Judicial resolution of sale contract for installment payment default; annulment of cassation appeal for failure to meet legal requirements

Şedinţa publică din data de 16 mai 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Braşov, secţia Civilă, la data de 22 iunie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat rectificarea înscrierilor din C.F. nr. x - Şelimbăr, C.F. vechi x, în sensul înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului situat în localitatea Şelimbăr, judeţul Sibiu, înscris în C.F. nr. x, număr cadastral x, compus din teren în suprafaţă de 74.000 m.p., ca urmare a rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 10.05.2019 şi a actului adiţional nr. x din 22.10.2019, încheiate cu pârâta, ce figurează ca proprietar tabular. S-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 31 august 2021, reclamanta a precizat cererea, solicitând ca în temeiul art. 1550 alin. (1) C. civ. să se constate că a intervenit rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare prin emiterea notificării nr. x/21.05.2021 şi să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară. În subsidiar, a solicitat să se dispună rezoluţiunea contractului cu repunerea părţilor în situaţia anterioară. Totodată, în temeiul art. 907 C. civ., a solicitat rectificarea C.F. x Şelimbăr, în sensul înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei.

2. Prin sentinţa civilă nr. 10317 din 3 decembrie 2021, Judecătoria Braşov, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi excepţia necompetenţei materiale, invocate de pârâtă şi, în consecinţă, a dispus declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

Prin sentinţa civilă nr. 14/2022 din 18 ianuarie 2022, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de reclamantă şi, în consecinţă, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Braşov.

3. Prin sentinţa civilă nr. 135/S din 16 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.

4. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 1971/AP din 6 decembrie 2022, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 135/S/16.05.2022 pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia I civilă. A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 11.900 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

5. La data de 18 ianuarie 2023, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1971/Ap din 6 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin carea a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Recurenta-reclamantă a prezentat situaţia de fapt a litigiului, după care a susţinut că hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material ce reglementează modul de interpretare a contractului dintre părţi, subliniindu-se că instanţa de apel a intervenit în voinţa reală a părţilor, modificând-o contrar sensului clauzei contractuale.

Recurenta a mai arătat că pârâta este vinovată de neexecutarea declaraţiei unilaterale de rezoluţiune, astfel încât instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material prevăzute la art. 1266 C. civ.

Au fost evocate dispoziţiile art. 1550 alin. (1) şi art. 1552 C. civ., sens în care recurenta-reclamantă a susţinut că rezoluţiunea contractului a intervenit prin comunicarea către intimată a declaraţiei unilaterale de rezoluţiune a contractului nr. x/21.05.2021, transmisă prin executor judecătoresc şi notată în cartea funciară a imobilului, iar dispoziţia instanţei este necesară doar pentru repunerea părţilor în situaţia anterioară din perspectiva menţiunilor de carte funciară şi a eventualelor prestaţii deja executate.

În raport cu dispoziţiile art. 1552 C. civ., recurenta a susţinut că este îndreptăţită să solicite rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare deoarece intimata-pârâtă se află de drept în întârziere conform art. 1523 alin. (2) lit. a) C. civ., deoarece nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a 3 rate contractuale din cele 5 convenite contractual. Totodată, s-a învederat că pârâta a fost pusă în întârziere de reclamantă cu solicitarea expresă de îndeplinire a obligaţiilor contractuale şi cu acordarea unui termen rezonabil de executare, în acord cu prevederile art. 1522 alin. (1) şi (3) C. civ.. De asemenea, recurenta a precizat că, în cauză, au fost îndeplinite în prealabil obligaţiile impuse de art. 1553 C. civ., în sensul că, deşi intimata se află de drept în întârziere cu privire la obligaţiile de plată a ratelor scadente, a fost notificată şi i s-a acordat un termen suplimentar şi rezonabil de executare, a fost declarată rezoluţiunea în interiorul termenului de prescripţie a obligaţiilor intimatei şi a fost notată în cartea funciară declaraţia de rezoluţiune a contractului.

Recurenta a mai învederat că declaraţia unilaterală de rezoluţiune este un act irevocabil, conform art. 1552 alin. (4) C. civ., deoarece a produs efecte juridice specifice şi a intrat în circuitul civil şi nu poate fi desfiinţată decât pe calea unei cereri în anulare sau pe calea unei excepţii ridicate de debitorul care contestă îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă ale rezoluţiunii unilaterale, astfel cum acestea sunt definite de art. 1552 C. civ. respectiv: existenţa unei neexecutări însemnate, existenţa unei puneri în întârziere cu acordarea unui termen suplimentar de executare, existenţa dovezii privind comunicarea declaraţiei unilaterale de rezoluţiune şi notarea în cartea funciară a declaraţiei de rezoluţiune.

Chiar dacă intimata-pârâtă nu a sesizat instanţa cu verificarea acestor condiţii, recurenta a susţinut că acestea sunt îndeplinite, iar apărările intimatei sunt nefondate.

Cu privire la condiţiile de formă, recurenta a arătat că acestea rezultă din înscrisurile ataşate dosarului cauzei, iar condiţia de fond a neexecutării însemnate rezultă din faptul că intimata, din preţul total al vânzării în cuantum de 5.814.402 RON, ce urma a fi plătit eşalonat în rate pe 5 ani, a achitat doar suma de 150.000 RON reprezentând 0.026 % în condiţiile în care până la data primei notificări ar fi trebuit să achite 1/5 parte din preţ, până la data formulării cererii introductive trebuia să achite 2/5 din preţ, iar până la data recursului pendinte trebuia să achite 3/5 din preţ.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, raportat la faptul că, prin recursul formulat, recurenta tinde la o cenzurare a aprecierii date de către instanţa de apel mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului cauzei, ceea ce este incompatibil cu recursul. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei şi apărărilor invocate de intimata-pârâtă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, iar prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată la 16 mai 2023.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., analizând recursul, sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 şi art. 483 alin. (3) din acelaşi cod, constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţa de recurs are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

În cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat conţine în mare parte o o reluare a criticilor din calea de atac devolutivă, motivul de casare invocat de reclamantă fiind întemeiat doar formal pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât dezvoltarea acestora nu relevă greşita aplicare a normelor de drept material.

