Mandatory insurance late-payment penalties: accrual date when insurer fails to respond to claim within statutory deadline

Şedinţa publică din data de 23 mai 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 21.11.2018, sub dosar nr. x/2018, reclamanţii: A., B., reprezentată legal prin A. (mamă), C., D., E., F., G., H., I., J., în contradictoriu cu pârâta K. S.A. şi cu intervenientul forţat L., au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:

1. obligarea pârâtei la plata daunelor materiale şi morale, pentru prejudiciul încercat prin decesul victimei M., astfel:

- pentru A., soţia victimei decedate - suma de 27.490 RON, cu titlu de daune materiale şi suma de 800.000 RON, cu titlu de daune morale;

- pentru B., fiica victimei decedate - suma de 84.577,35 RON, cu titlu de daune materiale (prestaţie periodică) şi suma de 1.000.000 RON, cu titlu de daune morale;

- pentru C., tatăl victimei decedate - suma de 900.000 RON, cu titlu de daune morale;

- pentru D., mama victimei decedate - suma de 900.000 RON, cu titlu de daune morale;

- pentru E., fratele victimei decedate - suma de 350.000 RON, cu titlu de daune morale;

- pentru F., sora victimei decedate - suma de 350.000 RON, cu titlu de daune morale;

- pentru G., sora victimei decedate - suma de 350.000 RON, cu titlu de daune morale;

- pentru H., sora victimei decedate - suma de 350.000 RON, cu titlu de daune morale;

- pentru I., sora victimei decedate - suma de 350.000 RON, cu titlu de daune morale:

- pentru J., fratele victimei decedate - suma de 350.000 RON, cu titlu de daune morale;

2. obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere, începând cu data de 16.05.2018 (cea de-a 11-a zi de la data primirii cererii de despăgubire - 04.05.2018 - şi a înscrisurilor ataşate acesteia), până la data plătii efective.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1381, art. 1390 şi urm. C. civ., Legea nr. 136/1995, Norma ASF nr. 23/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 356 din 17.02.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a civilă, s-au dispus următoarele: S-a admis în parte acţiunea privind pe reclamanţii A., B., prin reprezentant legal A., C., D., E., F., G., H., I. şi J., în contradictoriu cu pârâta K. S.A., şi intervenientul L..

A fost obligată pârâta să plătească reclamantelor, A. şi B., câte 80.000 RON cu titlu de daune morale. A obligat pârâta să plătească reclamanţilor, C. şi D., câte 50.000 RON cu titlu de daune morale.

A obligat pârâta să plătească reclamanţilor: N., F., G., H. I. şi J., câte 7.000 RON cu titlu de daune morale.

S-au respins celelalte pretenţii, ca neîntemeiate.

A fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, calculate asupra sumelor stabilite cu titlu de despăgubire, începând cu a 11-a zi de la data primirii hotărârii definitive.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii, prin care au solicitat, în principal, schimbarea, în tot, a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost formulată, iar în subsidiar, schimbarea, în parte, a hotărârii apelate, în sensul majorării cuantumului daunelor solicitate.

Prin decizia civilă nr. 2108 din 26 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanţii-reclamanţi, a schimbat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că:

A obligat pârâta să plătească reclamantei B. suma de 84.577,35 RON, cu titlu de daune materiale (prestaţie periodică).

A obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere la sumele acordate de către prima instanţă cu titlu de daune materiale şi morale, începând cu 16.05.2018 şi până la data plăţii efective.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Împotriva acestei decizii, pârâta K. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare sub aspectul modului de soluţionare a capătului de cerere privind obligarea la plata penalităţilor de întârziere, relativ la momentul de la care s-a dispus obligarea recurentei la plata penalităţilor de întârziere.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că decizia atacată a fost dată cu greşita aplicare a normelor instituite prin dispoziţiile art. 2213 C. civ., Legii nr. 136/1996 şi Normei ASF nr. 23/2014 privind reglementarea asigurărilor obligatorii.

