Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1421/2023 AI generated

Shareholder information access: violation of cassation review limits and non reformatio in pejus via improper expansion of personal data scope

Case Number Decizia nr. 1421/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court admitted the appellants’ cassation appeal, set aside the Court of Appeal’s decision, and remanded the case for retrial, while simultaneously annulling the appellants’ appeal against a prior procedural order and both incident appeals, leaving the first-instance judgment’s core obligation to provide a shareholder certificate intact pending the appellate court’s new assessment. The dispute involved a group of shareholders suing a maritime company and a director for failure to disclose the full, detailed structure of the company's shareholding, specifically the names, share counts, and percentages of all shareholders, including legal entities, which the appellate court had partially restricted by anonymizing the personal data of natural persons. The Court held that the appellate decision was illegal and unfounded because it violated the limits of the devolutive effect and the res judicata effect of the previous cassation ruling by addressing data elements (personal identification codes and residential addresses) that were not part of the original claim or the specific scope of the appeal, thereby applying laws improperly and providing reasoning unrelated to the actual subject matter of the litigation, leading to the rejection of the preliminary reference request to the CJEU and the order to retry the case strictly within the limits of the valid claims.

Legislator headnote

AI generated

art. 497 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 61 din Legea nr. 129/2019, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ; Shareholder information access: violation of cassation review limits and non reformatio in pejus via improper expansion of personal data scope: The dispute involved a group of shareholders suing a maritime company and a director for failure to disclose the full, detailed structure of the company's shareholding, specifically the names, share counts, and percentages of all shareholders, including legal entities, which the appellate court had partially restricted by anonymizing the personal data of natural persons. The Court held that the appellate decision was illegal and unfounded because it violated the limits of the devolutive effect and the res judicata effect of the previous cassation ruling by addressing data elements (personal identification codes and residential addresses) that were not part of the original claim or the specific scope of the appeal, thereby applying laws improperly and providing reasoning unrelated to the actual subject matter of the litigation, leading to the rejection of the preliminary reference request to the CJEU and the order to retry the case strictly within the limits of the valid claims.

Keywords

AI generated
scope of review in cassation shareholder violation of procedural rules personal data reference for a preliminary ruling access to information

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Grounds for admitting the main cassation appeal and setting aside the appealed decision due to violation of procedural rules and lack of proper reasoning.

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Ground cited for the incident appeals which were annulled because the motives did not fit the legal basis for cassation regarding the lack of interest exception.

art. 496 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Procedural basis for annulling the main appeal against the 2021 order as it lacked valid grounds of illegality within the scope of the cassation review.

art. 491 raportat la art. 496 alin. (1) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Procedural basis for annulling the incident appeals regarding the 2021 decision as they only challenged the exception of lack of interest which was previously decided.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2023

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 23 martie 2017 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, astfel cum a fost precizată şi completată la data de 17 mai 2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G. au chemat în judecată pârâţii Compania de Remorcare Maritimă H. S.A. şi I., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâţii la emiterea unui certificat privind structura integrală şi detaliată a acţionariatului societăţii Compania de Remorcare Maritimă H. S.A., în sensul comunicării numelui, prenumelui, datei şi locului naşterii tuturor persoanelor care deţin acţiuni, numărului de acţiuni deţinute, sechestrelor, ipotecilor şi a altor garanţii instituite asupra acţiunilor deţinute, inclusiv cele de natură penală, precum şi procentul din totalul acţiunilor emise de societate.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâţilor la comunicarea către reclamanţi a unor copii certificate ale registrului şedinţelor şi deliberărilor adunărilor generale începând cu data de 1 ianuarie 2010 până la data introducerii acţiunii şi ale registrului obligaţiunilor care să releve totalul obligaţiunilor emise şi al celor rambursate, precum şi numele, prenumele sau denumirea, domiciliul sau sediul titularilor, atunci când ele sunt nominative. Au mai solicitat reclamanţii obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 28 noiembrie 2017, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Compania de Remorcare Maritimă H. S.A.

