Extraordinary appeal null for failing to address subsidiary nature of unjust enrichment action

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.12.2021, reclamanta A. S.R.L. - în faliment, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolventă B., a chemat în judecată pârâtul C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună, în temeiul art. 1345 C. civ., obligarea pârâtului la restituirea către reclamantă a sumei de 415.000 RON.

Prin sentinţa nr. 378 din 21 aprilie 2022 Tribunalul Prahova a admis excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată a reclamantei.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia nr. 385 din 26 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul reclamantei.

3. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B. întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat, în principal, trimiterea cauzei Curţii de Apel Ploieşti în vederea rejudecării apelului, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei, admiterea apelului formulat în sensul anulării sentinţei nr. 378 din 21 aprilie 2022 pronunţate de Tribunalul Prahova şi admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

După expunerea situaţiei de fapt şi a istoricului litigiului, în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-reclamantă a criticat hotărârea recurată din perspectiva nemotivării.

A susţinut autoarea căii extraordinare de atac că, deşi instanţa de apel a respins apelul declarat, aceasta nu a realizat o cercetare proprie a cauzei şi nu a motivat decizia pronunţată.

În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta-reclamantă a precizat că instanţa de apel a încălcat sau aplicat greşit prevederile art. 1345-1348 C. civ. referitoare la îmbogăţirea fără justă cauză.

În susţinerea acestei critici s-a arătat că instanţa de apel, asemenea celei de fond, a considerat că mecanismul îmbogăţirii fără justă cauză nu este funcţional, apreciind că reclamanta ar fi dispus de un alt tip de acţiune, alta decât actio de in rem verso şi anume cea întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, omiţând faptul că acea acţiune fusese deja formulată de către reclamantă, fiind respinsă în mod definitiv de către instanţele de judecată.

Recurenta-reclamantă a mai adăugat faptul că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1345 C. civ. şi, dată fiind dizolvarea societăţii, în prezent nu mai există niciun temei contractual sau legal care să îndreptăţească pârâtul C. să reţină avansul în cuantum de 415.000 RON.

La 23 martie 2023, intimatul-pârât C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat în principal, anularea recursului faţă de lipsa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 13.02.2023, prin rezoluţie fiind acordat termen de judecată pentru soluţionarea recursului la 13 iunie 2023, cu citarea părţilor în şedinţă publică.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate va analiza excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare, excepţie care va fi admisă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanţă cu principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitată în condiţiile prevăzute de lege. În privinţa recursului, una dintre condiţiile esenţiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ţinut să îşi conformeze conduita procesuală acestor exigenţe legale pentru a crea premisele necesare în vederea exercitării controlului de legalitate de către instanţa de recurs.

Obligaţia recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulţumiri în raport cu soluţia atacată, ci implică obligaţia de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum şi dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în faţa instanţei anterioare şi/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanţă sau raţionamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate sub aspectul regulilor de drept interpretate ori aplicate greşit.

Neindicarea unei teze de recurs ori indicarea greşită a unor motive de casare, dar susceptibile de încadrare de către instanţa de recurs în oricare dintre ipotezele de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pe temeiul interpretării per a contrario a dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din cod, nu vor fi sancţionate cu nulitatea recursului.

Dimpotrivă, invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivul sau motivele de casare invocate şi nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege, va atrage aplicarea sancţiunii nulităţii căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Cu privire la recursul reclamantei A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B.., instanţa supremă reţine că autoarea căii de atac a indicat în mod formal motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., care vizează nemotivarea hotărârii şi încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material prin decizia recurată.

Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică de nelegalitate care să vizeze ipotezele legale prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. de strictă interpretare, care să privească obiectul căii de atac, respectiv decizia instanţei de apel.

Astfel, deşi a indicat în mod expres motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile dezvoltate prin memoriul de recurs relevă, în realitate, nemulţumirea părţii cu privire la soluţia pronunţată de către instanţa de control judiciar devolutiv, în sensul confirmării sentinţei primei instanţe, prin care s-a constat inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, toate argumentele expuse urmărind analiza tuturor condiţiilor legale privind îmbogăţirea fără justă cauză pe care s-a întemeiat cererea de chemare în judecată.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În susţinerea acestui motiv de casare s-a arătat că, deşi instanţa de control judiciar devolutiv a respins apelul declarat, aceasta nu a realizat o cercetare proprie a cauzei şi nu a motivat deloc decizia pronunţată, având în vedere devoluţiunea totală a cauzei, întrucât s-a invocat nulitatea sentinţei.

