Warranty breach for defective crane: Exceptional appeal dismissed, upholding liability despite prior insolvency suspension

Şedinţa publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29 ianuarie 2016 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. şi PROMPT S.A., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: obligarea pârâtelor la înlocuirea macaralei portal cu console fixe şi graifar 15.5 tf (38 + 9.3 +8.1m), aflată în termenul de garanţie, ca urmare a defecţiunilor constatate, cu o macara de acelaşi fel, dar lipsită de vicii, iar în subsidiar, obligarea pârâtelor la remedierea tuturor defecţiunilor apărute pe parcursul folosirii macaralei în perioada de garanţie, în sensul aducerii produsului la calitatea stabilită prin cerinţele contractuale, pe cheltuiala acestora, cu consecinţa prelungirii termenului de garanţie; obligarea pârâtelor la achitarea sumei de 18.920 RON fără TVA, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate de către reclamantă pentru remedierea defecţiunilor, iar în cazul unei neconformări, autorizarea reclamantei de a aduce la îndeplinire aceste obligaţii, pe cheltuiala integrală a pârâtelor, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea demersului judiciar.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194 şi următ. din C. proc. civ., art. 1707, art. 1708-1716 din C. civ., Directiva Europeană din 25 iulie 1985 şi Directiva 1999/44/CE din 25 mai 1999, Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, Legea nr. 449/2003, H.G. nr. 1029/2008, Directiva Maşini 2006/42/CE.

La termenul din 4 octombrie 2016 Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare formulată de pârâta C., prin administrator judiciar D.. şi, în temeiul dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 a dispus suspendarea cauzei, măsura fiind menţinută cu privire la pârâta C. la termenul din 21 septembrie 2017, dată la care s-a disjuns cererea privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.

Prin încheierea din 13 martie 2020, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, s-a admis cererea de repunere pe rol formulată de reclamanta A. S.A. şi s-a constatat că dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 nu sunt incidente în cauză pentru a se dispune încetarea cererii de chemare în judecată, întrucât acestea fac referire la încetarea de drept a acţiunii, ca urmare a rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei, iar în cadrul dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1091/03.10.2019, prin care s-a închis procedura de reorganizare faţă de societatea debitoare PROMPT S.A. în temeiul dispoziţiilor art. 175 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 şi s-a dispus reinserţia acesteia în circuitul economic. Totodată, s-a înaintat dosarul completului 5 fond, în vederea soluţionării cererii de abţinere formulate de preşedintele completului de judecată 4 fond.

La termenul din 22 iulie 2020 Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes şi a acordat termen, în continuare, la data de 8 septembrie 2020.

În considerentele acestei încheieri, s-a reţinut că prin acţiunea precizată reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L. şi C. pentru a fi obligate la plata sumei de 23.126 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate de reclamantă pentru remedierea unor defecţiuni. Întrucât împotriva pârâtei C. s-a deschis procedura insolvenţei, cauza a fost suspendată, iar judecata a continuat cu B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 697/2018 a fost admisă acţiunea, fiind obligată pârâta B. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 23.126 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate de reclamantă pentru achiziţionarea de piese în scopul remedierii defecţiunilor descoperite în timpul perioadei de graţie a produsului macara portal M1.

Prin încheierea de şedinţă din 13 martie 2020 a fost repusă cauza pe rol, faţă de reinserţia debitoarei în circuitul civil.

Din adresele depuse la dosar de către reclamantă la termenul de judecată din 22 iulie 2020, rezultă că a fost începută executarea silită împotriva B. S.R.L., însă nu a fost recuperată nicio sumă de bani până la acel moment.

Având în vedere că acţiunea introductivă a fost formulată împotriva ambelor pârâte, solicitându-se obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 23.126 RON, rezultă că reclamanta are interes în continuarea acţiunii ce formează obiectul dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Prahova, întrucât nu a recuperat suma solicitată, astfel încât excepţia invocată s-a respins, ca nefondată.

Prin sentinţa nr. 886/2020 din 15 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, s-a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. şi C., prin administrator judiciar D.., şi, în consecinţă:

Pârâta C. a fost obligată la plata sumei de 23.126 RON cu TVA (18.650 RON, fără TVA), reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru achiziţionarea de piese în scopul remedierii defecţiunilor descoperite în timpul perioadei de garanţie a produsului macara portal M1, către reclamantă. De asemenea, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.351 RON către reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta C. a declarat apel, solicitând schimbarea în tot a sentinţei apelate, cu consecinţa constatării de către instanţă a faptului că, în baza art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, litigiul care face obiectul dosarului nr. x/2016 a încetat.

