Share Redemption after Delisting: Admissibility of New Evidence and Res Judicata on Procedural Compliance
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the appellate court’s decision that upheld the trial court's judgment ordering the defendant company to pay the claimants the redemption value of their shares plus statutory penalty interest and court costs. The dispute concerned the redemption of shares pursuant to Law No. 151/2014 following the delisting of the defendant company from the stock exchange, with the defendant challenging the lower courts' rejection of its evidentiary requests and arguing that the claimants failed to prove shareholder status or meet procedural deadlines. The high court ruled that the earlier resolution of admissibility in the first procedural cycle established res judicata, barring new examination of shareholder status and procedure, and determined that the appellate court did not illegitimately restrict procedural rights; the refusal of a new expert appraisal was legally justified under Articles 337 and 338 of the Code of Civil Procedure, while arguments regarding premature filing and the form of the cross-appeal were rejected as either raised for the first time on appeal or reflecting excessive formalism.
Legislator headnote
AI generatedart. 479 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 97 din Legea nr. 31/1990, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 151/2014, art. 453 C. proc. civ, art. 472 alin. (1) C. proc. civ; Share Redemption after Delisting: Admissibility of New Evidence and Res Judicata on Procedural Compliance: The dispute concerned the redemption of shares pursuant to Law No. 151/2014 following the delisting of the defendant company from the stock exchange, with the defendant challenging the lower courts' rejection of its evidentiary requests and arguing that the claimants failed to prove shareholder status or meet procedural deadlines. The high court ruled that the earlier resolution of admissibility in the first procedural cycle established res judicata, barring new examination of shareholder status and procedure, and determined that the appellate court did not illegitimately restrict procedural rights; the refusal of a new expert appraisal was legally justified under Articles 337 and 338 of the Code of Civil Procedure, while arguments regarding premature filing and the form of the cross-appeal were rejected as either raised for the first time on appeal or reflecting excessive formalism.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for dismissing the appeal as unfounded.
Basis for ordering the appellant to pay the respondent's legal costs.
Full text
Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2023
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă la 23.01.2018 sub nr. x/2018, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pârâta C. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 5.379 RON, reprezentând contravaloarea estimată provizoriu a celor 7.134 acţiuni deţinute la societatea pârâtă, şi către reclamanta B. a sumei de 5.682 RON, reprezentând contravaloarea estimată provizoriu a celor 7.537 acţiuni deţinute la societatea pârâtă, pe care aceasta era ţinută să le răscumpere ca urmare a naşterii dreptului de retragere, în temeiul Legii nr. 151/2014, la care se adaugă dobânda aferentă debitului principal (dobânda legală penalizatoare standard), calculată de la data scadenţei plăţii aferente dreptului de retragere până la momentul plăţii efective, de la data scadenţei până la data redactării acţiunii (17.01.2018) dobânda acumulată fiind în cuantum de 749 RON în ce o priveşte pe reclamanta A. şi de 792 RON, cu privire la reclamanta B.; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1919/21.06.2018, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea ca inadmisibilă; a obligat reclamantele la plata către pârâtă a sumei de 2.499 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe civile, au declarat apel reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin decizia civilă nr. 342/21.02.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul, a anulat în tot sentinţa apelată şi, rejudecând, a respins excepţia inadmisibilităţii, cauza fiind trimisă spre rejudecare la prima instanţă.
Împotriva acestei decizii civile, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.
Prin decizia nr. 1228/01.07.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat recursul şi a obligat recurenta la plata către intimatele-reclamante a sumei de 2.882,06 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă sub nr. x/2020.
La data de 03.06.2021, reclamantele şi-au precizat cuantumul obiectului cererii, arătând că, în urma raportului de expertiză, contravaloarea acţiunilor deţinute de A., pe care o solicită, este de 5.867,929 RON, iar dobânda legală penalizatoare este de 2.031,93 RON. În ceea ce o priveşte pe reclamanta B., contravaloarea acţiunilor în litigiu este de 6.199,40 RON, iar suma reprezentând dobânda este de 2.146,91 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 2437/21.07.2021, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis acţiunea, astfel cum a fost precizată, a obligat pârâta să plătească reclamantei A. suma de 5.867,929 RON şi reclamantei B. suma de 6.199,40 RON, precum şi dobânda legală penalizatoare calculată de la 15.08.2015 până la data plăţii efective; a admis în parte cererea şi a obligat pârâta la plata către reclamante a sumei de 8.084,47 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe civile, pârâta a declarat apel principal, iar reclamantele au formulat apel incident.
