Contestație în anulare for failure to expressly address cassation grounds on res judicata and non-application of mandatory consumer law in credit contract nullity

Şedinţa publică din data de 23 mai 2023

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 17.05.2018, sub dosar nr. x/2018, reclamaţii A. şi B., în contradictoriu cu intimata C. S.A., au solicitat: obligarea pârâtei la restituirea către reclamanţi a comisionului de administrare în cuantum de 4.159,48 Euro, ca urmare a constatării nulităţii absolute a acestui comision; obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a dobânzii remuneratorii şi dobânzii penalizatoare în cuantum de 5.991,376 Euro, calculată pentru suma de 4.159,48 Euro, pentru perioada 30.07.2007-17.05.2018; obligarea pârâtei la restituirea către reclamanţi a comisionului de acordare în cuantum de 5.759,28 Euro, ca urmare a constatării nulităţii absolute a acestui comision; obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a dobânzii remuneratorii şi dobânzii penalizatoare în cuantum de 7.394,91552 Euro calculată pentru suma de 5.759,28 Euro, pentru perioada 30.07.2007 - 17.05.2018; obligarea pârâtei la restituirea către reclamanţi a sumei de 59.800,52 Euro, sumă plătită în temeiul art. 4 din Condiţiile speciale, art. 2.10.a, art. 2.10.b şi a art. 2.11.a paragrafele 1 şi 3 din Condiţiile Generale ale Contractului de Credit nr. x/30.07.2007, articole ce au fost constatate nule absolut; obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a dobânzii remuneratorii şi dobânzii penalizatoare în cuantum de 76.783, 8677 Euro calculată pentru suma de 59.800,52 Euro, pentru perioada 30.07.2007 - 17.05.2018; constatarea nulităţii absolute a clauzei contractuale în temeiul căreia pârâta a declarat scadent anticipat întreg creditul acordat prin Contractul de credit nr. x/30.07.2007, clauză care, potrivit dispoziţiilor legislaţiei protecţiei consumatorilor, este abuzivă; obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a sumei de 1.272.000 RON cu titlu de daune interese pentru declararea scadent anticipat a întregului credit acordat prin Contractul de credit nr. x/30.07.2007, pentru executarea silită a reclamanţilor în temeiul Contractului de credit nr. x/30.07.2007 ce conţinea clauze abuzive, care, potrivit legislaţiei protecţiei consumatorului, nu creau şi nu creează obligaţii pentru consumator şi pentru introducerea în Contractul de credit nr. x/30.07.2007 a mai multor clauze abuzive, clauze care au generat un litigiu ce s-a întins pe o perioadă de 7 ani; obligarea pârâtei la plata către reclamanta B. a sumei de 1.250.000,00 RON, cu titlu de daune morale pentru introducerea în Contractul de credit nr. x a clauzelor abuzive, pentru executarea silită a reclamantei în temeiul unui contract de credit ce conţinea clauze abuzive şi pentru folosirea şi utilizarea de către pârâta C.

S.A. a unor practici comerciale înşelătoare ce au avut drept scop determinarea reclamantei să semneze Contractul de credit nr. x; obligarea pârâtei la plata către reclamantul A. a sumei de 1.250.000,00 RON, cu titlu de daune morale pentru introducerea in Contractul de credit nr. x a clauzelor abuzive, pentru executarea silită a reclamantului în temeiul unui contract de credit ce conţinea clauze abuzive şi pentru folosirea şi utilizarea de către pârâta C. S.A. a unor practici comerciale înşelătoare ce au avut drept scop determinarea reclamantului să semneze Contractul de credit nr. x; să se constate şi să se stabilească cuantumul sumei de bani ajunsă la scadenţă în anul 2011 potrivit Contractului de credit nr. x/30.07.2007, care nu a fost achitată de reclamanţi de bunăvoie şi care a constituit motivul sau temeiul pentru care pârâta C.

S.A. a declarat scadent anticipat întreg creditul, plus dobânzi, creanţe ataşate şi comisioane; să se constate dacă pârâta C. S.A. a cesionat Contractul de credit nr. x/30.07.2007 şi să fie obligată pârâta C. S.A. să comunice un exemplar al contractului de cesiune, reclamanţilor; obligarea pârâtei C. S.A. la despăgubirea (daune-interese) reclamanţilor cu suma de 3.205.780,00 RON ca urmare a folosirii şi utilizării de către pârâta C. S.A. a unor practici comerciale înşelătoare cu scopul de a determina reclamanţii să semneze Contractul de credit nr. x/30.07.2007.

În drept, s-au invocat prevederile C. civ., Legislaţia protecţiei consumatorilor, Constituţia României, CEDO.