Prin sentinţa civilă nr. 236 din 6 februarie 2018, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, a respins excepţia lipsei de interes a reclamanţilor în formularea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la comunicarea către reclamanţi a unor copii certificate ale registrului şedinţelor şi deliberărilor adunărilor generale începând cu data de 01.01.2010 până la data introducerii acţiunii; a admis excepţia lipsei de interes a reclamanţilor în formularea capătului de cerere vizând comunicarea unor copii certificate ale registrului obligaţiunilor, care să releve totalul obligaţiunilor emise şi al celor rambursate, precum şi numele, prenumele, denumirea, domiciliul sau sediul titularilor, atunci când ele sunt nominative şi, în consecinţă, a respins acest capăt de cerere ca lipsit de interes; a admis în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată şi completată şi a obligat pârâţii la emiterea unui certificat privind structura acţionariatului societăţii Compania de Remorcare Maritimă H. S.A., cuprinzând numele şi prenumele tuturor acţionarilor, numărul de acţiuni deţinute precum şi procentul din numărul total de acţiuni emise de societate, precum şi la comunicarea către reclamanţi a unor copii certificate ale registrului şedinţelor şi deliberărilor adunărilor generale începând cu data de 01.01.2010 până la data introducerii cererii de chemare în judecată, 23.03.2017, pe cheltuiala reclamanţilor; a respins, în rest, pretenţiile reclamanţilor, ca nefondate şi a obligat pârâţii la plata către reclamantul A. a sumei de 60 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe, pârâţii Compania de Remorcare Maritimă H. S.A. şi I. au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 324 din 13 iunie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea reclamantelor F. şi G. de renunţare la judecată, a admis apelurile şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată şi completată şi a obligat pârâţii la emiterea unui certificat privind structura acţionariatului societăţii Compania de Remorcare Maritimă H. S.A., cuprinzând numărul de acţiuni şi procentele deţinute, cu protejarea datelor cu caracter personal ale acţionarilor prin anonimizare; a menţinut restul dispoziţiilor hotărârii apelate şi a admis cererile de intervenţie în folosul apelanţilor, formulate de J., K., L., M., N., O. şi P..

3. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanţii B., A., C., D. şi E..

Prin decizia civilă nr. 575 din 10 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a admis recursul reclamanţilor B., C., D., A. şi E. împotriva deciziei civile nr. 324/13.06.2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

4. Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2017*.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a amânat pronunţarea asupra cauzei la data de 17 noiembrie 2021, ulterior fiind amânată la 24 noiembrie 2021.

Prin decizia civilă nr. 521 din 24 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia lipsei de interes.

Au fost admise apelurile declarate de pârâta Compania de Remorcare Maritimă H. S.A. şi de pârâtul I. împotriva sentinţei civile nr. 236/06.02.2018 pronunţate de Tribunalul Constanţa, în sensul schimbării în parte a sentinţei atacate, cu consecinţa admiterii în parte a acţiunii, astfel cum a fost precizată şi completată.

Au fost obligaţi pârâţii la emiterea unui certificat privind structura acţionariatului pârâtei Compania de Remorcare Maritimă H. S.A., cuprinzând numărul de acţiuni şi procentele deţinute, cu protejarea datelor cu caracter personal ale acţionarilor prin anonimizare.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor din hotărârea apelată.

S-au admis cererile de intervenţie în folosul apelanţilor formulate de J., K., L., M., N., O. şi P..

5.1. Împotriva încheierii din 3 noiembrie 2021 şi a deciziei civile nr. 521 din 24 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la 4 aprilie 2022, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi a încheierii din 3 noiembrie 2021 de admitere în principiu a cererilor de intervenţie accesorie, cu consecinţa trimiterii cauzei instanţei de apel pentru rejudecare sau, dacă se va aprecia că sunt incidente dispoziţiile art. 497 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate şi menţinerea soluţiei pronunţate de instanţa de fond, respectiv sentinţa civilă nr. 236 din 6 februarie 2018 a Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă. Totodată, s-a solicitat respingerea cererilor de intervenţie accesorie formulate în cauză de către J., K., L., M., N., O., P..

În motivarea recursului, s-a susţinut că hotărârea instanţei de apel este nelegală pentru că nu există o motivare a soluţiei în ceea ce priveşte comunicarea datelor pentru acţionarii persoane juridice, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Totodată, s-a învederat că hotărârea atacată este nelegală şi pentru că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, s-a arătat că solicitarea recurenţilor priveşte emiterea de informaţii ce derivă dintr-un drept fundamental al acţionarilor de a fi informaţi permanent asupra persoanelor cu care sunt coacţionari, procentul deţinut de acestea din totalul acţiunilor societare, nefiind vorba de informaţii personale cum ar fi domiciliul personal ori de prelucrarea a CNP-ului. În cazul altor firme ce sunt acţionare la societatea intimată nu se poate dispune limitarea accesului la nume din moment ce acestea sunt publice şi nu există niciun text de lege naţional sau european care să limiteze dreptul la informare din partea oricărei persoane.

