Recourse to annul prescription ruling dismissed for failure to raise valid illegality grounds; appeal annulled, costs request denied

Şedinţa publică din data de 16 mai 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia a II-a civilă, la data de 2 iunie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de 500.000 RON reprezentând contravaloarea titlului de plată nr. x/05.10.2009, emis de A.N.R.P. în favoarea lui B., C. şi D., actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1350 C. civ., Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 572/2013.

Pârâta A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

2. Prin sentinţa civilă nr. 77 din 2 mai 2022, pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă şi, în consecinţă, a fost respinsă acţiunea formulata de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca prescrisă.

3. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.

Prin decizie nr. 414/A din 16 noiembrie 2022, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 77/2.05.2022 pronunţată de Tribunalul Galaţi.

4. La data de 4 ianuarie 2023, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a declarat recurs împotriva deciziei nr. 414/A din 16 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată.

Recurenta-reclamantă a criticat hotărârea recurată cu privire la menţinerea soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată ca prescrisă, susţinând în acest sens că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că în cauză nu sunt incidente cazurile de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripţie, prevăzute la art. 13 şi art. 16 din Decretul nr. 167/1958. Recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 2532, art. 2537, art. 2524 alin. (1) C. civ. prin stabilirea momentului de început al termenului de prescripţie, ca fiind data descoperirii neregulii în efectuarea evaluării, respectiv anul 2013.

Totodată, recurenta a învederat că termenul de prescripţie începe să curgă de la data când reclamanta a luat la cunoştinţă de rezultatul verificărilor efectuate asupra rapoartelor întocmite de pârâtă în dosarul de despăgubire, indicat în cererea de chemare în judecată. Prin urmare, având în vedere că reclamanta a solicitat recuperarea prejudiciului cauzat de pârâtă prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, dreptul său este actual, iar termenul de prescripţie extinctivă nu s-a împlinit cauză.

Recurenta-reclamantă a invocat şi prevederile art. 64 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, susţinând că s-a conformat dispoziţiilor trasate de Curtea de Conturi în sarcina sa, respectând prevederile legale în materie şi autoritatea deciziilor Curţii.

S-a mai învederat că momentul de la care se poate susţine că recurenta-reclamantă a luat la cunoştinţă de prejudiciul suferit a fost atunci când evaluatorul desemnat a stabilit că este necesară analizarea rapoartelor de expertiză, respectiv neconformitatea acestora cu Standardele Internaţionale de Evaluare, iar acest moment coincide cu data de 2 septembrie 2020, data întocmirii raportului de evaluare, de la acest moment putând fi imputată reclamantei orice inactivitate în ceea ce priveşte recuperarea prejudiciului. Raportat la aceste considerente, recurenta a susţinut că cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 02.06.2021, a fost formulată în interiorul termenului de trei ani de prescripţie a dreptului material la acţiune.

În consecinţă, recurenta a precizat că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile legale referitoare la prescripţie, reţinând eronat că cererea de chemare în judecată este prescrisă.

Intimata-pârâtă A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susţinând că motivele de recurs constituie o reluare a apararilor formulate în calea de atac a apelului, iar acestea nu cuprind critici de nelegalitate ale hotărârii atacate, cu indicarea normelor de drept material care au fost încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de apel şi care pot conduce la casarea hotărârii în condiţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea recursului.

Intimata-pârâtă a solicitat cheltuieli de judecată, fără a depune dovezi în acest sens.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, iar prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată la 16 mai 2023.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., analizând recursul, sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 şi art. 483 alin. (3) din acelaşi cod, constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţa de recurs are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

În cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat conţine în mare parte o o reluare a criticilor din calea de atac devolutivă, motivul de casare invocat de reclamantă fiind întemeiat doar formal pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu relevă greşita aplicare sau încălcarea normelor de drept material.

Prin criticile formulate, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile legale referitoare la prescripţie, respectiv dispoziţiile art. 2532, art. 2537, art. 2524 alin. (1) C. civ. prin stabilirea momentului de început al termenului de prescripţie, ca fiind data descoperirii unor neregulii în efectuarea evaluării, respectiv anul 2013. Recurenta-reclamantă a precizat că momentul luării la cunoştinţă de prejudiciul suferit a fost atunci când evaluatorul desemnat a stabilit că este necesară analizarea rapoartelor de expertiză, respectiv neconformitatea acestora cu Standardele Internaţionale de Evaluare, iar acest moment coincide cu data de 2 septembrie 2020, data întocmirii raportului de evaluare.