Prin decizia nr. 53 din 18 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a respins ca nefondat apelul declarat de C. împotriva sentinţei civile nr. 886 din 15 septembrie 2020 a Tribunalului Prahova, în contradictoriu cu intimata- reclamantă A. S.A., intimata-pârâtă B. S.R.L. şi administratorul judiciar D..

La data de 28 iunie 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2016, recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei nr. 53 din 18 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Recurenta-pârâtă a solicitat casarea deciziei recurate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi, în urma rejudecării, schimbarea în tot a acesteia, cu consecinţa admiterii apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 886/15.09.2020 a Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi constatării de către instanţă a faptului că, în baza art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, litigiul care face obiectul dosarului nr. x/2016 a încetat.

S-a arătat că pronunţarea deciziei nr. 53 din 18 februarie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti s-a făcut cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, reprezentate îndeosebi de prevederile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. Nici prima instanţă şi nici instanţa de apel nu au înţeles să facă aplicarea prevederilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, raportat la situaţia concretă a societăţii PROMPT S.A.

Astfel, a susţinut faptul că instanţele anterioare, deşi trebuiau să constate încetarea procesului, au admis solicitările formulate de către reclamanta A. S.A. faţă de societatea PROMPT S.A.

În accepţiunea recurentei-pârâte, prevederile art. 75 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 85/2014 sunt cât se poate de explicite, iar enumerarea situaţiilor în care o cauză suspendată la deschiderea procedurii insolvenţei se poate repune apoi pe rol este una limitativă, după toate regulile de interpretare a unui text legal.

Cu alte cuvinte, norma în discuţie nu lasă la apreciere existenţa altor situaţii în care astfel de cauze se pot repune pe rol.

Autoarea căii de atac a menţionat că nu se poate trasa o echivalenţă între situaţia la care se referă art. 178 din Legea nr. 85/2014 - toţi creditorii înscrişi în tabelul definitiv al creanţelor primesc sumele ce li se datorează în perioada de observaţie sau renunţă la judecată în perioada de observaţie - şi situaţia în care creanţele sunt achitate conform planului de reorganizare, deoarece adoptarea unui plan de reorganizare şi punerea acestuia în aplicare reprezintă un proces cu efecte mult mai ample şi pe termen mai lung asupra debitorului, precum desfăşurarea activităţii acestuia sub directa supraveghere a administratorului judiciar, dar şi a creditorilor, prin intermediul comitetului creditorilor, valorificarea unor active ale creditorului, care pot afecta şi modifica substanţial modul în care acesta îşi desfăşoară activitatea, posibilitatea creditorilor de a contesta actele administratorului judiciar, supravegherea şi controlul exercitate de judecătorul-sindic.

Mai exact, a apreciat că situaţia la care se referă prevederile art. 178 din Legea nr. 85/2014 reprezintă efectul unei mobilizări a debitorului, a propriilor forţe şi resurse, în vederea stingerii creanţelor pe căi extrajudiciare, pe când parcurgerea planului de reorganizare reprezintă o procedură cu un caracter judiciar mult mai puternic, în cadrul căreia activitatea şi controlul exercitate de alte părţi implicate în procedură sunt determinante pentru parcurgerea şi realizarea planului de reorganizare.

În această situaţie şi având în vedere faptul că instanţa de apel nu identifică sursa doctrinară la care se referă, se poate concluziona că instanţa nu a făcut altceva decât să adauge la lege încă o situaţie în care s-ar putea repune pe rol cauzele suspendate la deschiderea procedurii insolvenţei, pe lângă situaţiile limitativ prevăzute.

Recurenta-pârâtă a apreciat, totodată, că situaţiile la care se referă art. 75 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 85/2014, în care se pot repune pe rol cauze suspendate la deschiderea procedurii insolvenţei, sunt excepţii de la regula conform căreia aceste cauze încetează la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii; or, asupra acestora operează principiul conform căruia exceptio est strictissimae interpretationis, aceste excepţii trebuind interpretate strict, în litera lor, nefiind posibilă interpretarea în mod extensiv, prin includerea altor situaţii în rândul cauzelor de repunere pe rol, aşa cum a procedat instanţa de apel.

