Revision inapplicable to interlocutory decisions on judicial stamp fees

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 07.01.2020 sub nr. x/2017/a123, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele B. S.R.L., C. S.A. şi D. S.A., prin administrator special E. şi administrator judiciar F. S.P.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a convenţiei încheiată între C. S.A. şi B. S.R.L. autentificată sub nr. x/24.09.2019 la Societatea Profesională Notarială "G.".

Prin încheierea din 11.11.2020, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale a judecătorului-sindic şi a nelegalei compuneri a completului de judecată, a scos cauza de pe rolul completului S2 şi a înaintat-o compartimentului registratura în vederea repartizării aleatorii către unul dintre completurile specializate în materie comercială; dosarul a fost repartizat completului C5 şi înregistrat sub nr. x/2017/a123*.

Prin încheierea din 25.03.2021, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a stabilit că reclamanta datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.009.219.605 RON, în raport cu art. 3 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.

La 01.04.2021 pârâta B. S.R.L. a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în încheierea din 25.03.2021, în privinţa calcului taxei, care a fost respinsă prin încheierea din 07.04.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

La 09.04.2021 reclamanta a formulat o cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în raport cu art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, care a fost respinsă, prin încheierea din 13.04.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

Împotriva încheierii din 07.04.2021, reclamanta a promovat calea de atac reprezentată de cerere de reexaminare.

Prin încheierea din 28.04.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de reexaminare şi a stabilit că taxa judiciară de timbru datorată de reclamantă este de 100 RON, în raport cu art. 8 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013.

La 18.05.2021, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a fost înregistrată sub nr. x/2021 cererea de revizuire promovată de B. S.R.L. împotriva încheierii din 28.04.2021, pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe motiv că încalcă autoritatea de lucru judecat a încheierii din 13.04.2021, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2017.

Prin decizia nr. 448/16.12.2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis cererea de revizuire, a anulat încheierea atacată şi a trimis spre rejudecare cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii din 07.04.2021, aceleiaşi instanţe.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs A. S.R.L., solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a afirmat că, prin hotărârea atacată nu au fost arătate motivele de fapt şi de drept pentru care instanţa de revizuire a respins apărările sale, referitoare la faptul că nu poate fi reţinută autoritatea de lucru judecat a încheierii din 13.04.2021, prin care a fost respinsă cererea de reexaminare fundamentată pe art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, de vreme ce încheierea din 25.03.2021, prin care a fost stabilit cuantumul taxei, a fost îndreptată printr-o altă încheiere, cea din 28.04.2021, în care a fost reţinută eroarea de calcul a taxei.

Astfel, a reiterat argumentele prezentate, în sensul că, în cazul în care dosarul nr. x/2017, având ca obiect cererea de reexaminare a încheierii din 07.04.2021, prin care a fost respinsă cererea de îndreptare eroare materială, ar fi fost soluţionat pe axa timpului înainte de dosarul nr. x/2017, ce a avut ca obiect cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru (fixată prin încheierea din 25.03.2021), tribunalul ar fi constatat ca rămasă fără obiect această cerere din urmă.

Subliniind natura juridică a cererii de îndreptare a erorii materiale, respectiv aceea de cerere incidentală ce are ca efect modificarea încheierii vizate, în cauză cea din 25.03.2021, recurenta a afirmat că este evident că încheierea pronunţată în cererea de reexaminare întemeiată pe art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, la 13.04.2021, nu poate avea autoritate de lucru judecat în faţa celei date în procedura instituită de art. 442-446 C. proc. civ.

În continuare, a mai afirmat că, instanţa nu a expus raţionamentul cu privire la aplicarea în timp a legii de procedură, respectiv a dispoziţiilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, în condiţiile în care acţiunea introductivă a fost promovată în cadrul procedurii insolvenţei deschise împotriva debitoarei D. S.A. la 27.04.2017; de altfel, a evidenţiat faptul că dosarul asociat nr. x/2017 a fost constituit de judecătorul-sindic.

În acest context, a relevat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ. în vigoare la 27.04.2017, nicidecum în forma modificată la 21.12.2018.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 509 alin. (1) pct. 8 şi a art. 430 C. proc. civ.

