Delayed housing delivery: Uncertainty of future loss-of-use damages under Art. 1385(2) Civil Code
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice partially admitted the civil appeal filed by the defendant National Housing Agency, vacating in part the Court of Appeal’s decision that had upheld the first-instance ruling against the Agency; consequently, the case was remanded to the Court of Appeal to re-adjudicate the appeal of the defendant solely regarding the obligation to pay a fixed monthly sum for future loss of use until the apartment is handed over, while maintaining the rest of the appellate decision, including the award for past damages and the rejection of moral damages. The dispute concerned contractual liability and compensation for loss of use and moral damages arising from the delayed delivery of an apartment in a housing complex, where the claimant challenged the statutory nature of the Agency's obligations and the calculation of future harm. The decisive legal basis was Article 1385(2) of the Civil Code, under which the Supreme Court determined that the future damage claimed was uncertain because it could not be objectively evaluated or guaranteed to occur, thereby violating the requirement for certainty in compensable future injury, whereas the claim for past loss of use was deemed a principal right rather than an accessory one subject to prescription rules applicable to accessory rights.
Legislator headnote
AI generatedart. 425 alin. (1) din C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 1082 din C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ; Delayed housing delivery: Uncertainty of future loss-of-use damages under Art. 1385(2) Civil Code: Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 26 mai 2022
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30 aprilie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 1.300 euro/lună (respectiv 6.060 RON/lună, la cursul de 1 euro/4,6618 RON din data de 27 aprilie 2018) pentru perioada cuprinsă între 30 aprilie 2015 şi data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 30 aprilie 2018, în total suma provizorie de 46.800 euro (echivalentul sumei de 218.172,24 RON la cursul de 1 euro/4,6618 RON din data de 27 aprilie 2018), cu titlu de daune interese, constând în:
- contravaloarea lipsei de folosinţă în sumă de 1.200 euro/lună (echivalentul sumei de 5.594,16 RON/luna la cursul de 1 euro/4,6618 RON din data de 27.04.2018) pentru perioada cuprinsă între 30.04.2015 şi 30.04.2018, în sumă totală de 43.200 euro (echivalentul a 16.782,48 RON la cursul de 1 euro/4,6618 RON din data de 27.04.2018, evaluată provizoriu, pana la stabilirea prin expertiza tehnica de evaluare a sumei exacte), precum şi contravaloarea lipsei de folosinţă ce se va acumula pana la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor si a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte si locuinţa tip S9 din Mun. Bucureşti, cu număr cadastral x şi înscris în CF individuală nr. x conform încheierii nr. 11088/20.07.2004;
- daune morale în sumă de 100 euro/lună (echivalentul sumei de 466,18 RON/lună la cursul de 1 euro/4.6618 RON din data de 27.04.2018) pentru perioada cuprinsă între 30 aprilie 2015 şi 30 aprilie 2018, în suma totală de 3.600 euro (echivalentul al 6.782,48 RON la cursul de 1 euro/4,6618 RON din data de 27.04.2018), precum şi daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa tip S9 din Municipiul Bucureşti, cu număr cadastral x şi înscris în CF individuală nr. x conform încheierii nr. 11088/20.07.2004.
De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 31 iulie 2018, pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE a depus la dosar întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a constructorului S.C. B. S.R.L. pentru ca, în măsura în care ANL va cădea în pretenţii, ca urmare a soluţionării prezentului dosar, chematul în garanţie să execute obligaţia, în baza contractului de antrepriză generală preluat prin contractul de cesiune nr. x/5.03.2014 şi a contractului de construire, autentificat sub nr. x/19.01.2006.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin încheierea de şedinţă din 1 octombrie 2018, a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale, competenţa de soluţionare a cauzei fiind declinată către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE, solicitând obligarea acesteia să asigure finalizarea lucrărilor de construire ale locuinţei de pe lotul x, Bucureşti, din Cartierul Henri Coandă prin realizarea recepţiei la terminarea lucrărilor şi predarea locuinţei la cheie către reclamant. A mai solicitat obligarea pârâtei să asigure finalizarea lucrărilor de investiţii pe teritoriul aferent Sectorului 1, Bucureşti din cadrul Cartierului de Locuinţe Henri Coandă constând în: creşă, grădiniţă, dispensar, sediu de Poliţie, sediu de Pompieri, sediul Administraţiei Domeniului Public, terenuri de sport, spaţii verzi, parc, complex comercial potrivit planurilor de urbanism aprobate şi etapizate în funcţie de graficele de lucrări pentru Cartierul de locuinţe Henri Coanda coroborat cu termenele de punere în funcţiune a locuinţelor.
