Prescription of Tort Claims: Statute of Limitations Commencement via Expert Report and Res Judicata Effects on Interest Adjustment

Şedinţa publică din data de 18 mai 2023

Asupra cererii de recurs, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 8 martie 2021 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Distribuţie Energie Oltenia S.A. la repararea integrală a prejudiciului, în sensul de a fi actualizată suma dispusă parţial, aferentă daunelor compensatorii şi, totodată, daune moratorii începând de la data de 6 septembrie 2013 până la data plăţi parţiale, respectiv 7 decembrie 2020. În acest sens, reclamantul a solicitat următoarele:

l. obligarea pârâtei să repare prejudiciul cu titlul de "daune morale moratorii" reprezentând dobândă legală remuneratorie:

1.1. aferentă perioadei 05.11.2019-07.12.2020, în cuantum de 6.058,50 RON.

1.2. pentru perioada 19.02.2014-09.03.2021, în valoare de 36.996,58 RON, actualizată până la momentul plăţii efective.

1.3. aferentă perioadei 08.12.2017- 07.12.2020, în valoare de 19.061 RON, actualizată la zi până în momentul plăţii efective.

2. obligarea pârâtei să repare prejudiciul cu titlul de "daune morale moratorii" reprezentând dobândă legală penalizatorie pentru perioada 05.11.2020-07.12.2020, în cuantum de 30.528,88 RON, pentru perioada 08.12.2017-06.12.2020 suma de 83.877,54 RON, pentru perioada 19.02.2014-07.12.2020 suma de 169.212,71 RON.

De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să repare prejudiciul cu titlul de "daune morale moratorii", reprezentând capitalizare dobândă legală remuneratorie:

- aferentă perioadei 08.12.2020-17.02.2021 în cuantum de 16,41 RON, bază debit 6.058,50 RON.

- aferentă perioadei 08.12.2020-17.02.2021 în cuantum de 100,25 RON, bază debit 36.996,58 RON

- aferentă perioadei 08.12.2020-17.02.2021 în cuantum de 51,65 RON, bază debit 19.061,93 RON.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei datorate conform deciziei nr. 564/2019, în dosarul x/2013, actualizată cu rata inflaţiei la suma de 288.905 RON, la care se adaugă dobândă legală.

Reclamantul a mai solicitat să fie obligată pârâta plata sumei actualizate cu rata inflaţiei, aferentă perioadei 19.02.2014 - 07.12.2020, respectiv suma de 317.686 RON.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 998, art. 999 şi art. 1084 C. civ. de la 1864, art. 371 alin. (3) şi urm. C. proc. civ. de la 1865, O.G. nr. 5/2001, O.G. nr. 9/2000, art. 2515, art. 2518, art. 2524 pct. 3, art. 2531, art. 2537 pct. 2-5 şi urm. C. civ., art. 274 C. proc. civ., Decretul nr. 167/1958 şi O.G. nr. 13 din 2014.

La 22 martie 2021 reclamantul a depus o cerere prin care a precizat cuantumul sumelor solicitate prin cererea introductivă.

Prin încheierea din data de 6 octombrie 2021, instanta a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la dobânda legală aferentă perioadei 06.09.2013-08.03.2018, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la actualizarea sumei de 281.886 RON şi excepţia autorităţii de lucru judecat.

Prin sentinţa nr. 81 din data de 22.06.2022, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, s-a admis în parte acţiunea precizată, a fost obligată pârâta la plata sumei de 79.634,97 RON, reprezentând dobânda penalizatoare şi a fost respins capătul de cerere privind actualizarea sumei cu rata inflaţiei.

Totodată, a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în sumă de 5.938 RON, onorariu de expert în cuantum de 1.000 de RON şi onorariul expertului asistent în sumă de 1.000 de RON.

2. Împotriva încheierii din data de 06.10.2021 şi a sentinţei nr. 81 din data de 22.06.2022, reclamantul A. şi pârâta Distribuţie Energie Oltenia S.A. au formulat apel.

Prin decizia civilă nr. 591/2022 din 5 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamant.

Totodată, a fost admis apelul declarat de pârâtă, a fost schimbată în parte încheierea din data de 06.10.2021 şi, în tot, sentinţa nr. 81 din data de 22.06.2022, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, în sensul că a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi s-a respins acţiunea reclamantului, ca prescrisă. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale încheierii cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat.

De asemenea, a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1.348,85 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

3. Împotriva acestei decizii reclamantul A. a formulat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurentul susţine că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 248 alin. (1), raportat la art. 247 alin. (1) C. proc. civ., precum şi art. 14 alin. (5) din acelaşi cod.

