Jurisdictional conflict over unjustified payment of insurance guarantee compensation: civil versus administrative court competence

Şedinţa publică din data de 23 mai 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 20.07.2022, sub nr. x/2022, reclamantul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR (FGA), în contradictoriu cu pârâta A. S.A., a solicitat anularea aprobării plăţii sumei de 1.607 RON, efectuate de FGA la data de 30.09.2021 prin OP nr. x, care a fost solicitată de către A. prin cererea de plată nr. x/26.04.2017, soluţionată prin Decizia FGA nr. 16517/27.08.2018, în sensul respingerii cererii de plată ca urmare a atingerii plafonului de garantare prevăzut de Legea nr. 213/2018, cu obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.607 RON.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1 alin. (6) şi urm. din Legea nr. 554/2004, art. 12 şi urm. din Legea nr. 213/2015, art. 1341 şi urm. C. civ.

Prin sentinţa nr. 1998 din 09.11.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a fost declinată soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:

Prin punctul nr. 23 din O.U.G. nr. 102/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor şi pentru modificarea altor acte normative (publicată în Monitorul Oficial la 24.09.2021), s-a modificat art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel:,,(5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestaţie în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancţiunea decăderii, la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

Prin urmare, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că, în urma modificării Legii nr. 213/2015, acţiunile înregistrate începând cu data de 24.09.2021, îndreptate împotriva decizie de respingere a sumelor pretinse (pentru identitate de raţiune şi cele vizând legalitatea deciziei de acceptare la plată a sumei vizate de cererea de despăgubire, concretizate în aprobarea plăţii, precum cea de faţă) au fost date în competenţa materială de soluţionare a instanţelor civile după valoare.

Argumentele, cum că noile dispoziţii ar fi inaplicabile deoarece ar fi incident art. VI al aceluiaşi act normativ ("Procedurile administrative gestionate de Fondul de garantare a asiguraţilor pentru plata sumelor cuvenite creditorilor de asigurări ai asigurătorilor pentru care a fost deschisă deja procedura de faliment, proceduri care au fost începute anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, rămân supuse legii aplicabile la data începerii acestora"), sunt lipsite de temei. După cum se poate observa din cuprinsul normei legale, aceasta vizează strict procedurile administrative, nu şi cele judiciare (începute o dată cu înregistrarea acţiunii) supuse art. 24 C. proc. civ.

Faţă de aceste împrejurări, văzând şi valoarea creanţei acceptate la plată, dar şi locul de situare a sediului paratei, prin raportare la art. 94 lit. k) şi 107 C. proc. civ., în baza art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, secţia Civilă, sub dosar nr. x/2022.

Prin sentinţa civilă nr. 2575/2023 din 09.03.2023, Judecătoria Sector 2 Bucureşti, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, pentru început, faptul că, cererea de chemare în judecată se circumscrie unei cereri în contencios administrativ, fiind totodată întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004. Ca atare, din perspectiva competenţei materiale, a apreciat că cererea reclamantului se impune a fi analizată în raport de prevederile Legii nr. 554/2004.

Instanţa a reţinut că nu poate aplica prin analogie prevederile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma în vigoare la data introducerii cererii la instanţă, respectiv aşa cum a fost modificat prin intrarea în vigoare la 24.09.2021 a O.U.G. nr. 102/2021, art. I pct. 23 şi III alin. (1), în condiţiile în care normele de competenţă sunt de strictă interpretare şi aplicare. În cauză, apreciază că această concluzie este şi mai evidentă, în condiţiile în care legiuitorul a dat în competenţa instanţelor civile litigii având ca obiect contestarea deciziilor pronunţate de Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care acesta soluţionează cererile de plată a despăgubirilor, litigii care ţin de sfera contenciosului administrativ.

Soluţionarea acestora de către instanţele civile reprezintă o excepţie de la regulă şi în nici un caz nu se poate extinde sfera de competenţa a instanţelor civile asupra tuturor cauzelor care implică Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (…) (3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său".

Prin urmare, instanţa a constatat că nu este competentă să soluţioneze cauza, deoarece această competenţă revine Curţii de apel de la sediul reclamantului.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competenţă, constată şi reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Curtea de Apel Bucureşti şi Judecătoria Sector 2 Bucureşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. S.A., anularea plăţii sumei de 1.607 RON, solicitate de pârâtă prin cererea de plată nr. x/26.04.2017 şi soluţionată de reclamant prin decizia nr. 16517/27.08.2018, precum şi restituirea sumei de 1.607 RON de către pârâtă.

În motivare, reclamantul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR a arătat că, plata efectuată la 30.09.2021 reprezintă o plată nedatorată, raportat la faptul că cererea de plată transmisă de pârâtă a fost respinsă de reclamant prin decizia nr. 16517/27.08.2018, necontestată.

Având în vedere considerentele anterior expuse, Înalta Curte reţine că reclamantul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR a sesizat instanţa cu o acţiune eminamente civilă întemeiată pe plata nedatorată, reclamantul susţinând că nu există un fundament legal pentru care plata a fost efectuată, fiind incidente dispoziţiile art. 1341 C. civ.

Aşadar, fiind o cerere evaluabilă în bani, în valoare de până la 200.000 RON, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine judecătoriei, potrivit prevederilor art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 123 din acelaşi Cod, iar din punct de vedere teritorial, dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc competenţa instanţei din circumscripţia în care îşi are sediul pârâta, respectiv Judecătoria Sector 2 Bucureşti.

Deşi este adevărat că plata a cărei anulare se solicită a fost efectuată de reclamant în procedura reglementată de Legea nr. 213/2015, Înalta Curte reţine că această împrejurare nu este de natură a atrage competenţa instanţei de contencios administrativ.

Astfel, instanţa supremă reţine, pe de o parte, faptul că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea unei plăţi efectuate nedatorat şi restituirea plăţii efectuate cu acest titlu, iar nu o contestaţie împotriva deciziei de respingere a cererii de plată.

Pe de altă parte, reţine că, potrivit art. 13 din Legea nr. 213/2015, "(4) Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenţi este de competenţa comisiei speciale, constituite conform art. 123; comisia specială poate dispune suspendarea soluţionării cererii de plată, în condiţiile art. 16 alin. (3). (5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestaţie în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancţiunea decăderii, la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (51) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (5) sunt supuse căilor de atac prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

Prin urmare, chiar şi soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei emise potrivit dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 213/2015, revine instanţelor civile de la sediul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, iar nu instanţelor de contencios administrativ.

Nu există nicio raţiune ca în cazul litigiilor izvorând din valorificarea aceluiaşi drept subiectiv civil, competenţa să fie partajată între instanţa civilă şi cea de contencios administrativ, în funcţie de soluţia dată cererii de despăgubire.

Nici faptul că reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile Legii nr. 554/2004 nu poate constitui un argument pentru reţinerea competenţei materiale a instanţei de contencios administrativ. Aceasta întrucât, pe de o parte, operaţiunea plăţii nu poate fi considerată act administrativ asimilat, iar, pe de altă parte, judecătorul restabileşte calificarea juridică exactă a actelor juridice deduse judecăţii, nefiind ţinut de textul de lege invocat de parte, conform art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2023.