Construction contract debt: Validity of foreign proceedings as prescription interrupting acts under Art. 2537 Civil Code

Şedinţa publică din data de 18 mai 2023

Asupra cererii de recurs, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9 iunie 2021 pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. - în faliment, prin lichidator judiciar S.C. B.., a solicitat obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata sumelor în cuantum de 907.656 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate în baza contractului de lucrări de construcţii, montaj şi furnizări dotări nr. 13 din 12.01.2015, neachitate, 213.455 RON, reprezentând TVA calculat asupra debitului restant, 9.739 RON contravaloare produse folosite, în baza contractului şi 191.460 RON penalităţi întârziere.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1350 şi urm. C. civ., art. 194 şi urm. C. proc. civ. şi art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 14 din 11.02.2022, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi, în consecinţă, a fost respinsă ca fiind prescrisă acţiunea.

2. Împotriva acestei sentinţe reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., a declarat apel, solicitând, în principal, admiterea lui, anularea sentinţei apelate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinţei apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 466/2022 din 22 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanta, a fost anulată în totalitate sentinţa atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

3. Împotriva acestei decizii, pârâta C. S.R.L. a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi, rejudecând apelul reclamantei, respingerea acestuia.

În considerarea motivului de casare invocat, recurenta a susţinut că instanţa de apel a dat o interpretare greşită normelor de drept material care reglementează prescripţia dreptului material la acţiune, în condiţiile unor acţiuni judiciare şi de executare silită străine de raporturile juridice dintre părţi. A mai arătat că prescripţia dreptului material la acţiune priveşte doar relaţiile dintre părţi, sancţionează pasivitatea creditorului şi este o modalitate de încetare a raportului juridic, în speţă, raport născut doar între recurentă şi intimată. Prin urmare, apreciază recurenta că cererile de chemare în judecată şi de executare silită nu sunt în măsură a întrerupe cursul termenului de prescripţie.

În continuare, recurenta prezintă situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond şi redă dispoziţiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 şi art. 2500 alin. (1), art. 2501 alin. (1), art. 2517 şi art. 2524 alin. (1) C. civ., susţinând că termenul de prescripţie de 3 ani privind sumele solicitate cu titlu de produse şi servicii în curs de execuţie a început să curgă cel mai târziu în decembrie 2017 şi s-a împlinit cel mai târziu în decembrie 2020, anterior introducerii cererii pendinte.

Totodată, a subliniat că şi pentru sumele solicitate cu titlu de penalităţi de întârziere şi contravaloare TVA cursul termenului de prescripţie a fost împlinit potrivit art. 2503 alin. (1) C. civ.

În ceea ce priveşte cazul de întrerupere a cursului termenului de prescripţie potrivit art. 2537 pct. 2 C. civ., reţinut de instanţa de apel, recurenta consideră că niciunul din dosarele menţionate în decizia atacată nu vizează pretenţiile deduse judecăţii în cauza pendinte şi, mai mult, termenul de prescripţie nu ar fi fost împlinit la data la care au fost înregistrate acţiunile respective, acesta constituind motivul pentru care nu a fost invocată prescripţia.

Pe de altă parte, în opinia recurentei, la data introducerii cererii de chemare în judecată, în cursul anului 2021, termenul de prescripţie de 3 ani era împlinit.

Nu sunt îndeplinite nici condiţiile renunţării la prescripţie, potrivit art. 2507-2511 C. civ., întrucât nu a avut loc o renunţare tacită la prescripţie, rezultată din manifestări neechivoce şi cu atât mai puţin a uneia exprese.

Recurenta susţine că în materia prescripţiei, C. civ. consacră principiul legalităţii cu anumite excepţii, părţile având posibilitatea să deroge de la normele legale. Însă, în virtutea aceluiaşi principiu este interzisă orice clauză prin care fie direct, fie indirect, părţile ar declara ca imprescriptibilă o acţiune declarată de lege ca prescriptibilă şi invers, sancţiunea fiind nulitatea absolută a clauzei.

Mai arată că, potrivit art. 2523 C. civ., regula generală privind începutul cursului termenului de prescripţie este data la care titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau trebuia să cunoască naşterea lui. Or, din probele administrate şi în lipsa facturilor emise în cadrul raportului juridic, instanţa de apel, deşi în mod corect a statuat termenul maxim de la care putea să curgă prescripţia, a constatat în mod greşit că nu s-a împlinit cursul prescripţiei.

