Unpaid security services post-contract expiry: applicability of mandatory 30-day transition clause and written form requirement for municipal public procurement

Şedinţa publică din data de 23 mai 2023

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 10.06.2021, sub nr. x/2021, reclamanta Compania Municipală Pază şi Securitate Bucureşti S.A. a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti la plata sumei de 519.584,94 RON, reprezentând contravaloarea facturii seria x nr. x/02.12.2020, emisă pentru tarifarea serviciilor de pază şi protecţie prestate la obiectivul "Stadionul Arena Naţională" în perioada 01.05.2019 - 15.07.2019, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3178/10.12.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta Compania Municipală Pază şi Securitate Bucureşti, prin lichidator judiciar A.., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta Compania Municipală Pază şi Securitate Bucureşti S.A., prin lichidator judiciar A.., prin care a solicitat admiterea apelului, casarea sentinţei şi obligarea pârâtei la plata sumei de 519.584,94 RON, reprezentând contravaloarea facturii seria nr. x/02.12.2020, emisă pentru tarifarea serviciilor de pază şi protecţie prestate la obiectivul "Stadionul Arena Naţională" în perioada 01.05.2019 - 15.07.2019, factura emisă în temeiul contractului de prestări servicii nr. x/12.06.2018, a cărui durată a fost prelungită, potrivit actului adiţional nr. x, până la data de 30.04.2019, iar ulterior, la solicitarea expresa a pârâtei, acţionar majoritar al Companiei Municipale Paza şi Securitate Bucureşti S.A., şi decident al activităţii companiei apelante, şi plata dobânzii legale, calculată de la data scadenţei facturii şi până la data plăţii efective.

Prin decizia civilă nr. 1944 din 14 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins apelul reclamantei, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea deciziei şi obligarea pârâtei la plata sumei de 519.584,94 RON, reprezentând contravaloarea facturii seria nr. x/02.12.2020, emisă pentru tarifarea serviciilor de pază şi protecţie prestate la obiectivul "Stadionul Arena Naţională" în perioada 01.05.2019 - 15.07.2019, factura emisă în temeiul contractului de prestări servicii nr. x/12.06.2018, a cărui durată a fost prelungită, potrivit actului adiţional nr. x, până la data de 30.04.2019, iar ulterior, la solicitarea expresa a pârâtei, acţionar majoritar al Companiei Municipale Pază şi Securitate Bucureşti S.A., şi decident al activităţii companiei apelante, şi plata dobânzii legale, calculată de la data scadenţei facturii şi până la data plăţii efective.

O primă critică a recurentei priveşte faptul că instanţa de fond nu a ţinut cont în niciun fel de prevederile art. 1240 C. civ., afirmând în mod neîntemeiat faptul că nu există dovada acordului verbal.

Susţine recurenta că dovada faptului că a existat un acord verbal nu poate fi făcută cu mijloace materiale, însă acest fapt rezultă fără niciun echivoc din următoarele fapte certe:

- pârâta a permis agenţilor de securitate ai recurentei să intre în incinta obiectivului şi să exercite serviciul de pază şi după expirarea contractului. Dacă nu ar fi existat o înţelegere verbală, la 01.05.2019, pârâta ar fi trebuit să dea dispoziţie Poliţiei Locale să preia obiectivul şi să interzică accesul, aşa cum a procedat în anul 2021, la finalizarea contractului x/15.07.2019;

- pârâta nu a dorit şi a cerut recurentei să întocmească procesul-verbal de predare a obiectivului, nu a angajat o altă firmă de pază care să asigure serviciul începând cu 01.05.2019 şi nici nu a predat obiectivul în paza Poliţiei Locale aflată în subordinea şi la dispoziţia sa;

- pârâta nu a purtat negocieri şi nu a lansat cereri de ofertă de la alte entităţi similare care să preia în pază obiectivul, tocmai datorită faptului că a contractat verbal cu recurenta continuarea serviciului de pază până la finalizarea procedurilor sale super birocratice.

În perioada 01.05.2019 - 15.07.2019, în care nu a existat un contract scris, susţine că a acţionat cu bună-credinţă, exact în sensul prevederilor art. 1240 pct. 1 C. civ., deci sub incidenţa unui contract verbal, susţinut şi prin înscrisuri cu privire la intenţia PMB de a asigura continuitatea serviciilor de pază indispensabile şi obligatorii din punct de vedere legal.