La data de 17 mai 2019, pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat, pe ambele capete de cerere, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, motivat de faptul că titular al obligaţiei în raportul dedus judecăţii, raport rezultat atât din contractul de construire, cât şi din Convenţia nr. 1909/2004 este, pe de o parte, constructorul, iar pe de altă parte, autorităţile locale. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Prin încheierea din 4 iulie 2019, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, secţia civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia conexităţii, dosarul nr. x/2019 fiind conexat la dosarul nr. x/2018.
Reclamantul A. a depus, la data de 10 decembrie 2019, o cerere de precizare a câtimii pretenţiilor, având în vedere valorile din răspunsul la obiecţiunile admise de Tribunalul Bucureşti la raportul de expertiză.
Prin sentinţa civilă nr. 3839/2019 din 20 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, ca neîntemeiată; s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, ca neîntemeiată; s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe; pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 46.154 euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada cuprinsă între 30 aprilie 2015 şi 10 iunie 2019, la care se adaugă 880 euro/lună, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă ce se va acumula, în continuare, până la data predării efective a locuinţei tip S9, situată în amplasamentul Henri Coandă, lotul nr. x, având număr cadastral x înscris în CF nr. x; totodată, pârâta a fost obligată la plata către reclamant a daunelor morale în cuantum de 30 euro/lună începând cu data de 30 aprilie 2015 şi până la momentul predării efective a locuinţei; s-a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe; chemata în garanţie B. S.R.L. a fost obligată la plata către pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe a sumei de 46.154 euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, la care se adaugă 880 euro/lună, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă ce se va acumula din 11 iunie 2019 şi până la data predării efective a locuinţei tip S9, situată în amplasamentul Henri Coandă, lotul nr. x, având număr cadastral x înscris în CF nr. x, precum şi la plata sumei de 30 euro/lună începând cu 30 aprilie 2015 şi până la momentul predării efective a locuinţei; s-a respins ca neîntemeiată cererea conexată ce face obiectul dosarului nr. x/2019; pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 7.529,93 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; chemata în garanţie a fost obligată la plata către pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe a sumei de 6.076,91 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei primei instanţe, pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE a formulat apel, prin care a solicitat modificarea hotărârii apelate, în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii ca fiind prescrisă. În subsidiar, a solicitat modificarea în parte a sentinţei tribunalului, în sensul înlăturării răspunderii contractuale a ANL şi respingerii acţiunii faţă de apelantă.
Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare şi apel incident.
Prin apelul incident, apelantul-reclamant a solicitat schimbarea în parte a sentinţei civile nr. 3839/2019 din 20 decembrie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu consecinţa admiterii cererii conexe şi obligării pârâtei ANL la asigurarea finalizării lucrărilor de construire ale locuinţei de pe lotul x, Bucureşti, din Cartierul Henri Coandă prin realizarea recepţiei la terminarea lucrărilor şi predarea locuinţei la cheie către apelantul-reclamant.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1915 din 18 decembrie 2020, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. şi intimata-chemată în garanţie S.C. B. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 3839 din 20 decembrie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă; a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins capătul de cerere privind daunele morale, ca neîntemeiat; a respins apelul incident formulat de apelantul-reclamant A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE şi intimata-chemată în garanţie S.C. B. S.R.L., împotriva aceleiaşi sentinţe; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
La data de 27 mai 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2018*, recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE împotriva deciziei civile nr. 1915 din 18 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare după casare, să fie respinsă acţiunea, ca neîntemeiată.
Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:
Instanţa de apel a menţinut soluţia tribunalului, în sensul obligării ANL la plata sumei de 46.154 euro pentru perioada 2015-2019 şi, în continuare, la plata sumei de 880 euro/lună până la data predării efective a locuinţei, reţinând în mod greşit faptul că:
"prejudiciul este cert atât pentru trecut, cât şi pentru viitor, lipsa de folosinţa având caracter continuu până la momentul finalizării construcţiei...", întrucât despăgubirile solicitate sub forma daunelor pentru lipsa de folosinţă au regimul juridic al unor prestaţii accesorii, fiind vorba de o sancţiune pentru neexecutarea la termenul convenit a unei obligaţii principale.
Obligaţia principală constă în obligaţia de predare a imobilului contractat, sens în care devine aplicabil principiul prescrierii dreptului la acţiune privind un drept accesoriu odată cu prescrierea dreptului la acţiune privind un drept principal.
O obligaţie este cu executare succesivă atunci când are caracter recurent, iar prestaţia trebuie realizată continuu, pe toată durata contractului sau cel puţin săptămânal/lunar/anual, nu şi atunci când realizarea obligaţiei unice presupune curgerea unei perioade de timp. Realizarea unor lucrări reprezintă o obligaţie uno ictu, independent de durata necesară, realizării acestora.
Dacă s-ar primi o astfel de opinie - referitor la prestaţii succesive - s-ar ajunge la situaţia în care instanţele ar putea fi sesizate cu o acţiune în repararea prejudiciului (pe ultimii 3 ani anterior sesizării instanţei) după o perioadă mare de timp scursă de la producerea pagubei, ceea ce ar însemna că acţiunea devine practic imprescriptibilă. Instanţele judecătoreşti au reţinut, în cauze similare, că nu putem vorbi de o lipsă de folosinţă care se naşte zi cu zi şi de o faptă ilicită continuă.
Cu privire la caracterul cert al prejudiciului viitor, recurenta-pârâtă a învederat instanţei următoarele aspecte:
Pentru a fi susceptibil de reparare, prejudiciul trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să fie cert, adică existenţa şi întinderea să fie sigure.
Este cert prejudiciul actual, respectiv prejudiciul deja produs, dar şi prejudiciul viitor, care este sigur că se va produce, ca urmare a faptei ilicite, fiind astfel posibil de evaluat; să fie direct, adică să constituie un efect nemijlocit al faptei ilicite de care se leagă printr-un raport de cauzalitate; să nu fi fost acoperit încă prin despăgubiri.
Din perspectiva întinderii prejudiciului, două criterii importante trebuie avute în vedere: probabilitatea reală şi serioasă de fructificare a şansei şi gradul de vinovăţie al autorului faptei ilicite.
Autoarea căii de atac a redat, în cuprinsul cererii de recurs, ceea ce au reţinut instanţele de judecată, în stabilirea inexistenţei unui prejudiciu în sarcina ANL, în cauze similare.
A mai susţinut faptul că prejudiciul este cert dacă existenţa sa este sigură, condiţia caracterului cert fiind aplicabilă atât în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului, cât şi în privinţa întinderii lui. Un prejudiciu cert este acela a cărui existenţă este neîndoielnică şi a cărui întindere poate fi sigur stabilită.
Prejudiciul viitor este doar probabil, neputându-se pune semnul echivalenţei între certitudine şi probabilitate, nici etimologic, nici printr-o interpretare juridică.
Pe de altă parte, situaţia avută în vedere de expert şi analizată în cadrul raportului de expertiză nu reprezintă o dovadă a prejudiciului, întrucât intimatul-reclamant nu a probat existenţa unui contract de închiriere sau a unui antecontract de închiriere pe care să îl fi încheiat, în calitate de locator, respectiv de promitent-locator, cu un terţ, cu privire la imobilul în discuţie.
În aceste condiţii, prejudiciul nu este sigur în privinţa existenţei, deoarece în absenţa unor probe care să ateste posibilitatea reală şi efectivă a intimatului-reclamant de a ceda contra cost folosinţa imobilului pe toată perioada în litigiu şi în viitor este pur speculativ.
Prin urmare, prejudiciul viitor nu a fost dovedit, iar prejudiciul a cărui reparare s-a solicitat nu întruneşte condiţiile pentru a fi reparat, nefiind sigur sub aspectul întinderii.