Mai mult, s-a subliniat că potrivit dispoziţiilor art. 61 din Legea nr. 129/2019 privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, deţinătorii cu orice titlu de acţiuni la purtător le vor depune la sediul societăţii emitente, iar consiliul de administraţie al societăţii va înscrie pe titluri şi în registrul acţionarilor numele, prenumele, codul numeric personal şi domiciliul acţionarului persoană fizică sau denumirea, sediul, numărul de înmatriculare şi codul unic de înregistrare ale acţionarului persoană juridică, după caz.

S-a mai arătat că instanţa de apel nu motivează de ce informarea acţionarilor asupra numelui sau prenumelui persoanelor fizice ce deţin calitatea de comerciant, profesionist în cadrul unui operator economic ar fi nelegitimă, din moment ce proba contrară asupra unei pretinse prelucrări nelegale ulterioare incumbă intimatei.

În conformitate cu procedurile de lucru ale registrului comerţului, s-a învederat că acesta emite informaţii certificate asupra numelui şi prenumelui, în legătură cu locul, data naşterii, numărul de părţi sociale deţinute, ponderea din total pentru societăţile cu răspundere limitată, în nume colectiv, în comandită simplă unde este abilitat de lege să prelucreze informaţiile privind asociaţii. Din cuprinsul soluţiei recurate, rezultă că actele normative în baza cărora Oficiul Naţional al Registrului Comerţului emite certificate de informare privind structura socială a firmelor unde este obligat să asigure prelucrarea ar fi ilegale. Sub acest aspect, s-a arătat că soluţia judiciară atacată este nelegală, fiind motivată cu argumente străine de natura cauzei, cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind îndeplinite condiţiile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

5.2. Împotriva deciziei civile nr. 521 din 24 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la 6 iunie 2022, pârâta Compania de Remorcare Maritimă H. S.A. a declarat recurs incident întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii excepţiei lipsei de interes invocată de către intervenientul P..

Recurenta-pârâtă a învederat că, în cauză, interesul trebuie analizat şi din perspectiva efectului admiterii unei astfel de acţiuni şi, totodată, din perspectiva scopului promovării acesteia. În acest sens, s-a precizat că reclamanţii au arătat în mod expres că "solicitarea de informaţii are un scop particular şi unic - simpla informare personală". Astfel, aceştia nu au indicat, în concret, care este scopul promovării acestei acţiuni. Nefiind indicat un motiv concret care să justifice interesul demersului lor judiciar şi de ce este necesară această acţiune şi fiind invocat un motiv care nu se circumscrie scopului definit de lege, recurenta-pârâtă a susţinut că, în realitate, nu există niciun interes legitim şi implicit niciun drept subiectiv încălcat, situaţie în care cererea de chemare în judecată nu îndeplineşte condiţia ce vizează existenţa unui interes, nefiind identificat folosul efectiv pe care recurenţii-reclamanţi l-ar obţine în ipoteza admiterii cererii de chemare în judecată.

5.3. Împotriva deciziei civile nr. 521 din 24 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la 6 iunie 2022, la 6 iunie 2022, intervenientul P. a declarat recurs incident, solicitând admiterea acestuia.

În esenţă, s-a susţinut că instanţa de apel, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a apreciat faptul că excepţia lipsei de interes este neîntemeiată, procedând la o motivare sumară şi superficială a acesteia, sens în care s-a solicitat admiterea recursului incident, casarea deciziei civile pronunţate cu referire la excepţia lipsei de interes şi, în rejudecare, să se dispună admiterea excepţiei lipsei de interes în promovarea litigiului, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată.

S-a învederat că recurenţii-reclamanţi nu pot justifica un interes legitim, personal şi actual întrucât justificarea interesului promovării unei cereri în justiţie este strâns legată de justificarea unui drept subiectiv şi litigios actual, iar interesul, fie că este un folos material sau moral, urmăreşte ocrotirea unui drept considerat încălcat.

