Exclusive insolvency court jurisdiction for liquidator's claim to return vehicle to bankrupt estate

Şedinţa publică din data de 23 mai 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la 19.12.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. Ploieşti, în calitate de lichidator al B. S.R.L. Bucureşti, l-a chemat în judecată pe pârâtul C., pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să fie obligat acesta la predarea către proprietara de drept, B. S.R.L. Bucureşti, a mijlocului de transport marca x, cu număr de identificare 94595, înmatriculat cu nr. x, precum şi a documentelor mijlocului de transport, în original.

În subsidiar, în situaţia în care obligaţia este imposibil de executat în natură, reclamanta solicită, în conformitate cu prevederile art. 1527 alin. (2) C. proc. civ., obligarea pârâtului la repararea prejudiciului cauzat, prin plata valorii de piaţă a bunului, estimată la data formulării cererii de chemare în judecată la suma de 5.000 euro.

Prin sentinţa civilă nr. 676/2023 din 14 februarie 2023, pronunţată de Judecătoria Bacău, secţia Civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată de pârât prin întâmpinare, dosarul fiind trimis spre competentă soluţionare la Tribunalul Bacău.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, potrivit art. 41 din Legea nr. 85/2014, toate procedurile din cadrul insolvenţei sunt de competenţa tribunalului de la sediul debitoarei.

Din motivarea acţiunii, instanţa a constatat că prezentul litigiu reprezintă o cerere a lichidatorului judiciar de predare de către pârât a unui bun figurând în patrimoniul debitoarei falite, astfel că, pentru soluţionarea prezentei cereri, competenţa aparţine judecătorului sindic învestit cu soluţionarea procedurii falimentului B. S.R.L. Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, sub acelaşi nr. de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 1682 din 04.04.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a declinat în favoarea Judecătoriei Bacău competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect obligaţia de a face, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, în competenţa judecătorului sindic intră numai soluţionarea cererilor şi acţiunilor prevăzute la art. 45 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, atribuţiile sale fiind limitate, conform alin. (2) al art. 45, la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei. Judecătorul sindic nu are competenţa de a judeca cereri sau acţiuni cum ar fi constatarea nulităţii unui act, realizarea unui drept ori invocarea unei pretenţii ori a unei obligaţii a pârâtului, pentru care părţile au la dispoziţie dreptul comun, cu toate consecinţele ce decurg de aici, inclusiv cea a competenţei judecătorului de fond.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă nu se referă la controlul judecătoresc al judecătorului-sindic şi nici la procesele de natură juridică aferente procedurii insolvenţei, ci este o cerere privind obligaţiile de a face, de drept comun, în cuprinsul acţiunii reclamanta arătând că este o acţiune întemeiată şi pe dispoziţiile C. civ., în acest sens introducând cererea pe rolul Judecătoriei Bacău.

Faţă de cele menţionate anterior, instanţa a reţinut că prezenta cauză nu se încadrează în ipotezele vizate de art. 45 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, nefiind o cerere de natură judiciară aferentă procedurii insolvenţei, astfel că cererea este de competenţa materială a judecătoriei, iar faţă de domiciliul pârâtului şi de dispoziţiile art. 107 din C. proc. civ., este de competenţa teritorială a Judecătoriei Bacău.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces, condiţie îndeplinită în cauză.

Înalta Curte reţine că, prin sentinţa civilă nr. 734/26.05.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2019, s-a dispus intrarea în faliment, în procedura simplificată, a debitoarei B. S.R.L., fiind ridicat dreptul de administrare al debitorului. Totodată, s-a stabilit un termen de maxim 5 zile de la data notificării intrării în faliment pentru predarea gestiunii averii de la debitor către lichidator.

Prin cererea ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., solicită obligarea pârâtului C., în calitate de administrator al debitoarei, la predarea către proprietara de drept, B. S.R.L. Bucureşti, a mijlocului de transport marca x, cu număr de identificare x, înmatriculat cu nr. x, precum şi a documentelor mijlocului de transport, în original.

În subsidiar, în situaţia în care obligaţia este imposibil de executat în natură, reclamanta solicită, în conformitate cu prevederile art. 1527 alin. (2) C. civ., obligarea pârâtului la repararea prejudiciului cauzat, prin plata valorii de piaţă a bunului, estimată la data formulării cererii de chemare în judecată la suma de 5.000 euro.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a notificat debitoarea şi fostul administrator statutar C., în condiţiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, cu privire la intrarea debitoarei în faliment şi necesitatea predării documentelor societăţii, conform art. 67 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

A mai arătat reclamanta că, având în vedere că administratorul nu a predat documentele prevăzute de art. 67 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în temeiul art. 169 alin. (1) lit. d) din aceeaşi lege, a formulat cererea de atragere a răspunderii administratorului judiciar pentru suportarea pasivului persoanei juridice, formându-se dosarul asociat nr. x/2019, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a susţinut că bunul nu mai există fizic, iar suma solicitată de lichidator nu este dovedită.

