Statute of limitations for accessorial late interest on final judgments and jurisdiction of ordinary court versus bailiff to calculate such sums

Şedinţa publică din data de 23 mai 2023

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 07.05.2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub dosar nr. x/2021, reclamanta Sinaia S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.), a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume:

- 271.175,55 euro, plătibilă în RON la cursul B.N.R. euro/leu valabil la 04.05.2021, echivalentul a 1.333.707 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată asupra creanţei în cuantum de 1.460.017 euro, la valoarea actualizată, pentru perioada 03.05.2018-02.05.2021 şi în continuare, până la data plăţii efective;

- 209.345,50 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal de 1.051.402 RON, la valoarea actualizată, calculată pentru perioada 03.05.2018-02.05.2021 şi în continuare până la data plăţii efective;

- 135.579,20 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal de 683.453 RON, la valoarea actualizată, calculată pentru perioada 03.05.2018-02.05.2021 şi în continuare până la data plăţii efective;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1535 C. civ. şi art. 1-3 din O.G. nr. 13/2011.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia netimbrării acţiunii, excepţia prescripţiei în raport de sumele reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată asupra sumelor din cerere pentru perioada 03.05.2018-02.05.2021, faţă de dispoziţiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958, art. 2.500 şi urm. din Noul C. civ., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.A.A.S., excepţia inadmisibilităţii acţiunii faţă de dispoziţiile art. 625 şi art. 628 C. proc. civ.

Prin încheierea din 03.03.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinse excepţiile netimbrării, inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâta A.A.A.S.

Prin sentinţa civilă nr. 547/18.03.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă şi a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca urmare a prescripţiei dreptului material la acţiune.

La 22.06.2022, s-a formulat apel de către apelanta-reclamantă SINAIA S.A., apelanta-reclamantă solicitând admiterea apelului şi anularea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia civilă nr. 1766/A din 10 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă şi, în consecinţă, s-a anulat sentinţa civilă apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A.A.A.S., solicitând anularea/schimbarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului reclamantei şi menţinerii sentinţei primei instanţe, ca fiind legală şi temeinică.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs, învederează, sub un prim aspect, faptul că, în mod nelegal instanţa de apel a reţinut că, "intimata-pârâtă însăşi a indicat posibilitatea obţinerii acestor daune moratorii în chiar procedura execuţională, art. 628 alin. (4) din C. proc. civ. prevăzând că, dacă titlul executoriu nu cuprinde dobânzi, penalităţi sau alte sume, însă ele se cuvin de plin drept creditorului, potrivit art. 1535 C. civ. sau altor dispoziţii legale, (...) de la data când creanţa a devenit exigibilă şi până la data plăţii efective".

Totodată, susţine că, în mod nelegal instanţa de apel a reţinut că, atât timp cât nu se poate reţine plata efectivă a obligaţiei, debitorul - supus executării silite - datorează dobânda legală, singura situaţie în care se poate reţine prescripţia dreptului la accesorii fiind cea în care se reţine prescripţia dreptului principal.

Astfel, susţine faptul că, în mod corect şi legal, prima instanţă a reţinut că dreptul material la acţiune pentru acordarea dobânzii penalizatoare în privinţa debitului menţionat în sentinţa civilă nr. 4622/20.03.2009 a început să curgă cel mai târziu la data de 06.07.2010, iar în cazul sentinţei civile nr. 18487/21.10.2011 şi a sentinţei civile nr. 18368/26.11.2012, dreptul material la acţiune pentru dobânda legală penalizatoare a început să curgă cel mai târziu la data de 21.05.2014, respectiv la data de 18.06.2014.

Totodată, arată că, în mod corect şi legal, instanţa de fond a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii, astfel că dreptul la acţiune privind dobânda legală, care este un accesoriu al creanţei principale, se naşte odată cu dreptul la acţiune privind creanţa principală, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 2503 alin. (1) C. civ.

Prin urmare, dobânda fiind un accesoriu al creanţei principale, prescripţia dreptului la acţiune în realizarea acesteia atrage şi prescripţia dreptului la acţiune pentru plata dobânzilor, fiind de principiu că accesoriul este supus aceloraşi consecinţe ca şi principalul.

Mai susţine şi faptul că s-a reţinut corect de către prima instanţă faptul că, pe calea unei cereri de chemare în judecată separate, reclamanta solicita acordarea dobânzii legale aferente unor creanţe recunoscute prin hotărâri judecătoreşti în anii 2010 - 2014, astfel, accesoriul reprezentând dobânda legală a căpătat un caracter principal, fiind necesară recunoaşterea dreptului în termenul de prescripţie extinctivă de 3 ani, care a început sa curgă cel mai târziu din 2010 şi din 2014.

