Property-restitution award upheld; motion to set aside rejected for lack of omitted cassation ground.

Şedinţa publică din data de 24 mai 2023

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia Civilă la 23.08.2013, sub nr. x/2013, reclamantul Municipiul Bucureşti a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în principal, să oblige pârâta să îi restituie bunurile constând în 24.653 tone nisip natural, 24.509 tone pietriş natural 4/8, 19.156 tone pietriş natural 8/16, 404 tone pietriş natural 16/31, materiale proprietatea reclamantului, iar în subsidiar, să oblige pârâta să îi plătească contravaloarea materialelor de construcţie în sumă de 3.749.472,32 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa comercială nr. 107/26.02.2014, Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi pasive, invocate de pârâtă, a admis acţiunea, a obligat pârâta să restituie reclamantului următoarele bunuri: 24.653 tone nisip natural, 24.509 tone pietriş natural 4/8, 19.156 tone pietriş natural 8/16 şi 404 tone pietriş natural 16/31 sau, în caz de imposibilitate de restituire a bunurilor, să îi plătească suma de 3.749.472,32 RON.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta S.C. A. S.R.L. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 880/21.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 1724/22.09.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins recursul ca nefondat.

Prin contestaţia în anulare formulată la 17.03.2023, contestatoarea S.C. A. S.R.L. a solicitat, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., anularea în parte a deciziei instanţei de recurs şi, după rejudecarea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate şi trimiterea spre o nouă judecată a cauzei, în ceea ce priveşte pretenţiile reclamantului în legătură cu serviciile de transport indicate prin cererea de recurs şi serviciile de balastieră livrate şi efectiv puse în operă de beneficiar.

În susţinere, a arătat că instanţa de recurs a omis să analizeze două motive de recurs întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, a afirmat că, în recurs, a invocat motivele de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi că, subsumat ultimului caz de casare, a susţinut că instanţa de apel nu a stabilit natura juridică a acţiunii introductive, a încălcat principiile relativităţii efectelor contractului şi pacta sunt servanda, raportat la momentul naşterii raporturilor deduse judecăţii şi cu momentul modificării raporturilor juridice din cauză, când valoarea serviciilor de transport au fost stornate, precum şi principiul îmbogăţirii fără justă cauză, în ceea ce priveşte produsele de balastieră livrate şi efectiv puse în operă în cadrul proiectului al cărui beneficiar a fost intimata.

În acest context, a afirmat că instanţa de recurs a omis să analizeze motivele de recurs şi că ele erau în măsură să schimbe soluţia pronunţată în recurs.

De asemenea, autoarea căii de atac a indicat practica instanţei supreme în cea ce priveşte motivul contestaţiei în anulare pe care aceasta şi-a fundamentat demersul judiciar de faţă, precum şi considerentele instanţei de recurs, care, în opinia sa, relevă omisiunea acesteia de a analiza motivele de recurs indicate mai sus.

În opinia contestatoarei, dezlegarea dată celorlalte motive de recurs nu exonera instanţa să analizeze motivele omise, întrucât acestea din urmă priveau probleme distincte, iar analiza lor se impunea, întrucât erau în măsură să schimbe soluţia dată în recurs, câtă vreme, pe o parte, plata transportului reprezenta o prestaţie distinctă de achitarea mărfii de către proprietar, iar, pe de altă parte, marfa achitată de intimată a fost livrată parţial şi pusă în operă în beneficiul acesteia.

La 17.05.2023 intimatul a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, iar, pe fond, respingerea acesteia ca neîntemeiată. În susţinerea excepţiei, a arătat, în esenţă, că susţinerile autoarei căii de atac nu pot fi circumscrise motivului de anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., întrucât instanţa de recurs s-a pronunţat, fără excepţie, asupra motivelor de recurs şi argumentelor invocate de recurentă în calea extraordinară de atac a recursului.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a calificat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare ca o apărare de fond, sens în care a stabilit că argumentele prezentate în susţinerea ei urmează a fi avute în vedere la soluţionarea fondului contestaţiei în anulare.

Analizând contestaţia în anulare în raport cu actele dosarului şi cu motivul invocat, Înalta Curte reţine următoarele:

Demersul judiciar de faţă este fundamentat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora "(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:[…]3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen[...]".

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că admisibilitatea unei contestaţii în anulare este condiţionată de omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unuia din motivele recursului. Prin urmare, doar nepronunţarea instanţei de recurs asupra unui asemenea motiv, presupunând completa lui ignorare şi, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei, este de natură a face admisibilă această cale extraordinară de atac.

Pe cale de consecinţă, nu poate constitui motiv de contestaţie în anulare necercetarea deliberată sau neînsuşirea motivului de casare de către instanţa de recurs, dacă aceasta s-a pronunţat asupra lui, deoarece, în acest caz, instanţa a cercetat motivul de nelegalitate şi nu l-a omis.

Astfel, analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs, autoarea căii de atac a invocat nelegalitatea deciziei recurate prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat celui de urmă caz de casare, autoarea căii de atac a arătat că decizia recurată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a regulilor din materia răspunderii contractuale, a principiului relativităţii efectelor actelor juridice civile şi a principiului pacta sunt servanda. În susţinerea cazului de casare, recurenta a dezvoltat mai multe critici printre care şi cele pretins neanalizate de instanţa de recurs.

Asupra criticilor circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. instanţa de recurs, analizând argumentele dezvoltate în susţinere, a reţinut că acestea relevă, în realitate, nemulţumirea părţii faţă de modul în care instanţa de apel a apreciat situaţia de fapt şi elementele probatorii ale cauzei. De asemenea, a arătat că în cauză nu poate fi reţinută încălcarea pretinsă, prin prisma calităţii de proprietar al materialelor de balastieră, care-i conferă dreptul de a pretinde şi primi produsele de care a fost lipsită.

Mai mult, contrar autoarei căii de atac, examinarea memoriului de recurs formulat de această parte relevă că susţinerile pretins neanalizate nu au fost invocate ca şi motive de recurs distincte, astfel cum au fost ele prezentate în cuprinsul contestaţiei în anulare, aşa încât nici analiza lor distinctă în recurs nu se impunea, ci exclusiv în cadrul examenului de legalitate realizat prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte aminteşte că textul de lege are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pe care îl sprijină.

Aşa fiind, instanţa supremă constată că argumentele contestatoarei nu confirmă incidenţa în cauză a ipotezei de la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., de vreme ce, aşa cum s-a reţinut în cele ce preced, instanţa de recurs a examinat susţinerile părţii recurente, pronunţându-se asupra lor prin considerente comune în sensul respingerii acestora.

Într-adevăr, instanţa de recurs nu a analizat şi nu a răspuns în mod punctual fiecărei critici de recurs, însă această împrejurare nu este de natură să imprime deciziei atacate vreun viciu care să conducă la anularea hotărârii în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., instanţa de recurs fiind îndreptăţită să răspundă criticilor din recurs şi printr-un considerent comun, scop în care poate grupa diferitele argumente.

În ceea ce priveşte aspectul îmbogăţirii fără justă cauză, se remarcă faptul că acesta nu a fost invocat în mod de sine stătător în recurs, ci numai ca un corolar al potenţialei valorizări acordate celorlalte argumente invocate în susţinerea criticii circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cărora însă nu li s-a dat eficienţă în recurs, fiind înlăturate.

În concluzie, constatând că prin decizia atacată instanţa de recurs a răspuns criticilor subsumate motivului de casare căruia i-au fost circumscrise, pentru toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 508 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1724/22.09.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 mai 2023.