Revocatory action statute of limitations: start date based on creditor’s knowledge of prejudice, not share transfer registration

Şedinţa publică din data de 23 mai 2023

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud la 26.02.2021, sub dosar nr. x/2021, modificată la 08.03.2021 şi 13.09.2021, reclamantul A. i-a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C., solicitând, în principal, constatarea nulităţii absolute, cu consecinţa anulării contractului de cesiune părţi sociale încheiat la 20.07.2017 între cedentul B. şi cesionarul C., înregistrat la Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud la 25.07.2017, conform Rezoluţiei nr. 7121/25.07.2017, şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul de a dispune radierea cesiunilor menţionate în Registrul Comerţului Bistriţa-Năsăud şi reînscrierea părţilor sociale obiect al acestora în favoarea cedentului B.; în subsidiar, a solicitat constatarea nulităţii contractului de cesiune părţi sociale pentru preţ fictiv, precum şi să se dispună declararea ca inopozabil faţă de reclamant a contractului de cesiune părţi sociale încheiat la 20.07.2017 între cedentul B. şi cesionarul C.; cu cheltuieli de judecată.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1236-1238, art. 1665, art. 1562 şi urm. C. civ.

Prin întâmpinare, pârâtul B. a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului pentru cauze de nulitate, cât şi pentru acţiunea revocatorie.

Prin sentinţa civilă nr. 280/2021 pronunţată la data de 19.11.2021 de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, s-a respins ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului A., invocată de pârâtul B..

S-a admis, ca fiind întemeiată, cererea de chemare în judecată modificată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. şi cu intervenientul D. S.R.L. - în insolvenţă, prin administrator judiciar CII E., şi în consecinţă:

S-a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune părţi sociale încheiat la data de 20.07.2017 între cedentul B. şi cesionarul C., având ca obiect cesiunea unui număr de 50.000 părţi sociale, reprezentând 49,02% din capitalul social al D. S.R.L.

S-a dispus radierea cesiunii anterior menţionate din registrul comerţului şi reînscrierea părţilor sociale obiect al acesteia în favoarea cedentului B..

Pârâţii B. şi C. au fost obligaţi, în solidar, să plătească reclamantului A. cheltuieli de judecată în sumă de 4.000 RON, reprezentând onorariu avocat.

Pârâţii B. şi C. au fost obligaţi, în solidar, la plata către stat a sumei de 7.988 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru de la plata căreia reclamantul A. a fost scutit ca urmare a admiterii cererii sale de acordare ajutor public judiciar, prin încheierea civilă nr. 72/26.03.2021 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. x/2021.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel B., solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinţei apelate, în sensul respingerii acţiunii reclamantului A. prin admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului pentru cauze de nulitate relativă şi, pe cale de consecinţă, respingerea ca prescrisă a cererii în anulare formulată, iar pe fond, respingerea în întregime a cererii în anulare formulată de A. ca neîntemeiată şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 230/2022 din 11 aprilie 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de B., împotriva sentinţei civile nr. 280/2021, pe care a schimbat-o, în tot, în sensul că: a admis excepţia prescripţiei extinctive cu privire la petitele 2 si 3 din cererea de chemare în judecată şi ca atare, a respins ca prescrise cererile de anulare a contractului de cesiune şi de inopozabilitate a contractului de cesiune.

A respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune.

A obligat intimatul să plătească apelantului B. suma de 3.994 RON taxă timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate şi, în rejudecare, să se respingă apelul împotriva sentinţei primei instanţe.

În dezvoltarea motivului de recurs, arată că, instanţa de apel, reanalizând probatoriul, a reţinut o altă stare de fapt decât cea reţinută de prima instanţă, respectiv un alt moment temporal faţă de care a analizat, pe de o parte, prescripţia extinctivă, iar mai apoi cererea de anulare a contractului pentru fictivitatea preţului şi existenţa unei cauze ilicite.

