Termination of public procurement framework contract: enforcement of bid guarantee after refusal to sign subsequent agreement and unilateral price renegotiation clause interpretation

Şedinţa publică din data de 11 mai 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă la 8 decembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantele A. S.A. şi B. S.R.L., au chemat în judecată pârâta Complexul Energetic Oltenia, solicitând:

1) obligarea la plata către reclamanta A. S.A. a sumei de 5.992.753 RON cu titlu de pretenţii - suma estimată de societate reprezentând următoarele categorii de sume:

- 3.820.300 RON reprezentând beneficiu nerealizat aferent vânzărilor estimate pentru cei 2 ani de contract nerealizaţi:

- 1.671.606 RON reprezentând cheltuieli cu închirierea utilajelor şi autovehiculelor şi cheltuieli cu salariile suportate de A. S.A. în perioada septembrie 2015 (data începerii negocierilor pentru încheierea următorului contract subsecvent) - septembrie 2016 (data rezilierii contractului cadru nr. x/2.12.2013)

- 450.000 RON reprezentând garanţia de participare la licitaţie, nerestituită de la data rezilierii contractului până în prezent;

- 50.847 RON reprezentând dobânda legală (remuneratorie 1,75%/an şi penalizatoare 8%/an), calculată pentru perioada 19.09.2016-15.11.2017, aferentă garanţiei de participare nerestituite

2. Obligarea pârâtei la plata către reclamanta B. S.R.L. a sumei de 702.103 RON cu titlu de pretenţii - suma estimată de societate reprezentând beneficiu nerealizat aferent vânzărilor estimate pentru cei 2 ani de contract nerealizaţi.

Prin întâmpinarea depusă la 12 februarie 2018, pârâta CEO S.A. a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II-a Civile, în raport cu dispoziţiile art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, în vigoare la data încheierii contractului şi sub incidenţa căreia se soluţionează litigiul, acesta derivând dintr-un contract de achiziţie publică, sens în care a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, în favoarea secţiei contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Gorj - competentă din punct de vedere material.

La termenul de judecată din 23 aprilie 2018, reclamantele au depus o cerere modificatoare a acţiunii introductive, în sensul întregirii acţiunii cu un petit suplimentar având ca obiect: obligarea pârâtei să permită reclamantelor participarea la procedurile interne de licitaţie pentru vânzarea de deşeuri din patrimoniul CEO.

Prin sentinţa nr. 61 din 21 mai 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017 s-a admis excepţia de necompetenţă materială a secţiei a II-a Civilă invocată de pârâta CEO S.A., fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea secţiei contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal, la 21 iunie 2018, sub dosar nr. x/2017.

În şedinţa publică din 28 septembrie 2018, Tribunalului Gorj a respins excepţia de necompetenţă funcţională a secţiei de contencios administrativ şi fiscal, invocată în cauză de către reclamante.

În şedinţa de judecată din 12 octombrie 2018, pârâta C. S.A. a depus la dosarul cauzei note scrise prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în temeiul art. 11 lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 1412 din 30 octombrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea promovată de reclamantele A. S.A. şi B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Complexul Energetic Oltenia.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantele A. S.A. şi B. S.R.L. au declarat recurs.

Prin decizia nr. 1768 din 29 august 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de reclamantele A. S.A. şi B. S.R.L. împotriva încheierii din 28 septembrie 2018 şi a sentinţei nr. 1412/2018 pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, pe care le-a casat şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, la 3 octombrie 2019 sub dosar nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 40/2020 din 11 martie 2020 pronunţată de Tribunalul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantele A. S.A. şi B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Complexul Energetic Oltenia, astfel cum a fost modificată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele A. S.A. şi B. S.R.L..

Prin încheierea din 21 octombrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins cererea de recuzare a expertului judiciar D., ca fiind neîntemeiată.

A respins ca neîntemeiate nulitatea şi obiecţiunile la raportul de expertiză judiciară contabilă.

A admis cererea de majorare a onorariului cu suma de 1.000 RON astfel: suma de 500 RON în sarcina apelantelor reclamantele A. S.A. şi B. S.R.L. şi suma de 500 RON în sarcina intimatului-pârât Complexul Energetic Oltenia, urmând a se admite adresă către expertul E., solicitându-i-se să procedeze la întocmirea şi depunerea raportului de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit dar şi cu menţiunea că, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii va fi sancţionat conform prevederilor art. 187 alin. (2) lit. d) C. proc. civ., cu suma de 500 RON.

Prin încheierea din 18 noiembrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a dispus emiterea unei adrese expertului E., solicitându-i-se să procedeze la întocmirea şi depunerea raportului de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit dar şi cu menţiunea că, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii va fi sancţionat conform prevederilor art. 187 alin. (2) lit. d) C. proc. civ., cu suma de 500 RON.

A fost amânată judecata cauzei la 13 ianuarie 2022, având în vedere solicitarea apărătorului apelantelor reclamante A. S.A. şi B. S.R.L., care invocă imposibilitatea de a se prezenta la termenul stabilit iniţial de către instanţă, respectiv 18 noiembrie 2021.