Prin întâmpinarea la recursul recurenţilor-reclamanţi înregistrată la 2 iunie 2022, intimatul-pârât I. a invocat excepţia nulităţii recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 521 din 24 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din 3 noiembrie 2021, s-a invocat excepţia inadmisibilităţii.

Pe fondul recursului, s-a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

La 6 iunie 2022, odată cu recursul incident, pârâta Compania de Remorcare Maritimă H. S.A. a formulat şi întâmpinare la recursul recurenţilor-reclamanţi, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului declarat împotriva deciziei nr. 521 din 24.11.2021, raportat la obiectul litigiului, respectiv obligaţia de a face, fiind incidente dispoziţiile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ. coroborat cu art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Un alt motiv de inadmisibilitate invocat se referă la faptul că reclamanţii nu au formulat recurs împotriva încheierilor de admitere în principiu în faza de apel (prima judecată a apelului) motiv pentru care prin decizia nr. 575/10.03.2021 pronunţata în dosarul nr. x/2017 Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a constatat faptul ca "dispoziţiile art. 64 C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, impune părţii interesate formularea căii de atac împotriva încheierii de admitere în principiu a intervenţiei odată cu fondul.

Din acest punct de vedere, art. 483 alin. (1) şi art. 486 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. impun recurentului indicarea hotărârii care se atacă, inclusiv a hotărârilor date în cauză cu titlu premergător (încheierile) care, fără a soluţiona procesul, rezolvă o chestiune litigioasă în cursul acestuia.

În măsura în care se va trece peste această excepţie, pârâta a invocat excepţia nulităţii recursului, raportat la faptul că motivele invocate prin cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 6 iunie 2022, a formulat întâmpinare şi pârâtul P., prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului declarat de recurenţii-reclamanţi. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

La aceeaşi dată, intimatul-intervenient M. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de recurenţii-reclamanţi, din perspectiva art. 94 alin. (1) lit. h) coroborat cu art. 483 alin. (2) C. proc. civ., raportat la obiectul litigiului - obligaţia de a face.

În subsidiar, s-a invocat excepţia nulităţii recursului recurenţilor-reclamanţi, având în vedere că nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi, la data de 18 iulie 2022, au formulat întâmpinare la recursul recurentei-pârâte Compania de Remorcare Maritimă H. S.A., prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, raportat la faptul că acesta nu conţine critici de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului.

Prin acelaşi înscris, s-a formulat şi răspuns la întâmpinarea pârâtei, solicitându-se respingerea excepţiilor şi apărărilor invocate de aceasta.

Totodată, recurenţii-reclamanţi au formulat întâmpinare la recursul intervenientului P., prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea motivelor în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului.

Prin acelaşi înscris, s-a formulat şi răspuns la întâmpinarea intervenientului, solicitându-se respingerea excepţiilor şi apărărilor invocate de acesta.

Recurenţii-reclamanţi au mai depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-pârât I., prin care au solicitat respingerea excepţiilor şi apărărilor invocate prin întâmpinare, precum răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-intervenient M., prin care au solicitat respingerea excepţiilor şi apărărilor invocate prin întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 noiembrie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin punctul de vedere depus la dosar în data de 05.12.2022 recurentul-intervenient P. a solicitat admiterea excepţiei inadmisibilităţii recursului declarat de recurenţii-reclamanţi împotriva deciziei 521/24.11.2021 faţă de dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., admiterea excepţiei inadmisibilităţii recursului declarat de recurenţii-reclamanţi împotriva încheierii din 3.11.2021; admiterea excepţiei nulităţii recursului declarat de recurenţii-reclamanţi împotriva deciziei 521/24.11.2021; respingerea excepţiei nulităţii recursurilor incidente;

La data de 5.12.2022 recurenta-pârâtă Compania de Remorcare Maritimă H. S.A., a depus un punct de vedere cu privire la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursurilor, solicitând admiterea excepţiei inadmisibilităţii recursului declarat de recurenţii-reclamanţi, având în vedere obiectul acţiunii, respectiv obligaţia de a face; admiterea excepţiei inadmisibilităţii recursului declarat de recurenţi împotriva încheierii din 1.11.2021; admiterea excepţiei nulităţii recursului principal şi respingerea excepţiei nulităţii recursurilor incidente.

