Appeal annulled as void; time-barred dismissal of contractual damages claim stands

Şedinţa publică din data de 23 mai 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 14 martie 2016 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia Civilă, sub nr. x/2016, astfel cum a fost ulterior precizată, reclamanta A. S.R.L. le-a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. şi C. S.A., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de:

- 206.680,72 RON, reprezentând dobândă de prefinanţare;

- 418.644,28 RON, reprezentând sume achitate aferente CT-ului;

- 52.950,32 RON, reprezentând comisionul de management;

- 21.240,63 RON, reprezentând cuantumul cheltuielilor aferente relocării CT-ului;

- 16.000 RON, reprezentând chiria aferentă CT-ului depozitat în Alba Iulia pe perioada 19.03.2009-29.02.2011;

- 300.000 EUR, echivalentul în RON la momentul plăţii, cu titlu de repararea prejudiciului creat.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1350 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 344/2016 din 17 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

La 21 iunie 2016, reclamanta A. S.R.L. a depus la dosar cerere privind modificarea acţiunii, prin care a solicitat: să se constate că aparatul CT, ce face obiectul contractului de leasing financiar nr. x/2008, nu a fost comandat şi livrat conform prevederilor contractuale; obligarea pârâtelor B. S.A. şi C. S.A., în solidar, la plata sumelor menţionate în cererea introductivă, respectiv: 206.680,72 RON, reprezentând dobânda de prefinanţare; 418.644,28 RON, reprezentând sume achitate aferente CT-ului; 52.950,32 RON, reprezentând comisionul de management; 21.240,63 RON, reprezentând cuantumul cheltuielilor aferente relocării CT-ului; 16.000 RON, reprezentând chiria aferentă CT-ului depozitat în Alba Iulia pe perioada 19.03.2009-29.02.2011; 300.000 euro, echivalentul în RON la momentul plăţii cu titlu de reparare a prejudiciului.

Prin sentinţa civilă nr. 2172 din 1 noiembrie 2016, Tribunalul Specializat Cluj a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta C. S.A.

A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtele C. S.A. şi B. S.A.

A respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator special D.., ca fiind prescrisă.

Apelurile declarate de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar D.. şi de pârâta C. S.A. împotriva acestei sentinţe au fost respinse prin decizia nr. 580/2017 din 16 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Prin decizia nr. 2111 din 29 noiembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosar nr. x/2016, a fost admis recursul reclamantei A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 580/2017 din 16 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, pe care a casat-o în parte şi, în consecinţă: a trimis spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2172/2016 din 1 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a admis, prin decizia civilă nr. 535/2020, pronunţată la 10.11.2020 în dosar nr. x/2016, apelul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2172/01.11.2016, care a fost anulată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj sub nr. x/2016*.

Prin sentinţa civilă nr. 1763/2021, pronunţată la 23.09.2021 în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Specializat Cluj, s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. S.A., invocată de către aceasta.

S-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de a se constata că aparatul CT, parte din contractul de leasing financiar 476/2008, nu a fost comandat şi livrat conform prevederilor contractuale, invocată de pârâta B. S.A.

S-a respins, ca inadmisibilă, cererea de a se constata că aparatul CT, parte din contractul de leasing financiar 476/2008, nu a fost comandat şi livrat conform prevederilor contractuale, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi C. S.A.

S-a respins cererea reclamantei A. S.R.L. de a se dispune unirea cu fondul cauzei a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtele B. S.A. şi C. S.A.

S-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtele B. S.A. şi C. S.A.

S-au respins ca prescrise, cererile formulate de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi C. S.A., de obligare a pârâtelor, în solidar, la plata sumelor de 206.680,72 RON, reprezentând dobânda de prefinanţare, 418.644,28 RON, reprezentând sume achitate aferente CT, 52.950,32 RON, reprezentând comisionul de management, 21.240,63 RON reprezentând cheltuieli aferente relocării CT, 16.000 RON reprezentând chirie aferentă depozitării CT în Alba Iulia pe perioada 19.03.2009 - 29.02.2011 şi 300.000 euro, în echivalent în RON la momentul plăţii, reprezentând reparaţie pentru prejudiciul creat.

