Revision for contradictory final decisions denied: lack of identity of object between civil wage discrimination claim and administrative salary order annulments

Şedinţa publică din data de 16 mai 2023

Deliberând asupra revizuirii, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia Civilă, la 4 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei de judecată, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Galaţi şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună recunoaşterea stării de discriminare în care se află, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate, din cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti şi Curţii de Apel Târgu Mureş, care beneficiază de sporuri, în procent de 45%, ce depăşeşte limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, familia ocupaţională "Justiţie", acest mod de calcul al cuantumului sporurilor aplicate fiind recunoscut drept valabil de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale prin adresa din 28 februarie 2018 şi de către Curtea de Conturi, însă nu le-a fost aplicat şi la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2020.

Totodată, s-a solicitat uniformizarea modului de calcul al salariilor, pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi conform deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu 1 ianuarie 2018, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017. Reclamanţii au mai solicitat repararea prejudiciului produs prin acţiunea pârâţilor până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenţei dintre suma care le-a fost plătită efectiv şi suma care ar fi trebuit să li plătească fiecăruia, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare, precum şi a cuantumului sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite la nivelul Curţii de Apel Bacău şi Curţii de Apel Bucureşti.

S-a solicitat şi obligarea pârâţilor la plata şi la alocarea sumelor reprezentând aceste diferenţe, pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2018 şi până în prezent, precum şi, în continuare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017. Nu în ultimul rând, reclamanţii au solicitat actualizarea sumelor stabilite mai sus, cu indicele de inflaţie şi aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor, respectiv datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor acestora, până la plata efectivă a sumelor solicitate.

În drept, reclamanţii au invocat prevederile art. 3, art. 4, art. 6, art. 10, art. 25, art. 37 şi art. 38 din Legea nr. 153/2017, precum şi Anexa V din Legea nr. 153/2017, art. 5, art. 159, art. 166 şi art. 268 din Codul Muncii, art. 2.523 şi art. 1.535 din C. civ. şi art. 14 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

2. Prin sentinţa nr. 2028 din 23 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, şi, în consecinţă, a fost respinsă acţiunea, formulată în contradictoriu cu această parte, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, au fost respinse excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată pârâţii Curtea de Apel Galaţi şi Tribunalul Galaţi, precum şi cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3. Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii au formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia Civilă, la 27 iulie 2021, sub nr. x/2021, prin care au solicitat, în esenţă, astfel cum au învederat şi prin precizările depuse la 23 august 2021 şi 25 august 2021, admiterea căii de atac şi anularea, în tot, a hotărârii atacate, invocând motivul prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea căii extraordinare de atac, au arătat că sentinţa civilă a cărei anulare o solicită este potrivnică sentinţei civile nr. 1508 din 26 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia nr. 4974 din 23 octombrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal; sentinţei civile nr. 3760 din 28 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia nr. 2982 din 30 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal şi sentinţei civile nr. 809 din 8 octombrie 2020 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 15/Ap din 21 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia Civilă.

În acest sens, au arătat că, în condiţiile în care, prin hotărârile pretins potrivnice, s-a stabilit că şi personalul din cadrul autorităţii judecătoreşti este îndreptăţit la emiterea ordinelor de încadrare salarială cu luarea în considerare a nivelului maxim al salariilor de bază şi al sporurilor pentru funcţii similare, hotărârea atacată este dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, întrucât acţiunea introductivă a fost respinsă, reţinându-se că sporurile nu ar putea fi acordate la nivelul maxim.

Totodată, s-a învederat că la nivel naţional există deja judecători care beneficiază de sporuri de 45% nelimitat, deci fără plafonare, ataşând practică judiciară în acest sens.

La 15 septembrie 2021, intimata Curtea de Apel Galaţi a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea cererii de revizuire, ca neîntemeiată, iar, prin întâmpinarea depusă la 20 septembrie 2021, intimatul Tribunalul Galaţi, a solicitat respingerea căii de atac, ca inadmisibilă.

Totodată, la 18 octombrie 2021, prin întâmpinarea formulată, intimatul Ministerul Justiţiei a solicitat, în principal, respingerea revizuirii, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

4. Prin sentinţa civilă nr. 2976 din 12 noiembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, în raport cu prevederile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere hotărârile evocate ca fiind pretins contradictorii, acestea fiind pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Braşov şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În consecinţă, competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 24 decembrie 2021, fiind stabilit termen de judecată, în vederea soluţionării căii de atac, la 8 martie 2022.

5. Prin decizia nr. 545 din 8 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenţii B. şi A. împotriva sentinţei nr. 2028 din 23 iunie 2021 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.

6. Împotriva acestei decizii B. şi A. au declarat recurs.

