Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1098/2005 AI generated

Transport contract damages: cassation dismissed as inadmissible and null for non-compliance with appellate filing and transmission rules

Case Number Decizia nr. 1098/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the insured defendant as inadmissible and declared the appeal of the carrier defendant null and void, leaving the appellate court's decision in force which upheld the lower court's judgment obliging the defendants to pay damages in solidary liability. The dispute concerned a civil action for damages arising from a freight transport contract between the carrier (plaintiff) and the insured entity (defendant), where the insurer was initially joined as a co-defendant. The court's determination rested on procedural law: the insurer's appeal was rejected under the principle that a party must file an appeal against the first-instance judgment to have standing for a cassation appeal (*omisso medio*), and the carrier's appeal was invalidated pursuant to Article 302 of the Code of Civil Procedure due to the failure to properly transmit the appeal through the appellate court rather than filing it directly with the High Court.

Legislator headnote

AI generated

art. 302 C. proc. civ; Transport contract damages: cassation dismissed as inadmissible and null for non-compliance with appellate filing and transmission rules: În ceea ce privește recursul declarat de pârâta SC P.T.I. SRL Cluj Napoca, Curtea constată că, potrivit evidențelor din dosar, pârâta a depus motivele de recurs direct la registratura Î.C.C.J. sub nr. 9494 din 1 noiembrie 2004, cu încălcarea dispozițiilor art. 302 C. proc. civ., fapt sancționat de legiuitor cu nulitatea recursului.

Keywords

AI generated
freight carrier liability actions for damages carrier transport law article of civil procedure insurer

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la Judecătoria Cluj Napoca la 14 noiembrie 2003, reclamanta SC T.I. SRL Cluj Napoca, în contradictoriu cu pârâții SC P.T.I. SRL Cluj Napoca și cu A.R.I. SA Cluj Napoca, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâtele în solidar, la contravaloarea transportului pe ruta Florești – Suzzana (Italia) în sumă de 1.200 euro conform facturii din 21 iulie și contravaloarea transportului pe ruta Suzzana – Ferma 12 Florești în sumă de 1.300 euro, conform facturii nr. 3418806/2003, la daune în sumă de 238.476.000 lei și cheltuieli de judecată aferente.

Judecătoria Cluj – Napoca, prin sentința civilă nr. 1814 din 23 februarie 2004 a admis acțiunea precizată formulată de reclamantă și a obligat pârâtele să plătească, în solidar, reclamantei suma de 238.476.000 lei despăgubiri și cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de pârâta SC P.T.I. SRL Cluj Napoca împotriva hotărârii instanței de fond a fost respins decizia nr. 3241 din 19 mai 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâtele A.R.I. SA și SC P.T.I. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Criticile aduse de pârâte vizează, în esență, faptul că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii și că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză.

În ceea ce privește recursul pârâtei SC A.R.I. SA Cluj Napoca se constată că societatea de asigurare nu a formulat apel împotriva sentinței judecătoriei și ca atare nu poate formula, omisso medio, critici în recurs, urmând a fi respins ca inadmisibil recursul acestei pârâte.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta SC P.T.I. SRL Cluj Napoca, Curtea constată că, potrivit evidențelor din dosar, pârâta a depus motivele de recurs direct la registratura Î.C.C.J. sub nr. 9494 din 1 noiembrie 2004, cu încălcarea dispozițiilor art. 302 C. proc. civ., fapt sancționat de legiuitor cu nulitatea recursului.

În considerarea celor ce preced.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta SC A.R.I. SA, împotriva deciziei nr. 324 din 19 mai 2004 a Curții de Apel Cluj.

Constată nul recursul declarat de pârâta SC P.T.I. SRL împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 18 februarie 2005.