Reclamanta a fost obligată la plata către pârâta B. S.A. a sumei de 232,56 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtei de obligare a reclamantei şi la plata sumei de 60,44 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. S-a luat act de precizarea pârâtei C. S.A. în sensul că va solicita pe cale separată cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate, în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei admiterea acţiunii aşa cum aceasta a fost formulată.

Prin întâmpinarea formulată, B.. S.A. a solicitat respingerea ca tardiv şi, în subsidiar, ca nefondat şi neîntemeiat a apelului, cu consecinţa menţinerii în tot a sentinţei civile nr. 1763/2021, pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Specializat Cluj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj sub nr. x/2016.

Prin decizia civilă nr. 331/2022 din 06 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II civilă, s-a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi, în rejudecare, admiterea apelului şi trimiterea cauzei primei instanţe spre rejudecare.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După ce prezintă un rezumat al relaţiilor comerciale dintre părţi, recurenta evocă o serie de dispoziţii contractuale, prevăzute în capitolul 4 - Livrare - din contractul tripartit de vânzare-cumpărare încheiat la 23.10.2008, în care se menţionează în detaliu condiţiile în care se face livrarea produselor.

Arată că, nu a trimis niciodată vreo notificare în sensul că spaţiul ar fi pregătit pentru instalarea aparatului CT, aşa cum prevede contractul. În plus, potrivit art. 3.3. din contract, în decurs de 12 luni de la data semnării contractului tripartit, intimata B. avea dreptul la plata despăgubirilor. Susţine că, faptul că s-a semnat pe CMR "am primit în bună regulă" nu poate echivala cu vreo livrare a aparatului CT, aşa cum se susţine de către instanţa de apel, nefiind vorba despre primirea vreunui bun comandat şi primit prin curier.

Învederează că instalarea unui aparat CT presupune obţinerea unor avize, găsirea unui spaţiu suficient de mare - condiţie esenţială - astfel încât este nereală susţinerea pârâtelor că, în fapt, comanda pentru acest aparat a fost cererea de leasing, iar semnarea scrisorii de transport coincide cu livrarea produsului.

În acest sens, arată că cererea de leasing a fost pentru toate aparatele şi a fost anterioară încheierii contractului tripartit, cât şi a celui de leasing, în care sunt prevăzute condiţiile de livrare şi instalare.

Apreciază că intimata B. a acţionat de această manieră întrucât aparatul era deja plătit (a se vedea extrasele de cont din decembrie 2008) şi dorea cu orice preţ trimiterea acestui aparat pentru recuperarea sumelor achitate deja, dar pentru aparate necomandate.

În ce priveşte data de început a curgerii termenului de prescripţie, arată că sumele solicitate prin acţiunea principală au fost achitate prin planul de reorganizare al recurentei începând cu anul 2014, aspect necontestat de pârâta B.. În plus, în adresa indicată, se menţionează "până la sfârşitul lui decembrie 2010 găsirea unor soluţii privind instalarea sau revânzarea aparatului CT aflat în depozit", astfel încât, chiar pârâta ar recunoaşte că nu s-a efectuat livrarea aparatului conform contractului, însă au fost emise facturi pentru acesta care au fost plătite începând cu anul 2014, ca urmare a planului de reorganizare.

În situaţia în care s-ar îmbrăţişa opinia celor două instanţe, la momentul împlinirii termenului de prescripţie, oricare ar fi acesta, arată că recurenta nu plătise niciun ban intimatei B., astfel încât ar fi absurd să se considere împlinit un termen de prescripţie anterior efectuării primei plăţi.