În acest sens, a arătat că instanţa de apel în mod greşit a reţinut excepţia autorităţii de lucru judecat a chestiunilor dezlegate prin sentinţa nr. 176/2021, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în condiţiile în care aceasta nu a fost invocată nici de către intimată şi nici de instanţă din oficiu, fiind încălcate dispoziţiile art. 247 alin. (1) şi art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

S-a mai subliniat că instanţa de apel a încălcat principiul contradictorialităţii procesului civil, prevăzut la art. 14 alin. (5) C. proc. civ., întrucât nu a pus în discuţia părţilor excepţia autorităţii de lucru judecat.

În considerarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, raportat la art. 998 C. civ. de la 1864, în ceea ce priveşte momentul de la care curge termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune, art. 8 din Decretul nr. 167/1958, raportat la art. 1 şi art. 3 din acelaşi decret, sub aspectul unei pretinse nerespectări a termenului general de prescripţie, precum şi art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, privind întreruperea cursului termenului de prescripţiei.

Potrivit recurentului, dobânda legală şi actualizarea solicitată nu reprezintă fructe ale sumei reprezentând prejudiciul cauzat recurentului, ci sunt parte din prejudiciu, întrucât acestea au fost solicitate în vederea acoperirii integrale a prejudiciului suferit prin fapta ilicită a pârâtului din 2010, stabilit prin decizia 564/2019 a Tribunalului Dolj. Aşadar, dobânda legală şi actualizarea sumei sunt debite distincte, care corespund unor creanţe distincte.

În ceea ce priveşte momentul de la care curge termenul de prescripţie în sensul art. 8 din Decretul nr. 167/1958, în accepţiunea recurentului momentul cunoaşterii efective a prejudiciului este momentul stabilirii pagubei prin decizia nr. 564/2019 a Tribunalului Dolj, respectiv 05.11.2019 sau data la care aceasta a rămas definitivă prin pronunţarea deciziei nr. 438/2020 a Curţii de Apel Craiova, respectiv 07.11.2020.

Prin urmare, recurentul susţine că din această perspectivă a cunoaşterii întinderii pagubei promovarea prezentei cereri este în termenul general de prescripţie prevăzut la art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Totodată, recurentul menţionează că în cauza x/2013 au fost depuse două rapoarte de expertiză judiciară, unul în data de 30.06.2015, reţinut în mod greşit de instanţa de apel ca fiind momentul cunoaşterii întinderii prejudiciului, şi altul la 16.05.2018, data la care în realitate s-a cunoscut întinderea integrală a prejudiciului. Recurentul consideră că în raport cu cel de-al doilea raport de expertiză judiciară nu este împlinit termenul general de prescripţie, acţiunea fiind promovată la 8 martie 2021.

În opinia recurentului, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, întrucât nu a reţinut situaţia privind întreruperea cursului termenului de prescripţiei prin efectuarea plăţii din 07.12.2020.

Prin întâmpinarea înregistrată la 14 martie 2023, intimata Distribuţie Energie Oltenia S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la data de 31 martie 2023, recurentul-reclamant a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimata-pârâtă.

Cauza a fost înregistrată la 6 februarie 2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă iar, prin rezoluţia din 31 martie 2023, s-a fixat termen de judecată la 18 mai 2023.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Criticile recurentului privind încălcarea prevederilor art. 14 alin. (5), art. 248 alin. (1) şi art. 247 alin. (1) C. proc. civ., subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu sunt fondate.

Casarea hotărârii pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi solicitată atunci când au fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În aprecierea recurentului, instanţa de apel a încălcat regulile de procedură prevăzute la art. 247 alin. (1) şi art. 248 alin. (1) C. proc. civ. privind invocarea şi soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat a considerentelor sentinţei nr. 176/2021, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în condiţiile în care aceasta nu a fost invocată nici de către intimată şi nici de instanţă din oficiu.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) teza I C. proc. civ., "excepţiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanţă în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel", iar conform art. 248 alin. (1) din acelaşi cod "instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".

Verificând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut că prin decizia nr. 564 din 05.11.2019, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, s-au stabilit despăgubirile ca urmare a incendiului din 12.09.2010, constând în contravaloarea prejudiciului suferit prin arderea culturii şi reînfiinţarea acesteia, contravaloarea stolonilor şi drajonilor potenţial productivi pe perioada 2011-2014, producţia nerealizată de mure şi producţia nerealizată de căpşuni pe perioada 2011-2014, precum şi avarierea acoperişului, în cuantum total de 281.886 RON.

De asemenea, s-a avut în vedere că ulterior deciziei evocate, reclamantul a introdus o altă cerere de chemare în judecată, înregistrată sub nr. x/2021, pe rolul Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, prin care a solicitat repararea integrală a prejudiciului suferit, actualizarea cuantumului prejudiciului cu rata inflaţiei şi plata daunelor morale, moratorii si reparatorii reprezentând dobânda legală începând cu anul 2014 şi până în prezent, soluţionată prin sentinţa nr. 176 din 23.11.2021, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, prin care s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi s-a respins acţiunea ca fiind prescrisă.