Instanţele anterioare nu au aplicat, în mod corect, prevederile art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, care stabilesc că "la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează".

Dacă s-ar primi aprecierea instanţei de apel, potrivit căreia chiar şi un creditor care nu a cerut înscrierea la masa credală sau i s-a respins cererea de înscriere poate obţine repunerea pe rol a unei acţiuni judiciare demarate înainte de deschiderea procedurii insolvenţei, s-ar ajunge la concluzia că un astfel de creditor se bucură de un tratament mai bun decât un creditor care a solicitat înscrierea creanţei sale la masa credală şi a avut creanţa înscrisă în tabel.

Mai exact, în opinia instanţei de apel, un astfel de creditor are la dispoziţie, după închiderea procedurii insolvenţei, şi o acţiune de drept comun, făcându-se astfel abstracţie de dispoziţiile art. 75 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2014, care prevede cu privire la acţiunile demarate de creditori anterior deschiderii procedurii insolvenţei că:

"valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor".

Desigur, există şi excepţii de la această regulă, redate la art. 75 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 85/2014, însă societatea PROMPT S.A. nu s-a regăsit într-o astfel de situaţie de excepţie.

Consideraţia instanţei de apel, potrivit căreia pârâta nu a făcut dovada notificării reclamantei cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei, nu poate constitui un temei pentru a da posibilitatea unui astfel de creditor de a continua o acţiune demarată anterior deschiderii procedurii insolvenţei.

Mai mult, s-a arătat că reclamanta a formulat recurs împotriva încheierii din 4 octombrie 2016, prin care s-a suspendat judecata în dosarul nr. x/2016 şi a obţinut casarea parţială a acesteia, în sensul că judecata a continuat faţă de celălalt pârât din dosar (B. S.R.L.), menţinându-se măsura suspendării doar faţă de societatea PROMPT S.A.

Prin urmare, reclamanta A. S.A. a avut deplină cunoştinţă despre situaţia societăţii PROMPT S.A. şi a fost alegerea sa de a rămâne în pasivitate faţă de procedura insolvenţei.

Atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au încălcat prevederile art. 181 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, conform cărora "la data confirmării unui plan de reorganizare, debitorul este descărcat de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi cea prevăzută în plan, pe parcursul procedurii reorganizării judiciare. În cazul trecerii la faliment, dispoziţiile art. 140 alin. (1) devin aplicabile".

Aşadar, după confirmarea planului de reorganizare, debitorul mai poate avea doar datoriile cuprinse în plan, fiind descărcat de orice alte datorii. Or, creanţa invocată de către intimata-reclamantă din prezenta cauză nu a figurat în planul de reorganizare al debitoarei PROMPT S.A., societate care nu mai poate avea în prezent o astfel de datorie.

În plus, s-a arătat că prin sentinţa civilă nr. 1091 din 3 octombrie 2019 a Tribunalului Timiş, rămasă definitivă, s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei (reorganizare) cu privire la societatea PROMPT S.A.

Prin hotărârea respectivă s-a dispus:

"Constată debitorul descărcat de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi cea prevăzută în plan", ceea ce presupune că o instanţă de judecată a dispus, printr-o hotărâre definitivă, că societatea debitoare nu mai poate avea, la închiderea procedurii insolvenţei, alte datorii decât cele care au fost cuprinse în planul de reorganizare.

Referitor la susţinerea instanţei de apel, potrivit căreia societatea PROMPT S.A. nu a formulat apel împotriva încheierii din 13 martie 2020 a Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a arătat că după ce a fost citată pentru repunerea pe rol a dosarului nr. x/2016, s-au transmis instanţei note scrise, prin care pârâta PROMPT S.A. şi-a exprimat punctul de vedere în sensul că instanţa ar trebui să constate încetarea procesului, conform dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

În opinia recurentei-pârâte, pentru a dispune în legătură cu încetarea sau nu a procesului, acesta a trebuit repus pe rol mai întâi, întrucât instanţa nu putea lua o hotărâre referitor la proces cât timp acesta era suspendat, ceea ce s-a şi întâmplat, prin intermediul sentinţei civile nr. 886/2020 din 15 septembrie 2020 a Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal împotriva căreia s-a formulat apel.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate ca fiind temeinică şi legală.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. şi intimata D.., în calitate de fost administrator judiciar al societăţii PROMPT S.A., nu au formulat întâmpinare în cauză.