Astfel, arată că, instanţa de apel a identificat şi a reţinut drept moment de început al termenului de prescripţie data de 25.07.2017, când s-au înregistrat în registrul comerţului menţiunile referitoare la transferul părţilor sociale, acela fiind şi momentul cunoaşterii identităţii cesionarei şi calităţii acesteia de soţie a pârâtului, respectiv în care se putea deduce pretinsul caracter fictiv/nesemnificativ al preţului determinat de această calitate a cesionarei, aceasta deoarece, unul dintre atributele principale ale registrului comerţului este de publicitate a înscrierilor, după cum relevă prevederile art. 5 din Legea nr. 26/1990.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că menţiunile efectuate cu privire la transmiterea părţilor sociale au devenit opozabile terţilor, şi implicit reclamantului, de la data înregistrării, 25.07.2017, astfel că actul contestat îi poate fi opus începând cu această dată. Or, susţine recurentul, reţinerea instanţei de apel, în sensul că reclamantul intimat cunoştea sau putea lua la cunoştinţă despre transferul părţilor sociale atunci când a obţinut titlul executoriu şi nu putea avea în vedere aceste bunuri ca fiind o parte din patrimoniul apelantului debitor, prin urmare, nici lipsa lor nu poate fi interpretată ca o lezare a intereselor sale, este nelegală şi în contradicţie cu probatoriul administrat în cauză.

Recurentul susţine că a dovedit cu înscrisurile existente la dosar faptul că, nu a luat cunoştinţă despre existenţa acestui contract de cesiune decât cu ocazia demersurilor şi a verificărilor efectuate de executorul judecătoresc în dosarul execuţional menţionat, moment la care s-a constatat că, debitorul B. a cesionat în anul 2017 părţile sociale deţinute de acesta la D. S.R.L, soţiei sale, C., şi s-a retras din calitatea sa de asociat la această societate.

Astfel, arată că data la care a luat cunoştinţă de actul de cesiune a fost 24.11.2020, în raport de care cererea de chemare în judecată este formulată în termenul legal.

În al doilea rând, învederează că instanţa de apel a statuat că, prima instanţă s-a pronunţat cu privire la excepţia prescripţiei doar prin raportare la primul petit din cererea de chemare în judecată, ignorând petitele subsecvente, deşi, în mod clar, excepţia a vizat cererea în întregul ei.

Recurentul apreciază că interpretarea dată de instanţa de apel problemelor juridice supuse controlului acesteia este eronată şi contrară legii.

În continuare, recurentul reia considerentele primei instanţe cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi cu privire la fondul cauzei, considerente pe care le apreciază ca fiind judicioase.

Totodată, reia şi argumentele din cererea de chemare în judecată privind capătul principal de cerere.

Arată recurentul că instanţa de apel nu a validat niciuna dintre susţinerile acestuia, nu a avut în vedere probatoriul administrat în cauză, reţinând că, deşi consideraţiile teoretice ale primei instanţe sunt corecte, aplicarea lor în speţa de faţă nu este susţinută de probaţiunea administrată.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamantul nu a dovedit existenţa cauzei ilicite sau a intenţiei frauduloase a intimaţilor B. şi C. la momentul încheierii contractului de cesiune de părţi sociale, întrucât succesiunea în timp a actelor juridice încheiate, mai precis momentul cesiunii de părţi sociale şi data opozabilităţii acesteia reclamantului, precum şi data obţinerii titlului executoriu de care se prevalează creditorul, exclud cauza ilicită sub forma conivenţei frauduloase a apelanţilor reclamanţi.

Autorul prezentei căi de atac arată că, a invocat pe calea acţiunii oblice, în temeiul dispoziţiilor art. 1560 C. civ., în numele debitorului recurentului, nulitatea relativă a contractului de cesiune părţi sociale, preţul din acest contract fiind unul fictiv, fără intenţia de a fi achitat.

Raportat la acest petit, arată că instanţa de apel a reţinut faptul că pretinsul prejudiciu, constând în diminuarea patrimoniului debitorului, putea şi trebuia să fie cunoscut de creditor tot la data înregistrării în registrul comerţului a menţiunii privind modificarea actului constitutiv al D. S.R.L., deoarece contractul de cesiune a stat la baza respectivei modificări, iar menţiunea indică transmiterea părţilor sociale cesionarei C.. Ca atare, termenul de prescripţie s-a împlinit pentru acţiunea revocatorie la data de 25.07.2018, prezentul petit formulat în cadrul cererii de chemare în judecată fiind în afara termenului legal.

