Strike suspension injunction and unconstitutionality exception: lack of standing precludes constitutional review
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appeal filed by an individual recurred against the Court of Appeal’s decision, effectively upholding the lower court’s dismissal of his appeal for lack of active procedural capacity; consequently, the initial judgment by the Tribunal of Bucharest ordering the suspension of a labor strike at a public transport company remains in force. The dispute originated from the company’s request to suspend the union-declared strike, which was granted at first instance; the union appealed but was dismissed due to lack of interest, while the individual, who lacked standing in the underlying proceedings, invoked an unconstitutionality exception regarding the five-day appeal deadline but was excluded from the process before the court could address it. Relying on the principle that procedural prerequisites like standing take precedence over unconstitutionality claims, and applying the specific appeal mechanism for rejected constitutional referrals under Article 29(5) of Law No. 47/1992 and Article 486 of the Code of Civil Procedure, the Court found the individual’s arguments extraneous to the legal basis of the appealed decision, which was procedural exclusion rather than a rejection of the constitutional petition, leading to the annulment of his cassation appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 997 C. proc. civ, art. 394 C. proc. civ, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 148 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ; Strike suspension injunction and unconstitutionality exception: lack of standing precludes constitutional review: The dispute originated from the company’s request to suspend the union-declared strike, which was granted at first instance; the union appealed but was dismissed due to lack of interest, while the individual, who lacked standing in the underlying proceedings, invoked an unconstitutionality exception regarding the five-day appeal deadline but was excluded from the process before the court could address it. Relying on the principle that procedural prerequisites like standing take precedence over unconstitutionality claims, and applying the specific appeal mechanism for rejected constitutional referrals under Article 29(5) of Law No. 47/1992 and Article 486 of the Code of Civil Procedure, the Court found the individual’s arguments extraneous to the legal basis of the appealed decision, which was procedural exclusion rather than a rejection of the constitutional petition, leading to the annulment of his cassation appeal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for annulling the cassation appeal due to the submission of arguments or requests that do not correspond to the object of the appealed decision.
Full text
Şedinţa publică din data de 7 iunie 2022
Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20.01.2022 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanta SOCIETATEA DE TRANSPORT BUCUREŞTI STB S.A., în contradictoriu cu pârâtul SINDICATUL TRANSPORTATORILOR DIN BUCUREŞTI, a solicitat, în temeiul art. 997 C. proc. civ., emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care să fie obligat pârâtul la suspendarea grevei declanşate la data de 20.01.2022, cu consecinţa reluării de îndată a activităţii de transport public de persoane pe teritoriul Municipiului Bucureşti şi a Judeţului Ilfov. De asemenea, a solicitat ca suspendarea grevei să se dispună până la momentul la care Tribunalul Bucureşti va pronunţa o hotărâre în dosarul nr. x/2022, dosar ce are ca obiect cererea formulată de STB S.A. cu privire la constatarea caracterului ilegal al grevei declanşate de pârâtă.
La termenul de judecată acordat la data de 20.01.2022, pârâtul Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sindicatului, excepţia inadmisibilităţii cererii, iar, pe fondul cauzei, respingerea cererii de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale, ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 232 din 20 ianuarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, ca neîntemeiată; a admis cererea de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale formulate de reclamanta SOCIETATEA DE TRANSPORT BUCUREŞTI STB S.A., în contradictoriu cu pârâtul SINDICATUL TRANSPORTATORILOR DIN BUCUREŞTI şi a dispus suspendarea grevei declanşate la SOCIETATEA DE TRANSPORT BUCUREŞTI STB S.A. în data de 20.01.2022 şi reluarea de îndată a activităţii.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel pârâtul Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti, respectiv, A., căile de atac fiind înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2022.
Prin cererea de apel, apelantul-pârât a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii acţiunii formulate de către reclamantă, iar petentul A. a invocat nereguli de procedură şi ilegalităţi de ordin general ale instituţiilor publice şi lucrătorilor acestora faţă de prevederile Constituţiei României şi restului reglementărilor interne, respectiv, prevederile legislative europene şi internaţionale la care România este parte.
La termenul de judecată din 25.02.2022, Curtea de apel a respins cererile de intervenţie formulate de petentul A. şi a reţinut cauza în pronunţare cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active în formularea apelului de către acesta, respectiv, cu privire la excepţia lipsei de interes a apelului declarat de pârâtul Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti.
De asemenea, petentul A. a invocat oral excepţia de neconstituţionalitate a articolelor de lege care prevăd că apelul se poate declara în termen de 5 zile de la pronunţare, raportat la art. 1, art. 2, art. 3, art. 5, art. 6, art. 7, art. 24 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 148 din Constituţia României, în opinia sa, termenul de 5 zile de la pronunţare fiind prea scurt, un termen rezonabil fiind termenul de 5 zile de la comunicarea hotărârii.