Având în vedere considerentele anterior expuse, Înalta Curte reţine că prezentul litigiu reprezintă o veritabilă cerere a lichidatorului judiciar de predare de către pârâtul-administrator statutar a unui bun figurând în patrimoniul persoanei juridice aflată în faliment.

Deşi acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, Înalta Curte reţine că această împrejurare nu este de natură a exclude de plano competenţa judecătorului sindic în soluţionarea acţiunii, aşa cum au reţinut una din instanţele anterioare.

Procedura insolvenţei este o procedură specială, caracterizată prin celeritate şi care are drept scop protejarea patrimoniului debitorului şi reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind, în acelaşi timp, valorificarea cu eficienţă sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanţelor creditorilor. Importanţa şi specificul procedurii insolvenţei determină instituirea unor reguli de competenţă, care sunt diferite de cele ale dreptului comun. În acest sens, conform art. 8 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei, competenţa exclusivă privind procedurile prevăzute de această lege cade în sarcina tribunalului, prin judecătorul - sindic.

Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, atribuţiile judecătorului sindic privesc controlul judecătoresc al activităţii administratorului/lichidatorului judiciar, precum şi procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei, nefiind reglementate exhaustiv.

Prin sintagma "procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei" legiuitorul a avut în vedere toate acele cereri şi procese care decurg din măsurile dispuse în cursul procedurii insolvenţei, astfel cum sunt reglementate de legea-cadru, privind controlul asupra actelor, operaţiunilor şi plăţilor efectuate de către participanţi după deschiderea procedurii.

Totodată, se reţine că, potrivit art. 145 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 85/2014, "Prin hotărârea prin care se decide intrarea în faliment, judecătorul-sindic va pronunţa dizolvarea debitorului persoană juridică şi va dispune: d) termenul maxim de la intrarea în faliment în cadrul procedurii generale, de predare a gestiunii averii de la debitor/administratorul judiciar către lichidator judiciar, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii prevăzute la art. 84 alin. (2).", iar potrivit art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, "judecătorul-sindic, la cererea administratorului judiciar, a adunării creditorilor, formulată de preşedintele comitetului creditorilor sau de un alt creditor desemnat de aceasta, sau la cererea creditorului ce deţine 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală, putând dispune ca o parte din pasivul astfel produs să fie suportat de către administratorul special, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu actele sau operaţiunile astfel desfăşurate".

Astfel, pornind de la premisa că, prin sentinţa civilă nr. 734/26.05.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2019, prin care s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei B. S.R.L., s-a stabilit un termen de maxim 5 zile de la data notificării intrării în faliment pentru predarea gestiunii averii de la debitor către lichidator, rezultă că acţiunea pune în discuţie posibilitatea reîntregirii patrimoniului debitoarei aflată în procedura falimentului, în natură sau prin echivalent, cu influenţă asupra procedurii colective de recuperare a creanţelor de către creditorii înscrişi la masa credală a debitoarei B. S.R.L.

Totodată, prezenta cerere pune în discuţie reîntregirea activului societăţii debitoare, cu influenţă asupra acţiunii ce face obiectul dosarului nr. x/2019, privind atragerea răspunderii organelor de conducere pentru pasivul societăţii. Altfel spus, supune spre analiză judecătorului sindic neîndeplinirea obligaţiei fostului reprezentant statutar al societăţii debitoare de predare către lichidatorul judiciar (actualul reprezentant al aceleiaşi entităţi) a patrimoniului societăţii insolvente. Nu este un litigiu promovat de societatea debitoare împotriva unui terţ posesor al bunului, ci este în legătură cu posesia averii debitorului, în funcţie de etapele acestei proceduri speciale.

Faţă de toate considerentele de mai sus, este fără îndoială faptul că cererea are natura unui litigiu în materia insolvenţei, implicând pronunţarea asupra unor chestiuni specifice acestei proceduri, iar nu a unei acţiuni date de lege în competenţa instanţelor de drept comun.

Potrivit art. 120 C. proc. civ., "cererile în materia insolvenţei sau concordatului preventiv sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are sediul debitorul".

Aşa fiind, prin raportare la dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2023.