Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1308/2023 AI generated

Cassation dismissed: criminal statute of limitations bars delictual liability claim against administrators of guaranteed credit

Case Number Decizia nr. 1308/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal filed by the plaintiff, thereby upholding the appellate court's decision that had rejected the plaintiff's civil liability claim, leaving the lower court's rulings in force. The dispute concerned a claim for damages of approximately 4.3 million RON, filed by a national credit guarantee fund against individual defendants, alleging that their actions—characterized as money laundering and fraud under criminal law—prevented the enforcement of mobile property guarantees. The court determined that the plaintiff improperly attempted to convert contractual liability into direct delictual liability of the company administrators, a conversion prohibited by civil code provisions unless specifically authorized by law. Furthermore, the court held that the civil instance was not bound by the positive effect of the res judicata of the criminal case, which had been dismissed due to the statute of limitations, as criminal convictions or specific findings of fault are prerequisites for delictual liability based on criminal statutes; consequently, the civil court correctly concluded that a criminal statute could not serve as the direct legal basis for a civil delictual action, and the lower courts' assessment of the facts and application of civil law were valid.

Legislator headnote

AI generated

art. 2143 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 22 alin. (4) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 22 C. proc. civ, art. 28 C. proc. pen; Cassation dismissed: criminal statute of limitations bars delictual liability claim against administrators of guaranteed credit: Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul învederează că decizia atacată cuprinde o motivare neclară, aceasta fiind compusă, parţial, din motive contradictorii.

Keywords

AI generated
statutes of limitations res judicata credit guarantee civil liability damages effects of the judgment fraud

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 1297/2022
Împotriva acestei soluţii, reclamantul a formulat apel, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 1297/2022 din 19 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 mai 2023

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 27.07.2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub dosar nr. x/2021, reclamantul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN i-a chemat în judecată pe pârâţii A., B. şi C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

- obligarea pârâţilor la plata către reclamantă a prejudiciului în cuantum de 4.344.939,50 RON, la care se vor adăuga accesorii calculate conform legii, cauzat reclamantei prin imposibilitatea de executare/luare în posesie a bunurilor mobile asupra cărora reclamanta avea constituite garanţii;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu;

- în temeiul art. 1559 şi art. 2143 C. civ., menţinerea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor pârâţilor A., B. şi C..

Prin sentinţa civilă nr. 3194 din 14.12.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prima instanţă a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN.

Împotriva acestei soluţii, reclamantul a formulat apel, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 1297/2022 din 19 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamantul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul învederează că decizia atacată cuprinde o motivare neclară, aceasta fiind compusă, parţial, din motive contradictorii.

Astfel, arată că, deşi a criticat sentinţa primei instanţe din perspectiva nemotivării, susţinând faptul că hotărârea nu este motivată în drept, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a analizat temeiul de drept indicat de reclamantă, fără a analiza şi argumenta în vreun fel dacă se regăsesc în cuprinsul hotărârii apelate motivele pentru care unele cereri/apărări se regăsesc preluate şi altele nu.

Totodată, susţine că instanţa de apel a făcut afirmaţii contradictorii, care fundamentează o soluţie viciată din punct de vedere al legalităţii hotărârii, atunci când a reţinut că "nu poate fi de acord nici cu invocarea unei norme de drept penal dar nici cu susţinerea primei instanţe, în sensul că temeiul trebuie îndepărtat", şi a concluzionat fără a indica temeiul legal, în sensul că "Legea nr. 219/2019 a constituit temei de analiză a faptelor în materie penală, (...) aceasta nu poate fi invocată direct în faţa instanţei civile pentru fundamentarea răspunderii delictuale".

În concluzie, apreciază că, motivarea instanţei de apel încalcă dispoziţiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ., precum şi dreptul recurentului la apărare şi la un proces echitabil.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul învederează că, instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 1357-1358 C. civ., art. 22 C. proc. civ., art. 28 C. proc. pen., art. 49 şi urm. din Legea nr. 129/2019 în dezlegarea dată de către instanţă cu privire la atragerea răspunderii delictuale a intimaţilor-pârâţi. Astfel, arată că, în cauză, există o hotărâre definitivă pronunţată de o instanţă judecătorească, respectiv hotărârea din 25.11.2021 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2021, care, potrivit art. 28 C. proc. pen., are autoritate de lucru judecat şi are incidenţă în prezenta speţă.

Susţine că, din toate documentele depuse la dosarul cauzei rezultă fără putinţă de tăgadă că recurentul a reclamat aspectul că, faptele săvârşite de către pârâţi se încadrează în sfera celor referitoare la spălarea de bani şi înşelăciune şi a depus şi înscrisurile din care rezultă prejudiciul suferit, şi nicidecum faptul că cei 3 pârâţi şi-au respectat obligaţiile în raport cu Fondul.