Curtea a învederat petentului A. faptul că urmează să reţină cauza în pronunţare asupra excepţiei lipsei calităţii sale procesuale active, excepţie ce primează asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate, a declarat dezbaterile închise şi, în raport de dispoziţiile art. 394 C. proc. civ., a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei lipsei de interes a apelului declarat de pârâtul Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti şi asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a petentului A..
Prin decizia civilă nr. 1214 din 25 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia lipsei de interes a apelului declarat de pârâtul Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentului A. în formularea apelului.
Pe cale de consecinţă, a respins, ca lipsit de interes, apelul declarat de apelantul-pârât SINDICATUL TRANSPORTATORILOR DIN BUCUREŞTI împotriva sentinţei civile nr. 232 din data de 20.01.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata SOCIETATEA DE TRANSPORT BUCUREŞTI STB S.A. şi a respins apelul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe de către petentul A., pentru lipsa calităţii procesuale active.
La 26 februarie 2022, apelantul A. a declarat recurs împotriva respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate. Arată că nu se susţine respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă sau din alte motive, întrucât, în accepţiunea sa, sunt întrunite toate cerinţele/condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, situaţie în care sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată este obligatorie.
De asemenea, a mai arătat că soluţia este netemeinică şi nelegală, părtinitoare, fiind dată cu încălcarea Constituţiei României, a prevederilor Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, a prevederilor Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului privind eliminarea discriminărilor, fiind încălcate şi pactele şi tratatele ratificate de Parlamentul României care fac parte din dreptul intern şi decizia MCV cu caracter obligatoriu.
De asemenea, a mai arătat că se încalcă şi Hotărârea obligatorie a Curţii de Justiţie a UE - Decizia 2006/928/CE a Comisiei din 13 decembrie 2006, art. 2 TUE, art. 4 alin. (3) TUE, art. 2 şi art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, art. 4 alin. (3) din TUE şi celelalte din TUE în completare, rapoartele Comisiei către Parlamentul european şi Consiliu.
Pe cale de consecinţă, a solicitat admiterea căii de atac, constatarea nulităţii absolute/desfiinţarea/anularea/casarea respingerii cererii formulate de sesizare a Curţii Constituţionale a României, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi sesizarea Curţii de Constituţionalitate a României cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.
La termenul din 7 iunie 2022, din oficiu, Înalta Curte a invocat excepţia nulităţii recursului şi a reţinut cauza în pronunţare asupra acestei excepţii.
Examinând cu prioritate excepţia de nulitate a recursului, Înalta Curte reţine următoarele:
Aşa cum rezultă din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 321/2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 580 din 20 iulie 2017, calea de atac prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privinţa hotărârilor judecătoreşti prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Prin decizia civilă nr. 1214 din 25 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentului A. în formularea apelului, iar, pe cale de consecinţă, a respins apelul declarat de acest petent împotriva sentinţei civile nr. 232 din 20.01.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru lipsa calităţii procesuale active.
În practicaua deciziei sus-menţionate, s-a reţinut că autorul prezentului demers judiciar a invocat, în şedinţă publică, excepţia de neconstituţionalitate a articolelor de lege care prevăd că apelul se poate declara în termen de 5 zile de la pronunţare, raportat la art. 1, art. 2, art. 3, art. 5, art. 6, art. 7, art. 24 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 148 din Constituţia României, însă Curtea de apel a învederat petentului A. faptul că urmează să reţină cauza în pronunţare asupra excepţiei lipsei calităţii sale procesuale active, excepţie ce primează asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
Rezultă, aşadar, că, prealabil dezbaterilor asupra cauzei finalizate prin decizia recurată, instanţa a apreciat că soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a petentului A. primează asupra cercetării admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de acesta, care are drept condiţie calitatea de parte în proces.
Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului, în cauză, nu este vorba de o respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate invocate de petent în etapa apelului şi nici de o respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ci de o rezolvare, prealabilă pronunţării, a unor aspecte procedurale, a căror analiză nu se mai impunea a fi reluată în dispozitivul hotărârii.
Reţinând, aşadar, că prin intermediul căii de atac prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că, faţă de obiectul şi conţinutul memoriului de recurs, susţinerile deduse judecăţii sunt străine de măsurile şi soluţiile dispuse prin hotărârea atacată.
În consecinţă, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), precum şi art. 148 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1214 din 25 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1214 din 25 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 iunie 2022.