Recurentul susţine că interpretarea instanţei de apel este nelegală, reţinând în mod greşit că termenul de prescripţie s-a împlinit.

În acest sens, susţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 1665 C. civ., întrucât nu există un document bancar de plată, părţile menţionând doar efectuarea plăţii la data încheierii contractului; la data cesionării a 50% din părţile sociale, D. S.R.L. avea în patrimoniu acţiuni de 16.000.000 euro, astfel că este greu de imaginat ipoteza în care, o persoană ar înstrăina, în mod real, părţile sociale din societate pentru suma de 90.000 euro; transferul părţilor sociale s-a făcut către soţia acestuia, asociat în aceeaşi societate.

Cât priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 1564 C. civ., cu privire la capătul subsidiar de cerere, dispoziţii care reglementează un termen special de prescripţie de 1 an, apreciază că acest termen a fost respectat, în cauză.

Astfel, arată că a dovedit cu înscrisurile existente la dosar, faptul că, în urma demersurilor şi verificărilor efectuate de executorul judecătoresc în dosarul execuţional menţionat, s-a constatat că debitorul B. a cesionat în anul 2017 părţile sociale deţinute de acesta la D. S.R.L., soţiei sale C., şi s-a retras din calitatea sa de asociat în această societate.

La solicitarea executorului judecătoresc, Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud a comunicat, la 24.11.2020, în copie certificată, actul prin care s-au cesionat părţile sociale deţinute de pârât şi înscrisurile existente.

Aceasta este data la care recurentul a cunoscut prejudiciul ce rezultă din actul atacat, în raport cu care cererea de chemare în judecată a fost introdusă în termen legal.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul a fost comunicat intimaţilor la 13/15 iulie 2022, care nu au formulat întâmpinare.

Analizând recursul declarat în cauză, în baza motivelor invocate şi a temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte îl va admite, pentru considerentele ce urmează.

Cu titlu preliminar, instanţa supremă reţine faptul că, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamantul A. a solicitat: în principal, constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune de părţi sociale încheiat la 20.07.2017, în temeiul art. 1236-1328 C. civ. în subsidiar, anularea contractului de cesiune pentru fictivitatea preţului, în temeiul art. 1665 C. civ. (precizat la termenul din 08.10.2021 că este formulat pe cale oblică); în al treilea rând, a solicitat declararea ca inopozabil a contractului de cesiune de părţi sociale încheiat la 20.07.2017, în temeiul art. 1562 C. civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, dar şi prin precizarea efectuată la termenul din 08.10.2021, intimatul B. a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului, atât pentru acţiunea de anulare a contractului pentru preţ fictiv, cât şi faţă de acţiunea revocatorie.

Prin decizia civilă nr. 230/2022 din 11 aprilie 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de B., împotriva sentinţei civile nr. 280/2021, pe care a schimbat-o, în tot, în sensul că: a admis excepţia prescripţiei extinctive cu privire la petitele 2 şi 3 din cererea de chemare în judecată şi ca atare, a respins ca prescrise cererile de anulare a contractului de cesiune şi de inopozabilitate a contractului de cesiune.

A respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune pentru cauză ilicită.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut faptul că, în cadrul hotărârii apelate, prima instanţă în mod corect a respins excepţia prescripţiei primului capăt de cerere, de constatare a nulităţii absolute, în temeiul prevederile art. 1249 alin. (1) C. civ., dat fiind că reclamantul invocă nulitatea absolută a contractului pentru cauză ilicită.

Totodată, a reţinut faptul că, relevant cu privire la excepţia prescripţiei este momentul înregistrării menţiunii referitoare la modificarea actului constitutiv al D. S.R.L. ca urmare a încheierii contractului de cesiune. Astfel, în ce priveşte cererea de anulare a contractului pentru fictivitatea preţului, formulată pe cale oblică, întemeiată pe prevederile art. 1665 C. civ., instanţa de apel a identificat ca moment de început al termenului de prescripţie data de 25.07.2017, când s-au înregistrat în registrul comerţului menţiunile referitoare la transferul părţilor sociale, acela fiind şi momentul cunoaşterii identităţii cesionarei şi a calităţii acesteia de soţie a pârâtului, respectiv în care se putea deduce pretinsul caracter fictiv/nesemnificativ al preţului determinat de această calitate a cesionarei.