Mai susţine şi că, instanţa de apel, cu încălcarea art. 22 C. proc. civ., a reţinut că "un atare aspect poate fundamenta o răspundere patrimonială în cadrul procedurii insolvenţei, or un tip de răspundere patrimonială or contractuală, distinctă de cea delictuală", fără a analiza documentele aflate la dosarul cauzei, din care rezultă că recurenta a efectuat toate demersurile în acest sens, respectiv a depus o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei, cât şi o cerere de atragere a răspunderii întemeiată pe dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, recurentul arată că, din cele consemnate în ordonanţa de clasare nu rezultă contradictorialitatea invocată de instanţa de apel, ci, rezultă o recunoaştere expresă a vinovăţiei acestora.

Prin coroborarea art. 28 C. proc. pen. cu art. 264 alin. (2) C. proc. civ., susţine că instanţa de apel avea obligaţia de a da eficienţă mărturisirii judiciare a celor 3 intimaţi-pârâţi. În schimb, cu încălcarea art. 1357 C. civ., art. 28 C. proc. pen. şi art. 264 C. proc. civ., în mod nelegal a reţinut instanţa de apel că "niciunul dintre aceste aspecte nu poate fi reţinut ca fundament al faptei proprii cauzatoare de prejudicii".

Autorul căii extraordinare de atac învederează că, în cauză, sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale. Astfel, arată că fapta civilă ilicită cauzatoare de prejudicii este reprezentată de încălcarea dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 129/2019 şi a prevederilor acordurilor de finanţare încheiate între recurent şi D. S.A.; prejudiciul suferit este în sumă de 4.344.939,50 RON, cauzat prin imposibilitatea de executare/luare în posesie a bunurilor mobile asupra cărora recurentul avea constituite garanţii; existenţa raportului de cauzalitate între faptele juridice civile ilicite ale pârâţilor şi prejudiciul patrimonial cauzat recurentului este evidentă, întrucât, urmare a nerespectării de către pârâţi a dispoziţiilor legale, aceştia au obţinut plata sumei totale de 4.500.000 RON în mod nelegal şi abuziv, uzând de documente dovedite a fi false; existenţa vinovăţiei pârâţilor în săvârşirea faptei ilicite este neechivocă, astfel cum rezultă din ordonanţa emisă la 15.06.2021.

În încheiere, recurentul solicită ca, în situaţia în care instanţa de recurs va admite prezenta cale de atac, să se pronunţe şi asupra argumentelor invocate de recurent în primă instanţă şi în apel.

Recursul a fost comunicat intimaţilor-pârâţi A., B. şi C. la 12.12.2022, care nu au formulat întâmpinare.

Analizând recursul de faţă, în baza motivelor invocate şi a normelor de drept incidente, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Critica referitoare la încălcarea autorităţii de lucru judecat a încheierii penale din 25.11.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Tribunalul Bucureşti se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât se invocă, în realitate, nesocotirea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, iar nu în motivul de casare prevăzut de pct. 8 al aceluiaşi articol, aşa cum a menţionat recurentul.

Titularul recursului a arătat că instanţa de apel a nesocotit autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale când a reţinut că pârâţii şi-au respectat obligaţiile în raport cu Fondul, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 28 C. proc. pen.

Este adevărat că potrivit art. 28 alin. (1) teza I C. proc. pen., hotărârea instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Este vorba, însă, de hotărârea penală de condamnare, iar nu de o hotărâre de natura celei avute în vedere de către recurent (ordonanţa procurorului de clasare, menţinută prin încheierea de respingere a plângerii, pronunţate de instanţa penală).

Conform art. 28 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., în caz de achitare sau încetare a procesului penal, hotărârea penală nu are autoritate de lucru judecat cu privire la existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.

De altfel, în acelaşi sens dispun în mod explicit şi prevederile art. 1365 C. civ., cu următorul conţinut:

"Instanţa civilă nu este legată de dispoziţiile legii penale şi nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite".

Aşadar, ceea ce aduce în plus textul art. 1365 C. civ. faţă de textul art. 28 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., este faptul că instanţa civilă nu va ţine cont nici de dispoziţiile legii penale (aşa cum nu va ţine cont, de altfel, nici de hotărârea de achitare sau de încetare a procesului penal), în cazul în care va avea de soluţionat o acţiune în răspundere civilă delictuală.

În concluzie, în cauză, în analizarea condiţiilor răspunderii civile delictuale a autorului prejudiciului, instanţa nu este ţinută de încheierea penală din 25.11.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Bucureşti, critica recurentului fiind nefondată.

Critica întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi validată.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii, instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii. Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum şi la susţinerile recurentului legate de nemotivarea hotărârii recurate, Înalta Curte constată, din examinarea considerentelor deciziei civile recurate, că instanţa de apel a argumentat în fapt şi în drept soluţia de respingere a apelului declarat de reclamantul-recurent, răspunzând criticilor de apel cu analiza cărora a fost învestită.