Consideră că, în cauză, pârâta a contractat verbal şi a beneficiat tacit şi material de continuarea serviciului de pază pentru perioada în litigiu, uzând şi de poziţia sa dominantă de acţionar majoritar al companiei şi, în consecinţă, consideră că pârâta are obligaţia legala şi morală de a achita contravaloarea prestaţiei de care a beneficiat.

O a doua critică a deciziei instanţei de apel se referă la interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 7 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Astfel, arată că, prin decizia recurată, instanţa de apel a anulat aplicarea acestui text normativ, reţinând că respectiva prevedere se aplică doar la schimbarea firmei prestatoare, ceea ce în opinia recurentei este o interpretare eronată.

În acest sens, susţine că, cerinţa primordială şi scopul textului de lege se referă strict la obligativitatea de continuare a serviciului de pază pentru încă 30 zile, de la expirarea contractului de pază, indiferent de cine urmează să preia serviciul de pază, tocmai în scopul de a elimina riscurile ce ar apărea inevitabil în cazul încetării bruşte a serviciului.

Totodată, susţine că sintagma "schimbarea furnizorului serviciului de pază" se referă strict la schimbarea contractului de pază vechi, la expirarea acestuia, cu unul nou, întrucât, în caz contrar, o asemenea interpretare ar genera numeroase conflicte şi evenimente antisociale în situaţii similare celei analizate în această speţă.

Menţionează că, este adevărat că furnizorul nu s-a schimbat la încetarea contractului nr. x/2018, însă acest fapt s-a produs din cauza pârâtei, care nu a dorit acest lucru. Însă, tot pârâta a decis să recontracteze cu recurenta prestarea serviciului de pază, iar în orice situaţie sau condiţii, obligaţia prevăzuta la art. 7 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 333/2003 a subzistat, întrucât o instituţie nu putea rămâne fără pază în perioada perfectării noului contract, cu atât mai mult cu cât de tergiversarea semnării noului contract se face în mod cert vinovata pârâta.

Solicită instanţei de recurs să constate că, dacă recurenta nu ar fi asigurat serviciul de pază în continuare, după data de 01.05.2019, toate furturile şi distrugerile intervenite la un obiectiv atât de important, în care se desfăşurau săptămânal evenimente sportive şi în care zilnic există un aflux foarte mare de persoane, ar fi fost imputate recurentei de către pârâtă, exact în temeiul art. 7 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 333/2003.

Dintr-un alt punct de vedere, recurenta susţine că instanţa de apel trebuia să oblige pârâta să facă dovada materială a faptului că a comunicat către recurentă adresa nr. x/22.04.2019, prin care îi solicita acesteia din urmă să comită o infracţiune prevăzută de Codul fiscal. Arată că această adresă a fost comunicată recurentei, în realitate, la 09.08.2019, iar instanţa nu a sancţionat faptul că pârâta s-a folosit de o adresă antedatată pentru a-şi susţine propria culpă.

Învederează că, data comunicării acestei adrese este deosebit de relevantă în cauză, întrucât, în tot acest timp, recurenta a considerat cu bună-credinţă că intimata-pârâtă va achita contravaloarea prestaţiilor, fiind de notorietate împrejurarea legală că există o incompatibilitate între scopul lucrativ al companiei recurente, organizată ca societate comercială pe acţiuni şi prestarea serviciilor de pază cu titlu gratuit, interzise de lege.

Totodată, arată că recurenta nu a fost niciodată de acord cu solicitarea intimatei de a presta servicii de pază cu titlu gratuit.

Sub un ultim aspect, precizează că instanţa de apel nu a sancţionat afirmaţiile neadevărate ale pârâtei din adresa nr. x/04.06.2021 şi adresa x/07.07.2021, prin care aceasta a afirmat că factura nr. x/02.12.2019, în valoare de 519.584,94 RON, nu figurează în evidenţele Direcţiei Generale de Investiţii şi în evidenţele contabile ale Primăriei Municipiului Bucureşti, nesesizând faptul că, în data de 26.11.2020, cu adresa nr. x/2020, recurenta a trimis spre înregistrare pârâtei factura şi toate documentele care dovedesc efectuarea prestaţiei, însă aceasta, cu intenţie şi rea-credinţă, le-a returnat recurentei prin adresa x/01.12.2020, refuzând plata prestaţiei.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul a fost comunicat intimatului-pârât Municipiul Bucureşti la 21.02.2023.