Recurenta-pârâtă consideră că se poate vorbi şi de o nemotivare a deciziei recurate, sub aspectul reţinerii unei fapte ilicite continuue, fiind încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât o astfel de "motivare" nu oferă părţilor şi instanţei de control judiciar o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată.
În altă ordine de idei, instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că obligaţiile ANL sunt de rezultat, întrucât noţiunea de "urmărire" defineşte acţiuni de diligenţă, iar nu de rezultat.
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE are astfel obligaţia de a depune toate diligenţele necesare obţinerii, atingerii unui anumit rezultat, fără a se obliga la însuşi rezultatul identificat şi stabilit prin contractul de construire.
Aşa fiind, întinderea mandatului acordat ANL este clar definită şi stabilită, încadrându-se în limitele şi particularităţile unui mandat: convenţional tipic (derivă din voinţa expresă a părţilor); special (acordat pentru o anumită operaţiune şi o anumită perioadă de timp).
În cauza de faţă, este vorba despre un contract de mandat, cu obligaţii de diligenţă.
"A urmări" presupune o activitate de supraveghere, prin urmare, a urmări executarea şi finalizarea construcţiei nu poate avea acelaşi sens cu a executa şi a finaliza lucrările de construire. Însă, activitatea propriu-zisă de urmărire a realizării acestor obligaţii a fost desfăşurată de ANL în mod constant de-a lungul timpului, dovadă în acest sens fiind înscrisurile existente la dosarul cauzei, trimise tuturor autorităţilor şi societăţilor comerciale care au competenţe şi atribuţii în executarea şi asigurarea finanţării reţelelor de utilităţi şi dotări tehnico-urbane, conform Convenţiei nr. 1909/2004, precum şi în finalizarea construcţiei, conform contractului de construire.
Pe de altă parte, recurenta-pârâtă a învederat instanţei faptul că obligaţia "urmărire a executării" reprezintă o obligaţie de diligenţă, iar "finalizarea lucrărilor" reprezintă o obligaţie de rezultat.
Instanţele de judecată au reţinut, în speţe similare, faptul că obligaţiile ANL sunt de diligenţă, şi nu de rezultat, însă hotărârile respective, deşi există la dosarul cauzei, au fost ignorate de Curtea de Apel Bucureşti.
Prin urmare, instanţa de apel a interpretat în mod greşit actul juridic dedus judecăţii şi a atribuit recurentei o obligaţie de rezultat inexistentă, ignorând astfel întregul material probatoriu administrat în cauză.
Înscrisurile depuse la dosarul cauzei reprezintă diligenţele întreprinse pe lângă constructor şi autorităţile locale.
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE a fost obligată, în final, la plata unei sume reprezentând acoperirea unui prejudiciu care nu i se poate imputa, care nu a fost cauzat sau determinat de ANL şi în măsura în care instanţa de apel a menţinut soluţia privind cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta ANL împotriva constructorului.
În motivare, instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, şi faptul că:
"ANL nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin contractul de mandat, de a asigura finalizarea imobilului cu destinaţia de locuinţă (predarea la cheie), ceea ce presupune atât realizarea lucrărilor de construire a locuinţei, cât şi realizarea utilităţilor, fiind dovedită fapta ilicită şi vinovăţia sub forma culpei", întrucât, aşa cum s-a arătat, obligaţia de finalizare şi predare la termen a locuinţei este exclusiv în sarcina antreprenorului general în baza contractului de construire, iar realizarea utilităţilor în sarcina autorităţilor locale (Convenţia nr. MM 1909/2004), la care AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE nu este parte.
Pe de altă parte, autoarea căii de atac a relevat faptul că reţelele de apă, canalizare, electricitate şi gaze naturale sunt executate în totalitate pe sectorul 1, unde se află şi lotul intimatului-reclamant.
Lucrările de utilităţi au fost finalizate în sectorul 1 din amplasamentul Henri Coandă, toate reţelele sunt puse în funcţiune, iar beneficiarul are obligaţia branşării locuinţei la utilităţi conform contractului de construire.