În concret, recurenta apreciază că instanţa de apel a dat o interpretare greşită dispoziţiilor legale aplicabile speţei, respectiv art. 37, art. 38 şi art. 44 din Norma ASF nr. 23/2014 şi s-a raportat greşit la dispoziţiile art. 2210 alin. (1) C. civ., articolul aplicabil fiind art. 2213 C. civ.

Arată că instanţa de apel s-ar fi aflat într-o eroare când a stabilit data de la care se aplică penalităţile de întârziere, neobservând că la dosar se afla înscrisul ce face dovada înaintării către reclamanţi a ofertelor de despăgubire, la data de 16.05.2018.

Susţine că despăgubirea pe care asigurătorul o poate acorda trebuie să fie stabilită în conformitate cu legislaţia specifică asigurărilor, în concordanţă cu principiul "specialia generalibus derogant" instituit prin dispoziţiile art. 2213 C. civ., în care se prevedere că, "asigurările obligatorii se reglementează prin legi speciale".

Textele evocate de instanţa de apel, art. 37 şi art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, este adevărat că reglementează situaţia despăgubirilor datorate de asigurător, dar în situaţia vizată de art. 54 din Legea nr. 136/1995, şi anume aceea a stabilirii despăgubirii pe cale amiabilă.

Arată că, prin art. 54 din Legea nr. 136/1995, coroborat cu art. 44 din Norma ASF nr. 23/2014, legiuitorul a instituit:

TEZA 1 - principiul consacrat este acela al stabilirii pe cale amiabila a despăgubirilor datorate, în baza înţelegerii implicate în raportul juridic de asigurare, situaţie în care asigurătorul îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin modalităţile instituite de către norma de aplicarea a legii; are obligaţia să achite în termen de 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii şi cuantificării daunei (art. 37 alin. (4) Norma ASF nr. 23/2014), iar în cazul neîndeplinirii în termen a obligaţiilor stabilite de comun acord trebuie să plătească penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% zi întârziere (art. 38 Norma 23/2014);

TEZA 2 - se referă la ipoteza în care stabilirea despăgubirilor se realizează pe cale judiciară, situaţie în care obligaţia de plată a asiguratorului RCA începe să curgă de la data la care a primit hotărârea judecătorească definitivă.

Or, în cauza dedusă judecaţii, despăgubirea reclamanţilor, ca efect al producerii riscului acoperit prin asigurarea RCA, a fost stabilită în cadrul acestui proces, mai precis în cadrul judecării apelului, context în care consideră că penalităţile de întârziere nu pot fi aplicate decât de la data la care recurentei i-a fost comunicată hotărârea judecătorească definitivă cu privire la suma pe care este obligată să o achite.

Arată că numai de la momentul la care instanţa a stabilit în mod definitiv despăgubirile cuvenite reclamanţilor, aceasta se transformă în creanţă certă, lichidă şi exigibilă, deci într-o obligaţie căreia îi pot fi aplicate dispoziţiile art. 37 şi art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014.

Prin urmare, la 16.05.2018, creanţa nu era nici certă, nici lichidă şi nici exigibilă pentru ca reclamanţilor să li se acorde penalităţi începând cu această dată.

Cuantumul daunelor, atât materiale, cât şi morale, fiind stabilit în mod definitiv de către instanţa de apel la data pronunţării deciziei recurate, rezultă că penalităţile de întârziere prevăzute în legea specială, care sunt prevăzute ca o sancţiune aplicabilă asigurătorului pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor fie asumate prin tranzacţie, fie stabilite de instanţă, încep să curgă de la data neexecutării culpabile, adică din a-11 zi de la comunicare, conform art. 37 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014.

În concluzie, arată că, atât timp cât părţile nu au ajuns la o înţelegere amiabilă, incidentă în cauză devine cea de-a doua ipoteză a art. 37 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014, potrivit căreia obligaţia asigurătorului începe să curgă de la data la care a primit o hotărâre judecătorească definitivă.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor-reclamanţi la 02.02.2022 şi intimatului-intervenient la 07.02.2022 .

Nu s-a formulat întâmpinare.

