Cassation of revision appeal annulled for lack of proper grounds; collective dismissal compensation award stands

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la 11 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au chemat în judecată pe pârâta S.C. F. S.A., prin G.., reprezentată de partener coordonator H., în calitate de administrator judiciar; I.., reprezentată prin partener coordonator J., în calitate de administrator judiciar şi K., în calitate de administrator special, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâta să fie obligată să dispună concedierea reclamanţilor, aşa cum au solicitat prin cererile remise anterior angajatorului, aplicând întocmai prevederile art. 35-40 din Contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul societăţii în perioada 01.01.2017-31.12.2018 şi ale Codului muncii, inclusiv prin plata salariilor compensatorii şi a preavizului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 68 şi urm., art. 74, art. 78, art. 231-232, art. 252 alin. (5), art. 268 alin. (1) lit. a) şi art. 269 din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii) republicat, cu modificările şi completările ulterioare, art. 208, art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Prin cererea adiţională formulată la 1 aprilie 2019, reclamanţii au modificat obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că au adăugat un capăt de cerere prin care solicită să se constate că refuzul S.C. F. S.A. de a le aproba cererile de concediere colectivă este nejustificat, întrucât nu a aplicat întocmai prevederile art. 35-40 din Contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul societăţii în perioada 01.01.2017-31.12.2018 şi ale Codului muncii, inclusiv prin plata salariilor compensatorii şi a preavizului, menţinând capătul de cerere prin care au solicitat obligarea pârâtei să dispună concedierea lor; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1225/2019 din 11 octombrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Vâlcea a admis excepţia lipsei de interes în exercitarea acţiunii de reclamantul D., invocată de pârâtă prin întâmpinare şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantul D., ca lipsită de interes; a respins acţiunea formulată de ceilalţi reclamanţi, A., B., C. şi E., în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S.A., prin administrator judiciar şi administrator special, astfel cum a fost modificată prin cererea adiţională de la fila x, ca neîntemeiată, luând act că pârâta nu solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamanţii A., B., C. şi E..

Prin decizia civilă nr. 2490/2021 din 28 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanţii A., B., C. şi E. împotriva sentinţei civile nr. 1225 din 11 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2019, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acţiunea modificată, formulată de reclamanţii A., B., C. şi E. şi a obligat pârâta S.C. F. S.A. la plata către aceşti reclamanţi a salariilor compensatorii prevăzute de negocierea colectivă şi a drepturilor cuvenite pe perioada termenului legal de preaviz la luarea măsurii de încetare a contractelor individuale de muncă din iulie 2019. A menţinut în rest sentinţa.

Prin încheierea de cameră de consiliu din 13 septembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins ca nefondată cererea înregistrată la 21 februarie 2022, prin care petenta F. S.A. a solicitat lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 2490/28.05.2021 a Curţii de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2019, pentru determinarea obligaţiilor stabilite în sarcina sa.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la 20 iulie 2021, sub nr. x/2021, S.C. F. S.A., prin administratori judiciari G.. şi I.., a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2490 din 28 mai 2021 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2019, iar în temeiul art. 512 C. proc. civ., a solicitat suspendarea respectivei decizii.

În motivarea cererii, revizuenta a arătat că instanţa de apel s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.) şi că există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri (art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. - greşit indicat în cerere ca fiind pct. 2), solicitând admiterea cererii de revizuire şi anularea parţială a deciziei civile nr. 2490/28.05.2021, prin eliminarea din dispozitivul acesteia a menţiunii privind obligarea F. la "plata salariilor compensatorii prevăzute de negocierea colectivă şi a drepturilor cuvenite pe perioada termenului legal de preaviz la luarea măsurii de încetare a contractelor individuale de muncă din iulie 2019".

Prin încheierea de cameră de consiliu din 23 septembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins cererea de suspendare a executării deciziei civile nr. 2490 din 28 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2019, formulată de revizuenta S.C. F. S.A.

La termenul de judecată din 21 octombrie 2021, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei materiale în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., greşit indicat în cerere ca fiind pct. 2 şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii şi asupra unei eventuale disjungeri, având în vedere dispoziţiile art. 510 alin. (3) C. proc. civ., iar în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 1 C. proc. civ., Curtea a rămas în pronunţare cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Prin încheierea de şedinţă din 21 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a repus cauza pe rol pentru soluţionarea excepţiei necompetenţei materiale, în complet de divergenţă, sens în care a fixat termen la data de 4 noiembrie 2021.