Prin punctul de vedere depus în data de 8.12.2022, recurenţii-reclamanţi au solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului principal, admiterea în principiu a recursului, fixarea unui termen de judecată şi citarea părţilor.

Prin încheierea din 7 februarie 2023 s-au respins excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii recursului principal având ca obiect decizia civilă nr. 521 din 24 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Au fost admise în principiu recursul principal formulat împotriva încheierii din 3 noiembrie 2021 şi a deciziei civile nr. 521 din 24 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, precum şi recursurile incidente declarate împotriva deciziei civile nr. 521 din 24 noiembrie 2021, fiind stabilit prim termen de judecată la 4 aprilie 2023, cu citarea părţilor în şedinţă publică.

De asemenea, a fost prorogată discutarea excepţiilor nulităţii recursului principal având ca obiect încheierea din 3 noiembrie 2021 şi a recursurilor incidente declarate de pârâta Compania de Remorcare Maritimă H. S.A. şi de intervenientul P. împotriva deciziei civile nr. 521 din 24 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

La 29 martie 2023 recurenţii-reclamanţi au transmis prin e-mail cerere de adresare a unei întrebări preliminare Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu următoarea întrebare preliminară:

"Dacă dispoziţiile art. 6 Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016, privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), respectiv art. 30 alin. (5) lit. c) şi art. 43 din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de abrogare a Directivei 2006/70/CE a Comisiei se opun ca numele/prenumele acţionarilor persoane fizice, respectiv dacă numele firmelor - persoane juridice/alte entităţi juridice acţionare, pot fi comunicate altor acţionari persoane fizice din cadrul aceleiaşi întreprinderi în scop de informare, fără ca aceştia să prelucreze/transfere către terţi asemenea date?"

La 12 iunie 2022 intimata-pârâtă Compania de Remorcare Maritimă H. S.A. a transmis la dosar punctul de vedere cu privire la cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, prin care a solicitat respingerea acesteia.

Înalta Curte, analizând cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi recursurile declarate în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele:

Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţiile nulităţii recursului principal având ca obiect încheierea din 3 noiembrie 2021 şi a recursurilor incidente declarate de pârâta Compania de Remorcare Maritimă H. S.A. şi de intervenientul P. împotriva deciziei civile nr. 521 din 24 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, urmând a le admite pentru considerentele ce succed.

În ceea ce priveşte recursul principal având ca obiect încheierea din 3 noiembrie 2021, reţine instanţa supremă că recurenţii-reclamanţi critică faptul că admiterea cererii de intervenţie s-a bazat pe constatarea eronată a calităţii de acţionar, chestiune care a fost analizată prin decizia de casare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului declarat de către reclamanţi în primul ciclu procesual.

În considerentele deciziei de casare nr. 575 pronunţate la 10 martie 2021 s-a constatat autoritatea de lucru judecat a admisibilităţii cererilor de intervenţie accesorie în lipsa declarării unei căi de atac care să aibă ca obiect această chestiune.

Mai mult, din verificarea actelor dosarului reţine Înalta Curte că încheierea din 3 noiembrie 2021, recurată de către reclamanţi, a avut ca obiect dezbaterile asupra fondului cauzei, nefiind discutată admisibilitatea în principiu a cererilor de intervenţie accesorie.

Dată fiind autoritatea de lucru judecat a deciziei de casare şi obiectul încheierii recurate, nu este cazul indicării eronate de către reclamanţi a încheierii recurate. În plus, prin criticile formulate, recurenţii-reclamanţi nu pun în discuţie aspecte de nelegalitate, ci aspecte probatorii privind dovedirea calităţii de acţionar, incompatibile cu controlul judiciar efectuat în calea extraordinară de atac a recursului, care nu vizează aspecte de netemeinicie.

Faţă de considerentele precedente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, nefiind nici cazul unor motive de ordine publică din oficiu, Înalta Curte va anula recursul reclamanţilor având ca obiect încheierea din 3 noiembrie 2021.

În continuare, referitor la recursurile incidente declarate de pârâta Compania de Remorcare Maritimă H. S.A. şi de intervenientul P. împotriva deciziei civile nr. 521 din 24 noiembrie 2021, constată instanţa supremă că acestea vizează doar excepţia lipsei de interes a acţiunii reclamanţilor, chestiune care, deşi reluată în apel, a fost analizată prin decizia de recurs din primul ciclu procesual.