La 24.03.2023, intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, ca efect al admiterii excepţiei nulităţii, în temeiul art. 489 alin. (1) raportat la alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca inadmisibil. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante, care nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat în cauză, în baza motivelor invocate şi a temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente.

Contrar celor susţinute prin motivele de recurs, instanţa de apel nu a aplicat în mod eronat normele de drept material ce reglementează forma contractului.

Este adevărat că, potrivit art. 1240 alin. (1) şi (2) C. civ., invocate de recurenta-reclamantă, voinţa de a contracta poate fi exprimată verbal sau în scris, precum şi printr-un comportament care, potrivit legii, convenţiei părţilor, practicilor statornicite între acestea sau uzanţelor, nu lasă nicio îndoială asupra intenţiei de a produce efectele juridice corespunzătoare.

Ceea ce a arătat însă instanţa de apel, iar recurenta-reclamantă nu a contestat, este faptul că, în cauză, sunt aplicabile prevederile Instrucţiunii Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice nr. 1/2018, privind modul de interpretare a aplicării prevederilor art. 31 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice şi ale H.C.G.M.B. nr. 130/2018 pentru aprobarea Normei interne privind modalitatea de atribuire a contractelor către şi între entităţile juridice la care Municipiul Bucureşti este acţionar majoritar.

Totodată, a reţinut că H.C.G.M.B. nr. 130/2018, care a guvernat încheierea acestor tipuri de contracte, prevede o întreagă procedură de atribuire care se materializează în formă scrisă, ce implică: redactarea unei documentaţii de atribuire ce cuprinde cel puţin caietul de sarcini, instrucţiuni privind modul de elaborare şi de prezentare a propunerii tehnice şi financiare întocmite în conformitate cu cerinţele caietului de sarcini şi a valorii estimate, formularele şi draft-ul de contract (art. VI.5); depunerea unei oferte scrise (art. VI.6) şi evaluarea ofertelor (art. VII).

În plus, instanţa supremă reţine că, potrivit art. VIII din acelaşi act normativ, "direcţia/compartimentul solicitant are obligaţia de a comunica rezultatul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie, de a încheia contractul de lucrări/servicii/produse şi de a-l înregistra în Registrul Unic de Contracte.

Aşadar, instanţa de prim control judiciar a reţinut în mod corect că H.C.G.M.B. nr. 130/2018 instituie forma scrisă pentru încheierea valabilă a contractului de prestări servicii de pază şi protecţie, ce este incompatibilă cu forma verbală pe care o invocă apelanta-reclamantă.

De altfel, recurenta nu se poate prevala de necunoaşterea procedurii de încheiere a unui astfel de contract, din moment ce a fost parte contractantă în contracte similare, pentru acelaşi obiectiv, încheiate cu intimata Primăria Municipiului Bucureşti, atât înainte cât şi după perioada 01.05.2019-15.07.2019.

În plus, instanţa supremă reţine că, există o diferenţă între contract - având natura juridică de negotium iuris, respectiv manifestare de voinţă exprimată cu intenţia de a produce efecte juridice şi înscrisul care îl constată - având natura juridică de instrumentum probationis.

În cauză, însă, instanţa de apel a reţinut faptul că, apelanta-reclamantă nu a prezentat nicio probă din care să rezulte că între cele două părţi ar fi avut loc o înţelegere verbală cu privire la contractarea serviciilor de protecţie şi pază pentru obiectivul "Stadionul Arena Naţională", nu au fost prezentate argumente şi probe din care să rezulte clauzele şi condiţiile contractuale pe care părţile să le fi agreat verbal, inclusiv asupra elementului esenţial privitor la preţul prestării acestor servicii.

Cu alte cuvinte, a reţinut instanţa de apel că, şi în situaţia în care s-ar recunoaşte posibilitatea încheierii contractului de prestări servicii în mod verbal, reclamanta nu a făcut dovada manifestării de voinţă a pârâtului în sensul de a încheia un asemenea contract.