În acest sens, indică faptul că dispoziţiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958 trebuie aplicat în sensul că dreptul la acţiune se naşte de la momentul la care a efectuat plăţile, şi nu de la diferite momente apreciate de instanţa de apel în funcţie de suma solicitată.

Susţine că, în doctrină, s-a arătat că simpla încălcare a dreptului subiectiv, deşi implică naşterea dreptului la acţiune, nu atrage începutul prescripţiei extinctive dacă titularul dreptului la acţiune nu a cunoscut în mod efectiv producerea prejudiciului. Datorită acestui raţionament, susţine că a încercat să evite riscul ca prescripţia să se împlinească înainte ca ea să fi început efectiv să curgă, cât timp creditorul nu avea posibilitatea reală de a face acte de întrerupere.

Recurenta învederează că instanţa are atributul de a stabili începutul prescripţiei extinctive care are un caracter mixt, constând în existenţa a două momente, unul subiectiv, principal, existent la data cunoaşterii naşterii dreptului la acţiune şi unul obiectiv, constând în data când, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea acestui drept. Consideră recurenta că, în cauză, trebuie aplicat momentul subiectiv, respectiv momentul la care a făcut plăţile.

În cauză, apreciază că nu se poate vorbi de o pasivitate a reclamantei, câtă vreme a introdus acţiunea în termen de 3 ani de la data plăţii efective a sumelor solicitate. Consideră că termenul de prescripţie de 3 ani curge diferit pentru părţile litigante, pentru pârâte de la data facturării, iar pentru recurentă de la data plăţii efective.

Astfel, în situaţia în care instanţa consideră prezenta acţiune ca fiind o acţiune în constatare, aceasta este imprescriptibilă, iar în situaţia în care o consideră acţiune în realizare, termenul de prescripţie curge doar de la data naşterii dreptului recurentei de a solicita restituirea sumelor de bani, adică din iunie 2014, când au început plăţile faţă de B..

În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul a fost comunicat intimatelor-pârâte la 17.08.2022 .

La 08.09.2022, intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte la 20.09.2022, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 21 martie 2023, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a dispus comunicarea raportului către părţi, cu posibilitatea de a depune un punct de vedere la raport, în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au depus un punct de vedere la raport.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de recurenta-reclamantă, invocată de intimata-pârâtă B. S.A. prin întâmpinare, Înalta Curte o va respinge, constatând că recursul priveşte o decizie pronunţată în apel, într-o acţiune în răspundere contractuală, evaluabilă în bani, a cărei valoare depăşeşte pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv, prevăzut de dispoziţiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., aşa cum a fost modificat prin dispoziţiile art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013.

De altfel, sintagma "cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" a fost constatată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, astfel că, şi în eventualitatea în care valoarea litigiului nu depăşea acest prag, nu există nicio cauză de excludere a deciziei din apel de la exercitarea căii de atac a recursului.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta-reclamantă, invocată de intimata-pârâtă B. S.A. prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că, prin cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, recurenta a invocat faptul că instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că aparatul CT a fost livrat recurentei cu respectarea condiţiilor contractule, în susţinerea sa raportându-se la o serie de dispoziţii din contractul tripartit de vânzare-cumpărare, presupus interpretate greşit de către instanţa de apel, precum şi la o serie de înscrisuri (CMR, cererea de leasing, adresă pârâtă) cărora instanţa de prim control judiciar le-ar fi dat o valenţă probatorie greşită.

Această argumentaţie nu poate fi încadrată cazului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la posibilitatea casării unei hotărâri atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât interpretarea clauzelor contractuale şi stabilirea situaţiei de fapt pe baza administrării unui probatoriu reprezintă chestiuni de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a deciziei atacate.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situaţiei de fapt.

Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În acest context, instanţa supremă reţine că au fost invocate formal dispoziţiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, privind determinarea momentului de la care a început să curgă prescripţia.

Astfel, recurenta-reclamantă încearcă să demonstreze în recurs că momentul care marchează începutul termenului de prescripţie nu coincide cu data la care i-au fost livrate coletele de către pârâta B., întrucât la acea dată nu avea cunoştinţă despre faptul că i s-a produs un prejudiciu.

