Start date of late payment penalties in auto insurance liability: binding effect of prior cassation ruling vs. direct application of ASF norms

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 12.02.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., cu citarea intervenientei-forţate C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumelor de 40.000 RON, reprezentând daune materiale şi de 450.000 RON, cu titlul de daune morale, la care a pretins să se adauge penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, calculate începând de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3808/14.12.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 200.000 de RON, cu titlu de daune morale şi penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la 12.02.2018 şi a obligat-o pe pârâtă la suportarea cheltuielilor de judecată, în cuantum de 4.500 RON.

La 11.02.2019 reclamanta a formulat o cerere de completare a hotărârii, care a fost respinsă, prin sentinţa civilă nr. 620/12.03.2019.

Împotriva sentinţei civile nr. 3808/2018 a declarat apel pârâta, iar împotriva sentinţei civile nr. 620/2019 a declarat apel reclamanta.

La 02.12.2019 reclamanta a învederat că actualul ei nume este D..

Prin decizia civilă nr. 1684A/21.10.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul pârâtei, a admis apelul reclamantei şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis cererea, a completat sentinţa civilă nr. 3808/2018 şi a obligat pârâta şi la plata sumei de 5.105 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a obligat apelanta-pârâtă să achite reclamantei suma de 4.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta.

Prin decizia nr. 1719/24.09.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 611A/05.04.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că penalităţile de 0,2% pe zi de întârziere calculate asupra sumei de 200.000 RON sunt datorate începând cu 05.10.2020 şi până la data plăţii şi a obligat-o pe reclamantă la suportarea cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2.016,5 RON, efectuate în apel şi de 982 RON, efectuate în recurs; a respins ca neîntemeiată cererea intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În motivare, recurenta-reclamantă a arătat că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut că instanţa de apel a interpretat eronat art. 37-38 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, cu privire la momentul de la care asigurătorul este obligat la plata penalităţilor de întârziere.

Astfel, a precizat că instanţa de apel s-a raportat doar la art. 37 alin. (4) teza a II-a din Norma A.S.F. nr. 23/2014, cu ignorarea celorlalte prevederi ale actului normativ arătat, având în vedere că textul de lege evocat a fost reglementat de către legiuitor în considerarea situaţiei prevăzute de acesta prin art. 46 din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Potrivit recurentei, legiuitorul a prevăzut prin această normă specială, derogatorie de la norma generală, care sunt situaţiile în care cererea de despăgubire formulată de către o persoană păgubită nu poate fi soluţionată decât printr-o hotărâre judecătorească, în atare situaţii nefiind posibilă soluţionarea pe cale amiabilă a pretenţiilor persoanei păgubite. În toate celelalte situaţii, printre care şi cazul în speţă, sunt incidente prevederile art. 37 alin. (4) prima teza din Norma A.S.F. nr. 23/2014, dat fiind faptul că nu exista niciun impediment în soluţionarea amiabilă a cauzei.

Susţinând, aşadar, că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 37 alin. (4) teza a II-a şi art. 46 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, recurenta a apreciat că raţionamentul instanţei de apel este greşit, întrucât în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 37 alin. (4) teza I din actul normativ evocat, de vreme ce un dosar de daună a fost deschis, iar prin cererea de despăgubire au fost stabilite atât existenţa, cât şi întinderea prejudiciului suferit.

În altă ordine de idei, a arătat că obligaţia intimatei-pârâte a devenit astfel, una cât se poate de certă şi totodată, exigibilă, din momentul în care aceasta şi-a exprimat în mod neîndoielnic, refuzul, de a-şi executa obligaţia legală, care-i incumbă, în calitate de asigurător de răspundere civilă auto, respectiv aceea de a plăti indemnizaţia de asigurare, aspect de natură să atragă incidenţa art. 38 din Norma nr. 23/2014.

Astfel, a precizat că pârâta ar fi trebuit ca în termen de maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris, să procedeze la plata despăgubirii.

În acest context, a subliniat că intimata-pârâtă nu a mai solicitat ulterior datei de 06.07.2017 niciun document sau informaţii necesare soluţionării cererii de despăgubire, iar la 10.10.2017, la 6 luni de la avizare, aceasta a formulat o ofertă de despăgubire în sumă de 4.000 RON.