Prin întâmpinarea depusă la 28 februarie 2023, intimata-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., a invocat excepţia nulităţii recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Cauza a fost înregistrată la 12 decembrie 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă iar, prin rezoluţia din 18 martie 2023, s-a fixat termen de judecată la 18 mai 2023.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat normele materiale privind prescripţia dreptului material la acţiune, respectiv pe cele privind întreruperea cursului termenului de prescripţie, prevăzute la art. 2537 C. civ., şi renunţarea la prescripţie, prevăzute la art. 2507-2511 C. civ.

Verificând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a admis apelul reclamantei şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, întrucât în mod greşit a fost respinsă acţiunea ca fiind prescrisă. În acest sens, instanţa de apel a constatat că prima instanţă nu a clarificat situaţia de fapt, respectiv nu a verificat dacă există vreo suprapunere între debitele invocate faţă de pârâtă cu demersurile efectuate în alte dosare, cu posibilitatea aplicării depline a art. 2537 C. civ. privind întreruperea cursului termenului de prescripţie şi a art. 2507-2511 C. civ. privind renunţarea tacită la prescripţie.

Criticile recurentei privind aplicarea greşită a dispoziţiilor privind întreruperea cursului termenului de prescripţie, în condiţiile unor acţiuni judiciare şi de executare silită străine de raporturile juridice dintre părţi, nu sunt fondate.

În primul rând, se reţine că instanţa de apel admiţând apelul reclamantei a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, deoarece aceasta nu a clarificat situaţia de fapt privind suprapunerea între debitele invocate de reclamantă, pentru a putea fi analizată întreruperea cursului prescripţiei.

Prin răspunsul la întâmpinarea pârâtei, depus la prima instanţă, reclamanta a solicitat respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă, motivat de faptul că prescripţia a fost întreruptă în condiţiile art. 2537 C. civ.. În acest sens, reclamanta a invocat mai multe demersuri judiciare în care pârâta, în calitate de debitor al reclamantei, a fost parte.

Prima instanţă, analizând apărările reclamantei privind întreruperea cursului termenului de prescripţie, a reţinut în sentinţa pronunţată că a efectuat o verificare sumară a dosarelor invocate de reclamantă.

Aşadar, instanţa de apel nu a avut în vedere incidenţa dispoziţiilor privind întreruperea cursului termenului de prescripţie, ci a constatat că prima instanţă nu a stabilit dacă există o suprapunere a debitelor invocate de reclamantă, sens în care a admis apelul reclamantei, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare.

În al doilea rând, instanţa de apel în mod corect a constat că în eventualitatea unei suprapuneri a debitelor este pe deplin posibilă aplicarea dispoziţiilor art. 2537 C. civ. privind întreruperea cursului termenului de prescripţie.

În acest sens, instanţa de apel a reţinut ca demersuri dosarul de executare nr. 228/2019, instrumentat de B.E.J. D., având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditorul E. S.R.L. în temeiul titlului executoriu reprezentat de un biletul la ordin emis de debitoarea reclamantă din prezenta cauză, dosarul nr. x/2019, soluţionat de Judecătoria Beclean, având ca obiect cererea de validare a popririi în cadrul dosarului execuţional menţionat mai sus faţă de terţul poprit C. S.R.L., pentru suma de 192.251 RON, precum şi dosarul de executare nr. 129/2021, instrumentat B.E.J. D., având ca titlu sentinţa pronunţată în dosarul nr. x/2019, pronunţată de Judecătoria Beclean, în care calitatea de creditor a avut-o societatea E. S.R.L., debitor fiind pârâta din prezentul dosar - C. S.R.L.

Din situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, Înalta Curte constată că între reclamanta A. S.R.L., în calitate de executant, şi pârâta C. S.R.L., în calitate de achizitor-beneficiar, s-a încheiat contractul de lucrări de construcţii montaj şi furnizare dotări nr. 13 din 12.01.2015, care a avut ca obiect executarea, finalizarea şi întreţinerea lucrărilor de construcţie pentru Centrul de Afaceri şi Servicii Cluj, imobil situat în Mun. Cluj-Napoca. În executarea acestui contract, reclamanta A. S.R.L. a încheiat ulterior un contract de subantrepriză cu societatea E. S.R.L. şi a emis un bilet la ordin în vederea garantării executării obligaţiilor de plată.

Întrucât biletul la ordin a fost refuzat la plată s-a început executarea silită împotriva reclamantei, în cadrul căreia s-a solicitat înfiinţarea unei popriri asupra sumelor datorate de terţul poprit, pârâta C. S.R.L. Întrucât pârâta nu s-a conformat adresei de înfiinţare a popririi, s-a procedat la validarea popririi.