Prin decizia nr. 179 din 26 septembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul Tribunalul Galaţi, prin întâmpinare. Prin aceeaşi decizia, s-a admis recursul declarat de B. şi A. împotriva deciziei nr. 545 din 8 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

În considerentele acestei hotărâri, s-a reţinut că, potrivit deciziei nr. 639 din 3 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, sentinţa nr. 2028 din 23 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, a cărei revizuire se solicită, a rămas definitivă la 13 iulie 2021, când s-a împlinit termenul de apel de 10 zile de la comunicarea hotărârii - 2 iulie 2021, prevăzut de art. 215 din Legea dialogului social nr. 62/2011, în vigoare la momentul respectiv, fiind abrogată ulterior prin Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1238 din 22 decembrie 2022, fiind incidentă sancţiunea nulităţii apelului depus la oficiul poştal la 22 iulie 2021.

Prin urmare, s-a constatat că, în ceea ce priveşte sentinţa nr. 2028 din 23 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, este îndeplinită cerinţa de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la caracterul definitiv al hotărârii atacate.

7. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2023, fiind stabilit termen de judecată, în vederea soluţionării căii de atac, la 16 mai 2023.

Înalta Curte, analizând cererea de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reţine următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare, astfel că exercitarea acesteia nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de atac se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni privind fondul cauzei, ci se verifică aspectele procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate ca temei juridic al cererii de revizuire, prevăd că: revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi text de lege, pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11 sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul.

Conform dispoziţiilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Se observă că, în noua sa redactare, textul alin. (4) al art. 513 din C. proc. civ. a extins motivul de revizuire referitor la existenţa unor hotărâri potrivnice, în sensul că acesta vizează şi încălcarea autorităţii de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al acesteia, concretizat în nesocotirea considerentelor prin care s-a tranşat o chestiune litigioasă.

Prin intermediul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, reglementat de dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., se valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care au legătură cu ceea ce se deduce judecăţii în litigiul în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, fără ca o asemenea operaţiune juridică să presupună tripla identitate, de obiect, cauză şi părţi.

Textul art. 431 are ca finalitate înlăturarea unor contradicţii ce pot apărea între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, dar şi între dispozitivul şi considerentele unei hotărâri ce au rezolvat un aspect litigios având legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii şi hotărârea pronunţată în această a doua judecată. De asemenea, urmăreşte evitarea contradicţiilor între considerentele decizorii ale hotărârilor.

Deşi, în privinţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, între cele patru procese nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente - părţi, obiect şi cauză, trebuie, însă, să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi, indiferent dacă, de această dată, figurează sau nu şi alături de alte părţi, fapt care obligă instanţa sesizată cu un al doilea litigiu să ţină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre şi să-şi sprijine propriul raţionament pe dezlegările jurisdicţionale anterioare, în măsura în care acestea au legătură şi influenţează chestiunea litigioasă dedusă judecăţii.

Aceste condiţii nu sunt îndeplinite în cauză.

Astfel, se constată că prin cererea formulată s-a solicitat revizuirea sentinţei nr. 2028 din 23 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, considerându-se nelegală şi netemeinică hotărârea atacată, solicitând instanţei admiterea cererii de revizuire, anularea în tot a sentinţei a cărei revizuire se solicită şi, în rejudecare, respingerea acţiunii faţă de autoritatea de lucru judecat a următoarelor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile: 1) sentinţa civilă nr. 1508 din 26 aprilie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel Bucureşti definitivă prin decizia nr. 4974 din 23 octombrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal - reclamanţi fiind B. şi C.; 2) sentinţa civilă nr. 3760 din 28 noiembrie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel Bucureşti definitivă prin decizia nr. 2982 din 30 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal coroborată cu - sentinţa civilă nr. 809 din 8 octombrie 2020 a Tribunalului Covasna pronunţată în dosarul nr. x/2020 rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 15/Ap din 21 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Braşov - reclamant fiind A..

Înalta Curte reţine că hotărârile pretins potrivnice, deşi au fost pronunţate în dosare diferite, obiectul cauzelor nu este acelaşi şi, ca atare, contrarietatea hotărârilor poate fi analizată numai dacă sunt îndeplinite condiţiile anterior menţionate.

Astfel, în litigiul înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmboviţa ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020, revizuenţii din prezenta cauză au chemat în judecată Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Galaţi şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei să dispună recunoaşterea şi eliminarea stării de discriminare din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti şi Curţii de Apel Târgu Mureş, personal care beneficiază de sporurile în cuantumul de 45% la salariul de bază, precum şi uniformizarea modului de calcul al salariilor, începând cu 1 ianuarie 2018, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017. Totodată, s-a solicitat repararea prejudiciului produs prin acţiunea pârâţilor, până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenţei dintre suma care le-a fost plătită efectiv şi suma care ar fi trebuit să li plătească fiecăruia, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare, precum şi a cuantumului sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite la nivelul Curţii de Apel Bacău şi Curţii de Apel Bucureşti. Reclamanţii au mai solicitat şi alocarea sumelor reprezentând aceste diferenţe, precum şi actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere.