Instanţa de control judiciar aminteşte împrejurarea că, în conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constituie motiv de casare, pronunţarea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Aşadar, este necesar ca norma juridică să fie încălcată sau aplicată greşit, iar probele administrate în faţa primei instanţe şi în cursul judecării apelului nu se circumscriu noţiunii de norme de drept material, ele putând fi, eventual, reapreciate, în cadrul căii de atac devolutive a apelului, nicidecum în calea extraordinară de atac a recursului, astfel cum, în realitate, urmăreşte recurenta-reclamantă prin susţinerile sale.

Prin urmare, nu vor fi primite criticile referitoare la valoarea probantă pe care judecătorii din apel au acordat-o înscrisurilor, elementelor circumstanţiale şi comportamentului părţilor în perioada 01-05.2019-15.07.2019, expuse de recurentă în memoriul de recurs pentru a demonstra voinţa reală a pârâtului, întrucât nu sunt veritabile critici de nelegalitate, ci de netemeinicie.

În mod asemănător, nu poate cenzura instanţa de recurs, învestită cu o cale extraordinară de atac şi limitată, în demersul său, la aspecte de legalitate, modul în care judecătorii din apel au evaluat poziţia procesuală a pârâtului, pretins oscilantă în ce priveşte comunicarea adresei nr. x/22.04.2019, emisă de Direcţia Urmărire Proiecte din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, şi în ce priveşte primirea şi înregistrarea în evidenţele contabile a facturii nr. x/02.12.2019, emisă de recurentă.

De altfel, în privinţa susţinerilor recurentei privind omisiunea instanţei de a obliga pârâta să facă dovada comunicării adresei nr. x/22.04.2019, instanţa supremă reţine că, potrivit art. 254 alin. (6) C. proc. civ., părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi nu le-au administrat în condiţiile legii.

Nu în ultimul rând, instanţa supremă reţine că este nefondată şi critica, subscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

În mod judicios a reţinut instanţa de apel că, în cauză nu erau incidente dispoziţiile art. 7 alin. (1) din acest act normativ, conform căruia, în cazul în care are loc schimbarea furnizorului serviciilor de pază sau al serviciilor de monitorizare şi intervenţie, fostul furnizor este obligat, la solicitarea scrisă a beneficiarului, să asigure prestarea serviciilor, contra cost, conform prevederilor contractuale, până ce noul furnizor va realiza instituirea serviciului de pază sau conectarea în întregime a sistemelor tehnice de alarmare ale unităţii, dar nu mai mult de 30 de zile de la data comunicării deciziei de reziliere a contractului, atât timp cât nu este îndeplinită situaţia premisă avută în vedere de textul normativ, respectiv nu a avut loc o schimbare a furnizorului, ca urmare a rezilierii contractului cu fostul furnizor.

Astfel, conform situaţiei de fapt, necontestată de părţi, atât înaintea perioadei 01.05.2019-15.07.2019, ce face obiectul pretenţiilor deduse judecăţii în prezenta cauză, cât şi ulterior acestei perioade, recurenta-reclamantă a fost furnizorul serviciilor de pază şi protecţie prestate la "Stadionul Arena Naţională", neintervenind o schimbare a furnizorului, iar contractul nr. x/12.06.2018 a încetat prin ajungere la termen la 30.04.2019, iar nu prin reziliere, aşa cum prevede textul normativ al art. 7 alin. (1) din Normă.

Totodată, instanţa supremă constată şi că, în urma analizării probatoriului, pe care instanţa de recurs nu îl poate reevalua, instanţa de apel a reţinut că recurenta-reclamantă nu a făcut nici dovada unei solicitări scrise din partea beneficiarului (intimatul-pârât), în vederea continuării prestării serviciilor de pază.

Instanţa supremă reţine, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, că art. 7 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 333/2003 este o normă de excepţie, ce prevede o limitare a dreptului de liberă manifestare a consimţământului cu privire la desfăşurarea serviciilor de pază sau de monitorizare şi intervenţie, fiind de strictă interpretare şi aplicare, sfera sa de aplicare neputând fi extinsă prin analogie.

Aşadar, nefiind îndeplinite premisele aplicării acestui text normativ, instanţa de recurs reţine că, în mod nefondat se prevalează recurenta de obligaţia legală de a continua furnizarea serviciilor de pază după expirarea contractului nr. x/12.06.2018.

Faţă de considerentele ce preced, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA MUNICIPALĂ PAZĂ ŞI SECURITATE BUCUREŞTI S.A., prin lichidator judiciar A.., împotriva deciziei civile nr. 1944 din 14 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2023.