Instanţa de prim control judiciar, confirmând sentinţa primei instanţe, a reţinut ca argument în respingerea apelului reclamantei considerentele cuprinse în decizia nr. 19/03.06.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - completul competent să judece recursul în interesul legii. Astfel, s-a constatat că raportul juridic civil între cele două părţi s-a născut la momentul încheierii contractului cadru de prestări servicii nr. x/2008. Totodată, s-a reţinut că raportul de evaluare a fost întocmit la data de 06.02.2009, a fost înregistrat la sediul apelantei reclamante la data de 23.02.2009, iar inspecţia imobilului a avut loc în data de 19.01.2009. Faţă de momentul naşterii raporturilor juridice dintre părţi şi data depunerii raportului, instanţa de apel a reţinut că prescripţia dreptului material la acţiune nu ar putea fi guvernată de dispoziţiile noului C. civ. în acord cu dispoziţiile art. 6 alin. (2), art. 3 C. civ. şi prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011.

De asemenea, recurenta a învederat că, în mod greşit, a constatat instanţa de apel că, în cauză, nu este incident niciunul din cazurile de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripţie, prevăzute la art. 13 şi art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Cu privire la cazurile de întrerupere sau suspendare ale prescripţiei extinctive, s-a subliniat că în nicio situaţie nu se pot asimila licitaţiile iniţiate de reclamantă, precum şi termenele necesare rapoartelor, cauzelor de întrerupere a cursului prescripţiei.

Recurenta-reclamantă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă susţinerile acesteia nu relevă greşita aplicare a normelor de drept material prin decizia atacată, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia recurată au fost încălcate sau aplicate greşit normele de drept material.

Deşi recurenta indică în cuprinsul cererii de recurs dispoziţii de drept material cuprinse în C. civ., respectiv art. 2532, art. 2537, art. 2524 alin. (1), precum şi art. 13 şi art. 16 din Decretul nr. 167/1958, criticile au caracter general şi nu se referă la modul concret în care au fost încălcate aceste dispoziţii legale prin decizia atacată. Acestea reprezintă o simplă reluare, în recurs, a susţinerilor formulate în instanţele devolutive, care au primit deja o dezlegare, prin soluţionarea apelului şi nu pot constitui, ca atare, motive de nelegalitate în sensul prevederilor de strictă interpretare cuprinse în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Astfel, reiterarea situaţiei de fapt pe care s-au întemeiat soluţiile instanţelor de fond, vizând momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie, precum şi criticile privind cazurile de întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei extinctive, fără a se preciza în ce constau greşelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cu referire la criticile de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din acelaşi cod.

Totodată, recurenta-reclamantă readuce în discuţie aspecte de fapt privind neîndeplinirea termenului de prescripţie, raportat la faptul că reclamanta a solicitat recuperarea prejudiciului cauzat de pârâtă prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, aspecte care nu pot fi analizate de instanţa de recurs, având în vedere că, fără a face referiri concrete la considerentele instanţei de apel, recurenta se rezumă la reluarea celor inserate printre alte susţineri preluate ad litteram din cuprinsul cererii de apel.

Toate aceste argumente evidenţiate anterior reprezintă trimiteri la elemente de fapt, deja analizate de instanţele de fond, prin prisma probatoriului administrat, precum şi o reiterare a aspectelor de fond supuse judecăţii.

Reiterarea situaţiei particulare a litigiului şi prezentarea, argumentelor expuse în cererea de apel nu răspund exigenţelor legale, care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar acest mod de redactare a recursului nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin recursul formulat, recurenta-reclamantă a invocat şi aplicarea greşită a prevederilor 64 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, însă aceasta nu a expus argumentele din care să reiasă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege invocat, ci doar a reiterat argumentele prezentate în apel.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, subliniind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să anuleze recursul.

Referitor la cererea intimatei-pârâte privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziţie legală, aplicabilă şi în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-pârâtă nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-pârâte A. S.R.L. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.) împotriva deciziei nr. 414/A din 16 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 mai 2023.