Prin decizia civilă nr. 366A/04.03.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul principal ca nefondat, excepţia inadmisibilităţii apelului incident ca neîntemeiată, apelul incident ca nefondat şi cererile de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate.
Împotriva acestei decizii civile, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.
În expunerea motivelor sale, recurenta a arătat că instanţa de apel în mod nelegal a respins ca nefondat apelul, în condiţiile în care sentinţa apelată nu a fost motivată în fapt şi în drept, iar prima instanţă nu a răspuns apărărilor din întâmpinare, ci doar a preluat susţinerile reclamantelor şi a menţionat cu titlu generic prevederile Legii nr. 151/2014 şi ale Regulamentului A.S.F. nr. 17/2014.
Subsumat motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., a subliniat că, prin dispoziţia de respingere a probelor solicitate, instanţa de apel a încălcat drepturile la apărare şi la un proces echitabil, reglementate de art. 6 şi 13 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, recurenta a arătat că motivarea hotărârii cu privire la cererea sa de administrare a probelor nu a reflectat argumentele pe care le-a adus în discuţie, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.
În acest context, a relevat că dispoziţia de respingere a probei cu interogatoriu, pe motiv că părţile adverse şi-au exprimat punctul de vedere prin întâmpinare, goleşte de substanţă şi lipseşte de efecte juridice dispoziţiile legale care reglementează interogatoriul ca probă în procesul civil. A mai adăugat că întâmpinarea a fost redactată de un avocat şi nu de către intimate, iar interogatoriul persoanei fizice are caracterul surprizei, deoarece partea căreia i se administrează interogatoriul nu are cunoştinţă de întrebările adresate.
De asemenea, a subliniat că instanţa de apel în mod nelegal s-a referit la art. 337 şi 338 C. proc. civ. pentru a respinge proba cu expertiză, argumentând că în primă instanţă nu au fost formulate obiecţiuni cu privire la expertiza iniţială. Or, cererea de probatorii a fost fundamentată pe art. 478 alin. (2) şi art. 479 alin. (2) C. proc. civ., astfel că, în cadrul apelului, instanţa ar putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea unor probe noi propuse. Prin urmare, instanţa trebuia să analizeze din perspectiva acestor norme legale şi nu să le înlăture fără nicio motivare şi să le lipsească de eficienţă juridică.
În acest context, recurenta a subliniat că proba cu expertiză era pertinentă şi utilă pentru a determina corect valoarea acţiunilor, în condiţiile în care aceasta nu a fost stabilită în raport cu data delistării şi situaţia financiară a societăţii. Acest aspect fiind relevant, deoarece sumele reţinute nu corespund realităţii.
Circumscris ipotezei de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva nesocotirii şi aplicării greşite a dispoziţiilor legale în materie.
În acest sens, a susţinut că prin decizia dată în apel, în primul ciclu procesual, a fost analizată doar chestiunea vizând excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca urmare a faptului că, alături de declaraţia scrisă de retragere, intimatele-reclamante trebuiau să depună la sediul societăţii şi acţiunile pe care le posedă sau, după caz, certificatele de acţionar emise în baza art. 97 din Legea nr. 31/1990.
Potrivit recurentei-pârâte, în rejudecare, tribunalul şi instanţa de apel trebuia să analizeze susţinerile sale referitoare la neîndeplinirea condiţiilor de către intimate, cu privire la data de identificare a acţionarilor care au dreptul de a se retrage din societate în condiţiile de la art. 5 din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014.
Evidenţiind omisiunea instanţei cu privire la retragerea de la tranzacţionarea pe B.V.B. - piaţa RASDAQ a acţiunilor emise de C. S.A. începând cu 27.10.2015, conform deciziei nr. 3032/26.10.2015 emisă de A.S.F., recurenta a susţinut că intimatele ar fi trebuit să facă dovada calităţii de acţionar la data declanşării procedurii de delistare, şi nu la o dată ulterioară finalizării acestei proceduri.
Totodată, a arătat că art. 5 din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014 stabileşte criteriile pe baza cărora o persoană trebuie să îndeplinească calitatea de acţionar pentru a-şi exercita dreptul de retragere din cadrul societăţii conform prevederilor Legii nr. 151/2014 şi Regulamentului A.S.F. nr. 17/2014. Astfel, în opinia recurentei, nerespectarea acestor condiţii legale de către intimate nu poate duce la obligarea ei la plata contravalorii acţiunilor deţinute de acestea.