Sub acest aspect, a relevat că în mod eronat a fost reţinută autoritatea de lucru judecat a încheierii din 13.04.2021, fapt ce a condus la anularea încheierii din 28.04.2021, deoarece cele două incidente procedurale soluţionate nu au acelaşi obiect, cauză şi părţi.

Astfel, prin încheierea din 13.04.2021 a fost soluţionată o cerere de reexaminare întemeiată pe art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, iar prin încheierea din 28.04.2021 a fost soluţionată definitiv o cerere de îndreptare eroare materială fundamentată pe art. 442 şi art. 446 C. proc. civ. aşadar, cauza celor două cereri este diferită.

Potrivit recurentei, dacă s-ar admite că încheierea din 13.04.2021 ar avea autoritate de lucru judecat faţă de încheierea din 28.04.2021, înseamnă că o hotărâre nu ar mai putea fi îndreptată în procedura instituită de art. 442 C. proc. civ.

Conchizând, a afirmat că, instanţa de revizuire i-a îngrădit dreptul de acces la justiţie, în condiţiile în care în sarcina sa a fost stabilită o taxă de timbru în cuantum de 1.009.219.605 RON, echivalentul sumei de 211.169.150 euro, în condiţiile în care şi dacă s-ar aprecia că litigiul este evaluabil în bani, valoarea patrimonială este de 2.300.000 euro.

La 20.06.2022, intimata B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare puteau să depună puncte de vedere la raport; nicio parte nu şi-a prezentat punctul de vedere.

Prin încheierea din 10.11.2022 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului şi admis în principiu recursul, stabilindu-se termen pentru soluţionare în şedinţă publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Instanţa supremă consideră util ca, pentru facilitarea deplinei înţelegeri a prezentelor considerente, să noteze că, aşa cum s-a reţinut în etapele anterioare, prin încheierea din 25.03.2021, prima instanţă a stabilit în sarcina reclamantei, (acum recurentă), o taxă judiciară de timbru în valoare de 1.009.219.605 RON, calculată în baza art. 3 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, raportat la suma de 2.300.000 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din 17.01.2020, de 1 euro/4,7792 RON.

Faţă de calcul efectuat, la 01.04.2021 pârâta B. S.R.L. a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în încheierea din 25.03.2021, în baza art. 442 C. proc. civ., cerere care a fost admisă definitiv prin încheierea din 28.04.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017, şi îndreptată încheierea din 25.03.2021, stabilindu-se că taxa de timbru datorată este de 100 RON, conform art. 8 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013,

Totodată, la 09.04.2021 reclamanta a formulat o cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în baza art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, care a fost respinsă prin încheierea din 13.04.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017

În aceste circumstanţe factuale, a fost promovată o cerere de revizuire împotriva încheierii din 28.04.2021, fundamentată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care a fost admisă, iar încheierea atacată anulată şi trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, prin decizia care formează obiect al recursului de faţă, fundamentat de titularul său pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei sau când a fost dată cu încălcarea ori greşita aplicare a normelor de drept material.

Examenul deciziei recurate relevă faptul că instanţa învestită cu cererea de revizuire a plecat de la premisa că în cauză erau îndeplinite condiţiile de admisibilitate, din perspectiva art. 509 alin. (2) C. proc. civ., subliniind că în cauză există două hotărâri definitive potrivnice, prin care s-a statuat în mod diferit asupra cuantumului taxei judiciare de timbru, motiv pentru care a reţinut efectul pozitiv al dezlegărilor date prin încheierea anterioară.

Prin memoriul de recurs, recurenta critică decizia atacată din perspectiva încălcării de către instanţa de revizuire a dispoziţiilor art. 430 C. proc. civ., apreciind că, prin prisma acestui text de lege, coroborat cu art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cauză nu putea fi reţinută autoritatea de lucru judecat a încheierii din 13.04.2021 pentru a se dispune anularea încheierii din 28.04.2021.

În acest sens, a argumentat că cele două cereri incidentale formulate în faţa tribunalului, fundamentate pe art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 şi art. 442 C. proc. civ., au cauze diferite, subliniind că în situaţia soluţionării definitive a cererii de îndreptare eroare materială strecurată în cuprinsul încheierii din 25.03.2021 anterior celei de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, această cerere din urmă ar fi rămas fără efect.