Prin sentinţa civilă nr. 1689 din 10.06.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis acţiunea privind pe reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A.; a fost obligată pârâta la plata către reclamanţi a următoarelor sume: 4.156,48 euro cu titlu de comision de administrare, echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii, precum şi a dobânzii legale remuneratorii stabilită la nivelul ratei dobânzii de referinţă a BNR pentru perioada 30.07.2007-31.12.2018; 5.759,28 euro cu titlu de comision de acordare, echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii, precum şi a dobânzii legale remuneratorii stabilită la nivelul ratei dobânzii de referinţă BNR pentru perioada 30.07.2007-31.12.2018; a fost obligată pârâta la recalcularea dobânzii variabile cu procentul de 7,4% pe an de la data declarării nule a clauzei 2.10 lit. b), respectiv 18.12.2015, până la data de 17.05.2018, la care se va adăuga dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 13/2011, ce se va calcula până la data plăţii efective; a fost declarată nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 4.9 din Condiţiile Generale de creditare relative la declararea scadenţei anticipate a creditului; s-au respins celelalte capete de cerere ca nefondate.

Împotriva sentinţei civile nr. 1689 din 10.06.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, au formulat apel A. şi B. şi C. S.A.

Prin încheierea nr. 102 din 26.11.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de C. S.A.

Prin decizia civilă nr. 136 din 26 ianuarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamanţilor A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 1689 din 10.06.2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018. A admis apelul pârâtei C. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 1689 din 10.06.2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018. A schimbat, în parte, sentinţa civilă atacată, în sensul că, pe fond a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a clauzelor cuprinse în art. 4.9 şi art. 4.11 din Condiţiile generale ca, nefondate. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Împotriva acestei decizii şi împotriva încheierii civile nr. 102 din 26.11.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă au declarat recurs A. şi B..

Prin decizia nr. 1663 din 21 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii recursului declarat împotriva încheierii nr. 102 A din 26 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

A fost respins recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva încheierii nr. 102A din 26 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca inadmisibil.

A fost respins recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 136 din 26 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, B. şi A. au formulat contestaţie în anulare, prin care au solicitat admiterea contestaţiei, anularea hotărârii atacate şi soluţionarea fondului cauzei, în sensul admiterii acţiunii.

În dezvoltarea contestaţiei, arată că recursul formulat de reclamanţii contestatori împotriva deciziei civile nr. 136 din 26 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Totodată, arată că, prin decizia contestată, instanţa supremă, s-a pronunţat asupra motivelor de recurs prevăzute de pct. 5 şi 6 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă nu a cercetat şi nu s-a pronunţat asupra motivelor de nelegalitate prevăzute de pct. 7 şi 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, arată contestatorii că, în cadrul cererii de recurs, la pct. V pag. 7 şi jumătatea de sus a pag. 8, au formulat critici subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.. Or, apreciază că instanţa supremă a omis să cerceteze şi să se pronunţe asupra acestor critici, instanţa făcând referire la declararea scadentă anticipat a creditului, aspect ce nu are legătură cu criticile subscrise de reclamanţi acestui motiv de casare (respectiv dreptul legal al reclamanţilor de a li se restitui sumele de bani plătite de către aceştia şi încasate de pârâta C. S.A. în temeiul clauzelor sancţionate cu nulitatea absolută).

În continuare, contestatorii evocă o serie de critici din memoriul de recurs, subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., concluzionând că instanţa de recurs nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra tuturor criticilor subscrise acestui motiv de casare. Precizează că instanţa supremă nu s-a pronunţat cu privire la restituirea sumelor de bani încasate de pârâta C. S.A. în temeiul clauzelor abuzive sancţionate cu nulitatea absolută şi în temeiul unor clauze ce nu au fost menţionate în contract (comisionul devize), nu a cercetat şi nu s-a pronunţat cu privire la prejudiciul suportat de reclamanţi ca urmare a introducerii de către pârâta C. S.A. în contractul de credit a unor clauze abuzive, clauze ce au fost sancţionate cu nulitatea absolută.

Conchid contestatorii arătând, în esenţă, faptul că, în cauză, instanţa de fond şi instanţa de apel au omis să aplice dispoziţiile imperative ale legii, iar instanţa de recurs avea obligaţia să constate faptul că instanţele anterioare nu au aplicat legea şi să aplice ea legea sau să caseze soluţia instanţelor anterioare şi să trimită cauza spre rejudecare.

Soluţia legală, în opinia contestatorilor, ar fi aceea ca toate sumele de bani pe care reclamanţii le-au plătit în temeiul unor clauze sancţionate cu nulitatea absolută să fie restituite de pârâta C. S.A. şi, de asemenea, să fie despăgubiţi pentru prejudiciul suferit ca urmare a introducerii de către pârâtă în contractul de credit nr. x/30.07.2007 a unor clauze abuzive.

În drept, contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Contestaţia în anulare a fost comunicată intimatei-pârâte C. S.A. la 10.03.2023, care a formulat întâmpinare, la 17.05.2023, prin care a solicitat respingerea contestaţiei, ca nefondată.

Analizând contestaţia în anulare, în raport de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele anume prevăzute de lege.

Conform prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., pe calea contestaţiei în anulare poate fi invocată omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unuia dintre recursurile declarate ori aceea de a cerceta vreunul dintre motivele de casare. Din perspectiva acestui text de lege, contestatorii susţin că instanţa de recurs nu a cercetat motivele acestora de recurs subsumate cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

Din actele dosarului, instanţa supremă reţine că, prin memoriul de recurs depus în dosarul nr. x/2018, subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi, contestatori în prezenta cauză, au invocat faptul că decizia civilă nr. 136/26.01.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 5332/08.07.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a deciziei civile nr. 715/03.10.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2011, precum şi a deciziei civile nr. 2152A/18.12.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2011.

