Eviction claim: Nullity of cassation for failure to raise valid grounds for review under Article 489(2) of the Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 16 mai 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 25 ianuarie 2018 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii B. S.R.L. şi C. solicitând obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 221.344,71 RON, reprezentând contravaloarea bunurilor identificate în cuprinsul acţiunii precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale asupra debitului principal începând cu data de 28.01.2015 până la rămânerea definitivă a hotărârii care se va pronunţa în prezentul dosar.

S-a solicitat obligarea pârâtului C. la plata sumei de 139.719 RON, reprezentând contravaloarea bunurilor menţionate, precum şi obligarea pârâtului la plata dobânzii legale asupra debitului principal începând cu data de 28.01.2015 până la rămânerea definitivă a hotărârii care se va pronunţa în prezentul dosar.

S-a mai solicitat obligarea pârâţilor în solidar obligarea la plata sumei de 185.929,08 RON reprezentând pierderile suferite şi câştigurile nerealizate de către reclamant din cauza evicţiunii, începând cu data de 28.01.2015 până la rămânerea definitivă a hotărârii din prezenta cauză.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1695-1706 C. civ.

Pârâţii C. şi B. S.R.L. au formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie, înregistrată la data de 10.04.2019.

Prin cererea de chemare în garanţie, pârâţii au arătat că înţeleg să cheme în garanţie societăţile D. S.R.L., E. S.R.L. şi F. S.R.L., pentru ca, în situaţia în care acţiunea reclamantului ar fi găsită întemeiată, chematele în garanţie, în calitate de vânzători anteriori ai bunurilor ridicate de la reclamant, să fie obligate la restituirea către acesta a preţului achitat pârâţilor, la plata dobânzilor legale solicitate de acesta şi la recuperarea prejudiciului cauzat reclamantului ca urmare a producerii evicţiunii. Totodată, a solicitat obligarea chematelor în garanţie şi la plata cheltuielilor de judecată atât faţă de reclamant cât şi faţă de pârâţi.

La termenul de judecată din data de 18.06.2019, prima instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 307 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cererii de chemare în garanţie formulată de pârâtul C., în contradictoriu cu chemata în garanţie D. S.R.L., iar în temeiul art. 74 alin. (4) C. proc. civ. a disjuns judecarea aceleiaşi cereri şi a dispus formarea unui nou dosar în vederea judecării ei în mod separat.

2. Prin sentinţa civilă nr. 719/A din 19 iulie 2019, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L. şi C., ca neîntemeiată.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţii B. S.R.L. şi C., în contradictoriu cu chematele în garanţie E. S.R.L. şi F. S.R.L.

3. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 716 din 22 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamant şi a fost anulată sentinţa atacată şi s-a stabilit termen pentru evocarea fondului la data de 17 ianuarie 2022.

4. Prin decizia civilă nr. 269/A din 20 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A..

A fost obligată pârâta B. S.R.L. să restituie reclamantului suma de 88.537,98 RON şi respectiv suma de 32.806,73 RON reprezentând contravaloarea bunurilor menţionate în cuprinsul deciziei, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor sume calculată de la data introducerii acţiuni 28.01.2015, până la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate.

A fost obligat pârâtul C. să restituie reclamantului A. suma de 74.516,80 RON şi respectiv suma de 65.202,20 RON reprezentând contravaloarea bunurilor menţionate, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor sume calculată de la data de 28.01.2015, data introducerii acţiunii, până la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate.

Au fost obligaţi pârâţii B. S.R.L. şi C. să plătească reclamantului suma de 1500 RON reprezentând despăgubiri.

A fost respinsă în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţii C. şi B. S.R.L., în contradictoriu cu E. S.R.L. şi F. S.R.L.

Au fost obligaţi pârâţii B. S.R.L. şi C. să plătească reclamantului A. suma de 23.974,13 RON.

5. Împotriva deciziei civile nr. 269/A din 20 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, la 1 iulie 2022, recurenţii-pârâţi C. şi B. S.R.L. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au susţinut că instanţa de apel nu a motivat soluţia de respingere a cererii de chemare în garanţie, ci aceasta s-a rezumat la precizarea că cererea de chemare în garanţie este neîntemeiată întrucât între reclamantul cumpărător şi persoanele chemate în garanţie nu există niciun raport juridic care să fie valorificat conform solicitării pârâţilor, stare de fapt care, potrivit recurenţilor, este evidentă şi care a condus la formularea cererii de chemare în garanţie întrucât, dacă ar fi existat raport juridic direct, acţiunea reclamantului ar fi fost îndreptată împotriva chemaţilor în garanţie în mod direct, aceştia din urmă având în această ipoteză calitatea de pârâţi şi nu de chemaţi în garanţie. Instanţa de apel avea obligaţia să motiveze soluţia de respingere ca neîntemeiată a cererii de chemare în garanţie prin raportare la raportul juridic existent între pârâţi şi chemaţii în garanţie, raport juridic dovedit în cauză ca fiind întemeiat pe vânzarea-cumpărarea aceloraşi utilaje agricole vândute de pârâţi către reclamant, pârâţii fiind, la rândul lor, cumpărători de bună-credinţă.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material, reprezentate de art. 72 alin. (1) C. proc. civ., considerând că cererea de chemare în garanţie prin care s-a solicitat obligarea chemaţilor în garanţie să plătească în mod direct reclamantului preţul utilajelor agricole, este neîntemeiată.

