Motion to annul dismissed as inadmissible for failure to invoke statutory grounds under Article 503 Civil Procedure Code.

Şedinţa publică din data de 24 mai 2023

Asupra contestaţiei în anulare, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă sub numărul x/2022, A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 287/09.02.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Prin încheierea din 12.04.2022, constatând că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus suspendarea judecăţii contestaţiei în anulare.

La termenul din 20.09.2022, cauza a fost amânată pentru soluţionarea cererii contestatorului de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru aferente cererii de repunere pe rol a cauzei, care, prin încheierea din 21.09.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă.

La termenul din 01.11.2022, contestatorul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. pen.

Prin încheierea din 01.11.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a anulat ca netimbrată cererea formulată de contestator de repunere pe rol a procesului, menţinând măsura suspendării judecăţii cauzei.

Împotriva acestei încheieri, A. a declarat recurs, care, prin decizia nr. 2593/07.12.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost respins ca inadmisibil.

Împotriva acestei din urmă decizii, A. a formulat contestaţie în anulare, arătând că prevederile art. 305 C. pen. instituie, prin omisiune, imunitate de jurisdicţie penală pentru stat şi autorităţi publice.

La 14.03.2014 contestatorul a formulat "denunţ penal" pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicie a instaurării ordinii constituţionale, faptă prevăzută de art. 397 C. pen., motivat de faptul că instanţele judecătoreşti resping constant cererile sale de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1), ale art. 397 C. pen. şi ale art. 17 alin. (5) din Legea nr. 35/1997.

Prin notele scrise depuse la 24.05.2023, contestatorul a invocat nulitatea încheierii din 05.04.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2022 şi a citaţiei emise la 24.04.2023 pentru termenul din 24.05.2023.

Analizând contestaţia în anulare, Înalta Curte reţine următoarele:

Sub un prim aspect, clarificând obiectul contestaţiei în anulare, instanţa supremă notează, aşa cum s-a reţinut şi în partea introductivă a deciziei, că acesta este reprezentat de decizia nr. 2593/07.12.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă asupra recursului declarat de A. împotriva încheierii din 01.11.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sens în care susţinerile sale privind nulitatea actelor de procedură emise în cauză apar ca fiind lipsite de relevanţă, motiv pentru care nu se impun a fi analizate.

De asemenea, în ceea ce priveşte aspectele sesizate de contestator prin înscrisul denumit "denunţ penal", Înalta Curte constată că acestea vizează, în realitate, elemente ataşate fondului cauzei, sens în care urmează a fi analizate în contextul cadrului procesual stabilit de art. 508, raportat la art. 503 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ.

În continuare, procedând la examinarea contestaţiei în anulare, instanţa supremă notează că, fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată decât pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit acestei norme legale,,(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; 2. când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale; 3. când instanţa de recurs respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.".

Prin urmare, admisibilitatea unei contestaţii în anulare, din perspectiva obiectului şi motivelor ce pot fi invocate, implică, pe de o parte, încadrarea hotărârii atacate în sfera celor prevăzute de norma legală sus-evocată, iar, pe de altă parte, încadrarea susţinerilor titularului demersului judiciar în una dintre ipotezele acestui cadru legislativ restrictiv, reglementate ca motive exclusive pentru această cale extraordinară de atac.

În consecinţă, formularea contestaţiei în anulare împotriva unei hotărâri judecătoreşti nesusceptibile de exerciţiul acestei căi de atac sau pentru alte aspecte decât cele stabilite expres de normele procesuale exclude efectuarea controlului judiciar pe această cale.

Aceasta, întrucât, în virtutea principiului legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 457 C. proc. civ., părţile pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, numai de mijloacele procedurale prevăzute de lege, ele neputând exercita decât căile de atac reglementate legal în condiţiile şi termenele prevăzute.

În speţă, instanţa supremă constată că prin contestaţia în anulare promovată, autorul căii de atac susţine nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva faptului că în cauză se impunea sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. pen., cererea sa fiind întemeiată.

Prin hotărârea a cărei anulare se solicită a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva încheierii din 01.11.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2022, reţinându-se că, prin încheierea atacată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu fusese soluţionată, context în care recurentul nu avea deschisă calea de atac prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Analizând susţinerile formulate de contestator, Înalta Curte constată, pe de o parte, că autorul căii de atac nu a invocat niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 503 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că motivele expuse de acesta în cuprinsul memoriului depus vizează, în realitate, fondul cauzei, respectiv eventuale erori de judecată săvârşite de instanţa învestită, în legătură cu cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale.

Or, aşa cum s-a reţinut în cele ce preced, astfel de critici nu pot face obiectul analizei pe calea contestaţiei în anulare, aceasta fiind exclusă din sfera căilor de atac prevăzute de legiuitor pentru reevaluarea fondului pricinii.

Prin urmare, constatând că susţinerile autorului căii de atac nu pot fi circumscrise motivelor contestaţiei în anulare, Înalta Curte, în temeiul art. 508 C. proc. civ., va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2593/07.12.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 mai 2023.