Invalidation of cassation appeal for failure to develop specific grounds of illegality and improper re-evaluation of facts

Şedinţa publică din data de 29 mai 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă la data de 16.01.2015, sub nr. x/2015*, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.550.000 RON, reprezentând contravaloarea daunelor cauzate ca urmare a incendiului izbucnit din culpa pârâtei la 15.12.2014 în C., proprietatea pârâtei, unde au fost distruse prin incendiere mărfurile şi bunurile reclamantei, în standurile închiriate de la pârâtă, conform contractului nr. x/20.05.2014. De asemenea, s-a mai solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzilor aferente acestei sume de la data incendiului, 15.12.2014, până la recuperarea integrală a prejudiciului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 43 din 15.03.2021, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă, a respins, ca nefondată, cererea reclamantei A.. Totodată, a fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 309 din 22 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de A..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A..

Prin memoriul de recurs, recurenta arată că instanţele de fond şi apel au reţinut în mod eronat că acţiunea supusă judecăţii este o acţiune în răspundere contractuală întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 şi 1350 C. civ.. Totodată arată că şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile art. 1786 şi urm. C. civ.

Recurenta expune pe larg situaţia de fapt şi critică hotărârea pronunţată în apel din perspectiva aprecierii mijloacelor de probă. În continuare, susţine că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de închiriere nr. x/20.05.2014.

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru lipsa motivelor de recurs, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent, prin care s-a reţinut că recursul declarat în prezenta cauză este nul.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2023 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 15 martie 2023, în complet de filtru, a fost acordat termen, în şedinţă publică, în vederea citării recurentei-reclamante cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru, fixându-se termen la 17 mai 2023, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în temeiul art. 248 alin. (1), sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, instanţa supremă constată că susţinerile referitoare la opozabilitatea faţă de intimata-pârâtă a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2015, invocate de către recurenta-reclamantă prin notele scrise depuse la dosarul cauzei la 11 mai 2023, după întocmirea raportului de admisibilitate în principiu şi încadrate de către aceasta în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., au fost formulate tardiv.

Este adevărat că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 este un motiv de ordine publică, însă conform dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., doar instanţei de recurs i se recunoaşte posibilitatea de a invoca motive de casare de ordine publică după împlinirea termenului de motivare a căii extraordinare de atac. În ceea ce îl priveşte pe recurent, acesta este ţinut să indice motivele de casare, chiar şi pe acelea de ordine publică, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, însă numai în termenul de motivare a căii de atac, astfel cum se desprinde din art. 487 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, se observă că potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de recurs are posibilitatea, iar nu obligaţia de a invoca motive de casare de ordine publică, după împlinirea termenului de motivare a căii de atac. În consecinţă, Înalta Curte reţine că legiuitorul a prevăzut caracterul facultativ de invocare de către instanţă a motivelor de casare de ordine publică după împlinirea termenului de motivare a căii de atac.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Înalta Curte reţine că susţinerile recurentei-reclamante referitoare la aplicarea greşită a normelor de drept material nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, nefiind veritabile motive de nelegalitate.

Astfel, deşi recurenta invocă actele normative prevăzute de art. 1349, art. 1350 şi art. 1786 C. civ., aspect care ar atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în cererea de recurs, în realitate, recurenta urmăreşte evaluarea probatoriului administrat în etapele procesuale de fond în scopul demonstrării unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel, fără a dezvolta adevărate critici de nelegalitate împotriva deciziei recurate.

De altfel, Înalta Curte reţine că argumentele recurentei-reclamante cu privire la situaţia de fapt şi probele administrate nu pot fi analizate în această cale extraordinară de atac. Administrarea probatoriului şi stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluţiei cu normele de drept aplicabile. Se ignoră astfel caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, în cadrul căruia nu se poate rejudeca fondul, ci se analizează exclusiv aspecte de nelegalitate.

Instanţa supremă reţine că nu se poate proceda la o devoluare a fondului cauzei şi la o reevaluare a probatoriului administrat de instanţa devolutivă pentru a se stabili o altă situaţie de fapt cu privire la cauzele şi împrejurările în care a intervenit încălcarea obligaţiei contractuale.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situaţiei de fapt. Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Nemulţumirile generale ale recurentei şi susţinerile legate de soluţia pronunţată cu privire la cererea de apel, nu pot constitui critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat în cererea de recurs a fost invocat formal, fără a se arăta în concret critici cu privire la nemotivarea deciziei recurate.

În acest sens, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs prevăzute de lege, sunt de natură a evidenţia nelegalitatea deciziei nr. 309 din 22 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia nulităţii recursului şi va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 309 din 22 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii cererii de recurs.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 309 din 22 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 mai 2023.