În ce priveşte acţiunea revocatorie, instanţa de apel a reţinut că pretinsul prejudiciu, constând în diminuarea patrimoniului debitorului, putea şi trebuia să fie cunoscut de creditor tot la data înregistrării în registrul comerţului a menţiunii privind modificarea actului constitutiv al D. S.R.L., deoarece contractul de cesiune a stat la baza respectivei modificări, iar menţiunea indică transmiterea părţilor sociale cesionarei C..

O primă critică a recurentului-reclamant, subscrisă cazului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., priveşte soluţionarea de către instanţa de apel a capătului principal de cerere cu încălcarea dispoziţiilor art. 1236 C. civ., ce reglementează condiţiile cauzei contractului.

Instanţa supremă reţine că, în realitate, critica recurentului nu vizează interpretarea greşită a dispoziţiilor legale invocate ci, aşa cum chiar acesta menţionează, interpretarea probaţiunii administrate şi stabilirea situaţiei de fapt de către instanţa de apel, cu privire la intenţia intimaţilor la încheierea contractelor de cesiune de părţi sociale şi de împrumut.

În acest context, se cuvine a fi menţionat că instanţa de apel, pe baza evaluării probatoriului administrat (înscrisuri), a concluzionat că reclamantul nu a dovedit existenţa cauzei ilicite, sau intenţia frauduloasă a intimaţilor la momentul încheierii contractului de cesiune părţi sociale. Astfel, a reţinut că, succesiunea în timp a actelor, mai precis momentul cesiunii părţilor sociale şi data opozabilităţii acesteia reclamantului, precum şi data obţinerii titlului executoriu de care se prevalează creditorul, exclud cauza ilicită sub forma conivenţei frauduloase a apelanţilor intimaţi.

Or, aceste aspecte vizează netemeinicia hotărârii atacate, în timp ce recursul urmăreşte verificarea conformităţii cu normele de drept aplicabile.

În ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, instanţa supremă reţine că recurentul a invocat formal încălcarea dispoziţiilor art. 1665 C. civ., întrucât, în realitate, acesta urmăreşte reinterpretarea probatoriului în vederea stabilirii caracterului fictiv al preţului contractului de cesiune.

Stabilirea situaţiei de fapt intră în competenţa instanţelor devolutive, nefiind atributul instanţei de recurs. În plus, instanţa supremă reţine că, prin decizia atacată, contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra caracterului real sau fictiv al preţului, ci, analizând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului, în temeiul art. 2529 alin. (2) C. civ., a stabilit momentul la care reclamantul a cunoscut cauza de nulitate pe care o invocă.

Or, din această perspectivă, recurentul-reclamant nu a dus nicio critică ce ar putea fi subscrisă vreunui motiv de casare, cantonându-se în a preciza că această interpretare este nelegală şi că, în mod greşit a reţinut instanţa de apel că termenul de prescripţie cu privire la acest capăt de cerere s-a împlinit.

În lipsa formulării unei veritabile critici de nelegalitate, instanţa supremă nu poate completa deductiv criticile recurentului.

Înalta Curte găseşte fondată critica recurentului-reclamant privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1564 C. civ.

Potrivit recurentului-reclamant, instanţa de apel în mod greşit a reţinut că acţiunea revocatorie nu a fost promovată în termenul de prescripţie de 1 an prevăzut de art. 1564 C. civ., pornind de la constatarea că momentul de la care curge termenul de prescripţie este reprezentat de data înregistrării în registrul comerţului a menţiunii privind modificarea actului constitutiv al D. S.R.L., deoarece contractul de cesiune a stat la baza respectivei modificări, iar menţiunea indică transmiterea părţilor sociale cesionarei C..