Instanţa de recurs a statuat că excepţia lipsei de interes, susţinută de intimatul P., a vizat lipsa interesului legitim şi personal al reclamanţilor cu privire la drepturile valorificate prin acţiune, iar, din perspectivă procesuală, această excepţie trebuia invocată numai prin declararea unei căi de atac, iar nu prin invocarea în temeiul art. 248 C. proc. civ. în recurs, neputând fi valorificată în acest cadru procesual şi, deci, nici după casare, în raport cu limitele judecăţii potrivit art. 501 C. proc. civ.

Având în vedere că prin recursurile incidente nu au fost formulate şi alte critici de nelegalitate, nefiind cazul invocării unor motive de ordine publică din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 491 C. proc. civ. raportat la art. 496 alin. (1) şi art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, va anula recursurile incidente declarate de pârâta Compania de Remorcare Maritimă H. S.A. şi de intervenientul P. împotriva deciziei civile nr. 521 din 24 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Analizând recursul principal având ca obiect decizia civilă nr. 521 din 24 noiembrie 2021, în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este fondat şi urmează a fi admis, pentru următoarele considerente:

Recurenţii-reclamanţi şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., potrivit cu care se poate cere casarea unei hotărâri când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei şi atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte critica ce vizează încălcarea dispoziţiilor art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., motivul de casare va fi analizat din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., privind încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Susţin recurenţii-reclamanţi că instanţa de apel nu a respectat limitele judecăţii în fond după casarea dispusă de instanţa supremă, fiind eronate referirile la comunicarea codului numeric personal şi la domiciliul titularilor de acţiuni, prin cererea de chemare în judecată solicitându-se doar numele, prenumele, numărul de acţiuni deţinute, ponderea din total, iar în ceea ce priveşte acţionarii persoane juridice, denumirea şi sediul social.

În ceea ce priveşte cadrul procesual al judecăţii, Înalta Curte reţine că prin sentinţă, prima instanţă a admis acţiunea reclamanţilor în parte şi a obligat pârâţii la emiterea unui certificat privind structura acţionariatului pârâtei Compania de Remorcare Maritimă H. S.A. care să cuprindă numele şi prenumele tuturor acţionarilor, numărul de acţiuni deţinute, precum şi procentul din numărul total de acţiuni emise de societate.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri doar pârâţii Compania de Remorcare Maritimă H. S.A. şi I..

Instanţa de apel din primul ciclu procesual a admis apelurile şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că pârâţii au fost obligaţi ca la emiterea certificatului privind structura acţionariatului pârâtei H. S.A. - cuprinzând numărul de acţiuni şi procentele deţinute - să fie protejate datele cu caracter personal ale acţionarilor prin anonimizare.

Dispoziţiile art. 478 C. proc. civ. stabilesc limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, în timp ce dispoziţiile art. 477 C. proc. civ. statuează limitele devoluţiunii în apel determinate de ceea ce s-a apelat de către pârâţi, în limitele stabilite expres de către aceştia, respectiv doar în legătură cu soluţia de admitere în parte a acţiunii.

Prima instanţă de apel şi-a motivat soluţia privind necesitatea protejării datelor cu caracter personal ale acţionarilor persoane fizice, prin referirea la art. 3 din Legea nr. 677/2001 şi la Decizia pronunţată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al instanţei supreme nr. 37/07.12.2015.

Această soluţie a fost contestată prin recursul reclamanţilor, care a fost admis. Instanţa supremă a motivat casarea hotărârii în sensul că instanţa de apel a aplicat dispoziţii legale abrogate şi a constatat incidenţa în cauză a Legii nr. 129/2018, care prin art. V menţionează expres că toate trimiterile din alte acte normative la dispoziţiile Legii nr. 667/2001 se vor considera făcute la Regulamentul U.E. nr. 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în privinţa prelucrării datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, de abrogare a Directivei 95/46/CE.

Dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc obligativitatea hotărârii instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate pentru instanţa care judecă fondul, instanţa de apel în rejudecare fiind ţinută de dezlegările privind dreptul pozitiv incident ale instanţei de casare.