În consecinţă, învederează instanţei de recurs că, în mod corect şi legal, instanţa de fond a reţinut că termenele de prescripţie extinctiva de 3 ani s-au împlinit în 2013 şi 2017, fără ca în privinţa lor să existe cauze de suspendare ori cauze de întrerupere care să producă în concret acest efect, fapt pentru care formularea unei cereri de chemare în judecată la data de 07.05.2021, inclusiv pentru perioada 03.05.2018 - 02.05.2021, s-a realizat ulterior stingerii dreptului material la acţiune prin prescripţie extinctivă.

În continuare, recurenta susţine că, raportând data cererii de chemare în judecată şi data sentinţelor indicate mai sus la dispoziţiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958, precum şi pe cele ale art. 6 alin. (5), art. 2500-2501, art. 2517, art. 2523, art. 2528 C. civ., rezultă că dreptul material la acţiune al reclamantei este prescris.

Dintr-un alt punct de vedere, recurenta invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.A.A.S., având în vedere că, prin contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni privind privatizarea SINAIA S.A. nu au fost înstrăinate imobilele/terenurile (A., B., C.) din patrimoniul societăţii privatizate, ci acţiunile deţinute în numele statului la aceasta societate.

Potrivit atribuţiilor A.A.A.S. din domeniul privatizării societăţilor comerciale la care statul a fost/este acţionar, respectiv O.U.G. nr. 88/1997 aprobată prin Legea nr. 99/1999, Titlul I şi O.U.G. nr. 23/2004, A.A.A.S. administrează acţiunile deţinute de stat la societăţile comerciale, nu activele care aparţin societăţii.

În conformitate cu lit. d) a art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004, A.A.A.S. are atribuţia de a vinde acţiunile/părţile sociale "deţinute de stat la societăţile comerciale aflate în portofoliul său, prin metodele prevăzute în O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Legea nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare".

Rezulta că A.A.A.S., în cadrul activităţii sale şi în exercitarea atribuţiilor ce-i revin în procesul de privatizare, nu are calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul acestora, ci are calitatea de acţionar în numele statului la aceste societăţi.

Neavând drept de proprietate asupra bunurilor societăţilor comerciale, susţine că A.A.A.S. nu este răspunzătoare nici de mişcările care au loc în interiorul patrimoniului acestora.

Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 15/1990, iniţial, capitalul social al societăţilor comerciale constituite în baza art. 17 din acelaşi act normativ, este deţinut integral de Statul Român sub forma de acţiuni sau părţi sociale.

Acelaşi articol, la alin. (2), stabileşte expres că "bunurile din patrimoniul societăţilor comerciale sunt proprietatea acestora, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu".

Rezultă astfel că, în cadrul procesului de privatizare, A.A.A.S. (succesor legal al F.P.S.) vinde acţiunile deţinute de stat la societăţile comerciale şi nu activele care fac parte din patrimoniul acestora.

Arată că, acţiunile reprezintă valori mobiliare emise de o societate comercială şi este necesar a se face distincţia între acestea şi activele societăţii care reprezintă bunuri sau ansambluri de bunuri care fac parte din patrimoniul societăţii comerciale şi de care poate dispune numai societatea comercială în cauză.

În consecinţă, din cele menţionate mai sus, rezultă că recurenta a vândut pachetul de acţiuni şi nu bunuri imobile, motiv pentru care apreciază că cererea de chemare în judecată formulată de SINAIA S.A. împotriva A.A.A.S., în temeiul contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni, este îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Mai mult, solicită instanţei de recurs să constate că despăgubirile acordate pentru imobilele din prezenta cauză, au fost deja acordate prin titlurile executorii - hotărârile judecătoreşti menţionate şi intrate în autoritate de lucru judecat.

În al treilea rând, recurenta solicită admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată,în raport de dispoziţiile art. 625 şi art. 628 C. proc. civ., întrucât, în primul rând, reclamanta deţine titlurile executorii menţionate mai sus, intrate în autoritate de lucru judecat şi care au fost puse în executare silită în dosarele de executare nr. 977/2011, 68/2015 şi 67/2015 al BEJ D., E. şi F. (dosar execuţional nr. x/2011) şi BEJ G. (dosar execuţional nr. x/2015 şi nr. y/2015), iar în al doilea rând, prin titlurile executorii nu au fost acordate dobânzi legale penalizatoare.