Stabilirea momentului de la care partea prejudiciată a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba cauzată prin executarea necorespunzătoare a obligaţiilor de către cealaltă parte contractantă impune însă verificarea unor aspecte factuale ale cauzei.

Cu alte cuvinte, stabilirea momentului de la care a început să curgă termenul de prescripţie pentru formularea acţiunii în despăgubiri presupune evaluarea probelor administrate în cauză.

De altfel, instanţa de apel a reţinut că: date fiind faptele imputate celor două pârâte, precum şi prevederile din contractele indicate, dreptul la acţiunea în răspunderea civilă contractuală a reclamantei s-a născut la momentul la care a recepţionat coletele, în ceea ce priveşte despăgubirile pretinse care au legătură directă cu modalitatea de derulare a raporturilor contractuale.

Astfel, a reţinut instanţa de apel faptul că, dat fiind că pârâtei C. S.A. i s-a imputat că nu ar fi respectat obligaţiile ce îi reveneau odată cu livrarea bunului, data în care bunul a fost livrat este data la care reclamanta a cunoscut/sau trebuia să cunoască pretinsele încălcări ale raporturilor contractuale.

Cu privire la pârâta B. S.A. (ce a absorbit cocontractantul finanţator E.) conform prevederilor din contractul de leasing, livrarea produsului este momentul care determină atât activarea obligaţiei de plată a preţului, cât şi a sumelor adiacente, respectiv comisionul de management si dobânda de prefinanţare. Aceste sume puteau fi cuantificate la momentul în care pretinsa obligaţie contractuală a fost încălcată de finanţator, iar aceasta a ajuns la cunoştinţa creditorului obligaţiei, adică reclamantei, moment care, de asemenea, coincide cu livrarea bunului.

În plus, instanţa de apel a reţinut că este un fapt necontestat că livrarea aparatului CT s-a făcut în data de 19.03.2009, în mai multe colete, recepţionate de angajaţii societăţii reclamante-recurente.

Dat fiind că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie a fost stabilit de instanţa de apel în urma aprecierii probatoriului, rezultă că data de la care recurenta-reclamantă trebuia să cunoască paguba vizează o chestiune de fapt, câştigată cauzei, ce nu mai poate fi cenzurată în recurs.

În consecinţă, criticile referitoare la momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie vizează temeinicia deciziei recurate. Or, în calea extraordinară de atac a recursului controlul judiciar este limitat la verificarea legalităţii hotărârii recurate, neputând fi reevaluat probatoriul în vederea stabilirii unei situaţii de fapt diferite de cea reţinută de instanţele devolutive.

Instanţa supremă nu poate primi nici criticile recurentei privind calificarea întregii acţiuni ca fiind în constatare sau în realizare, cu consecinţe asupra caracterului prescriptibil al acesteia, întrucât au fost invocate pentru prima dată în recurs, cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

În plus, reţine că, prin sentinţa nr. 1763/23.09.2021 a Tribunalului Specializat Cluj, prima instanţă a reţinut faptul că reclamanta a formulat o cerere în realizarea drepturilor invocate ca decurgând din faptul că aparatul CT, parte din contractul de leasing financiar nr. x/2008, nu ar fi fost comandat şi livrat conform prevederilor contractuale, iar această calificare nu a fost contestată de recurenta-reclamantă pe calea apelului, chestiunea calificării acţiunii fiind deja tranşată cu caracter definitiv.

Prin urmare, argumentele anterior expuse impun concluzia că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nefiind identificate nici motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii invocată de intimata-pârâtă B. S.A. prin întâmpinare şi va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii, invocată de intimata-pârâtă B. S.A. prin întâmpinare.

Admite excepţia nulităţii invocată de intimata-pârâtă B. S.A. prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 331/2022 din 06 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2023.