Instanţa de apel a reţinut că, în considerentele sentinţei anterior menţionate, s-a stabilit că paguba suferită de recurentul-reclamant ca urmare a incendiului din 12.09.2010 a fost cunoscută, sub aspectul existenţei, la data săvârşirii acesteia, iar în ceea ce priveşte întinderea prejudiciului, cel mai târziu la momentul depunerii la dosar a rapoartelor de expertiză judiciară în specialitate evaluare bunuri imobile şi mobile, respectiv data de 30.06.2015, în raport de care termenul general de prescripţie era împlinit la data formulării acţiunii, respectiv 08.03.2021.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a invocat autoritatea de lucru judecat ca o veritabilă excepţie, ci a reţinut cu putere de lucru judecat considerentele hotărârii evocate, prin care a fost tranşată chestiunea litigioasă privind excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, respectiv momentul obiectiv în raport de care reclamantul a cunoscut atât paguba, cât şi autorul prejudiciului.

Instanţa de apel în mod corect a reţinut că efectul pozitiv al puterii de lucrul judecat se manifestă ca prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi.

Aşadar, efectul pozitiv al lucrului judecat, reglementat la art. 431 alin. (2) C. proc. civ., se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate în al doilea litigiu. Este de subliniat faptul că reclamantul a avut posibilitatea răsturnării acestei prezumţii prin administrarea de probe, prin care să dovedească contrariul.

În concluzie, se reţine că instanţa de apel nu a reţinut incidenţa unei veritabile excepţii a autorităţii de lucru judecat pentru a fi aplicabile regulile de procedură prevăzute la art. 247 alin. (1) şi 248 alin. (1) C. proc. civ. privind invocarea şi soluţionarea excepţiilor absolute, ci a reţinut efectul pozitiv al celor dezlegate cu putere de lucru judecat prin sentinţa nr. 176 din 23.11.2021, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, cu titlu de prezumţie, mijloc de probă.

Aşadar, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar nu a încălcat regulile de procedură privind invocarea şi procedura de soluţionare a excepţiilor absolute, prevăzute la art. 247 alin. (1) şi 248 alin. (1) C. proc. civ.

În egală măsură, nici critica privind încălcarea principiului contradictorialităţii procesului civil prevăzut la art. 14 alin. (5) C. proc. civ. nu este întemeiată.

Potrivit recurentei, instanţa de apel a încălcat principiul contradictorialităţii procesului civil întrucât nu a pus în discuţia părţilor excepţia autorităţii de lucru judecat pentru a formula apărări.

Astfel cum s-a menţionat, instanţa de apel nu a invocat nicio excepţie pentru a putea fi pusă în discuţia părţilor, ci a reţinut cu putere de lucru judecat chestiunile dezlegate prin sentinţa nr. 176 din 23.11.2021 a Tribunalului Dolj, privind excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi momentul obiectiv de la care curge termenul de prescripţie, recurentul-reclamant având posibilitatea să demonstreze contrariul.

Mai mult, se reţine că prin motivele de apel formulate, ambele părţi au criticat soluţia privind prescripţia dreptului material la acţiune, cu precădere asupra momentului obiectiv de care începe cursul termenului, şi au avut posibilitatea în calea ordinară de atac să administreze probe în susţinerea propriilor motive şi în combaterea chestiunii dezlegate prin sentinţa menţionată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu este cazul unei atingeri aduse principiului contradictorialităţii procesului civil prin hotărârea recurată, deoarece instanţa de apel nu avea obligaţia să pună în discuţia părţilor chestiunile dezlegate cu putere de lucru judecat prin sentinţa evocată, nefiind nici suprimat dreptul recurentului-reclamant de a-şi face apărările corespunzătoare, în combaterea celor reţinute.

În concluzie, Înalta Curte constată că nu au fost încălcate normele de procedură invocate de recurentul-reclamant, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nefiind fondat.

Criticile recurentei privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, raportat la art. 998 C. civ. de la 1864, respectiv a art. 1, art. 3 şi art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu sunt fondate.

În aprecierea recurentului, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, raportat la art. 998 C. civ. de la 1864, în ceea ce priveşte momentul de la care curge termenul de prescripţie, întrucât dobânda legală şi actualizarea sumei compensatorii sunt debite distincte, care corespund unor creanţe diferite, parte a prejudiciului.

În acest sens, recurentul susţine că momentul de la care curge termenul de prescripţie îl reprezintă data stabilirii pagubei prin pronunţarea deciziei nr. 564/2019 a Tribunalului Dolj, respectiv 05.11.2019, sau data la care aceasta a rămas definitivă, prin decizia nr. 438/2020 a Curţii de Apel Craiova, şi anume 07.11.2020.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. x, "prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea".