Prin urmare, stabilirea în sarcina Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, a existenţei unui prejudiciu pentru lipsa de folosinţă - pentru perioada 30.04.2015 - 10.06.2019 şi pentru viitor, reprezintă o măsură abuzivă în situaţia în care imobilul are utilităţile realizate, conform înscrisurilor anexate.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.
Intimatul-reclamant A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în faza procesuală a recursului.
Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.
Părţile nu au înţeles să-şi exercite acest drept.
Prin încheierea din 10 martie 2022 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE, stabilindu-se termen pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac la 26 mai 2022, cu citarea părţilor, când s-a pronunţat prezenta decizie.
Înalta Curte, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta este fondat, în limitele ce vor fi arătate în continuare.
Cu titlu preliminar, instanţa supremă observă că recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare după casare, să fie respinsă acţiunea, ca neîntemeiată, nesocotind că, în situaţia recursurilor judecate la Înalta Curte, noul C. proc. civ. nu prevede soluţia casării cu reţinere, ci doar pe aceea a casării cu trimitere, după cum rezultă din art. 497, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, care nu sunt însă aplicabile în cauză, potrivit art. 25 din cod.
Critica subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. aduce în dezbatere nemotivarea deciziei recurate, sub aspectul reţinerii unei fapte ilicite continue, recurenta-pârâtă susţinând faptul că au fost încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) din cod, întrucât o astfel de "motivare" nu oferă părţilor şi instanţei de control judiciar o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată.
Înalta Curte reţine că motivarea hotărârii presupune, într-adevăr, stabilirea de către instanţă într-un mod clar a stării de fapt, încadrarea situaţiei în speţă în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale legii, în scopul explicitării soluţiei adoptate, pentru a se permite şi efectuarea controlului judiciar.
Raportând aceste principii la litigiul pendinte, Înalta Curte constată că nu poate fi primită critica recurentei, hotărârea instanţei de apel încadrându-se în exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., deoarece s-a dat un răspuns explicit motivelor de apel, răspuns caracterizat prin claritate, precizie şi consecvenţă.
Un alt motiv al recursului vizează natura dreptului valorificat, recurenta-pârâtă susţinând că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune trebuia soluţionată din perspectiva caracterului accesoriu al dreptului valorificat, care urmează soarta juridică a dreptului principal căruia îi este ataşat, mai exact dreptului intimatului-reclamant de a-i fi predată locuinţa.
Înalta Curte reţine că pretenţia reclamantului este fundamentată, în principal, pe temeiurile de drept privind angajarea răspunderii contractuale, iar dreptul la despăgubire reprezentat de lipsa de folosinţă a locuinţei pentru perioada solicitată este un drept principal ca mijloc de realizare, chiar dacă el se află într-o relaţie cauzală cu obligaţia de predare a imobilului şi cu cea de urmărire a executării şi a finalizării lucrărilor.
Depăşirea termenului contractual pentru predarea la cheie a locuinţei nu are aptitudinea de a considera contractul încetat, în măsura în care, în cauză, niciuna dintre părţi nu invocă sancţionarea lui prin reziliere/rezoluţiune sau orice altă modalitate de încetare.
Mai mult, cum niciuna dintre părţi nu neagă continuarea demersurilor de executare, finalizare şi predare către beneficiari a locuinţelor din Cartierul Henri Coandă, iar reclamantul şi-a construit întreaga strategie procesuală pe premisa că până la predarea locuinţei suferă un prejudiciu determinat de lipsa folosinţei, rezultă că pretinsele contracte se află în derulare chiar şi după împlinirea termenului, adică sunt în executare cu întârziere.
De altfel, potrivit art. 1082 din C. civ. de la 1864, debitorul este ţinut de plata daunelor-interese pentru executarea necorespunzătoare sau cu întârziere a obligaţiei contractuale.
Prin urmare, întrucât dreptul material la acţiune al reclamantului este unul principal şi nu unul accesoriu, criticile recurentei-pârâte referitoare la aplicabilitatea normelor legale privind regulile prescripţiei unui drept accesoriu sunt nefondate.
În subsecvenţa acestui motiv, recurenta-pârâtă critică decizia recurată susţinând că realizarea unor lucrări reprezintă o obligaţie uno ictu, independent de durata necesară realizării acestora.