Prin decizia contestată, instanţa supremă a reţinut faptul că, această critică a recurenţilor-reclamanţi, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prin care aceştia arată că instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, este nefondată întrucât, deşi recurenţii-reclamanţi susţin că prin deciziile civile pronunţate în dosarele nr. x/2011 şi y/2011 s-a stabilit definitiv că anumite clauze din Contractul de credit nr. x/30.07.2007 sunt nule absolut, instanţa supremă constată că instanţa de apel în mod corect a reţinut că litigiul mai sus menţionat nu a vizat clauza privind declararea scadenţei anticipate a creditului, ce face obiectul prezentului litigiu, ci alte clauze referitoare la comisioane şi dobânda variabilă, astfel că nu există identitate de obiect între cele două litigii pentru a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 430 şi art. 431 C. proc. civ.

Nepronunţarea instanţei de recurs asupra unui motiv de casare presupune completa lui ignorare şi, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei, ipoteză nerealizată în cauză, căci, aşa cum rezultă din decizia ce formează obiectul prezentei contestaţii în anulare, instanţa de control judiciar a analizat motivul de recurs invocat de recurenţii-contestatori, arătând de ce acesta este nefondat.

În realitate, contestatorii invocă o posibilă nelegalitate a hotărârii date în recurs, or, instanţa învestită cu soluţionarea unei contestaţii în anulare nu exercită un control de legalitate a deciziei atacate şi nici nu cenzurează modul în care instanţa de recurs, analizând motivul de casare, a răspuns acestuia.

În ceea ce priveşte nepronunţarea instanţei asupra tuturor criticilor subsumate de recurenţii-reclamanţi-contestatori cazului de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa supremă reţine că, dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. au în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurenţi, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate în parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină. Atât în literatura de specialitate cât şi în practica judiciară, se face constant deosebire între motivele de casare şi argumentele ce pot fi invocate în sprijinul acestor motive.

Ca urmare, instanţa de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurenţi în dezvoltarea motivelor de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanţa să arate considerentele pentru care a găsit că motivul este neîntemeiat chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurenţilor.

În lumina acestor aspecte teoretice, instanţa supremă constată că motivele invocate de contestatori nu se circumscriu noţiunii de omisiune de analizare a motivelor de recurs, astfel cum este reglementată în cuprinsul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., care nu reglementează, ca motiv de contestaţie în anulare, omisiunea analizării reale şi adecvate a susţinerilor părţilor, a probelor cauzei, a legislaţiei aplicabile.

Analizând considerentele deciziei contestate, se reţine că instanţa de recurs a răspuns motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenţi, apreciindu-l ca fiind nefondat.

Astfel, fără a relua in extenso întreaga motivare a instanţei de recurs cu privire la normele materiale invocate de recurenţi, instanţa supremă notează că, în decizia recurată, instanţa a reţinut că sunt nefondate criticile prin care recurenţii-reclamanţi susţin că au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 193/2000. Totodată, a reţinut că, susţinerile recurenţilor-reclamanţi prin care invocă încălcarea unor norme de drept material, în acest sens redând conţinutul art. 6, art. 2, alin. (1) lit. C) şi S) din Anexă, precum şi prevederile art. 25 lit. e) şi art. 26 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 296/2004 şi cele ale art. 9 din O.U.G. nr. 21/1992, nu sunt veritabile critici de nelegalitate, întrucât autorii căii de atac nu arată în concret în ce mod instanţa de apel nu a făcut aplicarea corectă a acestora în raport de decizia pronunţată.

A mai reţinut instanţa de recurs şi că, criticile prin care se susţine că instanţa de apel nu a aplicat în mod legal art. 19 din contractul de credit nr. x/30.07.2007 nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, recurenţii în realitate urmărind reanalizarea situaţiei de fapt şi rejudecarea fondului litigiului, chestiune care nu poate face obiectul analizei de legalitate din recurs.

Faptul că instanţa nu a răspuns conform susţinerilor recurenţilor nu constituie motiv de contestaţie în anulare, textul legal sancţionând neexaminarea motivelor de recurs şi nu eventualele erori de apreciere.

Dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi consolidat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, presupune examinarea în mod real şi adecvat a apărărilor părţilor, însă respectarea acestui principiu convenţional de către o instanţă de judecată nu poate fi verificată pe calea contestaţiei în anulare, adică a unei căi extraordinare de atac din dreptul intern, întrucât legiuitorul naţional nu a reglementat un astfel de motiv de retractare a unei hotărâri irevocabile.

Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat ca nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei. Contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale ori imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisa pentru simplul motiv ca instanţa a cărei hotărâre este atacata a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea a subliniat permanent ca principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive ori irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (Mitrea c. România, nr. 26.105 din 03 din 29 iulie 2008, Stanca P c. România, nr. 8.727 din 03 din 7 iulie 2009).

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, reţinând că nu este incidentă ipoteza reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1663 din 21 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2023.