Prin criticile formulate, recurenta-reclamantă susţine, în esenţă, că hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material ce reglementează modul de interpretare a contractului dintre părţi, raportat la faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 1552 C. civ., reclamanta are dreptul la rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare deoarece intimata-pârâtă se află de drept în întârziere conform art. 1523 alin. (2) lit. a) C. civ., în sensul că nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a 3 rate contractuale din cele 5 convenite contractual.

Instanţa de prim control judiciar, confirmând sentinţa primei instanţe, a reţinut ca argument pentru respingerea apelului reclamantei faptul că, prevederea contractuală privind plata preţului în termen de 5 ani, în rate, nu poate fi interpretată ca fiind o plată în 5 rate anuale egale, ci în rate a căror valoare şi frecvenţă se stabileşte de cumpărător, singura condiţie fiind plata integrală a preţului la finalul perioadei de 5 ani, însă s-a constatat că această perioadă nu este împlinită în cauză, contractul fiind încheiat la data de 10 mai 2019. În consecinţă, s-a reţinut că nu există o neexecutare importantă din partea intimatei pârâte, care a plătit până la momentul respectiv suma de 150.000 RON. În sensul celor reţinute au fost evocate şi avute în vedere dispoziţiile art. 1272, art. 1361, art. 1495, art. 1516, art. 1551-1553, art. 1555 C. civ., prevederi legale care au fost interpretate şi aplicate prin raportare la convenţia părţilor şi analiza probelor administrate în cauză.

Recurenta-reclamantă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă susţinerile acesteia nu relevă greşita aplicare a normelor de drept material prin decizia atacată, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia recurată au fost încălcate sau aplicate greşit normele de drept material.

Deşi recurenta indică în cuprinsul cererii de recurs dispoziţii de drept material, respectiv art. 1266, art. 1550 alin. (1), art. 1552, art. 1553 C. civ., criticile au caracter teoretic şi general şi nu se referă la modul concret în care au fost încălcate sau aplicate greşit aceste dispoziţii legale prin decizia atacată. Acestea reprezintă o reiterare, în recurs, a susţinerilor formulate în instanţele devolutive, care au primit deja o dezlegare, prin soluţionarea apelului şi nu pot constitui, ca atare, motive de nelegalitate în sensul prevederilor de strictă interpretare cuprinse în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Astfel, reluarea situaţiei de fapt pe care s-au întemeiat soluţiile instanţelor de fond, vizând derularea raporturilor contractuale, precum şi criticile privind interpretarea clauzei referitoare la modalitatea de plată a preţului în rate şi cele vizând îndeplinirea condiţiilor rezoluţiunii unilaterale a contractului, fără a se preciza în ce constau greşelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cu referire la motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din acelaşi cod.

Totodată, recurenta-reclamantă readuce în discuţie aspecte de fapt privind derularea raporturilor contractuale dintre părţi, cu referire în special la clauza vizând plata preţului, precum şi incidenţa dispoziţiilor referitoare la declaraţia unilaterală de rezoluţiune, aspecte care nu pot fi analizate de instanţa de recurs, având în vedere că, fără a face referiri concrete la considerentele instanţei de apel, recurenta se rezumă la reluarea celor inserate printre alte susţineri preluate ad litteram din cuprinsul cererii de apel.

Toate aceste argumente evidenţiate anterior reprezintă trimiteri la elemente de fapt, deja analizate de instanţele de fond, prin prisma probatoriului administrat, precum şi o reiterare a aspectelor de fond supuse judecăţii.

În egală măsură, Înalta Curte constată că în cadrul criticilor din recurs sunt reluate în mare parte motivele cuprinse în cererea de apel, recurenta-reclamantă neformulând veritabile critici de nelegalitate care să vizeze argumentele instanţei de apel şi care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această etapă procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Motivele din apel nu pot fi invocate tale quale în cadrul recursului, întrucât, procedând astfel, practic recurenta-reclamantă critică soluţia primei instanţe. Or, obiectul recursului îl constituie decizia instanţei de apel, a cărei conformitate cu regulile de drept aplicabile trebuie verificate numai prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, reiterarea situaţiei particulare a litigiului şi prezentarea argumentelor expuse în cererea de apel nu răspund exigenţelor legale, care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar acest mod de redactare a recursului nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de fond şi nu a hotărârii pronunţate în apel.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept, iar în lipsa dezvoltării unor argumente care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanţa de recurs nu este posibilă, din cuprinsul susţinerilor recurentei-reclamante neputând fi desprinse elemente relevante, care să permită verificarea legalităţii deciziei recurate.

În alţi termeni, întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar nemulţumirea părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi relatarea situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, subliniind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să anuleze recursul.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.R.L. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocaţial, respectiv factura seria x nr. x din 15 martie 2023, precum şi ordinul de plată aferent, aflate la dosarul de recurs.

Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante A. S.R.L. în promovarea recursului şi în raport cu solicitarea intimatei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată, aferente procesului, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentei-reclamante B. S.R.L. la plata sumei de 17.850 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1971/Ap din 6 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Obligă recurenta-reclamantă să achite intimatei-pârâte B. S.R.L. suma de 17.850 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 mai 2023.