Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1312/2023 AI generated

Contractual penalty claim over unjustified garnishment quashed and remanded for new hearing

Case Number Decizia nr. 1312/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The court admitted the claimant's appeal, quashed the appellate decision, and remanded the case to the same appellate court for a new hearing, thereby ruling in favor of the claimant on the merits of the appeal while leaving the final outcome pending. The dispute involved a claim for contractual penalty damages under Article 12.3(3) of a framework guarantee agreement, where the claimant sought damages from the defendant bank for initiating unjustified garnishment proceedings against it, despite the claimant's refusal to pay a guarantee; the lower courts had rejected the claim on grounds that the refusal's justification was not judicially confirmed and that the bank merely exercised a contractual right. The High Court found the appellate court erred under Article 488(1)(5) and (8) of the Civil Procedure Code by misinterpreting the penalty clause, violating the positive effect of res judicata from the prior annulment of the execution, and disregarding systematic interpretation rules under Articles 1266–1268 and 1538 of the Civil Code, which impose a "no-action" obligation on the bank to pursue common-law remedies instead of garnishment; it also held that restitution of the execution does not preclude conventional penalty damages.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 480 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1170 C. civ, art. 1353 C. civ; Contractual penalty claim over unjustified garnishment quashed and remanded for new hearing: The dispute involved a claim for contractual penalty damages under Article 12.3(3) of a framework guarantee agreement, where the claimant sought damages from the defendant bank for initiating unjustified garnishment proceedings against it, despite the claimant's refusal to pay a guarantee; the lower courts had rejected the claim on grounds that the refusal's justification was not judicially confirmed and that the bank merely exercised a contractual right. The High Court found the appellate court erred under Article 488(1)(5) and (8) of the Civil Procedure Code by misinterpreting the penalty clause, violating the positive effect of res judicata from the prior annulment of the execution, and disregarding systematic interpretation rules under Articles 1266–1268 and 1538 of the Civil Code, which impose a "no-action" obligation on the bank to pursue common-law remedies instead of garnishment; it also held that restitution of the execution does not preclude conventional penalty damages.

Keywords

AI generated
contractual damages article of civil procedure obligation to pay procedural guarantee action for annulment banking law

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
Decizia nr. 5174/2017
Decizia nr. 5174/2017 este izolată în ansamblul relaţiilor dintre părţi.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (2), art. 497 teza I C. proc. civ.

Procedural basis for admitting the appeal and remanding the case for a new hearing.

art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Ground of cassation confirmed regarding the violation of the positive effect of res judicata.

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Ground of cassation confirmed regarding the violation of substantive law rules on contract interpretation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 mai 2023

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub numărul x/2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 5 aprilie 2021 reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. I.F.N. (numită, în continuare F.N.G.C.I.M.M) a solicitat obligarea pârâtei A. S.A. la plata de daune interese în cuantum de 274 911,03 RON, în baza clauzei penale stipulate la art. 12.3 alin. (3) din Convenţia cadru plafon de garantare nr. 156/2011.

A solicitat, de asemenea, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 3169 din 9 decembrie 2021, acţiunea a fost respinsă, ca nefondată. A fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 5864,08 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N., înregistrat la data de 18 august 2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Apelul promovat de reclamant a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 1700/A din 2 noiembrie 2022.

Împotriva deciziei susarătate, în termen legal a declarat recurs reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N., înregistrat la data de 5 ianuarie 2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Prealabil dezvoltării motivelor de nelegalitate ale deciziei recurate, recurentul-reclamant a făcut o prezentare succintă a contextului factual al litigiului. Astfel, a arătat că a acordat intimatei o garanţie financiară, garantând restituirea finanţării acordate de aceasta din urmă societăţii B. S.R.L.. Urmare a nerambursării creditului de către beneficiar, banca a transmis reclamantei o cerere de plată, prin care a solicitat achitarea garanţiei în sumă de 261.000 RON, cerere respinsă de Fond, pe considerentul nerespectării de către pârâtă a prevederilor art. 9.2 alin. (1) lit. e) din Convenţia-cadru - plafon de garantare nr. 156 din 25 octombrie 2011, completată prin acte adiţionale ulterioare.

