Nullity of civil appeal for lack of specific legal grounds challenging arbitral annulment rejection and misapplication of imperative norms

Şedinţa publică din data de 17 mai 2023

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin hotărârea arbitrală nr. 2 din 3 martie 2022, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Comera de Comerţ şi Industrie Braşov, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul-pârât reconvenţional A., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă reconvenţional B. S.R.L.; a fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 125.210 RON, reprezentând remuneraţia fixă cuvenită reclamantului-pârât până la sfârşitul mandatului (9 luni şi 2 săptămâni de la data încetării contractului de mandat), precum şi la plata sumei de 3.753,26 RON, reprezentând cheltuieli arbitrale; a fost respinsă cererea reconvenţională.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia Civilă la 14 iulie 2022, sub nr. x/2022, petenta B. S.R.L. a formulat acţiune în anulare împotriva hotărârii arbitrale nr. 2 din 3 martie 2022 a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Braşov, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

Prin hotărârea nr. 7/F/2022 din 31 august 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale nr. 2 din 3 martie 2022 a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Braşov, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

Împotriva acestei decizii, B. S.R.L. a declarat recurs.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta arată că motivele de nelegalitate prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. au un caracter general, în sensul că în ele sunt incluse cazurile de nemotivare a hotărârii şi de încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material. Astfel, în această ipoteză este inclusă interpretarea unei norme juridice care nu este aplicabilă în cauză, deşi raportul juridic a fost stabilit exact între părţi sau refuzul de aplicare a unei norme de drept material.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive străine de natura cauzei, arătând că acest motiv de nelegalitate vizează strict situaţia invocată de către instanţa de fond în ceea ce priveşte motivarea admiterii cererii de chemare, fără a analiza considerentele invocate.

Recurenta susţine că instanţa de fond nu a analizat actele indicate, respectiv declaraţiile arbitrului C. şi a supraarbitrului, deşi trebuia să analizeze dacă sunt incidente prevederile art. 21 şi art. 22 din Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Având în vedere textul de lege indicat mai sus, recurenta arată că a susţinut că arbitrul C. şi supraarbitrul D. au încălcat normele indicate, întrucât între aceştia există legături de colaborare, astfel cum sunt definite prin dispoziţiile art. 22, şi anume cei doi au avut relaţii de colaborare în cadru Societăţii Civile de Avocaţi "D., E., C.", conform informaţiile publicate pe site-ul Baroului Braşov.

În atare situaţie, recurenta apreciază că acest complet nu a fost legal constituit, hotărârea pronunţată trebuie să fie anulată, iar cauza trebuie să fie rejudecată de un complet legal constituit.

În schimb, astfel cum susţine recurenta, instanţa de fond indică în pagina 6 paragraful 2 o motivare ce nu are în vedere motivele invocate, fiind străină de cauză şi de motivul de anulare invocat. În susţinerea acestui motiv de nelegalitate, recurenta apreciază că este util ca instanţa de control judiciar să solicite înregistrarea şedinţei din data de 31.08.2022, din care va rezulta că însuşi magistratul a confirmat că este de notorietate colaborarea dintre arbitrul C. şi supraarbitrul D..

Recurenta arată şi faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În acest sens, recurenta arată că normele de drept material au un caracter imperativ sau dispozitiv, respectiv sunt de ordine publică sau privată, iar încălcarea acestora prin motivarea instanţei de fond constituie un temei pentru exercitarea căii de atac a recursului.

Potrivit recurentei, instanţa de fond a reţinut greşit că temeiurile de drept invocate - art. 1.270-1.271 C. civ. şi dispoziţiile contractului de mandat - nu sunt norme imperative.

Recurenta arată că orice litigiu contractual este judecat într-o primă instanţă în fond (instanţă de judecată sau arbitraj), sunt administrate probatorii, analizate temeiurile de drept şi se pronunţă o hotărâre, supusă unor căi de atac. Recurenta precizează că nu se referă aici la căile de atac devolutive, ci la cele ce nu mai presupun analiza in integrum a speţei, ci restrictiv doar pentru anumite motive enumerate limitativ în textele legale, respectiv recursul prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi acţiunea în anulare împotriva unei hotărâri arbitrale, reglementată de art. 608 alin. (1) din acelaşi Cod.

Recurenta susţine că ambele căi de atac prevăd expres, printre alte motive de admitere a căii de atac, încălcarea ori aplicarea greşită a normelor de drept material (norme imperative), în cazul recursului, sau încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii, în cazul acţiunii în anulare.

Aşa cum s-a stabilit de legiuitor, normele imperative impun părţilor o anumită conduită de la care ele nu pot deroga, adică acestea nu pot stabili alte reguli pentru raportul lor juridic decât cele impuse. Aceste norme imperative sunt şi ele de două feluri şi anume: - norme onerative, adică obligaţia se va face şi norme prohibitive, cele care interzic ceva.

Astfel, instanţa de fond era obligată, în opinia recurentei, să constante că art. 1.270 şi art. 1.271 C. civ. reprezintă norme imperative ce atrag analiza motivului de anulare invocat - art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

În concluzie, solicită instanţei de control judiciar să admită recursul astfel cum a fost formulat, să caseze hotărârea şi trimită cauza pentru a fi judecată în complet legal constituit şi pentru a se analiza motivul de anulare prin prisma normelor imperative indicate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

La 3 mai 2023, intimatul-reclamant a depus la dosar concluzii scrise.

Înalta Curte, analizând recursul declarat în cauză, în raport de excepţia nulităţii invocată de intimatul-reclamant A., prioritară în respectarea dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a admite excepţia, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte arată că, potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, autoarea căii de atac a invocat în mod expres motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, că instanţa nu a analizat declaraţia arbitrului şi a supraarbitrului şi nici incidenţa prevederilor art. 21 şi art. 22 din Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Înalta Curte reţine că susţinerile recurentei, prezentate de aceasta drept motive de recurs, nu conţin critici, în sens propriu, împotriva hotărârii recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa Curţii de Apel Braşov, care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în acţiunea în anulare nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii atacate.

În susţinerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanţa a reţinut greşit că temeiurile de drept invocate, respectiv art. 1.270, art. 1.271 C. civ. şi dispoziţiile contractului de mandat nu sunt norme imperative.

Înalta Curte arată că că nu este suficientă enunţarea unei critici care reproduce dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că invocarea aplicării greşite ori încălcării unei norme de drept material într-un recurs presupune nu doar indicarea normei de drept material în mod punctual, dar şi reflectarea mecanismului său corect de aplicare şi modul în care instanţa de apel a înfrânt acest procedeu.

Simpla afirmaţie a recurentei în sensul că instanţa a reţinut greşit că dispoziţiile legale invocate nu sunt norme imperative şi argumentele teoretice expuse de aceasta nu se circumscriu motivului de casare arătat mai sus, invocarea acestuia fiind formală.

Aşa fiind, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cum sancţiunea nulităţii recursului intervine nu doar atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, iar o astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă, aşa cum s-a arătat, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii şi, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, va anula recursul declarat în cauză. Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimatul-reclamant A. privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, întrucât la dosar nu a fost depusă dovada cheltuielilor, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant A..

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva hotărârii nr. 7/F/2022 din 31 august 2022, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Respinge cererea formulată de intimatul-reclamant A. privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 mai 2023.