În opinia recurentei, în rejudecare, instanţa de apel a ignorat faptul că s-a încercat soluţionarea cauzei pe cale amiabilă, anterior învestirii instanţei de judecată cu prezentul litigiu.

A mai relevat că, instanţa a nesocotit faptul că, potrivit art. 1.523 alin. (1) şi alin. (2) lit. c), d), e) C. civ., intimata-pârâtă se află de drept în întârziere, întrucât asigurătorul a avut la dispoziţie toate documentele necesare pentru stabilirea cuantumului prejudiciului şi ulterior, pentru a plăti despăgubirea; aşadar, este corect şi legal ca acesta să fie obligat la plata penalităţilor de 0,2% pe zi de întârziere, începând cu data introducerii acţiunii, cu atât mai mult cu cât aceasta este un moment ulterior celui de la care, potrivit dispoziţiilor legale incidente în cauză, intimatei-pârâte îi revenea obligaţia.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 03.12.2021, intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursul; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; nicio parte nu a formulat punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 19.05.2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul şi a stabilit termen în şedinţă publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Reţinând incidenţa art. 20 alin. (4) teza a II-a şi alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016 şi art. 20 alin. (1) lit. c) din Norma A.S.F. nr. 39/2016, în rejudecare, instanţa de apel a schimbat în parte sentinţa apelată şi a stabilit că penalităţile de 0,2% pe zi de întârziere aferente debitului principal de 200.000 RON curg de la expirarea termenului de 10 zile de la data comunicării către asigurător a hotărârii definitive, respectiv 05.10.2020 şi până la data plăţii.

Recurenta-reclamantă critică hotărârea recurată, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a interpretat eronat prevederile art. 37-38 din Norma A.S.F. nr. 23/2014 cu privire la momentul de la care asigurătorul este obligat la plata penalităţilor de întârziere în cazul în care a fost solicitată plata despăgubirii; în acest sens, afirmă că ar fi aplicabile dispoziţiile art. 37 alin. (4) teza I din Norma A.S.F. nr. 23/2014, solicitând obligarea asigurătorului la plata penalităţilor de întârziere începând cu momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte arată că, potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Textul legal citat consacră o regulă firească, decurgând atât din natura controlului judiciar, cât şi din principiul ierarhiei instanţelor judecătoreşti, ce presupune ca instanţa de rejudecare a fondului după casare să soluţioneze pricina în cadrul celor stabilite în decizia de casare, în sensul că modul în care instanţa de recurs a rezolvat, în speţă, problemele de drept puse în discuţie este obligatoriu.

Din această perspectivă, Înalta Curte notează că au dobândit caracter definitiv, neputând fi repuse în discuţie, statuările din cuprinsul deciziei 1719/24.09.2020, pronunţată în primul ciclu procesual, cu privire la normele legale aplicabile şi momentul de la care curg penalităţile.

În acest context, instanţa de apel, fiind ţinută de dezlegările oferite prin decizia de casare, a arătat că, în raport cu data producerii evenimentului rutier, 18.02.2017, sunt aplicabile dispoziţiile din O.U.G. nr. 54/2016 şi cele din Norma A.S.F. nr. 39/2016, subliniind că instanţa supremă a stabilit în mod expres momentul de la care curg penalităţile.

Din acest punct de vedere, decizia instanţei de apel nu poate fi criticată pentru că ar fi reţinut greşit un alt moment de la care asigurătorul este obligat la plata penalităţilor de întârziere, cu aplicarea greşită a art. 37 alin. (4) teza I din Norma A.S.F. nr. 23/2014, în condiţiile în care a reexaminat apelul pârâtei conform indicaţiilor date prin decizia de casare.

De aceea, criticile recurentei vor fi respinse.

Referitor la critica invocată cu ocazia dezbaterilor, vizând incidenţa art. 431 C. proc. civ. şi puterea de lucru judecat a considerentelor din decizia civilă nr. 285/18.02.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2018, cu privire la dezlegarea dată asupra momentului de la care curg penalităţile de întârziere, Înalta Curte arată că nu o poate lua în examinare, de vreme ce aceasta nu a fost expusă şi în memoriul de recurs.

Faţă de considerentele expuse, având în vedere că nu poate fi reţinută incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

Constatând culpa procesuală a autoarei căii de atac, în temeiul art. 453 C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 4.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă D. împotriva deciziei civile nr. 611A/05.04.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. şi intimata-intervenientă C..

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 4.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2023.