Totodată, solicită instanţei de recurs să constate faptul că, în mod cert, prin titlurile executorii menţionate nu au fost acordate şi dobânzi legale penalizatoare, aşadar nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1534 C. proc. civ.

În consecinţa, având în vedere aceste dispoziţii legale, consideră că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, deoarece reclamanta deţine titluri executorii intrate în autoritatea de lucru judecat şi, în privinţa tuturor sumelor datorate de A.A.A.S., în conformitate cu dispoziţiile art. 628 C. proc. civ., competenţa şi atribuţiile privind calcularea dobânzii, penalităţilor şi altor sume revine exclusiv executorului judecătoresc, fiind aşadar, calculate de către executorul judecătoresc în faza de executare silită.

În consecinţă, în cauză, recurenta apreciază că reclamanta solicită obţinerea unor noi veritabile titluri de creanţă în baza unei hotărâri judecătoreşti care încalcă autoritatea de lucru judecat a titlurilor de executare menţionate, existând triplă identitate (părţi, obiect şi cauza) şi dispoziţiile art. 628 C. proc. civ.

În al patrulea rând, recurenta solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind netemeinică şi nelegală.

Având în vedere că imobilele mai sus menţionate au fost revendicate şi retrocedate foştilor proprietari, în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 99/1999, instanţele judecătoreşti au dispus obligarea A.A.A.S. la plata unei despăgubiri reprezentând echivalentul bănesc al prejudiciului suferit de SINAIA S.A., în vederea recuperării creanţei la cererea reclamantei fiind demarată executarea silita împotriva A.A.A.S., pe rolul executorilor judecătoreşti formându-se mai multe dosare de executare.

Totodată, în ceea ce priveşte pretenţiile reclamantei cu privire la calculul dobânzii legale, solicită instanţei de recurs să le respingă ca neîntemeiate şi învederează că sumele stabilite prin completarea la raportul de expertiză contabilă încalcă dispoziţiile din O.U.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, raportată la dispoziţiile titlului executoriu, în condiţiile art. 628 C. proc. civ.

Învederează instanţei de recurs că, sunt dobânzi penalizatoare şi numai acestea pot constitui obiectul litigiului - cele datorate de către debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată la scadenţă, astfel cum acestea sunt definite de art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 13/2011. Acestea fiind esenţial distincte de dobânzile remuneratorii, legiuitorul a stabilit că ele pot avea un regim juridic diferit de cel al dobânzilor remuneratorii, de vreme ce legea operează în conţinut prin diferenţierea lor specifică.

Atât timp cât obligaţia stabilită în sarcina A.A.A.S. a fost stabilită în valuta EURO, susţine că nu mai este legală actualizarea cu indicele de inflaţie şi dobânzile legale aferente, deoarece acestea au fost acoperite de paritatea cursului LEU/EURO la momentul plăţii efective, aşa cum s-a stabilit în titlul executoriu - sentinţa comercială nr. 4622/20.03.2009, pronunţata de Tribunalul Bucureşti în dosar nr. x/2007.

Prin rapoartele de expertiză contabilă extrajudiciară nu s-a lămurit pe deplin natura juridică a celor două forme de dobândă prevăzute în lege în raport de dispoziţiile titlului executoriu şi sumele ramase de achitat, în cuantum de 5.014.070,22 euro, din raportul iniţial, şi de 4.777.415,07 euro, din completarea la raportul de expertiză contabilă extrajudiciară, care sunt abuzive, nelegale şi prejudiciază A.A.A.S. şi Statul Român.

Învederează instanţei de recurs că, faţă de dispoziţiile titlului executoriu reprezentat de sentinţa comercială nr. 1911/23.02.2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2008, este legal să se calculeze numai dobânda prevăzută de art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 13/2011, anume dobânda penalizatoare.

Recursul a fost comunicat intimatei-reclamante la 23.02.2023, care a formulat întâmpinare, în termen legal, la 23.03.2023, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte la 29.03.2023, care a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat în cauză, în baza motivelor invocate şi a normelor de drept incidente, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta invocă, sub un prim aspect, faptul că instanţa de apel a constatat în mod greşit că nu a intervenit prescripţia dreptului la acţiune pentru solicitarea dobânzii legale aferente celor 3 titluri de creanţă, încălcând dispoziţiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958, art. 2500, art. 2501, art. 2517, art. 2523 şi art. 2528 C. civ.