Potrivit recurentei, instanţa avea obligaţia de a clarifica dacă ipotezele prevăzute de art. 3 şi 4 din Legea nr. 151/2014 sunt aplicabile în cauză şi de a examina dacă intimatele şi-au exercitat dreptul de retragere în termen şi dacă au îndeplinit celelalte condiţii impuse de lege. Or, sentinţa apelată nu a fost motivată în fapt şi în drept, astfel că prima instanţă nu a lămurit incidenţa dispoziţiilor legii speciale relevante în cauză, iar instanţa de apel, la rândul său, trebuia să se pronunţe asupra acestor aspecte.
Totodată, a mai subliniat că, cererea intimatelor şi exercitarea dreptului de retragere din societate au fost formulate prematur, iar asupra acestor aspecte instanţele nu s-au pronunţat.
Astfel, a precizat că, prin hotărârea A.G.O.A. din 09.05.2014 s-a decis declanşarea procedurii de delistare a societăţii, iar ulterior, prin hotărârea A.G.O.A. din 26.05.2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 3209/2.07.2015, s-a hotărât delistarea societăţii şi retragerea acţiunilor de la tranzacţionare. În conformitate cu aceste hotărâri, trebuiau să fie efectuate operaţiuni pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 297/2014 şi ale Legii nr. 151/2014.
Evocând faptul că, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 151/2014, termenul în care acţionarii îşi pot exercita dreptul de retragere este de 90 zile de la publicarea hotărârii adunării generale a acţionarilor, recurenta a afirmat că intimatele au formulat cererile de retragere din societate înainte de publicarea celor două hotărârii A.G.O.A. menţionate. Mai exact, A. a depus cererea la data de 08.05.2014, iar B. la 11.05.2015, ambele fiind transmise prin intermediul executorului judecătoresc la 14.05.2015.
În acest context, recurenta a subliniat că cererile de retragere au fost formulate prematur şi că nu au fost respectate condiţiile impuse de Legea nr. 151/2014, iar instanţa avea obligaţia analizării îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute de lege în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de retragere.
De asemenea, a subliniat că, prin decizia nr. 3032/26.10.2015 emisă de A.S.F. s-a dispus retragerea acţiunilor emise de C. S.A. de la tranzacţionare pe B.V.B. - piaţa RASDAQ, începând cu 27.10.2015, şi că evaluarea acţiunilor nu a fost realizată întrucât D. S.R.L. a reziliat contractul încheiat cu recurenta.
A mai afirmat că cererile de retragere ale intimatelor erau provizorii şi condiţionate de evaluarea valorii acţiunilor, astfel încât nu poate fi reţinută culpa recurentei, întrucât intimatele şi-au rezervat posibilitatea de a renunţa la cererile de retragere într-un termen maxim de 10 zile lucrătoare de la publicarea raportului de expertiză cu privire la preţul per acţiune.
Mai mult, recurenta a subliniat că nici la momentul formulării cererii de chemare în judecată reclamantele nu cunoşteau suma exactă pe care o solicitau, astfel că acţiunea era prematură, în condiţiile în care anterior nu fusese efectuat un raport de expertiză, nu exista o solicitare de plată a contravalorii acţiunilor şi nu expirase nici termenul de 10 zile lucrătoare pentru ca cererea de retragere să fie una definitivă.
Conchizând, a arătat că nu poate fi reţinută culpa societăţii şi că nu ar trebui să suporte cheltuielile de judecată, nefiind incidente dispoziţiile art. 453 C. proc. civ.
Recurenta a mai susţinut că instanţa de apel a respins nelegal excepţia inadmisibilităţii apelului incident, în raport cu art. 472 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că apelul incident trebuie introdus printr-o cerere separată. Astfel, formularea acestuia în cadrul întâmpinării nu corespunde cerinţelor legale; mai mult, art. 474 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte că apelul incident se depune odată cu întâmpinarea, nu în cadrul acesteia.
Totodată, potrivit recurentei-pârâte, apelul incident formulat de reclamante era inadmisibil, conform art. 457, rap. la art. 444 C. proc. civ., deoarece intimatele aveau posibilitatea de a solicita completarea hotărârii, dat fiind că instanţa nu se pronunţase asupra cheltuielilor de judecată din primul ciclu procesual în faţa primei instanţe.
În final, a relevat că instanţa de apel a lipsit de efecte juridice art. 457 şi art. 444 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu se poate ignora mijlocul procedural pus la dispoziţie de legiuitor atunci când instanţa omite a se pronunţa asupra tuturor cererilor din dosar.
La 27.06.2022, intimatele-reclamante au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.
Prin încheierea din 10.11.2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul şi a stabilit termen în şedinţă publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.
Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:
Aşa cum s-a stabilit în etapele devolutive ale procesului, situaţia de fapt relevă pretinsa existenţă în patrimoniul reclamantelor a unui număr de 7.134 şi, respectiv, 7.537 de acţiuni la societatea C. S.A., în baza cărora acestea şi-au manifestat dreptul de retragere din cadrul societăţii, conform art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 151/2014, solicitând contravaloarea lor şi dobânda legală.
În primul ciclu procesual, tribunalul a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantelor. Însă, instanţa de apel a pronunţat o decizie de anulare în tot a sentinţei apelate şi, rejudecând, a respins excepţia inadmisibilităţii, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la prima instanţă; ulterior, instanţa de recurs a pronunţat o decizie de respingere a recursului.
În rejudecare, tribunalul a admis acţiunea precizată a reclamantelor, iar sentinţa astfel pronunţată a fost menţinută în apel, prin decizia care face obiectul prezentului recurs, întemeiat în drept pe de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă critică decizia atacată, pornind de la o pretinsă nemotivare a măsurii de respingere a cererii de administrare a probelor cu interogatoriu şi cu expertiza evaluatorie în apel, susţinând că nu a fost realizată din perspectiva argumentelor prezentate.
Examenul de detaliu al deciziei recurate relevă însă, contrar afirmaţiilor recurentei-pârâte, că instanţa de prim control judiciar a motivat dispoziţia de respingere a cererii de administrare a probelor, argumentele regăsindu-se la paginile 3, 27 şi 28 ale deciziei.
În opinia recurentei-pârâte, măsura de respingere a probei cu interogatoriu, cu motivarea că intimatele şi-au exprimat poziţia procesuală prin întâmpinare, goleşte de conţinut de substanţă şi lipseşte de efecte juridice dispoziţiile legale.
Autoarea căii de atac a mai susţinut că în mod nelegal instanţa de apel s-a raportat la art. 337 şi 338 C. proc. civ., reţinând că în primă instanţă nu au fost formulate obiecţiuni la expertiza efectuată iniţial, în condiţiile în care cererea ei a fost fundamentată pe art. 478 alin. (2) şi art. 479 alin. (2) C. proc. civ., iar instanţa de apel trebuia să se pronunţe din perspectiva lor şi nu să le înlăture fără nicio motivare şi să le lipsească de eficienţă juridică. În acest context, a subliniat că proba cu expertiză era pertinentă şi utilă pentru a identifica corect valoarea acţiunilor, în condiţiile în care aceasta nu a fost stabilită în raport cu data delistării şi situaţia financiară a societăţii, iar sumele reţinute nu corespund realităţii.
Toate aceste susţineri sunt lipsite de relevanţă, întrucât măsura de respingere a cererii de probaţiune în considerarea argumentelor expuse de recurenta-pârâtă, care să contureze o lipsă de efecte juridice a normelor legale, nu este fondată; aceasta deoarece proba cu interogatoriu poate fi limitată în anumite circumstanţe şi nu poate fi acceptată oricând, mai ales atunci când poziţia procesuală a părţii este deja cunoscută din actele procedurale de la dosar.
Totodată, măsura instanţei de apel de respingere a unei noi probe cu expertiză are la bază legala aplicare a dispoziţiilor art. 337, rap la art. 338 alin. (2) C. proc. civ., care au fost interpretate în cadrul unei analize complete, având în vedere circumstanţele. În acest sens, instanţa de apel a subliniat că autoarea căii de atac nu a utilizat căile legale disponibile pentru a contesta sau clarifica rezultatele primei expertize efectuate la tribunal, astfel că dispoziţiile art. 478 alin. (2) şi art. 479 alin. (2) C. proc. civ. nu au fost lipsite de eficienţă juridică.
Aprecierea instanţelor devolutive asupra pertinenţei, concludenţei şi utilităţii probelor nu relevă, prin ea însăşi, nelegalitatea dispoziţiei prin care cererea de administrare a acestora a fost respinsă, ci, reflectând modalitatea în care ele au fost evaluate, conturează un aspect de eventuală netemeinicie, care nu mai poate fi cenzurat în calea de atac a recursului.
În aceste condiţii, sunt nefondate criticile recurentei-pârâte circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.
Următoarele critici vizează încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.
Recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze aspectele legate de neîndeplinirea de către intimate a condiţiilor necesare pentru exercitarea dreptului de retragere conform Legii nr. 151/2014 şi Regulamentului A.S.F. nr. 17/2014, cu referire la dovada calităţii de acţionar la data declanşării procedurii de delistare şi la termenul de exercitare a dreptului de retragere. În acest context, a subliniat că părţile adverse nu au făcut o astfel de dovadă şi că cererile de retragere din societate au fost formulate prematur; totodată, evocând aspecte legate de poziţia procesuală a reclamantelor care pot renunţa la cererea de răscumpărare, recurenta a concluzionat că acţiunea ar fi prematură.
