Service pension recalculation dispute: validity of plaintiff's choice of defendant's home court under exclusive option right in Art. 127 CPC
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by definitively assigning competence to the Bucharest Court of Appeal (Tribunalul Ialomiţa, Civil Section) to hear the case, rejecting the Constitutional Court's earlier declination in favor of the Constanța Court of Appeal. The dispute involved former judges suing their former employer, a court, to recalculate their service pensions based on updated sectoral reference values and multiplication coefficients, demanding payment of differences, inflation indices, and legal interest. The lower courts had clashed over territorial competence: the first instance court claimed it was incompetent because the employer was its own institution, while the second instance court ruled that the plaintiffs, by choosing the employer's local court despite having a statutory option to file in an adjacent appellate circuit, exercised their exclusive right to determine the competent forum. The High Court determined that under Article 127 of the Civil Procedure Code, the statutory provision allowing plaintiffs to choose an alternative court in a neighboring appellate jurisdiction is a private-law norm granting an optional right; because the plaintiffs opted to file with the defendant's home court, that court became competent, and it could not unilaterally decline jurisdiction or censure the plaintiffs' valid procedural choice.
Legislator headnote
AI generatedart. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, art. 1531 C. civ, art. 127 C. proc. civ, art. 133 alin. (2) C. proc. civ, art. 135 C. proc. civ, art. 127 alin. (2) C. proc. civ; Service pension recalculation dispute: validity of plaintiff's choice of defendant's home court under exclusive option right in Art. 127 CPC: , au fost invocate dispoziţiile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, art. 20 din H.G. nr. 1275/2005, art. 1535, art. 1385, art. 1531 C. civ., O.U.G. nr. 27/2006, O.U.G. nr. 20/2016, O.G. nr. 13/2011, Legea nr. 45/2007, Legea nr. 71/2015, Legea-cadru nr. 153/2017, Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 794 din 16 decembrie 2016, pronunţată de Curtea Constituţională, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 16 mai 2023
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă, la data de 5 august 2022, sub nr. x/2022, reclamantele A. şi B. au solicitat obligarea pârâtului Tribunalul Ialomiţa la actualizarea pensiei de serviciu prin recalcularea ei pe baza valorii de referinţă sectoriala (VRS) de 605,225 RON, cuantum ce reprezintă VRS de 484,18 RON, la care se adaugă majorarea de 25%, prevăzută de art. III, din O.U.G. nr. 20/2016, pentru perioada 01 august 2016 - 31 decembrie 2021; s-a mai solicitat actualizarea pensiei de serviciu prin recalcularea ei raportat la coeficientul de multiplicare de 19%, prevăzut în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A), pct. 13, începând cu data de 09.04.2015 şi, în continuare, ca drept câştigat; reclamantele au solicitat plata diferenţelor băneşti rezultate din cele doua recalculări a pensiei de serviciu, precum şi actualizarea acestor sume cu indicele de inflaţie, pentru acoperirea prejudiciului cauzat de fluctuaţiile monetare, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă, datorată în temeiul O.G. nr. 13/2011, de la data scadenţei fiecărei pensii lunare - data de 12 a fiecărei luni calendaristice - şi pana la data plăţii efective a diferenţelor rezultate din recalculare; s-a mai solicitat transmiterea adeverinţei-tip privind actualizarea pensiilor de serviciu ale judecătorilor cu aceste calcule, către Casa Judeţeană de Pensii Ialomiţa, în vederea emiterii deciziei de actualizare a pensiei de serviciu, în cuantumul legal recalculat, pentru fiecare reclamantă în parte, raportat la VRS 605,225 RON, precum şi la coeficientul de multiplicare de 19%, începând cu data de 1 august 2016, respectiv data de 9 aprilie 2015, precum şi evidenţierea drepturilor restante pentru perioada cuprinsă între 1 august 2016, respectiv 9 aprilie 2015 şi data plăţii efective; s-a solicitat comunicarea către fiecare dintre reclamante a setului complet de acte transmis către Casa Judeţeană de Pensii Ialomiţa, acte rezultate în urma recalculării pensiei de serviciu prin aplicarea valorii de referinţă sectoriala de 605,225 RON, precum şi prin aplicarea coeficientului de multiplicare de 19%, inclusiv actualizarea acestor sume cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare, datorată în temeiul O.G. nr. 13/2011, de la data scadenţei fiecărei pensii lunare, data de 12 a fiecărei luni calendaristice şi până la data plăţii efective a diferenţelor rezultate din recalculare;
în final, s-a solicitat comunicarea către fiecare reclamantă în parte a setului complet de acte transmis către Casa Judeţeană de Pensii Ialomiţa şi pe viitor, ori de cate ori li se actualizează pensiile de serviciu.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, art. 20 din H.G. nr. 1275/2005, art. 1535, art. 1385, art. 1531 C. civ., O.U.G. nr. 27/2006, O.U.G. nr. 20/2016, O.G. nr. 13/2011, Legea nr. 45/2007, Legea nr. 71/2015, Legea-cadru nr. 153/2017, Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 794 din 16 decembrie 2016, pronunţată de Curtea Constituţională, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016.