Prin încheierea din 13 ianuarie 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins cererea formulată de intimatul-pârât Complexul Energetic Oltenia privind efectuarea unei noi expertize contabile, urmând a se reveni cu adresă către expertul E., solicitându-i-se să procedeze la întocmirea şi depunerea raportului de expertiză, sub sancţiunea amenzii.

Prin încheierea din 24 martie 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a dispus amânarea pronunţării cauzei la data de 7 aprilie 2022.

Prin decizia nr. 214/2022 din 7 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamantele A. S.A. şi B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 40/2020 din 11 martie 2020, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu pârâtul COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA

Împotriva acestei decizii şi a încheierilor de şedinţă din 21 octombrie 2021, 18 noiembrie 2021, 13 ianuarie 2022 şi 24 martie 2022, reclamantele A. S.A. şi B. S.R.L. au declarat recurs solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea încheierilor şi a hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, iar în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

În argumentarea motivului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele arată cu privire la susţinerea lipsei contestării rezilierii efectuate de pârâtă că este mai mult decât evident faptul că instanţa de apel nu a decelat întocmai natura litigiului, întrucât reclamantele au solicitat pretenţii dat fiind încălcarea unor obligaţii contractuale specificate în acţiune, între care reaua-credinţă în cadrul negocierilor pentru ajustarea preturilor, cât şi rezilierea unilaterală în contextul în care nu erau întrunite condiţiile.

Astfel, atâta timp cât contractul a încetat şi nu mai putea fi repus în vigoare pe calea acţiunii, singura posibilitate a reclamantelor era susţinută de tipul de acţiune formulat, în cadrul căreia s-a solicitat instanţei analizarea inclusiv aspectul judiciozităţii rezilierii unilaterale efectuate de C.E.O, având în vedere că nu era necesar, dar nici admisibil, un petit special privind contestarea formală a rezilierii, această contestaţie existând în petitul în realizare, anume obligarea la pretenţiile derivate din încălcarea obligaţiilor contractuale.

Cu privire la aprecierea neexercitării unei acţiuni întemeiate pe art. 1271 alin. (2) din C. civ. până la data încetării contractului-cadru, recurentele arată că acestea nu aveau obligaţia unei astfel de acţiuni; altfel, această situaţie ar atrage un fine de neprimire şi ar conduce la restrângerea dreptului de acces la instanţă în mod nejustificat.

Tot în acest sens, se arată că recurentele au avut permanent speranţa legitimă dată de pârâtă că, atâta timp cât conducerea C.E.O a înţeles interpretarea clauzelor contractuale şi incidenţa instituţiei impreviziunii, vor da dovadă şi de bună-credinţă, în sensul de a renegocia în mod autentic preţurile, şi nu doar iocandi causa, de altfel şi la nivel verbal existând permanent asigurări că o astfel de renegociere va fi reală, context în care pârâta a profitat de situaţie şi a apelat la instituţia rezilierii, deşi era exact partea contractuală care nu îşi îndeplinise obligaţiile contractuale esenţiale.

Referitor la modul de soluţionare al fondului litigiului, recurentele susţin că, Curtea de Apel a examinat speţa exclusiv prin prisma aplicării principiului forţei obligatorii a contractului ori, acest principiu nu elimina dreptul la renegociere atât din perspectiva clauzelor contractuale, dar şi din perspectiva normelor legale.

Aşadar, însăşi prevederile contractuale statuau renegocierea preţurilor cu ocazia contractelor subsecvente, iar pârâta C.E.O a recunoscut acest drept şi a participat la aceste negocieri, însă s-a dovedit că pur formal şi cu rea-credinţă, creându-se aparenţa unei noi runde de negocieri, în sensul că se poate totuşi accepta un preţ care să asigure echilibrul contractual.

Totodată, se susţine că instanţa de apel nu a identificat exact în ce constă fapta ilicită imputată pârâtei, deşi recurentele au invocat dispoziţiile art. 1530 din C. civ. care prevăd că:

"creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directa şi necesară a neexecutării fără justificare sau după caz culpabile a obligaţiei".

Aşadar, această dispoziţie legală se referă atât la neexecutarea unei obligaţii, cât şi la executarea necorespunzătoare din punct de vedere calitativ, fiind astfel nesocotit modul de executare stabilit de părţi or, atâta timp cât în contractul la a cărui încheiere ambele părţi şi-au dat consimţământul în mod expres prin semnare şi parafare, se arată că această obligaţie nu a fost executată sau a fost executată necorespunzător, chestiune ce atestă existenţa primei condiţii a angajării răspunderii civile delictuale.

În acest context, se arată că culpa debitorului este prezumată prin simplu fapt al neexecutării obligaţiei sau a executării necorespunzătoare a obligaţiei asumate prin contractul încheiat între părţi, fiind evidente atât fapta ilicită contractuală cât şi vinovăţia contractuală a pârâtei C.E.O, care constă, pe de-o parte, în nerespectarea obligaţiei contractuale esenţiale de a renegocia anual preturile în aşa fel încât acestea să corespundă preţurilor de pe piaţă şi astfel să fie respectat un echilibru contractual avut în vedere de ambele părţi la încheierea contractului, iar pe de altă parte, executarea cu rea-credinţă a unor obligaţii contractuale esenţiale.