Înalta Curte constată că recurenta pleacă de la o premisă eronată, deoarece chestiunile legate de dovada calităţii de acţionar a reclamantelor şi de respectarea procedurii de retragere au fost deja soluţionate în primul ciclu procesual. Ca urmare, aceste aspecte nu mai pot fi supuse analizei instanţei, sub pretextul necesităţii unei astfel de examinări, deoarece s-ar încălca principiul securităţii juridice.
Din acest punct de vedere, prin decizia dată în apel, instanţa a valorificat autoritatea de lucru judecat, din perspectiva art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., iar în această măsură, o nouă examinare a aspectelor referitoare la lipsa dovezii calităţii de acţionar şi la nerespectarea procedurii legale de retragere, nu mai era posibilă.
Afirmaţiile recurentei cu privire la nerespectarea termenului pentru exercitarea dreptului de retragere, sugerând că cererile reclamantelor ar fi fost formulate prematur şi cu nerespectarea condiţiilor impuse de Legea nr. 151/2014, precum şi cele legate de acţiunea ca fiind prematură, au fost făcute pentru prima dată în recurs, aşadar omisso-medio; în astfel de condiţii, ele nu pot fi examinate, întrucât se opun dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
De altfel, după cum s-a subliniat deja, aspectele privitoare la exercitarea de către reclamante a dreptului de retragere potrivit dispoziţiilor legale speciale au fost deja tranşate definitiv în primul ciclu procesuale, neputând fi reluate în actualul cadru.
Următoarea critică se referă la dispoziţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii apelului incident, în raport cu art. 472 alin. (1) C. proc. civ., prin prisma căreia recurenta a afirmat că părţile adverse trebuia să formuleze o cerere separată în loc să o includă în cadrul întâmpinării. Mai mult, se argumentează că apelul incident era inadmisibil, conform art. 457 rap. la art. 444 C. proc. civ., deoarece intimatele aveau posibilitatea de a solicita completarea hotărârii în ceea ce priveşte chestiunea cheltuielilor de judecată.
Înalta Curte notează că excepţia de inadmisibilitate a apelului incident a fost respinsă pe baza interpretării corecte a art. 472 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează condiţiile pentru exercitarea apelului incident. Acest text legal stipulează că apelul incident poate fi exercitat numai în conformitate cu cerinţele impuse de lege, acestea incluzând justificarea unui interes în promovarea căii de atac, formularea cererii în scris după împlinirea termenului de apel, dar numai odată cu depunerea întâmpinării la apelul principal; de altfel, scopul apelului incident este de a obţine reformarea hotărârii.
De asemenea, Înalta Curte subliniază că posibilitatea de a formula apel incident poate fi interpretată într-un mod care să asigure părţilor dreptul de a-şi apăra interesele în faţa instanţei de apel. În acest sens, indiferent dacă apelul incident a fost inclus în întâmpinare sau prin intermediul unei cereri separate, prezintă relevanţă substanţa argumentelor prezentate în cadrul acestui apel, şi mai puţin forma în care a fost prezentat.
În concluzie, a considera ca temeinică excepţia de inadmisibilitate a apelului incident datorită faptului că acesta a fost introdus în întâmpinare, în loc să fie prezentat printr-o cerere separată, ar putea reflecta un formalism excesiv în interpretarea şi aplicarea normelor procedurale, de natură a restrânge exercitarea efectivă a dreptului la acces la justiţie.
Nu pot fi reţinute nici criticile vizând inadmisibilitatea apelului incident, din perspectiva art. 444-445, rap. la art. 457 C. proc. civ., întrucât, aşa cum a reţinut şi curtea de apel, în cauză nu a fost în discuţie omisiunea tribunalului de a se pronunţa asupra unei cereri, ci modalitatea de soluţionare a acesteia.
De aceea, criticile recurentei vor fi respinse, de vreme ce măsura de respingere a excepţiei de inadmisibilitate a apelului incident este legală.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că decizia atacată este legală, iar criticile prezentate de recurentă nu justifică adoptarea unei dispoziţii de casare, aşa încât, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat şi va obliga recurenta, în baza art. 453 alin. (1), rap. la art. 451 alin. (1) C. proc. civ., să suporte onorariul de avocat avansat de intimata-reclamantă A., în sumă de 3.529,87 RON, dovedit cu înscrisuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 366A/04.06.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B..
Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 3.529,87 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2023.