Analizând actele dosarului, instanţa supremă constată că, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, autorul prezentei căi de atac a reluat integral apărările cuprinse în întâmpinările depuse la dosarul cauzei faţă de cererile de chemare în judecată şi de apel ale reclamantei, precum şi considerentele pentru care prima instanţă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, fără a dezvolta, în concret, vreo critică împotriva raţionamentului instanţei de apel, cuprins în decizia ce face obiectul recursului.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor ei, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Prin urmare, cum modalitatea de argumentare a acestui motiv de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel, instanţa nu va primi spre analiză această critică.

În ce priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 628 alin. (4) C. proc. civ., instanţa supremă reţine că se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât recurentul invocă, în realitate, pretinsa necompetenţă a instanţei de drept comun în stabilirea dobânzii aferente unor sume constatate prin titluri executorii.

Această critică nu este fondată.

Astfel, dispoziţiile art. 628 alin. (4) C. proc. civ. prevăd că:

"Dacă titlul executoriu nu cuprinde dobânzi, penalităţi sau alte sume, însă ele se cuvin de plin drept creditorului, potrivit art. 1535 din C. civ. sau altor dispoziţii legale speciale, acestea vor fi stabilite de către instanţa de executare la cererea creditorului, prin încheiere dată cu citarea părţilor".

În speţă, se reţine că nu a fost contestat de niciuna dintre părţile litigiului faptul că intimata SINAIA S.A. deţine trei titluri executorii pentru debitul principal, respectiv sentinţa civilă nr. 4622/20.03.2009 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2007, sentinţa civilă nr. 18487/21.10.2011 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2010 şi sentinţa civilă nr. 18368/26.11.2012 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2010.

În primul rând, instanţa supremă constată că dispoziţiile art. 628 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. sunt aplicabile doar în raport cu două dintre cele trei titluri executorii, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 76/2012, dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Cum executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 4622/20.03.2009 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2007, a fost încuviinţată prin încheierea din 15.06.2011 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, iar Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. a intrat în vigoare la 15.02.2013, rezultă că acest articol nu este aplicabil în raport de acest titlu executoriu.

În al doilea rând, instanţa supremă reţine că normele care reglementează competenţa instanţei de executare în stabilirea dobânzilor aferente titlurilor executorii, în raport de dispoziţiile art. 628 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ., sunt norme de ordine publică.

Dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. stabilesc faptul că necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Or, instanţa supremă constată că recurenta nu a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei în condiţiile legii, in limine litis, în faţa primei instanţe, respectiv a Tribunalului Bucureşti, astfel că, pe de o parte, este decăzută din dreptul de a mai invoca excepţia necompetenţei materiale, atât în faţa instanţei de recurs, cât şi în faţa instanţei de apel, iar pe de altă parte, criticile sale privind competenţa instanţei de executare sunt lipsite de fundament juridic în această etapă procesuală.

În ce priveşte invocarea, prin memoriul de recurs, a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în raport de dispoziţiile art. 625 şi art. 628 C. proc. civ., instanţa supremă constată că aceleaşi excepţii invocate de pârâta A.A.A.S. au fost respinse de prima instanţă prin încheierea de şedinţă din 03.03.2022.

Cum această încheiere nu a făcut obiectul apelului reclamantei, şi nici pârâta nu a formulat propria cale de atac împotriva încheierii primei instanţe, rezultă că soluţia de respingere a excepţiilor, ca nefondate, a rămas definitivă, impunându-se cu autoritate de lucru judecat în faţa instanţei de recurs, care nu mai poate proceda la o reanalizare pe fond a acestor chestiuni deja tranşate, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei-pârâte cu privire la soluţia adoptată în cauză.

Instanţa supremă reţine că, prin decizia atacată, instanţa de apel a admis apelul reclamantei, în sensul că a constatat faptul că, în mod greşit prima instanţă a soluţionat procesul prin admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune. În consecinţă, instanţa de apel a anulat sentinţa civilă apelată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, la cererea reclamantei-apelante şi în acord cu dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., care prevede soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de apel în cazul în care constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului.

Aşadar, întrucât instanţa de apel nu a judecat cauza pe fond, instanţa supremă nu poate primi spre analiză criticile recurentei-pârâte privind netemeinicia cererii de chemare în judecată, întrucât sunt străine de soluţia instanţei de apel.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este legală şi că recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI este nefondat, urmând a fi respins ca atare, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva deciziei civile nr. 1766/A din 10 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2023.