Ulterior, pârâta A. S.A a demarat procedura de executare silită prin poprire, fiind înfiinţată poprirea pentru recuperarea creanţei în cuantum de 274.911,03 RON, sumă achitată la data de 28 octombrie 2016. Recurenta din prezenta cauză a formulat contestaţie la executare, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Prin decizia nr. 5174 din 15 decembrie 2017 a Tribunalului Bucureşti, a fost admis apelul declarat de Fond împotriva sentinţei nr. 426 din 16 ianuarie 2017 şi a fost schimbată în tot sentinţa atacată, în sensul admiterii contestaţiei la executare şi anulării actelor de executare.

Cum intimata a instituit fără justificare legală măsura popririi, recurenta a demarat litigiul de faţă, prin care a solicitat plata de daune-interese stabilite printr-o clauză penală, respectiv art. 12.3 alin. (3) din Convenţia nr. 156/2011.

În continuare, reclamanta a dezvoltat criticile propriu-zise de nelegalitate, arătând următoarele:

Hotărârea atacată, este, în parte, nemotivată şi, totodată, este întemeiată pe motive contradictorii (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.).

Astfel, apreciază că instanţa de apel a ajuns la concluzia că, pentru a deveni operantă clauza penală inserată la art. 12.3 alin. (3) din Convenţie, ar fi fost necesar ca motivele de refuz de plată să fi fost analizate şi confirmate de instanţa învestită cu contestaţia la executare, fără însă a prezenta raţionamentul propriu ce a condus-o la această concluzie.

Tot sub auspiciile nemotivării sau motivării insuficiente a plasat recurenta şi concluzia instanţei de apel, potrivit căreia Banca nu ar fi încălcat prevederile contractuale, demarând executarea silită prin poprire, ci a valorificat un drept contractual, acela de recuperare a garanţiei, astfel că împrejurarea că a optat pentru executare silită şi nu pentru acţiunea de drept comun nu face ca demersul său să capete caracter ilicit.

Recurenta a mai susţinut că instanţa de apel a încălcat efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al deciziei nr. 5174/2017 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2016, critică subscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestei critici, a arătat că, potrivit art. 480 alin. (2) C. proc. civ., efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea cauzei pendinte.

Câtă vreme, în cadrul contestaţiei la executare, s-a statuat că Banca nu avea dreptul să solicite instituirea popririi în temeiul unor înscrisuri care nu constituie titluri executorii, instanţa de apel nu putea ignora că în primul litigiu a fost tranşată definitiv chestiunea litigioasă dintre părţi, anume constatarea caracterului nejustificat al popririi.

În sfârşit, recurenta a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Sub un prim aspect, recurentă invocă nesocotirea dreptului acesteia la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din CEDO, prin preluarea în mod necritic a punctului de vedere al instanţei de fond şi neexaminarea efectivă a apărărilor formulate în apel.

Astfel, contrar celor reţinute de instanţa de prim control judiciar, prevederile art. 12.3 alin. (3) din Convenţie nu conţin referiri la exercitarea abuzivă a dreptului de a obţine executarea silită şi nici la faptul că poprirea se consideră nejustificată doar dacă instanţa de executare analizează caracterul justificat al refuzului de plată a garanţiei. Conform clauzei contractuale, caracterul nejustificat se referă doar la poprire, nu la refuzul de plată a garanţiei.

Ca atare, se restrânge în mod nejustificat aplicarea clauzei contractuale, se adaugă condiţii neprevăzute de părţi şi se refuză aplicarea contractului, deşi judecătorul are doar menirea de a-l interpreta, nefiind el însuşi creator de drepturi şi obligaţii.

Cum instanţa nu poate să modifice convenţia părţilor, apreciază recurenta că au fost încălcate prevederile art. 1270 şi art. 1170 C. civ.

În sfârşit, se susţine că au fost încălcate normele de interpretare a convenţiei, în principal după voinţa comună a părţilor şi în sensul de a produce efecte juridice. De asemenea, clauzele contractuale ar fi trebuit interpretate cu bună-credinţă, în raport cu cerinţele echităţii, conform scopului urmărit de părţi.

Totodată, prin interpretarea oferită convenţiei părţilor, au fost nesocotite dispoziţiile art. 1353 C. civ. şi art. 15 C. civ.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, obligarea Băncii la plata daunelor interese prevăzute de art. 12.3 alin. (3) din Convenţie nu este condiţionată de reaua-credinţă a acesteia.