La 15 martie 2022, recurenta-pârâtă K. S.A. a depus la dosar note scrise, prin care a solicitat suspendarea judecăţii cauzei în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, având în vedere faptul că, prin sentinţa nr. 507/09.02.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti a dispus deschiderea procedurii insolvenţei societăţii de K. S.A.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, iar prin încheierea din 8 noiembrie 2022, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a dispus comunicarea acestuia către părţi, cu posibilitatea de a depune un punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-pârâtă a formulat un punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 21 martie 2023, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursul şi a prorogat discutarea cererii de suspendare a judecăţii cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, formulată de recurenta-pârâtă, stabilind termen de judecată în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La 23 mai 2023, intimaţii-reclamanţi au depus concluzii scrise.

Analizând recursul declarat în cauză, în baza motivelor de recurs invocate şi a normelor de drept incidente, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Recurenta-pârâtă critică soluţia instanţei de apel de obligare a sa la plata penalităţilor de întârziere începând cu data de 16.05.2018, apreciind că a fost dată cu greşita aplicare a normelor instituite prin dispoziţiile art. 2213 C. civ., ale Legii nr. 136/1995 şi ale Normei ASF nr. 23/2014.

Astfel, recurenta-pârâtă invocă faptul că, instanţa de apel a dat o interpretare greşită dispoziţiilor legale aplicabile speţei, respectiv art. 37, art. 38 şi art. 44 din Norma ASF nr. 23/2014 şi s-a raportat greşit la dispoziţiile art. 2210 alin. (1) C. civ., articolul aplicabil fiind art. 2213 C. civ.

Criticile, subscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate.

Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, în prezent abrogată, şi Norma ASF nr. 23/2014 sunt incidente în speţă în raport de data încheierii poliţei de asigurare. Art. 43 din lege prevede că despăgubirea se stabileşte şi se efectuează în baza asigurării valabile la data producerii accidentului, potrivit dispoziţiilor art. 49, fără a mai fi necesar acordul asiguratului din cauza căruia s-a produs paguba ori prin hotărâre judecătorească. În conformitate cu art. 49 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil. Totodată, potrivit art. 54 din Legea nr. 136/1995, "Despăgubirea se stabileşte şi se efectuează conform art. 43 şi 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi".

În acelaşi sens, art. 44 din Norma ASF nr. 23/2014 prevede că despăgubirile se stabilesc în conformitate cu art. 54 din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, în baza poliţei RCA, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, pe baza elementelor cuprinse în formularul "Constatare amiabilă de accident" ori pe baza actelor eliberate de persoanele care au competenţe să constate accidentele de vehicule, pe baza înştiinţării sau a procesului-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător, precum şi a oricăror mijloace de probă, ori prin hotărâre judecătorească.

Art. 37 din Norma ASF nr. 23/2014 prevede următoarele:

"(1) În termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat: a) fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; b) fie să notifice părţii prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire. (2) Dacă în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părţii prejudiciate respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii. (3) Asigurătorul RCA poate desfăşura investigaţii privind producerea accidentului, în termenul prevăzut la alin. (1), în condiţiile în care acesta nu face obiectul unor cercetări efectuate de autorităţile publice competente, aflate în curs de desfăşurare. (4) Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească."

Sancţiunea pentru nerespectarea acestor obligaţii este prevăzută la art. 38 din acelaşi ordin sub forma penalizărilor de întârziere, astfel:

"Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 37 sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, la întreaga sumă de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată, care se plăteşte de asigurător."

Din dispoziţiile art. 37 din Norma ASF nr. 23/2014 decurg mai multe obligaţii ale asigurătorului, printre care şi aceea de a răspunde cererii părţii solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat sau obligaţia de a notifica în scris, cu confirmare de primire, părţii prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire.

În urma administrării probatoriului, pe care instanţa de recurs nu îl poate reevalua, instanţa de apel a reţinut că asigurătorul nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală, respectiv nu a notificat în scris nici acordarea despăgubirilor şi nici refuzul de a aproba în parte sau în totalitate despăgubirile solicitate, deşi a primit cererea de despăgubire din partea reclamanţilor la 04.05.2018.