Prin critica formulată recurenta-reclamantă nu vizează nicidecum nemotivarea hotărârii recurate, ci doar soluţia pronunţată de instanţa de control judiciar devolutiv cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, prin respingerea apelului formulat şi menţinerea sentinţei primei instanţe.

Deşi formal se invocă nemotivarea hotărârii, argumentele aduse în dezvoltarea acestei critici vizează o reluare a fondului acţiunii, autoarea memoriului de recurs urmărind, în realitate, reiterarea aspectelor de fond care nu au mai fost analizate de către instanţele devolutive, în virtutea soluţionării cauzei în sensul inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, urmare a caracterului subsidiar al acţiunii în îmbogăţire fără justă cauză.

Instanţa supremă subliniază că intră în sfera art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lipsa motivării, înţeleasă atât sub aspect formal, dedus din încălcarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., cât şi din perspectiva conţinutului considerentelor, înţeles ca o contracţie excesivă a raţionamentului judiciar ori o motivare lipsită, în mod esenţial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit şi inteligibil pentru părţi ori pentru instanţa care exercită un control de legalitate asupra acesteia, critici care nu se regăsesc în memoriul de recurs în legătură cu considerentele privind existenţa unei alte acţiuni contractuale la dispoziţia reclamantei şi la inadmisibilitatea, în consecinţă a actio de in rem verso.

Aşadar, simpla invocare a motivului de casare nu conduce de plano la incidenţa acelui motiv de recurs.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Prin urmare, se constată că în cauză criticile formulate nu configurează niciuna din ipotezele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat în mod formal de recurenta-reclamantă în cuprinsul memoriului de recurs.

De asemenea, nici invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greşita încălcare sau aplicare a normelor de drept material.

Deşi se invocă de către autoarea memoriului de recurs încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1345-1348 din C. civ., Înalta Curte constată că aceste dispoziţii legale nu au format obiectul judecăţii în calea de atac a apelului. Criticile privind decizia recurată, în raport cu soluţia pronunţată pe excepţie, trebuie să vizeze doar caracterul subsidiar al actio de in rem verso, întrucât, prin soluţia pronunţată, instanţa de apel a confirmat inadmisibilitatea acţiunii în îmbogăţire fără justă cauză, fără a mai analiza fondul, în temeiul art. 248 C. proc. civ.

Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că atunci când, în scopul realizării creanţei sale, legea îi pune la dispoziţie celui care se pretinde însărăcit o altă acţiune în justiţie prin care şi-ar putea realiza creanţa, această acţiune trebuie exercitată nu doar prioritar, ci şi exclusiv.

În acest context, acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză nu devine admisibilă prin respingerea acţiunii principale, întemeiate în cauză pe convenţia părţilor, dacă aceasta din urmă, deşi considerată admisibilă, a fost totuşi apreciată ca nefondată şi, din acest motiv, respinsă.

Totodată, analiza cerinţelor materiale şi juridice impuse de lege pentru actio de in rem verso trebuie realizată gradual, astfel că, în lipsa îndeplinirii uneia dintre aceste cerinţe, care trebuie întrunite cumulativ, celelalte nu se mai impun a fi verificate.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În motivarea căii extraordinare de atac examinate, reclamanta nu face decât să îşi prezinte nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată cu privire la excepţia inadmisibilităţii, fiind prezentate încă o dată argumentele expuse la instanţele de fond cu privire la îndeplinirea tuturor condiţiilor privind îmbogăţirea fără justă cauză, fără a se contesta concluziile instanţei de apel privind caracterul subsidiar al acţiunii, prin invocarea regulilor de drept substanţial nesocotite, ori aplicate greşit.

Simpla reluare a situaţiei particulare a litigiului nu răspunde exigenţelor legale, care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar acest mod de redactare a recursului nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de fond şi nu a hotărârii pronunţate în apel.

Prin reluarea motivelor de fond, recurenta-reclamantă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv, cum este conceput memoriul de recurs al reclamantei.

Tocmai de aceea, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar şi nu doar reiterarea susţinerilor de la judecata în primă instanţă.

Prin urmare, nu sunt întrunite nici exigenţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, dispoziţii de strictă interpretare şi aplicare.

De aceea, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, sunt întemeiate apărările de intimatului-pârât, privind nulitatea recursului.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

Prin urmare, având în vedere că motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. şi cum în cauză nu pot fi reţinute nici motive de ordine publică pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte va constata nulitatea căii extraordinare de atac, în temeiul art. 248 şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Referitor la cererea intimatului-pârât C. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziţie legală, aplicabilă şi în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., se constată că intimatul-pârât nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată, motiv pentru care Înalta Curte va respinge cererea privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B. împotriva deciziei nr. 385 din 26 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimatul-pârât C..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2023.