În acelaşi timp, dispoziţiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ. prevăd şi că instanţa de fond va judeca, din nou, în limitele casării, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

Prin decizia recurată, pronunţată în al doilea ciclu procesual, instanţa de apel a identificat, în prealabil, în mod corect obiectul analizei format din criticile pârâţilor privind necesitatea protejării datelor cu caracter personal în legătură cu soluţia primei instanţe, de comunicare a structurii acţionariatului care să cuprindă "numele şi prenumele" acţionarilor (persoane fizice), elemente de identificare aflate sub protecţia legală a actelor normative indicate de instanţa supremă, prin decizia de casare.

Înalta Curte reţine în plus că dispoziţiile art. 481 C. proc. civ. prevăd că apelantului nu i s-ar putea crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată, aceasta putând fi schimbată numai în favoarea celui care a exercitat apelul, adică a pârâţilor, principiu non reformatio in pejus care trebuie respectat şi cu ocazia rejudecării după admiterea căii de atac a recursului reclamanţilor împotriva primei deciziei din apel, în lipsa unei derogări exprese.

Prin urmare, instanţa de apel, în rejudecarea în fond după casare, extinzându-şi analiza prin considerentele deciziei recurate asupra altor elemente aflate sub protecţia datelor personale privind domiciliul, codul numeric personal, precum şi prin trimiterea generică la datele prevăzute de art. 177 lit. a) din Legea nr. 31/1990, date care nefiind menţionate în dispozitivul sentinţei apelate de către pârâţi nici nu formau obiectul căii de atac declarate de către aceştia, a încălcat dispoziţiile art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi au criticat hotărârea recurată şi din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinând că hotărârea instanţei de apel este motivată prin argumente străine de natura cauzei, ce vizează comunicarea codului numeric personal şi domiciliul acţionarilor persoane fizice, date care nici nu au fost pretinse prin cererea de chemare în judecată a reclamanţilor şi, deci, nu formau obiectul cauzei.

Înalta Curte apreciază întemeiate criticile recurenţilor-reclamanţi.

Sub acest aspect, instanţa supremă reţine că, deşi instanţa de apel a reţinut că obiectul apelurilor vizează numele şi prenumele acţionarilor persoane fizice, într-un mod lipsit de coeziune logică, după expunerea teoretică a textelor legale incidente în speţă, în argumentarea soluţiei pronunţate nu a efectuat nicio analiză proprie a motivelor de apel în raport cu aceste limite ale învestirii, ci s-a referit exclusiv la elementele de identificare a persoanelor fizice privind adresa de domiciliu şi codul numeric personal, considerente care, în această situaţie, sunt străine cauzei.

Prin urmare, se constată că decizia recurată nu respectă nici exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. civ., considerentele expuse în această modalitate neputând susţine în mod direct şi necesar soluţia cuprinsă în dispozitiv şi nici temeiul în raport cu care s-a dispus admiterea căilor de atac şi schimbarea sentinţei.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prin care s-a susţinut că hotărârea instanţei de apel este nelegală, întrucât nu există o motivare a soluţiei în ceea ce priveşte comunicarea datelor pentru persoanele juridice, Înalta Curte urmează a-l înlătura, având în vedere limitele rejudecării, astfel cum rezultă din considerentele precedente.

În această situaţie, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., care atrag casarea deciziei recurate, nu se mai impune analiza criticilor circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., neexistând interesul analizei asupra cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, privind interpretarea normelor de drept european la care recurenţii fac referire în memoriul de recurs.

Faţă de temeinicia motivelor de recurs împotriva deciziei civile nr. 521 din 24 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, expuse prin considerentele precedente, cu consecinţa casării, urmează să fie admis recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D. şi E. şi trimisă cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Cu ocazia rejudecării vor fi avute în vedere şi cererile privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în recurs care, urmare a soluţiei pronunţate, nu pot fi acordate în această etapă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de recurenţii-reclamanţi.

Anulează recursul principal declarat de reclamanţii E., D., C., A. şi B. împotriva încheierii din 3 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Anulează recursurile incidente declarate de pârâta Compania de Remorcare Maritimă H. S.A. şi de intervenientul P. împotriva deciziei civile nr. 521 din 24 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursul principal declarat de reclamanţii E., D., C., A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 521 din 24 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează decizia atacată şi trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2023.