Singura condiţie care atrage aplicarea penalizărilor de întârziere este aceea că asigurătorul este obligat să reacţioneze în scris, în termenul legal de cel mult trei luni de la înaintarea cererilor de despăgubire, prin avizarea favorabilă sau nefavorabilă a pretenţiilor, aspect reţinut în mod expres şi de ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul deciziei nr. 86/2017, pct. 62, "În esenţă, se sancţionează nesoluţionarea cererii de despăgubire în termenele legale, precum şi neplata despăgubirilor în termenele definite de lege, atât în cazul în care cererea de despăgubire este formulată de persoana prejudiciată, cât şi atunci când o atare cerere este înaintată de asigurătorul de bunuri".

Cum recurenta-pârâtă nu a respectat condiţiile impuse de dispoziţiile art. 37 din Norma ASF nr. 23/2014, în mod judicios instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 38 din acelaşi act normativ, raportat la data la care dosarul de daună a fost complet, respectiv de la data înregistrării cererii de despăgubire de către reclamanţi la asigurătorul-recurent.

Art. 37 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014, invocat de către recurentă, nu este incident în cauză. Potrivit acestei prevederi, "Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească".

Aplicabilitatea celei de a doua teze a acestui text de lege intervine în cazul în care solicitantul se adresează în mod direct instanţei de judecată, fără a notifica în prealabil asigurătorul, fapt care nu poate fi reţinut în cauză, caz în care penalizările de întârziere se stabilesc în condiţiile art. 37 şi 38 din Norma ASF nr. 23/2014. De asemenea, este incidentă această ipoteză şi în situaţia în care, deşi asiguratorul şi-a îndeplinit obligaţiile în cursul procedurii amiabile, părţile nu au ajuns la un acord.

Astfel, este ştiut faptul că daunele-interese moratorii sunt despăgubirile în bani care reprezintă echivalentul prejudiciului cauzat creditorului prin întârzierea executării obligaţiei de către debitor. Prin dispoziţiile art. 38 din Norma nr. 23/2014 au fost evaluate legal daunele-interese moratorii cuvenite persoanei prejudiciate prin neîndeplinirea în termenele prevăzute de lege a obligaţiilor ce îi revin asigurătorului RCA, cu consecinţa prevăzută de art. 1.535 alin. (1) din C. civ., constând în inexistenţa obligaţiei creditorului de a face dovada existenţei şi întinderii prejudiciului. În plus, cuantumul daunelor-interese moratorii, stabilit legal, este unul fix, astfel încât el nu poate fi modificat prin proba faptului că prejudiciul creditorului este mai mic.

În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 2213 din C. civ., potrivit cărora asigurările obligatorii sunt reglementate, exclusiv, prin legi speciale, câtă vreme Norma ASF este un act normativ emis în executarea unei legi speciale, aceasta se bucură de forţa juridică corespunzătoare, dispoziţia cuprinsă în art. 38 având un caracter special derogatoriu de la regimul dobânzii legale.

Instanţa supremă reţine că, deşi recurenta a invocat faptul că instanţa de apel s-a raportat greşit la dispoziţiile art. 2210 alin. (1) C. civ., aceasta nu a adus niciun argument în sprijinul criticii sale, cu atât mai mult cu cât posibilitatea completării normei speciale în materia asigurărilor cu dreptul comun, reprezentat de C. civ., este expres prevăzută în art. 691 din Legea nr. 136/1995, în vigoare la data producerii accidentului, iar împrejurarea că potrivit art. 2213 din C. civ., asigurările obligatorii sunt reglementate prin legi speciale, nu constituie, de principiu, un impediment pentru completarea cadrului legal în materia analizată cu dispoziţiile dreptului comun.

În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă K. S.A., prin lichidator judiciar O.., împotriva deciziei civile nr. 2108 din 26 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă K. S.A., prin lichidator judiciar O.., împotriva deciziei civile nr. 2108 din 26 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2023.