Prin decizia civilă nr. 4572/2021 din 4 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, cu majoritate de voturi, excepţia necompetenţei materiale; constatând că, împotriva deciziei civile nr. 2490 din 28 mai 2021 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 sau 8 din C. proc. civ., a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii, revizuenta F. S.A., prin consorţiul format din lichidatori judiciari G.. şi I.. a declarat recurs.

În motivare, autoarea prezentului demers judiciar a susţinut că, în ceea ce priveşte primul motiv de revizuire (întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.), hotărârea recurată nu conţine motivele pe care se întemeiază şi că aceasta a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, reiterând ceea ce a arătat în susţinerea primului motiv de revizuire invocat.

În continuare, referindu-se la cel de al doilea motiv de revizuire invocat, respectiv faptul că există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, recurenta a evocat un considerent din decizia recurată, prin care instanţa de revizuire a reţinut că:

"…astfel cum rezultă din considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită în speţă, Curtea de apel a avut în vedere existenţa hotărârilor anterioare, pronunţate în dosarele nr. x/2019, nr. y/2019 şi nr. 2188/90/2019, având ca obiect contestaţia formulată de intimaţi împotriva deciziilor de concediere individuală, apreciindu-se că verificarea legalităţii şi temeiniciei concedierii individuale ulterioare nu este identică cu verificarea legalităţii şi temeiniciei "excluderii reclamanţilor de la măsurile de protecţie consacrate prin lege personalului supus concedierii colective", arătând că acest considerent este greşit întrucât, pentru a aplica măsurile de protecţie socială, era necesar să existe decizii de concediere colectivă pentru reclamanţi, emise de angajator, conform dispoziţiilor legale în materie, iar, în perioada decembrie 2018- iulie 2019, reclamanţii au primit drepturile salariale cuvenite conform contractului individual de muncă.

Astfel, în accepţiunea recurentei, decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fiind, totodată, dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În continuare, recurenta a reprodus ca atare ceea ce a arătat în susţinerea celui de al doilea motiv de revizuire invocat.

În încheiere, a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei civile nr. 4572/04.11.2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2021 şi anularea parţială a deciziei civile nr. 2490/28.05.2021, prin eliminarea din dispozitivul acesteia a menţiunii privind obligarea sa la "plata salariilor compensatorii prevăzute de negocierea colectivă şi a drepturilor cuvenite pe perioada termenului legal de preaviz la luarea măsurii de încetare a contractelor individuale de muncă din iulie 2019".

La 14 martie 2022, intimaţii A., B., C. şi E. au depus, în termen legal, întâmpinare, prin care au invocat tardivitatea introducerii cererii de recurs, inadmisibilitatea recursului cu referire la motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., formulând, totodată, şi apărări pe fondul cauzei, în sensul respingerii recursului ca nefondat.

La 31 martie 2022, recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a combătut apărările/susţinerile intimaţilor formulate prin întâmpinare.

Ulterior, prin rezoluţia din 19 aprilie 2022, în cauză, s-a fixat termen de judecată a recursului, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru data de 07.06.2022.

Analizând, cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii formulării unor critici cu referire la motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., invocată prin întâmpinare, precum şi excepţia nulităţii recursului cu privire la motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul formulat în cauză vizează decizia civilă nr. 4572/2021 din 4 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, prin care a fost respinsă cererea de revizuire (întemeiată pe motivele de revizuire prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 8 C. proc. civ.), formulată de F. S.A. - prin administratorii judiciari G.. şi I.. împotriva deciziei civile nr. 2490 din 28 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Prin urmare, decizia atacată (cu recurs) vizează revizuirea întemeiată inclusiv pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care reglementează retractarea unei hotărâri dacă:

"(1) s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".

Hotărârea a cărei revizuire s-a cerut a fost pronunţată într-un litigiu de muncă, prin care reclamanţii au solicitat să fie concediaţi colectiv (pentru motive neimputabile salariaţilor) pentru a beneficia de plăţile compensatorii, în baza contractului colectiv de muncă, fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 68 şi urm., art. 74, art. 78, art. 231-232, art. 252 alin. (5), art. 268 alin. (1) lit. a) şi art. 269 din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii) republicat, cu modificările şi completările ulterioare, art. 208, art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

În conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza I din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, aplicabile în raport cu data declanşării litigiului (11 ianuarie 2019):

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite."