Înalta Curte constată că, deşi criticile vizând încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la revizuire şi a celor ale autorităţii de lucru judecat au fost subsumate motivului de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea se circumscriu ipotezei de la pct. 5 a aceluiaşi text de lege, normele legale evocate fiind de procedură şi nu de drept material pentru a atrage incidenţa cazului de casare indicat de autoarea căii de atac.

Raţionamentul prezentat de curtea de apel a fost plasat pe o premisă eronată, cu aplicarea greşită a art. 509 alin. (2), raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în condiţiile în care prin încheierile din 13.04.2021 şi 28.04.2021 instanţa nu s-a pronunţat asupra vreunui raport juridic dedus judecăţii şi nici nu a stabilit un drept potrivnic al unei părţi faţă de cealaltă parte, ci doar a determinat cuantumul taxei judiciare de timbru, în acord cu prevederile art. 31 din O.U.G. nr. 80/2013, raportat la art. 8 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, într-o succesiune de încheieri pronunţate în cererile formulate de părţi, în baza art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 şi art. 442 C. proc. civ., în cadrul unui singur dosar înregistrat de instanţă.

Revizuirea este o cale de atac nedevolutivă care vizează remedierea procesuală a erorilor de judecată care au condus la stabilirea greşită a situaţiei de fapt prin hotărârea atacată.

În ceea ce priveşte categoriile de hotărâri care pot fi supuse revizuirii, legiuitorul a stabilit, în principal, că acestea sunt reprezentate de hotărârile judecătoreşti prin care instanţele judecătoreşti s-au pronunţat cu privire la caracterul fondat sau nefondat al cererii, obiectul revizuirii constituindu-l hotărârile pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul şi doar cu titlu de excepţie şi pentru motivele limitativ prevăzute de alin. (2) al art. 509 C. proc. civ. pot face obiect al revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul.

Chiar dacă motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat şi în cazul unei hotărâri care nu evocă fondul potrivit art. 509 alin. (2), calea extraordinară de atac rămâne a fi destinată retractării unor hotărâri judecătoreşti prin care se soluţionează o cauză, fie şi fără a intra în cercetarea fondului litigios.

Înalta Curte notează că, în privinţa chestiunii legate de timbrajul cererii de chemare în judecată nu sunt antamate aspecte substanţiale privitoare la dreptul pretins de reclamantă, care să se concretizeze în măsuri dispuse de judecător prin dispozitivul hotărârii şi care să fie susceptibile de a fi schimbate pe calea revizuirii. Exercitarea revizuirii împotriva unor astfel de încheieri lipseşte finalitatea esenţială a revizuirii, aceea de retractare, totală sau parţială, a unei hotărâri judecătoreşti care dezleagă o situaţie conflictuală, oferind o soluţie juridică şi dispunând, în consecinţă, în spiritul şi litera legii, cu privire la drepturile şi obligaţiile izvorâte din raporturile juridice deduse judecăţii.

Decizia recurată, după ce prezintă succesiunea încheierilor pronunţate în legătură cu chestiunea timbrajului şi invocă formal prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 şi alin. (2) şi art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., ajunge la concluzia că încheierea din 28.04.2021, prin care a fost soluţionată definitiv cererea de îndreptare eroare materială întemeiată pe art. 442 C. proc. civ., încalcă autoritatea de lucru judecat a încheierii din 13.04.2021, prin care s-a respins cererea de reexaminare fundamentată pe art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, fără a ţine cont de natura incidentală a cererilor.

Câtă vreme ambele cereri au fost soluţionate în cadrul aceluiaşi litigiu prin intermediul unor încheieri interlocutorii, ce au analizat în limite prestabilite procedural aspecte premergătoare judecării cauzei, nu se poate vorbi de existenţa premiselor necesare motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neavând relevanţă formarea administrativă a unor dosare asociate diferite.

Pentru aceste considerente, reţinem incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ceea ce justifică, în temeiul art. 497 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel care, ţinând cont de considerentele obligatorii prezentate, va trebui să analizeze condiţiile de admisibilitate ale revizuirii, potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ.

Din acest punct de vedere, analiza celorlalte critici din cadrul motivelor de recurs devine de prisos, întrucât acestea vizează exclusiv condiţiile de fond, de admisibilitate a cererii de revizuire din perspectiva art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 448/16.12.2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatele B. S.R.L., C. S.A. şi D. S.A., prin administrator special H. şi administrator judiciar F. S.P.R.L.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2023.