Înalta Curte confirmă dezlegările instanţei de apel sub acest aspect, întrucât neîndeplinirea obligaţiei contractuale a recurentei-pârâte are caracter continuu, iar dauna se produce, la rândul ei, în mod continuu, progresiv, zi de zi, astfel că dreptul de a solicita despăgubiri trebuie exercitat în termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, calculat în mod regresiv de la data sesizării instanţei, 30 aprilie 2018.
De aceea, criticile recurentei-pârâte sub acest aspect vor fi înlăturate.
În continuare, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel a stabilit, în mod greşit, că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii sale civile contractuale în ceea ce priveşte existenţa faptei ilicite prin reţinerea în sarcina sa a obligaţiei de a asigura utilităţile şi efectuarea lucrărilor de infrastructură pentru finalizarea locuinţei, în condiţiile în care nu şi-a asumat-o, iar intimatul-reclamant nu a mandatat-o să îl reprezinte în relaţia cu entităţile ce s-au obligat a asigura proiectarea, finalizarea şi execuţia reţelelor de utilităţi.
Această critică, subsumată prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se referă la interpretarea greşită a obligaţiilor ANL născute din contractul de mandat, ca fiind rezultat, şi nu de mijloace (diligenţă), precum şi la lipsa obligaţiei ANL de a realiza utilităţile în amplasamentul Henri Coandă.
Motivul de recurs este nefondat, întrucât instanţa de apel a calificat corect natura obligaţiilor Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe ca fiind de rezultat.
Prin Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, s-a stabilit la art. 1:
"(1) Pentru dezvoltarea construcţiei de locuinţe la nivel naţional se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Locuinţe, denumită prescurtat A.N.L., sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. (2) A.N.L. este instituţie de interes public cu personalitate juridică, de coordonare a unor surse de finanţare în domeniul construcţiei de locuinţe, având autonomie financiară".
Pârâta ANL avea la îndemână, potrivit legii, mijloacele necesare pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiilor asumate prin contractul de mandat HC-0648 din 27 mai 2004, încheiat cu reclamantul, precum şi obligaţia asigurării corelării programelor de investiţii în viabilizarea terenurilor, cu programele de investiţii în construcţia de locuinţe. Pârâta are calitatea de instituţie de interes public cu atribuţii în dezvoltarea construcţiilor de locuinţe, calitatea de dezvoltator şi coordonator al programului construirii de locuinţe la nivel naţional, precum şi de garant al statului pentru realizarea proiectelor guvernamentale, după cum rezultă din dispoziţiile art. 1-6 din Legea nr. 152/1998.
În temeiul contractului de mandat încheiat cu reclamanta, ANL a fost împuternicită, potrivit art. 1, să urmărească executarea şi finalizarea lucrărilor de construire a unei locuinţe pe lotul x, în conformitate cu proiectul tehnic şi autorizaţia de construire, la termen şi în conformitate cu condiţiile de calitate convenite. Prin dispoziţiile art. 14, părţile au convenit că sunt răspunzătoare de daunele interese ce ar putea decurge din nerespectarea clauzelor contractului menţionat.
La art. 13 s-a prevăzut că, în cazul în care antreprenorul general este în imposibilitate de a finaliza lucrările din cauze imputabile lui, mandatarul va asigura terminarea lucrărilor cu alt antreprenor general, valabilitatea mandatului încetând doar la recepţia finală a locuinţei, potrivit art. 15 din contract.
Prin urmare, mandatarul este ţinut de îndeplinirea întocmai şi corespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin mandat şi răspunde exclusiv pentru modul în care şi-a îndeplinit mandatul, în conformitate cu dispoziţiile art. 1539 C. civ. 1864 şi ale art. 381 Codul comercial din 1887.
Contractul de mandat nu a fost încheiat exclusiv pentru ca mandatarul ANL să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama mandantului, fiind în realitate un act juridic complex, prin care reclamantul a împuternicit ANL să îl reprezinte în relaţiile cu proiectantul şi cu antreprenorul general în vederea urmăririi executării şi finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic şi autorizaţiei de construire, precum şi pentru a utiliza sumele din conturile de avans şi de credit ale reclamantei în vederea recuperării cheltuielilor avansate de ANL pentru deschiderea amplasamentului şi executarea lucrărilor, a cheltuielilor necesare pe parcursul execuţiei, precum şi a celorlalte costuri cuprinse în preţul locuinţei.
