Insurance indemnity claim dismissed for lack of active standing; cassation annulled for failure to substantiate material law violation

Şedinţa publică din data de 23 mai 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sibiu la 16 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi B. S.A. - Sucursala Sibiu, obligarea intimatei la plata despăgubirilor în cuantum de 43.145 euro, rezultate ca urmare a producerii riscului asigurat în anul IV, pentru poliţa de asigurare seria x nr. x, emisă de intimată la data de 28.06.2012, valabilă până la data de 27.06.2017; obligarea intimatei la plata dobânzilor legale până la plata despăgubirilor solicitate; obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 2199 şi următoarele din C. civ. (2009), art. 192 din C. proc. civ.

La 4 decembrie 2017, reclamanta, prin avocat, a depus la dosar un înscris intitulat "precizare de acţiune", prin care a arătat că înţelege să renunţe la capătul de cerere prin care a solicitat obligarea intimatei la plata dobânzilor legale, până la plata despăgubirilor solicitate.

La termenul de judecată din 22.03.2018, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sibiu.

Prin sentinţa civilă nr. 1470 din 22 martie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Sibiu, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. şi pe pârâta B. S.A., respectiv pârâta B. S.A. - Sucursala Sibiu, având ca obiect pretenţii, în favoarea Tribunalului Sibiu.

La Tribunalul Sibiu, acţiunea a fost înregistrată la 8.06.2018 sub acelaşi număr de dosar, x/2017

La 20.09.2018, reclamanta A. S.R.L. a depus cerere de chemare în garanţie a C.. S.A., solicitând obligarea chematei în garanţie la plata sumei de 43.145 euro, echivalentul despăgubirilor pentru producerea riscului asigurat în anul IV, conform poliţei de asigurare seria x nr. x încheiată cu pârâta, în care chemata în garanţie avea calitatea de beneficiară, în subsidiar, în cazul în care instanţa va considera că nu sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru recuperarea sumei în discuţie direct de la pârâtă, cu obligarea chematei în garanţie la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 233/C/2020 din 3 august 2020, Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de intimata B. S.A..

A admis excepţia tardivităţii modificării de acţiune, invocată de intimata B. S.A.. şi a respins ca tardivă modificarea de acţiune înregistrată la data de 20.09.2018.

A admis în parte acţiunea, aşa cum a fost formulată iniţial, introdusă de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 39.216,50 euro sau echivalent în RON la cursul B.N.R. de la data plăţii, cu titlu de despăgubire.

A luat act de renunţarea reclamantei la judecarea petitului privind dobânzile legale.

A obligat pârâta B. S.A. să plătească reclamantei suma de 5.107,73 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (taxa de timbru aferentă cererii principale).

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematei în garanţie C. S.A., invocată de intimata C. S.A. şi a respins cererea de chemare în garanţie formulată de reclamanta A. S.R.L, în contradictoriu cu intimata C. S.A., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă.

A respins cererea intimatei C. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel B. S.A. solicitând admiterea apelului.

În motivare, apelanta a arătat că invocă pentru prima dată în apel excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei-intimate, strict pe aspectul solicitării constatării ca abuzive a clauzelor contractului de asigurare pe care reclamanta îşi întemeiază acţiunea, solicitând instanţei de apel ca, rejudecând pe fond, să constate lipsa calităţii procesuale active a reclamantei şi să respingă solicitarea constatării ca abuzive a clauzelor prevăzute de Legea nr. 193/2000, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesual activă.

De asemenea, a mai arătat că instanţa de fond, interpretând greşit legea (contractul de asigurare), în mod nelegal a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 2220 C. civ., astfel încât, a solicitat instanţei să constate că reclamanta intimată nu are calitate procesuală activă, întrucât contractul de asigurare pe care îl invocă a încetat la 24.03.2016. Totodată, pe fondul, cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 382/2021 din 19 octombrie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinţei nr. 233/C/2020, pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2017 şi, în consecinţă, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A. S.R.L., invocată de pârâta B. S.A. şi a respins acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei pentru plata de despăgubiri. A înlăturat dispoziţia de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei şi a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei atacate. Fără cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre o noua judecată, Curţii de Apel Alba Iulia.