De asemenea, apreciază recurenta că nu a recuperat întregul prejudiciu cauzat prin executarea silită doar prin întoarcerea executării, contrar celor reţinute de instanţa de apel. Întoarcerea executării silite, în condiţiile art. 723 C. proc. civ., are menirea să restabilească situaţia anterioară unei executări silite efectuate cu încălcarea prevederilor legale, prin restituirea unei plăţi devenite nedatorate. În schimb, clauza penală stipulată prin art. 12.3 sancţionează încălcarea obligaţiei negative stabilite în sarcina Băncii, de a nu iniţia executarea silită prin poprire în mod nejustificat, cu daune-interese a căror valoare a fost stabilită anticipat de părţi, la nivelul sumei poprite.

În consecinţă, a solicitat admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă A. S.A., a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât hotărârea instanţei de fond este legală.

A susţinut, în esenţă, că decizia recurată cuprinde argumentele pe care se întemeiază, chiar dacă a validat raţionamentul primei instanţe. De asemenea, nu poate fi subscrisă noţiunii de motivare contradictorie împrejurarea că instanţa de apel a conchis că, deşi executarea silită demarată de Bancă a fost anulată, aceasta nu echivalează cu înfiinţarea, în mod nejustificat, a popririi.

A arătat intimata că executările silite pornite de Bancă împotriva Fondului reprezintă principala modalitate de executare a drepturilor Finanţatorului rezultate, din Convenţia-cadru şi din confirmările de garantare emise în temeiul acesteia. Astfel, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, executările silite pornite de Bancă au fost încuviinţate iar contestaţiile la executare au fost respinse. Decizia nr. 5174/2017 este izolată în ansamblul relaţiilor dintre părţi. Aşadar, demararea executărilor silite este unica soluţie viabilă pentru Bancă de a beneficia de forţa coercitivă a statului şi unica manifestare a accesului liber la justiţie.

A mai relevat intimata că hotărârea recurată nu nesocoteşte dispoziţiile art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi nici nu a fost dată cu încălcarea normelor de drept material. Astfel, criticile privind încălcarea dreptului la un proces echitabil sunt străine de ceea ce reprezintă acest drept, întrucât nu fac referire la îngrădirea exercitării drepturilor procesuale sau la dreptul de a beneficia de o apărare efectivă.

În sfârşit, a arătat că nu au fost încălcate prevederile art. 1270, art. 1170, art. 1353 C. civ.. Astfel, art. 12.3 alin. (3) din Convenţie nu poate fi interpretat în sensul dorit de reclamantă, care pretinde angajarea răspunderii Băncii pentru simpla exercitare a dreptului de a solicita executarea silită, drept recunoscut de lege şi care nu poate fi sancţionată decât în limitele şi condiţiile permise de lege, anume în cazul în care s-ar dovedi că exercitarea dreptului a fost abuzivă. Totodată, contrar celor afirmate prin cererea de recurs, întoarcerea executării reprezintă mijlocul prevăzut de lege pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o executare silită desfăşurată în mod nelegal. Din coroborarea prevederilor art. 1530 C. civ. şi art. 1529 C. civ., precum şi a dispoziţiilor art. 1539 C. civ., rezultă, în opinia intimatei, că reclamanta nu mai poate solicita şi daunele interese prevăzute de art. 12.3 alin. (3) din Convenţie, câtă vreme a obţinut atât întoarcerea executării silite, cât şi dobânda legală la sumele poprite.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 4711 alin. (3), art. 430 alin. (2), art. 431 alin. (2) C. proc. civ., art. 14 alin. (2), art. 1268 alin. (3) şi art. 1353 C. civ.

Recursul de faţă este fondat, însă numai pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., privind motivarea insuficientă sau întemeierea soluţiei pe motive contradictorii nu pot fi primite.

Instanţa de apel a răspuns, printr-un considerent specific, fiecăreia dintre criticile formulate prin cererea de apel, astfel că, raportat la stadiul procesual în care a fost pronunţată, decizia recurată răspunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Astfel, faptul că, procedând la interpretarea unei clauze contractuale, îi conferă acesteia un alt înţeles decât cel agreat de reclamantă sau reţine incidenţa unor condiţii suplimentare pentru activarea clauzei penale nu înseamnă că instanţa de apel nu a prezentat un raţionament propriu care fundamentează soluţia. Raţionamentul poate fi greşit, dar acest aspect nu poate fi subscris noţiunii de nemotivare sau motivare insuficientă, prin opunerea de către parte a propriului silogism logico-juridic celui prezentat de către instanţă.