Prin urmare, Înalta Curte constată că demersurile privind înfiinţarea popririi asupra sumelor datorate de către terţul poprit şi validarea popririi sunt efectuate în temeiul raportului contractual între reclamanta A. S.R.L. şi pârâta C. S.R.L., nefiind în situaţia unor acţiuni judiciare şi de executare silită străine de raportul juridic dintre părţile din prezenta cauză, contrar susţinerilor recurentei.

Pe de altă parte, în condiţiile existenţei unei identităţi a sumelor solicitate de reclamantă cu cele care fac obiectul demersurilor menţionate mai sus, instanţa de apel în mod just a constatat că este pe deplin posibilă aplicarea dispoziţiilor privind întreruperea cursului termenului de prescripţie, prevăzute de art. 2537 C. civ.

Prin întreruperea prescripţiei extinctive se înţelege acea modificare a cursului ei constând în înlăturarea prescripţiei scurse înainte de apariţia cauzei întreruptive şi începerii unei alte prescripţii. Cauzele de întrerupere a cursului termenului de prescripţie produc efectele prevăzute de lege dacă intervin după ce prescripţia a început să curgă şi înainte de împlinirea acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 2537 C. civ., prescripţia se întrerupe printr-un act voluntar de executare sau prin recunoaşterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripţia, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, prin înscrierea creanţei la masa credală în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererii de intervenţie în cadrul urmăririi silite pornite de alţi creditori ori prin invocarea, pe cale de excepţie, a dreptului a cărui acţiune se prescrie, prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în faţa instanţei de judecată până la începerea cercetării judecătoreşti, prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripţia este pus în întârziere şi în alte cazuri prevăzute de lege.

În situaţia existenţei unei suprapuneri a sumelor solicitate de reclamantă cu cele din demersurile efectuate, respectiv adresa de înfiinţare a popririi faţă de pârâtă, efectuată în dosarul de executare nr. 228/2019, instrumentat de B.E.J. D., precum şi cererea de validare a popririi efectuată în dosarul nr. x/2019, soluţionat de Judecătoria Beclean, se constată că pârâta, cea în folosul căreia curge termenul de prescripţie, a fost pusă în întârziere prin aceste demersuri, fiind posibilă aplicarea prevederilor art. 2537 C. civ.

Totodată, se retine că termenul de prescripţie a început să curgă cel mai târziu din luna decembrie 2017, iar demersurile întreruptive de prescripţie au fost efectuate începând cu anul 2019, în cursul termenului de 3 ani.

Prin urmare, termenul de prescripţie de 3 ani s-a împlinit în anul 2022, iar prezenta cerere de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţelor judecătoreşti la 9 iunie 2021, fiind introdusă în interiorul termenului de prescripţie.

Aşadar, criticile recurentei privind împlinirea cursului termenului de prescripţie în luna decembrie 2020 nu sunt fondate.

În egală măsură, nici criticile privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2507-2511 C. civ. privind renunţarea tacită la prescripţie nu sunt fondate, întrucât instanţa de apel nu a reţinut că sunt incidente aceste dispoziţii, ci a constatat că prima instanţă a efectuat o cercetare sumară a situaţiei de fapt prezentate de reclamantă în susţinerea tezei privind renunţarea tacită la prescripţie de către pârâtă. Sens în care, instanţa de prim control judiciar a indicat primei instanţe ca în urma realizării unui istoric al tuturor litigiilor dintre părţi şi a analizării cererilor şi apărărilor formulate de-a lungul timpului de către pârâtă, în cadrul acestor demersuri judiciare, să se pronunţe asupra unei eventuale incidenţe în cauză a dispoziţiilor art. 2507 şi urm. C. civ.

În consecinţă, instanţa de apel, admiţând apelul reclamantei, în mod just a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru clarificarea situaţiei de fapt privind suprapunerea de pretenţii şi analiza conduitei pârâtei în litigiile dintre părţi, în vederea stabilirii incidenţei cauzelor de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, prevăzute la art. 25537 C. civ., şi a renunţării tacite la prescripţie, conform art. 2507 şi următ. din acelaşi act normativ.

Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a încălcat sau aplicat greşit normele de drept material privind prescripţia dreptului material la acţiune, motivul de casare invocat de recurentă nefiind fondat.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 466/2022 din 22 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-reclamante A. S.R.L., prin lichidator judiciar S.C. B.., privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Având în vedere că nu au fost depuse dovezi privind existenţa cheltuielilor de judecată, pretinse de intimată, potrivit dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea acesteia privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 466/2022 din 22 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2023.