În motivare, după o scurtă prezentare a situaţiei de fapt şi a istoricului litigiului, autoarea recursului arată că, deşi niciuna dintre cele două instanţe nu face nicio referire la împuternicirea (nr. 12970 depusă la dosar) ce i-a fost acordată de către proprietarul iniţial, C. S.A., aceasta ar acoperi şi presupusa lacună indicată de intimată, materializată în excepţia invocată de aceasta.

În concret, recurenta arată că Tribunalul Sibiu a pronunţat o hotărâre fundamentată legal, motiv pentru care, per a contrario, consideră că instanţa de apel a aplicat greşit legea, respectiv concursul dintre dispoziţiile art. 2220 C. civ. şi condiţiile generale de asigurare, invocând, în acest sens, incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În încheiere, recurenta apreciază că, întrucât dosarul nu a fost soluţionat pe fond în faza apelului, se impune, conform temeiului de drept invocat, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată, Curţii de Apel Alba Iulia.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatelor.

La 19 ianuarie 2022, intimata-pârâtă B. S.A., prin avocat cu împuternicire ataşată, a depus în termen legal întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului ca nemotivat. Totodată, pentru situaţia în care instanţa de recurs va trece peste nulitatea invocată, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 2 februarie 2022, astfel cum reiese din procesul-verbal de înmânare aflat la dosar, întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 31 ianuarie 2023, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a dispus comunicarea raportului către părţi, cu posibilitatea de a depune un punct de vedere la raport, în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au depus un punct de vedere la raport.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta-reclamantă, invocată de intimata-pârâtă B. S.A. prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că, prin cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, deşi recurenta şi-a întemeiat demersul judiciar pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, invocarea acestui motiv este pur formală, neputând fi reţinută existenţa unei motivări propriu-zise a cererii de recurs, în sensul exigenţelor/cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 483 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

În concret, cu toate că recurenta a invocat motivul de casare ce presupune încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material, indicând şi norma de drept pretins a fi fost nesocotită/încălcată de instanţa de apel (art. 2220 C. civ.), autoarea recursului nu a arătat în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, limitându-se la a susţine printr-o simplă afirmaţie legalitatea hotărârii primei instanţe de fond şi nelegalitatea per a contraria a deciziei instanţei de apel.

Or, pentru ca un astfel de demers judiciar să fie analizat din perspectiva motivului de nelegalitate invocat, este necesar nu numai ca autorul recursului să indice norma de drept material pretins a fi fost nesocotită/încălcată/interpretată eronat, ci acesta trebuie să arate, în concret, şi în ce mod instanţa de apel a nesocotit acea norma, dezvoltând critici de nelegalitate care să vizeze efectiv considerentele deciziei recurate.

Prin urmare, în lipsa unor critici care să vizeze considerentele instanţei de apel, instanţa de recurs nu se poate substitui recurentei, formulând în locul său critici de nelegalitate care să vizeze în mod concret considerentele instanţei de apel.

Totodată, instanţa supremă reţine că, în susţinerea criticii sale, recurenta se raportează la un înscris (împuternicirea nr. 12970), căruia instanţele anterioare nu i-ar fi dat valoarea probatorie necesară. Or, această argumentaţie nu poate fi încadrată cazului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la posibilitatea casării unei hotărâri atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, stabilirea situaţiei de fapt pe baza administrării unui probatoriu reprezentând o chestiune de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a deciziei atacate.

Prin urmare, argumentele anterior expuse impun concluzia că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nefiind identificate nici motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii invocată de intimata-pârâtă B. S.A. prin întâmpinare şi va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă B. S.A. prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 382/2021 din 19 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2023.