În mod asemănător, decizia atacată nu se fundamentează pe motive contradictorii. Deşi recunoaşte că executarea silită a fost anulată definitiv pe calea contestaţiei la executare, în opinia instanţei de apel această împrejurare nu se suprapune noţiunii de "înfiinţare nejustificată de popriri". Ca atare, concluzionează în sensul inexistenţei unei încălcări a obligaţiilor contractuale asumate de către Bancă, de natură să atragă sancţionarea acesteia cu daune-interese evaluate convenţional de părţi. Deşi eronat, în opinia instanţei de recurs, potrivit considerentelor ce vor fi prezentate în continuare, acest raţionament nu este contradictoriu şi, prin urmare, nu poate fi subscris noţiunii de motivare contradictorie.

Nici criticile privind încălcarea dreptului reclamantei la un proces echitabil, în sensul art. 6 din CEDO, prin pretinsa preluare de către instanţa de apel, în mod necritic, a punctului de vedere al primei instanţe şi prin neexaminarea efectivă a apărărilor sale, nu pot fi primite. În art. 6 al Convenţiei Europene sunt sintetizate unele din principiile fundamentale ale activităţii judiciare, cum sunt independenţa şi imparţialitatea justiţiei, publicitatea dezbaterilor şi dreptul la apărare sau cerinţa soluţionării litigiilor "într-un termen rezonabil". Din susţinerile formulate de recurentă nu rezultă în ce mod i-a fost îngrădit accesul liber şi efectiv la un tribunal imparţial sau modalitatea de afectare a dreptului de a beneficia de o apărare efectivă.

Aşadar criticile legate de modul în care instanţa de apel a ales să îşi fundamenteze soluţia nu pot fi subsumate încălcării dreptului la un proces echitabil. Totodată, aşa cum s-a reţinut în precedentele considerente, apărările formulate în apel de către Fond au fost în mod efectiv analizate.

Constată însă întemeiate criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în ce priveşte încălcarea normelor de drept material privind interpretarea convenţiilor.

Clauza a cărei interpretare s-a impus este cea stipulată în art. 12.3 alin. (3) din Convenţia nr. 156/2011, potrivit căreia, în cazul iniţierii de către Finanţator a procedurii de executare silită asupra Fondului, prin înfiinţarea nejustificată de popriri, în cazurile în care Fondul a constatat neîndeplinirea condiţiilor de plată a garanţiei prevăzute în capitolul 9 din Convenţie şi a comunicat Băncii decizia sa, obligă Banca la plata de daune-interese egale cu valoarea totală a sumelor poprite în mod nejustificat.

Aşa cum în mod corect se arată prin motivele de recurs, atunci când o clauză contractuală face obiectul unei dispute litigioase organul de jurisdicţie trebuie să facă aplicarea regulilor de interpretare a convenţiilor statornicite de legiuitor. În primul rând, era incidentă regula de interpretare principală, cea vizând voinţa concordantă a părţilor (metoda subiectivă sau interpretativă). De altfel, interpretarea contractului are drept rezultat stabilirea exactă a conţinutului contractului, permiţând o corectă determinare a însăşi forţei obligatorii a convenţiei.

Aşadar, interpretarea contractului după voinţa reală sau internă a părţilor trebuia realizată de instanţa de prim control judiciar prin raportare la elementele menţionate, cu titlu exemplificativ, în alin. (2) al art. 1266 C. civ. - scopul clauzei contractuale, negocierile purtate, practicile statornicite între părţi şi comportamentul lor ulterior încheierii contractului, ce reprezintă atât factori interni, cât şi externi convenţiei.