Potrivit art. 1 din contract, obligaţia asumată de mandatar este una de rezultat, părţile convenind dincolo de orice echivoc că ANL se obligă să urmărească executarea şi finalizarea lucrărilor, la termen.
Interpretarea dată de instanţa de apel obligaţiilor ANL ţine cont de caracterul complex şi interdependent al relaţiilor contractuale stabilite în scopul realizării proiectului Henri Coandă, precum şi faptul că, faţă de menţiunea din preambulul contractului cu privire la cadrul legal în care a fost încheiat, contractul se completează cu normele legale incidente (Legea nr. 152/1998 şi Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, cu modificările ulterioare).
În aplicarea regulii de interpretare a contractului prevăzute de art. 970 alin. (2) din C. civ. de la 1864, conform căreia convenţiile obligă "nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa", conţinutul obligaţiilor mandatarului ANL trebuie determinat în mod sistematic, prin corelare cu dispoziţiile Legii nr. 152/1998 şi ale Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, cu modificările ulterioare, precum şi cu obligaţiile asumate de pârâtă prin complexul contractual la care ANL a participat.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 152/1998, pentru dezvoltarea construcţiei de locuinţe la nivel naţional se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Locuinţe, având ca obiective (atribuţii), între altele, iniţierea şi/sau dezvoltarea, în condiţiile pieţei, a unor programe de construcţii de locuinţe proprietate privată prin credit ipotecar.
De asemenea, potrivit art. 1 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, astfel cum au fost modificate prin H.G. nr. 592/2006, Agenţia Naţională pentru Locuinţe coordonează constituirea şi atragerea de resurse de finanţare pe care le administrează în cadrul unor montaje financiare pentru dezvoltarea prin programe proprii a unor proiecte imobiliare pentru construirea de locuinţe proprietate privată prin credit ipotecar.
În realizarea acestor atribuţii, potrivit art. 5 din Legea nr. 152/1998, Agenţia Naţională pentru Locuinţe este autorizată să efectueze toate operaţiunile imobiliare necesare construirii, finalizării şi predării către beneficiari a locuinţelor construite prin programele proprii.
Sensul noţiunii de "operaţiuni imobiliare" este clarificat prin art. 31 din Normele metodologice, fiind considerate astfel de operaţiuni încheierea, intermedierea şi gestionarea actelor juridice care au ca obiect bunuri imobile, de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în cadrul unor programe proprii de construire, finalizare şi predare a locuinţelor către beneficiari.
O primă concluzie care se desprinde din analiza prevederilor legale anterior prezentate, este aceea că obligaţiile ANL depăşesc cadrul specific unui simplu contract de mandat remunerat, pentru că aceste obligaţii nu se limitează la încheierea unor acte juridice pe seama beneficiarului, ci ANL acţionează ca un adevărat dezvoltator imobiliar, cu atribuţii de coordonare a programului/proiectului imobiliar.
Obligaţiile sale nu se limitează nici la coordonarea executării lucrărilor de construire a imobilului, fără ca acestea să includă şi realizarea lucrărilor de infrastructură şi utilităţi.
În acest sens, art. 1 alin. (4) din Normele metodologice prevede că Agenţia Naţională pentru Locuinţe monitorizează sau, după caz, dezvoltă proiecte pentru viabilizarea terenurilor destinate construcţiilor de locuinţe, prin programe proprii sau prin programe guvernamentale. Cu privire la componenta lucrărilor de infrastructură şi utilităţi, dispoziţiile art. 2 alin. (4) din Normele metodologice impuneau ca dezvoltarea proiectelor imobiliare privind construirea de locuinţe prin credit ipotecar să se facă pe terenuri viabilizate sau a căror viabilizare se realizează corelat cu termenele de recepţie şi punere în funcţiune a locuinţelor.
Pentru asigurarea corelării programelor de investiţii în viabilizarea terenurilor cu programele de investiţii în construcţia de locuinţe, ANL a încheiat contracte cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu alte persoane juridice.