Cererea de chemare în judecată a reclamanţilor a fost respinsă ca neîntemeiată, prin sentinţa nr. 2028 din 23 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi, revizuenţii au formulat cerere de revizuire a sentinţa nr. 2028 din 23 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, invocând contrarietatea acesteia cu sentinţa civilă nr. 1508/26.04.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2015, lămurită prin încheierea din 31.05.2017 şi definitivă prin decizia civilă a ÎCCJ nr. 4974/23.10.2019, sentinţa civilă nr. 3760/2016 pronunţată de Curtea de Apel în dosarul nr. x/2016 şi sentinţa civilă nr. 809/2020 pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 15/21.01.2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 1508/26.04.2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte cererea promovată de aceiaşi reclamanţi în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, Tribunalul Galaţi şi Curtea de Apel Galaţi şi a obligat Ministerul Justiţiei să emită ordinele de salarizare cu o indemnizaţie de încadrare recalculată prin raportare la nivelul maxim al salarizării în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie, grad, treaptă sau gradaţie, începând cu 9 aprilie 2015, potrivit art. 1 alin. (5)1 din O.U.G nr. 83/2014 şi să plătească drepturile cuvenite ca urmare a emiterii ordinului de reîncadrare salarială, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, începând cu data reîncadrării salariale şi până la plata efectivă a debitelor.

Totodată, se constată că prin sentinţa civilă nr. 1225/2022, Curtea de Apel Bucureşti, soluţionând acţiunea reclamanţilor pentru obligarea Ministerului Justiţiei la plata de penalităţi, a reţinut că sentinţa civilă nr. 1508/2017 a fost executată.

Prin sentinţa civilă nr. 3760/28.11.2016, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea promovată de aceiaşi reclamanţi şi a dispus anularea O.M.J. nr. 454/C/01.02.2016 emis pe numele reclamantului A., obligând totodată pârâtul Ministerul Justiţiei să emită ordine de salarizare în favoarea reclamanţilor cu o indemnizaţie de încadrare recalculată începând cu 9 aprilie 2015, potrivit art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, ţinând cont de vechimea în profesie şi în muncă, de studii, de gradul profesional şi de funcţia îndeplinită în carul instanţei, precum şi la plata diferenţelor salariale rezultate, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, începând cu data de 9 aprilie 2015 şi până la plata efectivă a debitelor principale.

Prin decizia civilă nr. 2982 din 30.06.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul Ministerului Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 3760/2016 şi a casat în parte sentinţa recurată, în sensul că a respins cererea privind obligarea Ministerului Justiţiei la plata diferenţelor salariale rezultate, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

Prin sentinţa civilă nr. 809/2020, Tribunalul Covasna a obligat Tribunalul Galaţi la plata către reclamant a diferenţelor salariale rezultate ca urmare a acordării indemnizaţiei de încadrare recalculată începând cu data de 9 aprilie 2015 potrivit art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, ţinând cont de vechimea în profesie şi în muncă, de studii, de gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul instanţei, conform celor statuate prin sentinţa civilă nr. 3760/2016 a Curţii de Apel Bucureşti. Aşadar, din analiza susţinerilor revizuenţilor, Înalta Curte constată că sentinţa nr. 2028 din 23 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, a cărei revizuire se solicită a fost soluţionată de instanţă cu privire la solicitarea de constatare a stării de discriminare şi acordarea sporurilor în procent de 45% din indemnizaţia judecătorilor, iar prin sentinţele civile nr. 1508/2017 şi nr. 3760/2016, iar instanţele de contencios administrativ au soluţionat cereri de chemare în judecată privind anularea unor ordine de salarizare.

Totodată, se reţine că această chestiune privind stabilirea salarizării cu includerea sporurilor de 45%, ce se urmăreşte, de fapt, prin calea de atac pendinte, a fost tranşată prin Decizia nr. 15/28.06.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, în dosarul nr. x/2021.

Din cele menţionate anterior, rezultă că în cauză nu este îndeplinită condiţia identităţii de obiect a dosarelor în care s-au pronunţat hotărârile pretins contradictorii.

Astfel, identitatea de obiect (eadem res) vizează atât bunul material în privinţa căruia este formulată pretenţia, cât şi dreptul subiectiv care poartă asupra acestuia. Or, aşa cum s-a arătat anterior, din examinarea cererilor de chemare în judecată, hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost soluţionată de instanţe cu privire la solicitarea de constatare a stării de discriminare şi acordarea sporurilor în procent de 45% din indemnizaţia judecătorilor, iar prin sentinţele pretins potrivnice, instanţele de contencios administrativ au soluţionat cereri de chemare în judecată privind anularea unor ordine de salarizare.

În consecinţă, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii B. şi A. împotriva sentinţei nr. 2028 din 23 iunie 2021 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii B. şi A. împotriva sentinţei nr. 2028 din 23 iunie 2021 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se va depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 mai 2023.