În ce priveşte scopul clauzei inserate în art. 12.3 alin. (3), interpretul acesteia nu putea ignora că este vorba de o clauză penală, în sensul art. 1538 C. civ., respectiv o convenţie accesorie prin care părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării unei obligaţii asumate de debitor. Clauza penală are atât o natură reparatorie, întrucât reprezintă o compensare a prejudiciului suferit de creditor prin neexecutarea obligaţiei, a daunelor-interese datorate de debitor, menită să acopere paguba suferită de creditor, cât şi o natură sancţionatorie (sancţiunea "privată" anterior convenită de părţi, pentru neexecutarea obligaţiei asumate contractual).

Scopul clauzei penale trebuia, de asemenea, pus în legătură directă cu contextul practicii judiciare naţionale în materia executărilor silite pornite de Bancă împotriva Fondului. Este de necontestat că la nivelul instanţelor naţionale nu a existat un punct de vedere unitar cu privire la natura de titlu executoriu a notificării de includere în plafonul de garantare acceptată de Fond prin confirmare. Acest aspect rezultă cu prisosinţă din decizia nr. 26 din 11 noiembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, pronunţată în dosarul nr. x/2019. Deşi recursul în interesul legii formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost respins, ca inadmisibil, motivul de respingere nu a constat în inexistenţa practicii judiciare neunitare, ci în faptul că titularul sesizării nu a identificat corect norma a cărei interpretare a generat această jurisprudenţă neunitară, anume art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006.

Însă, se cuvine a arăta că, contrar susţinerii intimatei, demararea executării silite, în situaţia în care Fondul refuză plata garanţiei, nu reprezintă unica soluţie viabilă pentru bănci de a beneficia de forţa coercitivă a statului în scopul soluţionării diferendului. Cu alte cuvinte, demararea executării silite nu este unica manifestare a accesului liber la justiţie, reglementat şi garantat de art. 21 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Dimpotrivă, în cazul în care Fondul refuză plata garanţiei, acest refuz poate fi contestat în justiţie, pe calea unei acţiuni de drept comun în pretenţii.

Fără a încerca să antamăm soluţionarea de principiu a chestiunii de drept referitoare la caracterul de titlu executoriu a contractului de garanţie personală încheiat de părţi, întrucât, în prezenta cauză, există autoritate de lucru judecat în sensul inexistenţei caracterului de titlul executoriu, se cuvine subliniat că, printr-o practică judiciară constantă şi consolidată a instanţelor judecătoreşti situate la nivel superior în ierarhia sistemului judiciar, inclusiv a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceste acţiuni în plata garanţiei promovate de Bănci în contradictoriu cu Fondul, sunt soluţionate pe fond. Altfel spus, la nivelul instanţei supreme există o jurisprudenţă consolidată în sensul lipsei caracterului de titlu executoriu, din moment ce astfel de acţiuni sunt soluţionate fără a fi pusă în discuţie o eventuală lipsă de interes.

În consecinţă, interpretarea propusă de recurentă a clauzei în discuţie nu conduce la situaţia în care soluţionarea unui diferend între părţi este lăsată la libera apreciere a uneia dintre acestea, iar decizia luată de Fond, de neplată a garanţiei comunicată Finanţatorului, indiferent dacă este justă sau nu, să rămână definitivă şi irevocabilă pentru Bancă. Dimpotrivă, clauza a fost inserată în contract pentru ca Banca să nu îşi exercite abuziv dreptul de a demara executarea silită, pe fondul unei jurisprudenţe neunitare existente doar la nivelul instanţelor inferioare, aşa cum s-a mai arătat în precedentele considerente, ci să urmeze calea dreptului comun, pentru a se realiza o verificare a temeiniciei respingerii cererii de plată de către Fond.

Aşadar, prin clauza contractuală a cărei interpretare o realizăm, pârâta-intimată şi-a asumat o obligaţie de a nu face, respectiv de a nu demara executări silite în cazul unui refuz de plată comunicat Băncii, înainte de a se verifica temeinicia acestui refuz pe calea dreptului comun. De altfel, nu orice formă de executare silită este prohibită prin Convenţie, ci doar executarea silită prin poprirea conturilor, părţile recunoscând practic, prin acordul lor de voinţă, gravitatea prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea acestei obligaţii asumate de Bancă, constând în blocarea activităţii unei societăţi financiare nebancare.

