind data descoperii viciilor ascunse şi, în consecinţă, a începutului termenului de prescripţie privind plata despăgubirilor.

Înalta Curte reţine că instanţele de fond au fost învestite cu o acţiune în răspundere pentru vicii ascunse, prin care reclamanta A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la daune interese, în conformitate cu prevederile art. 1710 alin. (1) lit. a) teza a II-a, art. 1712 alin. (1) şi art. 1530 C. civ.

Instanţa de apel a substituit considerentele hotărârii primei instanţe, păstrând soluţia din sentinţă, de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Având în vedere că potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat priveşte şi considerentele pe care se sprijină dispozitivul, Înalta Curte reţine că în mod firesc în temeiul art. 461 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac exercitată împotriva acestuia a avut ca obiect şi considerentele necesare ce explică, susţin şi se reflectă în dispozitiv, instanţa de apel fiind învestită cu analiza legalităţii şi temeiniciei acestora, motiv pentru care avea şi posibilitatea legală de a le cenzura.

Înalta Curte reţine că începutul prescripţiei extinctive reprezintă un aspect esenţial al acestei instituţii juridice, deoarece momentul de la care începe cursul prescripţiei determină data la care aceasta urmează să se împlinească, calcularea termenului de prescripţie de către instanţa de apel necesitând, prioritar, determinarea momentului în care, în concret, începe să curgă.

Prima instanţă a stabilit începutul prescripţiei extinctive în raport cu momentul obiectiv, în temeiul primei teze a art. 2531 alin. (1) lit. b) din C. civ., respectiv de la data întocmirii procesului-verbal de terminare a lucrărilor de construcţie, concluzionând că termenul s-a împlinit cel mai târziu la 10 decembrie 2019, anterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Instanţa de apel, confirmând primul motiv de apel al reclamantei a stabilit, contrar primei instanţe, că erau incidente în cauză dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/1995 care instituie un termen de garanţie de 10 ani, dar care nu se confundă cu termenul de prescripţie.

Al doilea motiv de apel invocat de reclamantă, legat de incidenţa dispoziţiilor art. 2531 alin. (3) C. civ. privind ipoteza în cauză a unor deficienţe care nu puteau fi descoperite fără cunoştinţe speciale, printr-o verificare normală, motiv pentru care s-a avansat de către reclamantă pentru începutul termenului de prescripţie data raportului de expertiză tehnică judiciară din procedura de asigurare de dovezi - 26 septembrie 2018, a fost înlăturat, prin decizia recurată, fără o motivare care să permită efectuarea corespunzătoare a controlului judiciar.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., viciul motivării inexacte a hotărârii judecătoreşti include şi cuprinderea unor considerente contradictorii.

Într-un mod lipsit de consecvenţă şi coeziune logică, prin considerentele alocate acestui motiv de apel, instanţa se raportează la termenul de garanţie de 3 ani calculat de la recepţia finală a construcţiei, în care trebuie să se manifeste şi să fie descoperite viciile ascunse, deşi statuase prin considerentele anterioare ale aceleiaşi hotărâri că termenul de garanţie era în cauză de 10 ani, aplicabil şi fabricantului şi furnizorului de materiale şi produse pentru construcţii, cum este pârâta.

Totodată, instanţa de apel reţine prin decizia recurată că în măsura în care lipsurile puteau fi descoperite printr-o verificare normală, prescripţia începe să curgă chiar de la data predării construcţiei, raţionament care nu este însoţit şi de o motivare în raport de circumstanţele particulare ale cauzei şi elementele factuale deduse judecăţii, viciile ascunse fiind, ca regulă, deficienţe care nu pot fi descoperite cu mijloace obişnuite.

Mai mult, instanţa de apel reface în întregime modul de calcul al termenului de prescripţie, constatând relevanţa unor rapoarte de încercare efectuate în datele de 15 februarie 2017 şi 7 februarie 2018, în privinţa confirmării viciilor ascunse ale betonului furnizat de pârâtă, în sensul că acesta nu corespundea calitativ şi era impropriu realizării unei platforme rutiere.

Instanţa de apel a stabilit, astfel, un cu totul alt început al prescripţiei extinctive, de această dată în funcţie de momentul subiectiv constând în descoperirea de către reclamantă a viciilor ascunse în temeiul art. 2531 alin. (1) lit. b) teza finală C. civ., în baza altor repere factuale decât cele susţinute de părţile litigante în calea de atac a acesteia.

Ca regulă, instanţa este obligată în orice proces să supună discuţiei părţilor toate împrejurările de fapt şi de drept invocate din proprie iniţiativă, pentru exercitarea deplină a dreptului la apărare, garanţie a procesului echitabil.

În ce priveşte data descoperirii viciilor ascunse de către reclamantă, de care este legat, potrivit legii, începutul prescripţiei, confirmând susţinerile recurentei, Înalta Curte reţine că aceasta trebuie să rezulte din mijloacele de probă.

Fiecărei părţi trebuie să i se ofere posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere asupra chestiunilor de fapt invocate din oficiu pentru ca părţile să poată în mod real şi nu doar formal să pună concluzii, nefiind suficientă trimiterea prin considerente la data efectuării rapoartelor de încercare, instanţa de apel având de stabilit şi măsura în care reclamanta a cunoscut efectiv caracterul impropriu întrebuinţării al betonului achiziţionat de la societatea pârâtă, care a condus la caracterul necorespunzător al lucrărilor de construcţie, deci neîndeplinirea condiţiilor privind calitatea pretinsă a lucrului ce a format obiectul convenţiei de vânzare, pentru a se putea exercita în mod efectiv şi acţiunea în garanţie contra vânzătorului.

În considerarea celor evocate, Înalta Curte constată întemeiate criticile circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 496 alin. (2) coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul recurentei-reclamante A. S.R.L., va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe, urmând a se avea în vedere şi dispoziţiile art. 501 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1810/A din 16 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2023.