Recurenta-pârâtă C. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de către intimata-reclamantă A. S.A., solicitând respingerea apărărilor intimatei-reclamante şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Doar intimata-reclamantă A. S.A. a înţeles să-şi exercite acest drept.

Prin încheierea din 10 martie 2022 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-pârâtă C., stabilindu-se termen pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac la 26 mai 2022, cu citarea părţilor, când s-a pronunţat prezenta decizie.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a temeiurilor de drept incidente, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că recurenta-pârâtă C. a formulat critici referitoare la faptul că instanţele anterioare nu au aplicat, în mod corect, dispoziţiile art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, care stabilesc că, "la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează", dispoziţii care instituie reguli de procedură, astfel încât aceste critici trebuie să fie analizate din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că aceleaşi argumente au fost invocate de către recurenta-pârâtă C. şi în faza procesuală a fondului, cu ocazia judecării cererii de repunere pe rol a cauzei.

Recurenta consideră că acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în prezentul dosar ar fi trebuit să înceteze în temeiul dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

În primul rând, trebuie observat faptul că aceste dispoziţii legale fac referire la ipoteza rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei. Or, în speţa de faţă, nu ne aflam în ipoteza reglementată de art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Ca urmare a soluţiei definitive pronunţate de către Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2015, instanţa dispunând închiderea procedurii în baza prevederilor art. 175 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prin continuarea activităţii debitoarei C. şi reinserţia acesteia în circuitul economic, reclamanta a solicitat constatarea încetării cauzei de suspendare a judecăţii dosarului nr. x/2016 şi repunerea pe rol a acestuia.

Apelanta-pârâtă nu a formulat apel şi împotriva încheierii din 13 martie 2020, prin care a fost repusă pe rol cauza, ci numai împotriva sentinţei civile nr. 886 din 15 septembrie 2020, în condiţiile în care, ulterior termenului din 13 martie 2020, tribunalul a pronunţat încheieri interlocutorii, însă criticile din cererea de apel au vizat doar greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 75 alin. (1) teza finală, dată de prima instanţă.

Articolul 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 trebuie interpretat în sensul că se referă la creanţele actuale ale debitorului, nu şi la cele care urmează să fie constatate în urma soluţionării unui litigiu, cum este cazul în speţa de faţă, în care judecata a fost suspendată de drept chiar în temeiul acestor dispoziţii legale.

În plus, pârâta C. nu a înţeles să exercite, odată cu fondul cauzei, calea de atac prevăzută de lege împotriva încheierii de şedinţă din 20 iulie 2020 a Tribunalului Prahova, prin care au fost lămurite aspectele privind repunerea pe rol şi continuarea judecăţii cauzei.

Încheierile prin care instanţa a dispus repunerea pe rol şi, ulterior, continuarea judecăţii cauzei în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Prahova au caracterul unor încheieri interlocutorii, conform dispoziţiilor art. 235 din C. proc. civ., împotriva cărora partea interesată are la îndemână calea de atac odată cu fondul cauzei.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţele anterioare au reţinut, în mod judicios, posibilitatea repunerii pe rol a acţiunii suspendate în cazul închiderii procedurii insolvenţei potrivit art. 178 din Legea nr. 85/2014, în conformitate cu dispoziţiile art. 75 alin. (1) teza a III-a din acelaşi act normativ.

Un alt aspect reţinut în mod corect de către instanţa de apel este acela că neînscrierea reclamantei A. S.A. pe tabelul creditorilor debitoarei C. se datorează faptului că, la momentul deschiderii procedurii insolvenţei, societatea reclamantă încă nu deţinea o creanţă certă împotriva debitoarei, în condiţiile în care constatarea creanţei făcea chiar obiectul litigiului dedus judecăţii în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Prahova. De altfel, primul alineat al art. 102 din Legea nr. 85/2014 prevede următoarele:

"Cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidenţelor contabile, toţi ceilalţi creditori, ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii; cererile de admitere a creanţelor vor fi înregistrate într-un registru, care se va păstra la grefa tribunalului".

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu respectarea normelor de drept procesual, nefiind astfel incident cazul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză de recurenta-pârâtă C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei nr. 53 din 18 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 mai 2022.