Astfel, prin Convenţia MM nr. 1909/2004, la art. 2 lit. b), A.N.L. s-a obligat să asigure contractarea şi realizarea locuinţelor finanţate prin credit ipotecar, în timp ce părţile cocontractante s-au obligat, potrivit atribuţiilor fiecăreia, să contribuie la realizarea lucrărilor şi investiţiilor pe componenta de infrastructură şi utilităţi, respectiv de viabilizare a terenurilor aferente locuinţelor. În exercitarea atribuţiei legale de coordonator şi dezvoltator al proiectului imobiliar, ANL a fost desemnată conducător al Consiliului de coordonare desemnat prin convenţie să urmărească realizarea utilităţilor.
Cu alte cuvinte, obligaţiile de rezultat asumate de ANL prin contractul de mandat, în calitate de dezvoltator şi coordonator al proiectului imobiliar, presupun executarea şi finalizarea lucrărilor pe cele două componente: (i) de construire propriu-zisă a locuinţelor şi, (ii) de viabilizare a terenurilor din punct de vedere al infrastructurii şi utilităţilor, în termenul asumat prin contractul de construire.
Prin urmare, critica legată de calificarea obligaţiei asumate de recurentă, din perspectiva obiectului obligaţiei, în sensul că nu ar fi una determinată (de rezultat) nu poate fi primită.
Este fondat, însă, motivul de recurs referitor la greşita includere a prejudiciului viitor în cuantumul total al prejudiciului ce se cere a fi acoperit, instanţa de apel făcând o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1385 alin. (2) din C. civ.
Potrivit acestui text legal, prejudiciul suferit prin fapta ilicită se acoperă integral şi poate să includă şi prejudiciul viitor, dacă producerea lui este neîndoielnică. Certitudinea prejudiciului presupune atât existenţa sigură a acestuia, cât şi posibilitatea evaluării lui în prezent.
Astfel, dacă prejudiciul nu este sigur, nu se poate şti dacă s-a născut dreptul la reparaţie, iar dacă incertitudinea priveşte întinderea prejudiciului, obiectul creanţei (despăgubirea) nu poate fi determinat.
În speţă, prejudiciul viitor a fost raportat la suma de 880 euro/lună, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă care se va acumula, în continuare, până la data predării efective a locuinţei contractate.
Înalta Curte reţine că această sumă constituie un prejudiciu incert, în sensul că nu există posibilitatea reală a evaluării probabilităţii producerii sale efective, respectiv a întinderii daunei. Or, dacă nu se poate anticipa şi realiza o evaluare obiectivă, se impune ca instanţa să se limiteze la acordarea reparaţiei pentru prejudiciul stabilit cu certitudine.
A obliga pârâta la plata şi pe viitor a unei sume stabilite în raport cu media chiriei lunare calculate pentru o perioadă anterioară (30 aprilie 2015 - 10 iunie 2019), echivalează cu acceptarea faptului că în viitor se va produce acest prejudiciu. Or, producerea acestuia nu este sigură, neexistând nicio certitudine reală şi serioasă cu privire la apariţia şi întinderea acestuia, după cum s-a arătat deja.
În atare situaţie, includerea în cuantumul despăgubirilor şi a sumei de 880 euro/lună, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă ce se va acumula în continuare până la data predării efective a locuinţei, constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 1385 alin. (2) din C. civ., ceea ce atrage nelegalitatea hotărârii instanţei de apel, care a menţinut sentinţa dată de tribunal cu privire la această chestiune, din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., impunându-se astfel o nouă judecată a apelului pârâtei AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE împotriva sentinţei civile nr. 3839/2019 din 20 decembrie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, exclusiv sub acest aspect.
Faţă de cele anterior expuse, în conformitate cu art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte decizia recurată şi va trimite cauza, spre o nouă judecată, a apelului declarat de pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE împotriva sentinţei civile nr. 3839/2019 din 20 decembrie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale deciziei recurate, ocazie cu care vor fi avute în vedere prevederile art. 501 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE împotriva deciziei civile nr. 1915 din 18 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Casează în parte decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată a apelului declarat de pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE împotriva sentinţei civile nr. 3839/2019 din 20 decembrie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 mai 2022.