Conform art. 998 C. civ. de la 1864, "orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara".

În cauză, se constată că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală a sumei de 281.886 RON, prevăzută în decizia nr. 564/2019 a Tribunalului Dolj.

Ca atare, fiind o acţiune în răspundere civilă delictuală, în ceea ce priveşte prescripţia extinctivă, i se aplică dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, conform cărora termenul de prescripţie este de 3 ani şi curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Prin urmare, regula specială de determinare a începutului prescripţiei se distinge prin stabilirea alternativă a două momente de la care prescripţia poate începe să curgă, respectiv fie de la momentul subiectiv al cunoaşterii pagubei şi a celui care răspunde de ea, fie de la momentul obiectiv al datei la care trebuia, după împrejurări, să se cunoască aceste elemente.

Contrar susţinerilor recurentului, deşi sumele solicitate cu titlu de actualizare debit şi dobândă legală sunt debite distincte de prejudiciul cauzat ca urmare a evenimentului din 12.09.2010, acestea sunt indisolubil legate de despăgubirile stabilite prin decizia nr. 564/2019 a Tribunalului Dolj.

Aşadar, pentru a se determina momentul obiectiv de la care termenul de prescripţie a început să curgă, se impune stabilirea datei la care, după împrejurări, recurentul-reclamant trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea, iar pentru identificarea celor două momente este necesară raportarea la fapta ilicită săvârşită de pârâtă. Mai mult, titularul dreptului la acţiune, căruia i s-a cauzat un prejudiciu, trebuie să depună toate diligenţele necesare în aflarea elementelor care să îi permită să intenteze acţiunea acţiunea în răspundere civilă delictuală.

Analizând decizia recurată, se constată că instanţa de apel în mod just a reţinut puterea de lucru judecat a chestiunilor dezlegate prin sentinţa nr. 176 din 23.11.2021, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, prin care s-a stabilit că reclamantul a cunoscut întinderea prejudiciului la 30.06.2015, data la care a fost depus la dosar raportul de expertiză în dosarul nr. x/2013, prin care au fost calculate despăgubirile urmare evenimentului din 12.09.2010.

Aşadar, momentul obiectiv de la care recurentul-reclamant a cunoscut întinderea prejudiciului constând în dobânda penalizatoare şi actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor stabilite prin decizia nr. 564/2019, este data de 30.06.2015, moment de la care a început să curgă termenul general de prescripţie prevăzut la art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

Criticile recurentului privind începutul cursului termenului de prescripţie de la data de 05.11.2019, când a fost pronunţată decizia nr. 564/2019 a Tribunalului Dolj, în dosarul nr. x/2013, prin care s-a stabilit efectiv întinderea daunele compensatorii ca urmare a faptei ilicite săvârşite de intimata-pârâtă în data de 12.09.2010, vor fi înlăturate întrucât acesta a luat cunoştinţă în mod efectiv de cuantumul pagubei la momentul depunerii raportului de expertiză judiciară.

Prin urmare, recurentul-reclamant avea posibilitatea să solicite actualizarea sumei stabilite cu titlu de prejudiciu şi dobânda legală începând cu această dată, care reprezintă momentul de început al cursului termenului de prescripţie.

Nu poate fi primită nici critica privind curgerea termenului de prescripţie de la data depunerii raportului de expertiză din 16.05.2018, motivat de faptul că acesta este ulterior momentului depunerii raportului (30.06.2015).

În concluzie, se reţine că în mod just instanţa de apel a calculat termenul general de prescripţie de 3 ani de la data depunerii raportului de expertiză judiciară, respectiv 30.06.2015, şi a constatat că acesta este împlinit la data formulării prezentei acţiuni, respectiv 08.03.2021.

De asemenea, nici critica recurentului privind încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, privind întreruperea cursului termenului de prescripţiei, nu sunt fondate.

Potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, "prescripţia se întrerupe ... prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia".

În cauză se pune problema dacă prin efectuarea unei plăţi suplimentare în data de 07.12.2020 a fost întrerupt cursul termenului de prescripţie potrivit dispoziţiilor legale evocate.

Înalta Curte constată că în cauză plata suplimentară efectuată de recurentul-reclamant în data de 07.12.2020 nu are relevanţă sub aspectul întreruperii cursului termenului de prescripţie, întrucât acesta era împlinit încă din 2018.

Or, cauzele de întrerupere a cursului termenului de prescripţie produc efectele prevăzute de lege dacă intervin după ce prescripţia a început să curgă şi înainte de împlinirea acesteia.

În concluzie, se reţine că în mod just instanţa de apel a aplicat normele de drept material invocate de recurent, constatând prescris dreptul material la acţiune.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 591/2022 din 5 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 591/2022 din 5 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2023.