Dispoziţia legală anterior evocată reglementează litigiile care nu au prevăzută calea de atac a recursului, după criteriul materiei.

Totodată, în considerarea dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. care prevăd că "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului", se reţine că, potrivit art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 "hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia civilă nr. 2490/2021 din 28 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, care a făcut obiectul cererii de revizuire, fiind supusă numai căii de atac a apelului, este definitivă conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ.

Potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ., "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită."

Cum hotărârea a cărei revizuire se solicită este definitivă, rezultă că decizia instanţei de revizuire în partea corespunzătoare soluţionării motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. are caracter definitiv de la pronunţare, neputând fi, aşadar, atacată cu recurs.

În consecinţă, fiind inadmisibilă calea de atac a recursului exercitată împotriva soluţiei date de instanţa de revizuire în soluţionarea motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., pe cale de consecinţă, nici criticile din recurs care vizează acest motiv de revizuire nu pot fi primite, fiind, deopotrivă, inadmisibile.

Cu toate acestea, având în vedere caracterul unitar al căii de atac şi faptul că recursul este admisibil cu privire la motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., conform art. 513 alin. (6) teza I C. proc. civ. astfel cum a fost interpretat cu caracter obligatoriu prin Decizia nr. 17/2019 pronunţată de Î.C.C.J. - Completul competent să judece recursul în interesul legii, Înalta Curte urmează a constata nulitatea prezentului recurs, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în cel puţin unul din motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În caz contrar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă este sancţionată cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În cauză, se constată că, deşi autoarea recursului şi-a întemeiat demersul judiciar pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în realitate, invocarea acestor motive de casare este pur formală, neputând fi reţinută existenţa unei motivări propriu-zise a cererii de recurs, în sensul exigenţelor/cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 483 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

În concret, cât priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte notează că textul de lege corespunzător acestui motiv de casare consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs constând în nemotivarea hotărârii - atunci când o hotărâre nu este motivată, când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Având în vedere ipotezele prevăzute de acest motiv de recurs, Înalta Curte constată că recurenta s-a rezumat la a reproduce, selectiv, un considerent din hotărârea pe care a atacat-o cu recurs (prin care instanţa de revizuire a redat de fapt ceea ce a avut în vedere instanţa de apel:

"…aşa cum rezultă din considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită în speţă, Curtea de apel a avut în vedere…"), faţă de care autoarea prezentului demers judiciar a susţinut, printr-o simplă afirmaţie, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, dar şi că aceasta a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, continuând cu reproducerea celor arătate în etapa revizuirii, în susţinerea motivului de revizuire ce viza contrarietatea de hotărâri (instanţa de revizuire încadrând şi analizând în mod corect cele susţinute în motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi nu în cel prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cum în mod eronat a fost indicat atât în cererea de revizuire, cât şi în prezentul recurs).

Prin urmare, în lipsa oricărei critici care să vizeze, în concret, un eventual viciu al motivării în cele trei ipoteze prevăzute de motivul de casare mai sus amintit şi a unor minime consideraţii cu privire la normele de drept material pretins a fi fost încălcate/aplicate greşit de instanţa de revizuire, Înalta Curte nu poate face un control efectiv al legalităţii deciziei recurate, substituindu-se autorului căii extraordinare de atac declarate.

În concluzie, Înalta Curte reţine că, prin demersul judiciar promovat, recurenta nu arată în ce modalitate decizia instanţei de revizuire nu este conformă legii şi nici nu se raportează la considerentele acesteia, ci reia, de o manieră identică, critici/susţineri formulate în cererea de revizuire/în faza procesuală anterioară şi asupra cărora instanţa de revizuire deja s-a pronunţat, fără a prezenta argumente pertinente, raportate la considerentele deciziei atacate.

Reţinând că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, Înalta Curte constată că recurenta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată şi care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, nefiind motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta F. S.A., prin consorţiul format din lichidatori judiciari G.. şi I.., împotriva deciziei civile nr. 4572/2021 din 4 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta F. S.A., prin consorţiul format din lichidatori judiciari G.. şi I.. împotriva deciziei civile nr. 4572/2021 din 4 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 iunie 2022.