2. Prin sentinţa civilă nr. 1174 F din 31 octombrie 2022, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Constanţa.
În considerentele acestei sentinţe, prima instanţă a reţinut că reclamantele au fost salariate ale Tribunalului Ialomiţa, respectiv Judecatoria Slobozia, instituţie care are calitatea de pârât în cauză. Prin urmare, s-a constatat că, potrivit art. 127 C. proc. civ., reclamantele ar fi trebuit să sesizeze unul dintre tribunalele aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu aceea în a cărei circumscripţie se află Tribunalul Ialomiţa.
3. Prin sentinţa civilă nr. 990 din 30 martie 2023, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenta soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa şi s-a dispus trimiterea cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
În pronunţarea acestei sentinţe, s-au evocat dispoziţiile art. 127 alin. (2) - (21) şi (3) C. proc. civ., reţinându-se că reclamantele au înţeles să învestească instanţa de judecată de la domiciliul lor, respectiv Tribunalul Ialomiţa, alegerea instanţei competente fiind lăsată exclusiv la aprecierea acestora. Prin urmare, s-a constatat că nici reclamantele, nici pârâtul şi nici instanţa, din oficiu, nu putea invoca necompetenţa teritorială a Tribunalului Ialomiţa şi, deşi Tribunalul Constanţa este deopotrivă competent teritorial să judece cererea, reclamantele au optat pentru învestirea Tribunalului Ialomiţa, dând eficienţă sintagmei imperative "poate sesiza" din cuprinsul art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ.
4. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 7 aprilie 2023.
Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa, secţia Civilă, pentru următoarele considerente:
Reclamantele, judecători pensionaţi la data introducerii acţiunii, au învestit Tribunalul Ialomiţa cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârât fiind Tribunalul Ialomiţa.
Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.", iar potrivit alin. (21) al aceluiaşi articol, aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi când o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.
Dispoziţiile legale evocate enunţate reprezintă norme derogatorii de la cele de drept comun şi instituie o competenţă facultativă între instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii şi una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află prima instanţă sesizată.
În cauză, Tribunalul Ialomiţa are calitatea de pârât, împrejurare ce atrage incidenţa art. 127 alin. (21) C. proc. civ., însă utilizarea, în cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ., a verbului "poate" relevă că reclamantul este cel care decide dacă se prevalează sau nu de posibilitatea de a se adresa unei instanţe de acelaşi grad, aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă.
Reclamantele nu au înţeles însă să se îndrepte în faţa unei asemenea instanţe, ci au învestit cu soluţionarea litigiului chiar Tribunalul Ialomiţa, care are calitatea de pârât.
Astfel, acestea şi-au manifestat opţiunea, în condiţiile art. 116 C. proc. civ., între instanţele deopotrivă competente, determinând competenţa Tribunalului Ialomiţa în soluţionarea cererii de chemare în judecată.
Totodată, se constată că dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt de ordine privată. Aşadar, dreptul de opţiune aparţine în mod exclusiv părţii reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce reclamanta şi-a manifestat opţiunea de a introduce acţiunea chiar la Tribunalul Ialomiţa, care are şi calitatea de pârât în cauză, rezultă că această instanţă a devenit competentă teritorial să soluţioneze cauza, instanţa astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural, din oficiu, acest drept de opţiune.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Ialomiţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa, secţia Civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 mai 2023.