Carrier liability upheld for cargo shortage; appeal dismissed as unfounded

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 234 din 12 ianuarie 2004 a Judecătoriei Ploiești, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC P. SA Ploiești și pârâta C.F.R. M. sucursala Iași, a fost obligată la plata sumei de 176.120 lei contravaloare tarife de transport și la 20.000 lei cheltuieli de judecată; s-a respins acțiunea față de pârâtele S.N.P. P. SA București, sucursala P. și S.N.P. P. SA București, sucursala Vaslui.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și contencios administrativ, prin decizia nr. 394 din 24 mai 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Iași împotriva sentinței tribunalului.

S-a reținut în considerentele deciziei că reclamanta a făcut dovada concilierii directe, conform art. 7201 C. proc. civ., care are același scop ca și reclamația administrativă.

Pe fondul litigiului, instanța a avut în vedere procesul verbal de constatare încheiat cu participarea delegatului R. și procesul verbal de recepție din care rezultă că vagonul a sosit la destinație, cu urme de violare și deci este evidentă culpa căii ferate, conform art. 82 – 83 din R.T. C.F.R.

Împotriva acestei decizii pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Iași, a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. și a susținut că este nelegală și netemeinică.

A arătat recurenta că intimata-reclamantă nu a depus reclamație administrativă prin care să solicite despăgubiri pentru lipsa constatată.

S-a susținut că vagonul a fost predat destinatarului asigurat cu sigiliile expeditorului intacte care au asigurat integritatea mărfii așa încât vina aparține expeditorului care nu a încărcat marfa în vagon.

Masa mărfii a fost stabilită de expeditor pe cântar pod basculă proprie și înscrisă în scrisoarea de trăsură. Că potrivit art. 61 din R.T. pe căile ferate pentru expedițiile încărcate de expeditor, mențiunile din scrisoarea de trăsură referitoare la masa mărfii, nu fac dovadă împotriva căii ferate, decât dacă verificarea s-a făcut de aceasta.

A invocat recurenta că potrivit art. 83.4.2 din R.T. calea ferată este scutită de răspundere când se constată o diferență între cântarul folosit la primirea produselor la transport și cel folosit la eliberarea acestora către destinatar, atunci când lipsa nu este reală sau se datorează expeditorului.

Întrucât vagonul a fost predat destinatarului cu sigiliile expeditorului intacte, cantitatea de marfă constatată în minus se încadrează în toleranța legal admisă de 2%, conform art. 83.9 din R.T. C.F.R. și N.U.T. 6 la acest articol.

Recurenta a precizat că este exonerată de răspundere conform art. 74.2 din R.T. și N.U.T. 12 art. 58.1, deoarece vagoanele au fost primite fără obiecții de către destinatarul transportului care a semnat și aplicat ștampila în registru veghetor.

Sub aspectul cuantumului sumei, recurenta a susținut că acesta este de 162.197 lei și nu 176.120 lei la care a fost obligată reprezentând taxă de transport, calcul conform T.I.M.

Recursul nu este fondat.

Articolul 29.2 din R.T. pe căile ferate din România aprobat prin Ordonanța nr. 7 din 20 ianuarie 2005 dispune că reclamațiile administrative rezultate din contractul de transport sunt obligatorii, fără însă să prevadă o sancțiune în cazul în care acestea nu sunt depuse.

Potrivit art. 7201 alin. (1) C. proc. civ., introdus prin O.U.G. nr. 138/2000 în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.

În raport de aceste dispoziții legale, în mod corect s-a reținut că s-a efectuat concilierea directă între părți care realizează același scop ca și reclamația administrativă.

Susținerea recurentei referitoare la antrenarea răspunderii expeditorului întrucât vagonul a fost predat destinatarului cu sigiliile acestuia intacte este infirmată de probele administrate în cauză.

Astfel, din procesul verbal încheiat la 24 septembrie 2002 cu participarea delegatului R. și din procesul verbal de recepție nr. 313 din 25 septembrie 2002, rezultă că vagonul cu terminația ..1311 a ajuns la destinație cu urme de violare, respectiv sigiliul capac domă lateral dreapta era lărgit și prezenta urme de forțare.

S-a reținut în procesul verbal din 24 septembrie 2002 semnat de reprezentanții destinatarului și ai R. că garnitura de etanșare a capacului domei, era intactă în dreptul sigiliului lărgit pe o porțiune de cca. 10 cm. și la fluturii strânși jocul capacului era mai mare de 5 mm.

În raport de aceste constatări, cât timp vagonul a sosit la destinație cu urme de violare nu sunt incidente dispozițiile art. 61 din R.T. C.F.R. referitoare la răspunderea expeditorului și nici ale art. 83.9 și N.U.T. 6 privind toleranța legal admisă de 2%.

Apărarea recurentei că este scutită de răspundere potrivit art. 83.4.2 din R.T. pentru diferența între cântarul folosit la primirea produselor la transport și cântarul folosit la eliberarea acestora către destinatar nu a fost dovedită, mai mult din probele administrate a rezultat că aceasta provine de pe timpul transportului.

Pentru toate aceste considerente, recurenta în calitate de cărăuș răspunde pentru executarea transportului și de integritatea mărfii până la eliberarea acesteia către destinatar, în condițiile art. 82.1 și 83.1 din R.T. pe căile ferate din România.

Criticile referitoare la cuantumul daunei în sensul că acesta este de 162.197 lei și nu 176.120 lei pretinsă de reclamantă vor fi înlăturate, întrucât recurenta a depus la dosar un calcul făcut de aceasta care nu este însoțit de acte doveditoare.

Așa fiind, Curtea constată că decizia instanței de apel este legală și temeinică și urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.F.R. M. SA sucursala Iași, împotriva deciziei nr. 394 din 24 mai 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 februarie 2005.