Potrivit dispoziţiilor art. 1564 C. civ., "dacă prin lege nu se prevede altfel, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat".

Se constată că dispoziţiile legale evocate instituie un termen special de prescripţie în materia acţiunilor în inopozabilitatea unui act juridic, în care se încadrează acţiunea recurentului-reclamant, şi anume, de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat.

Astfel, textul legal prevede un termen care se calculează în funcţie de cele două momente alternative, un moment subiectiv, reprezentat de data la care creditorul a cunoscut prejudiciul, respectiv un moment obiectiv, constând în data la care creditorul ar fi trebuit să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul contestat, ambele momente raportându-se la data cunoaşterii prejudiciului şi nu la data încheierii actului juridic fraudulos.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1564 C. civ. privind prescripţia dreptului la acţiune.

Începutul prescripţiei extinctive reprezintă un aspect esenţial al acestei instituţii juridice, deoarece momentul de la care începe cursul prescripţiei determină data la care aceasta urmează să se împlinească, calcularea termenului de prescripţie de către instanţa de apel necesitând, prioritar, determinarea momentului în care, în concret, începe să curgă.

Reclamantul a susţinut că, prin încheierea contractului de cesiune părţi sociale, debitorul B. şi-ar fi golit patrimoniul de bunurile care puteau fi urmărite de creditori, respectiv că ar fi încercat să eludeze dispoziţiile legale referitoare la executarea contractului de împrumut.

De asemenea, a invocat faptul că, despre contractul de cesiune de părţi sociale a luat cunoştinţă la 24.11.2020, când, urmare a demersurilor executorului judecătoresc ce instrumentează dosarul nr. x/2020 - având ca obiect executarea silită a debitorului B. în baza contractului de împrumut autentificat de F. sub nr. x/16.02.2019, la cererea creditorului A. - Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud a comunicat în copie certificată actul prin care s-au cesionat părţile sociale deţine de B. în cadrul D. S.R.L.

Scopul publicităţii prin registrul comerţului îl constituie opozabilitatea faţă de terţi a menţiunilor înregistrate şi constituirea unei evidenţe a comercianţilor. Astfel, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului prevede că înmatricularea şi menţiunile sunt opozabile terţilor de la data efectuării lor în registrul comerţului ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, sau în altă publicaţie acolo unde legea dispune altfel.

Or, contrar celor reţinute de instanţa de apel, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului material de acţiune în cazul acţiunii pauliene/revocatorii nu este reprezentat de data încheierii actului ori de data înscrierii menţiunilor privind modificarea actului constitutiv al D. S.RL. în registrul comerţului, întrucât, chiar dacă menţiunea privind modificarea actului constitutiv al D. S.R.L. a devenit opozabilă recurentului de la data publicării în registrul comerţului, acest fapt nu prezumă cunoaşterea prejudiciului rezultat din acel act.

Prejudiciul suferit de creditor ca urmare a încheierii actului juridic de către debitor, în sensul art. 1562 alin. (1) C. civ. constă în crearea sau mărirea stării de insolvabilitate prin încheierea respectivului act. Existenţa unui act de însărăcire a patrimoniului debitorului nu este suficientă pentru promovarea acţiunii revocatorii. Altfel spus, pentru a stabili momentul de la care se calculează termenul special reglementat de art. 1564 C. civ., instanţa de apel era chemată să stabilească data la care reclamantul a cunoscut, respectiv data la care trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat, anume crearea sau mărirea stării de insolvabilitate a patrimoniului debitorului său.

Textul art. 1564 C. civ. are în vedere atât un moment subiectiv de începere a curgerii termenului (data la care a cunoscut), cât şi un moment obiectiv (trebuia să cunoască), iar pentru respectarea principiului securităţii circuitului civil, este necesar a se stabili momentul când recurentul-reclamant a cunoscut caracterul vătămător al actului, în condiţiile în care data la care reclamantul putea sau trebuia să cunoască prejudiciul rezultat din act nu coincide cu data actului.

În considerarea celor evocate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) şi art. 497 din C. proc. civ. raportate la art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 230/2022 din 11 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe, cu aplicarea dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 230/2022 din 11 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2023.