Prin urmare, recurenţii au arătat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit aceste dispoziţii legale cu motivarea că chemaţii în garanţie nu pot fi obligaţi la restituirea către reclamant a preţului vânzării utilajelor agricole, întrucât această posibilitate vizează esenţa cererii de chemare în garanţie. Chematul în garanţie, în măsura dovedirii că răspunde pentru garanţia contra evicţiunii, poate fi obligat la restituirea preţului vânzării direct către cumpărătorul evins sau în solidar cu vânzătorul intermediar, calitate pe care în cauză o au pârâţii.

Recurenţii au subliniat că norma legală regăsită la art. 72 alin. (1) C. proc. civ. reprezintă normă de drept material în accepţiunea reglementărilor din cuprinsul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., chiar dacă este o normă de drept procesual, întrucât soluţia instanţei de apel vizează temeinicia cererii de chemare în garanţie, aceasta fiind respinsă ca neîntemeiată, iar nu ca inadmisibilă.

La 31 august 2022, intimatul-reclamant A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

6. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 noiembrie 2022, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 28 februarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul şi a stabilit termen de judecată la data de 16 mai 2023. Totodată, a prorogat excepţia nulităţii recursului.

La termenul din 16 mai 2023, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului.

Analizând recursul, sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 şi art. 483 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că instanţa de recurs are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

În cauză, recursul a fost întemeiat formal pe motivele de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurenţii-pârâţi au susţinut că instanţa de apel nu a motivat soluţia de respingere a cererii de chemare în garanţie, ci aceasta s-a rezumat la susţinerea conform căreia cererea de chemare în garanţie este neîntemeiată întrucât între reclamantul cumpărător şi persoanele chemate în garanţie nu există niciun raport juridic care să fie valorificat de maniera urmărită de pârâţi. Recurenţii au mai arătat că instanţa de apel avea obligaţia să motiveze soluţia de respingere a cererii de chemare în garanţie prin referire la raportul juridic existent între pârâţi şi chemaţii în garanţie, raport juridic dovedit în cauză ca fiind întemeiat pe vânzarea-cumpărarea aceloraşi utilaje agricole vândute de pârâţi către reclamant, pârâţii fiind, la rândul lor, cumpărători de bună-credinţă.

Înalta Curte constată că recurenţii-pârâţi impută instanţei de apel nemotivarea deciziei recurate cu privire la cererea de chemare în garanţie, pe care însă o critică din perspectiva greşitei evaluări a raportului juridic existent între pârâţi şi chemaţii în garanţie. Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu pot fi reevaluate probele administrate în cauză în vederea stabilirii unei situaţii de fapt.

În realitate, recurenţii îşi exprimă nemulţumirea faţă de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel în motivarea hotărârii cu privire la soluţia de respingere a cererii de chemare în garanţie, critică de netemeinicie ce nu se încadrează în ipotezele legale prevăzute de acest motiv de nelegalitate.

Prin raportare la aceste consideraţii, Înalta Curte reţine că cererea de recurs nu cuprinde critici de nelegalitate care să poată fi subsumate vreuneia dintre ipotezele reglementate de acest motiv de casare, respectiv nemotivarea hotărârii atacate sau existenţa unor motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Astfel formulate, criticile nu relevă incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. urmând a fi înlăturate, ca atare.

Nici prin dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu se identifică greşita aplicare a normelor de drept material, în condiţiile în care recurenţii nu au invocat critici privind modul concret în care, prin decizia atacată, ar fi fost încălcate norme de drept material.

Astfel, deşi se invocă încălcarea normelor de drept material, recurenţii repun în discuţie situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel, care a stat la baza respingerii cererii de chemare în garanţie, raportat la faptul că chemaţii în garanţie nu pot fi obligaţi la restituirea către reclamant a preţului vânzării utilajelor agricole, întrucât nu există niciun raport juridic, această împrejurare tinzând la reaprecierea probelor şi la stabilirea unei alte situaţii de fapt.

Au mai susţinut recurenţii că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 72 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la cererea de chemare în garanţie, însă în dezvoltarea acestor critici, recurenţii nu au invocat aspecte de nelegalitate a deciziei recurate, ci de netemeinicie privind chemarea în garanţie, persoana responsabilă pentru restituirea preţului vânzării utilajelor agricole, garanţia contra evicţiunii, aspecte asupra cărora instanţa de apel s-a pronunţat.

În concluzie, prin criticile invocate în susţinerea recursului, se tinde fie la o nouă evaluare a situaţiei de fapt, fie la reinterpretarea probatoriului, care să conducă la admiterea cererii de chemare în garanţie, chestiuni asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat şi care nu mai pot fi analizate în această etapă procesuală a recursului, în considerarea specificului acestei căi de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate a hotărârii atacate şi nu de netemeinicie.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Înalta Curte constată că recurenţii nu au indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, subliniind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să anuleze recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâţii B. S.R.L. şi C. împotriva deciziei civile nr. 269/A din 20 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 mai 2023.