De altfel, considerăm întemeiată susţinerea recurentei, potrivit căreia instanţa de apel a încălcat efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al deciziei nr. 5174/2017 a Tribunalului Bucureşti, în sensul reglementat de art. 430 alin. (2) C. proc. civ., critică ce poate fi subscrisă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Efectul pozitiv al lucrului judecat presupune că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. Câtă vreme în cadrul contestaţiei la executare s-a statuat că pârâta din prezenta cauză nu era îndreptăţită să solicite instituirea popririi în temeiul unor înscrisuri care nu constituie titluri executorii, înseamnă că s-a tranşat în mod definitiv chestiunea litigioasă a caracterului nejustificat al popririi. Pe calea contestaţiei la executare instanţa nu putea verifica motive de fapt şi de drept privitoare la fondul dreptului, în sensul art. 713 alin. (2) C. proc. civ., câtă vreme creanţa nu era constatată printr-un titlu executoriu, aşa cum eronat apreciază instanţele inferioare.

Revenind la încălcarea, de către instanţa de apel, a regulilor de drept material relative la interpretarea convenţiilor, se cuvine a arăta că aceasta a analizat conţinutul alin. (3) din art. 12.3 prin luarea sa din contextul întregului articol, ceea ce contravine normei privind interpretarea sistematică sau coordonată a contractului, instituită de art. 1267 C. civ.. Astfel, prin alin. (1) şi (2) ale acestui articol, se instituie obligaţia ca orice neînţelegeri dintre părţi, referitoare inclusiv la executarea contractului, să fie soluţionate, în principal, pe cale amiabilă prin conciliere şi, în situaţia în care concilierea rămâne fără rezultat, litigiul să fie dedus spre judecată instanţelor judecătoreşti competente sau să fie soluţionat prin mediere.

Doar în acest context poate fi stabilit înţelesul alin. (3), care instituie o sancţiune pentru Bancă, în situaţia în care aceasta procedează la demararea executării silite prin poprire, fără a urma, în prealabil, etapele de soluţionare a diferendului stabilite gradual de către clauza contractuală în ansamblul său (soluţionare amiabilă sau deducerea litigiului spre rezolvare fie instanţelor judecătoreşti, fie medierii, dacă există un acord în acest sens).

Practic, instanţele de fond, ignorând scopul inserării clauzei penale în contractul părţilor, înţelesul ce rezultă din ansamblul articolului destinat să reglementeze modul de soluţionare a neînţelegerilor intervenite între părţi, nu fac altceva decât să adauge la condiţia statuată explicit de text. Astfel, sensul literal al termenilor utilizaţi este acela că se sancţionează iniţierea de către Finanţator a procedurii de executare silită prin poprire, atunci când Fondul a constatat neîndeplinirea condiţiilor de plată a garanţiei prevăzute la Cap. 9 din Convenţie şi a comunicat băncii decizia sa. La sensul literal al termenilor utilizaţi de părţi, care se presupune că exprimă voinţa reală a acestora, instanţele anterioare adaugă o condiţie suplimentară, anume ca decizia Fondului, de a nu plăti garanţia, să fie justificată. Or, temeinicia refuzului reclamantei nu putea fi contestat, în instanţă, decât de către persoana al cărei drept subiectiv a fost încălcat, anume de către Bancă. Inacţiunea debitorului obligaţiei de a nu înfiinţa popriri nejustificate nu poate fi calificată, ca atare, de către interpretul clauzei penale, ca o cauză de impunitate.

În consecinţă, în mod just a arătat recurenta că instanţa de apel a interpretat clauza contractuală disputată nu în sensul în care produce efecte, ci în acela în care nu ar putea produce niciunul, contrar prevederilor art. 1268 alin. (3) C. civ.

În sfârşit, constată întemeiată şi critica potrivit căreia, prin întoarcerea executării silite, urmare anulării formelor de executare, nu se recuperează prejudiciul suferit de creditor prin neexecutarea obligaţiei asumate.

Ceea ce se restituie prin întoarcerea executării silite este plata devenită nedatorată ca urmare a anulării formelor de executare, nu daunele-interese evaluate convenţional şi anticipat de părţi, ce fac obiectul prezentei cauze.

Faţă de cele ce preced, potrivit art. 496 alin. (2), art. 497 teza I C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., vă admite recursul declarat de reclamantă şi va casa decizia atacată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată, instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva deciziei civile nr. 1700/A din 2 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 23 mai 2023.