Contrar opiniei recurentului, nu pot fi apreciate ca fiind contradictorii considerentele instanţei de apel care, deşi a reţinut că este greşit argumentul primei instanţe, în sensul că temeiul de drept penal trebuie îndepărtat, ulterior a concluzionat că, întrucât Legea nr. 219/2019 a constituit temei de analiză a faptelor în materie penală, aceasta nu poate fi invocată direct în faţa instanţei civile pentru fundamentarea răspunderii delictuale.

În primul rând, instanţa supremă reţine că, potrivit art. 478 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel are îndreptăţirea de a reanaliza motivele, mijloacele de apărare şi dovezile invocate la prima instanţă sau arătate în cadrul apelului sau prin întâmpinare, aprecierea asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârii apelate permiţând instanţei de control suplimentarea şi complinirea motivării hotărârii primei instanţe, caz în care aceasta din urmă poate fi menţinută, în totalitate.

În al doilea rând, notează că, în mod corect a reţinut prima instanţă de control judiciar că, o normă de incriminare în materie penală nu poate reprezenta temei pentru răspunderea delictuală.

Răspunderea pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii este o parte componentă a răspunderii sociale ce revine fiecărei persoane pentru faptele sale. Fapta ilicită cauzatoare de prejudicii angajează răspunderea civilă delictuală care, ca natură juridică, este o sancţiune specifică dreptului civil, cu caracter reparator, fără a fi în acelaşi timp o pedeapsă. Aşadar, fapta ilicită cauzatoare de prejudicii declanşează o răspundere civilă delictuală al cărei conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat.

Reclamantul şi-a fundamentat acţiunea pe încălcarea de către intimaţii-pârâţi a dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 129/2019, care reglementează infracţiunea de spălare a banilor.

Răspunderea delictuală este acea formă a răspunderii civile, care izvorăşte din fapte ilicite cauzatoare de prejudicii (delicte civile), în timp ce infracţiunea este temeiul răspunderii penale. Or, constatarea săvârşirii unei infracţiuni nu poate fi realizată pe calea dreptului comun, ci numai pe calea procedurii speciale penale.

Prin urmare, instanţa de apel a reţinut în mod logic şi judicios că acţiunea în răspundere delictuală nu poate avea ca temei o normă de drept penal, de vreme ce condiţiile răspunderii delictuale se analizează în raport de normele de drept civil, motivarea instanţei fiind la adăpost de criticile invocate.

În ce priveşte criticile privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor, art. 1357-1358 C. civ., art. 22 şi art. 264 C. proc. civ., instanţa supremă constată că au fost invocate în mod formal prin memoriul de recurs, întrucât, în realitate, recurentul urmăreşte reinterpretarea probei cu înscrisuri (ordonanţa de clasare şi restul înscrisurilor la care recurentul a făcut referire), în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel, cu privire la existenţa unei fapte ilicite, a persoanelor care au săvârşit-o şi a prejudiciului, precum şi cu privire la îndeplinirea restului condiţiilor prevăzute de art. 1357 pentru atragerea răspunderii delictuale a intimaţilor-pârâţi.

Or, Înalta Curte reţine că interpretarea probelor - elemente ale chestiunilor de fapt (questio facti) ale cauzei deduse judecăţii - ţine de aprecierea suverană a instanţelor de fond, devolutive, atributul esenţial al instanţei de recurs constituindu-l interpretarea legii.

În plus, în expunerea argumentelor sale, recurentul ignoră faptul că, instanţa de apel a reţinut faptul că, aspectele reclamate, respectiv fapta de înşelăciune la obţinerea finanţării şi ascunderea garanţiilor reale care ar fi putut fi executate în contul sumei nerestituite, ţin de relaţia recurentului contractuală cu societatea D. S.A. şi nu de răspunderea delictuală directă a administratorilor societăţii faţă de finanţator.

Cu alte cuvinte, instanţa supremă reţine că, deşi recurentul a avut raporturi contractuale cu societatea D. S.A., vrea să transforme în mod nepermis răspunderea contractuală a societăţii în răspundere delictuală a asociaţilor/administratorilor societăţii, deşi acestora din urmă li se poate antrena răspunderea doar în temeiul legii speciale.

Aşa cum corect au reţinut instanţele anterioare, potrivit art. 1350 alin. (3) C. civ., o parte nu poate opta în favoarea răspunderii delictuale, în detrimentul răspunderii contractuale, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

Este adevărat că jurisprudenţa actuală a admis o singură excepţie, anume aceea când neexecutarea contractului întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Însă, în speţă, o atare ipoteză nu poate fi reţinută, câtă vreme instanţa penală nu a constatat săvârşirea vreunei infracţiuni de către intimaţii-pârâţi, ci doar a apreciat că a intervenit prescripţia răspunderii penale anterior sesizării organelor penale.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva deciziei civile nr. 1297/2022 din 19 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2023.