Astfel, contrar aprecierilor instanţei de apel, care a considerat că reclamantele au dorit modificarea clauzei 4.4 din contractul cadru, posibilitatea contractuală de negociere şi ajustare şi în favoarea recurentelor, în afara faptului că respecta principii de drept şi drepturi fundamentale, aceasta era inclusă în contract în art. 4.4 liniuţa finală din contractul-cadru.

În acest sens, se poate constata, din nou reaua-credinţă a C.E.O cu ocazia semnării contractului-cadru, întrucât a modificat unilateral această clauză mizând pe semnarea ca atare a actului de către Asociere în virtutea formei din proiectul de contract-cadru, formă ce trebuia menţinută şi cu ocazia semnării.

Astfel, clauza respectivă prevede o obligaţie reciprocă de renegociere anuală a valorii atât a contractului-cadru, cât şi a fiecărui contract subsecvent, în considerarea evoluţiei preţului pieţei, în scopul obţinerii unei oferte mai avantajoase.

Având în vedere principiile echităţii, bunei-credinţe, dar şi metodele de interpretare prevăzute de art. 1266-1268 C. civ., este fără echivoc faptul că negocierea anuală avea ca şi criteriu preţul pieţei şi putea fi făcută în favoarea oricăreia dintre părţi.

Aceasta deoarece, interpretarea contractului nu trebuie să se realizeze strict după sensul literal al termenilor - art. 1268 alin. (1) C. civ., ci ţinând seama de voinţa concordantă a părţilor şi natura contractului, anume un contract-cadru de vânzare-cumpărare pe o perioadă îndelungată (4 ani), timp în care piaţa de profil poate comporta scăderi mai mult sau mai puţin semnificative.

Mai susţin recurentele că înscrisurile anexate prezentei probează faptul că pârâta C.E.O a participat formal la negocierile privind preţul contractului din anul 2016.

Astfel, recunoscând necesitatea adaptării contractului în scopul refacerii unui echilibru contractual necesar (adresa de reziliere nr. x/12.09.2016), totuşi pârâta nu a îndeplinit aceasta obligaţie, săvârşind un abuz, ca atare o faptă ilicită, cu caracter contractual.

Deşi principiul bunei-credinţe în executarea obligaţiilor contractuale impunea pârâtei să dea un răspuns concret şi argumentat solicitării legale, totuşi C.E.O nu a respectat acest principiu şi nu a dat un astfel de răspuns.

Aşadar, recurentele au invocat obligaţia esenţială a CEO de renegociere a preţurilor, doar în subsidiar în temei legal al impreviziunii, cât şi în principal în temeiul contractual (art. 4 contract-cadru), obligaţie oricum recunoscută de pârâta-intimată şi executată, însă cu rea-credinţă.

In contextul faptic menţionat şi probat cu anexele la prezenta, apare mai mult decât evident că recurentele, în cadrul Asocierii nu sunt culpabile contractual prin neîndeplinirea vreunei obligaţii contractuale esenţiale şi într-un mod grav, încât să atragă sancţiunea aplicată de C.E.O. dimpotrivă, pârâta se face vinovată de încălcarea obligaţiei esenţiale de negociere anuală în anul 2016 şi de abuz de drept prin faptele ilicite menţionate.

Ca atare, recurentele susţin că aplicarea unilaterală şi fără temei contractual a sancţiunii rezilierii contractului-cadru şi a reţinerii garanţiei de participare de către pârâtă reprezintă un abuz de drept în cadrul raportului contractual, asemenea şi celorlalte două fapte ilicite.

În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele susţin că instanţa de apel nu a motivat respingerea solicitărilor prin încheierile de şedinţă recurate şi, totodată că nu a motivat hotărârea prin prisma înlăturării argumentelor prezentate pe larg în cuprinsul motivelor de apel.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentele arată că instanţa de apel a încălcat norme de procedură sancţionate cu nulitatea prin respingerea în şedinţă publică şi fără respectarea prevederilor imperative ale C. proc. civ. cererea de recuzare a expertului.

Pentru toate aceste considerente, recurentele apreciază că se impune casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea atât a raportului de expertiză de specialitate, precum şi efectuarea unui nou raport de expertiză contabilă.

Până la întocmirea prezentului raport, intimata-pârâtă Complexul Energetic Oltenia nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 19 ianuarie 2023, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin încheierea pronunţată la 23 martie 2023, a admis în principiu recursul declarat de recurentele-reclamante B. S.R.L. şi A. S.A. împotriva încheierilor din 21 octombrie 2021, 18 noiembrie 2021, 13 ianuarie 2022 şi 24 martie 2022 şi împotriva deciziei nr. 214/2022 din 7 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi a acordat termen la data de 11 mai 2023, cu citarea părţilor.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurentele-reclamante B. S.R.L. şi A. S.A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi invocat de recurentă are în vedere situaţia în care hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În susţinerea acestui motiv de casare, recurenta consideră că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în sensul în care, aceasta a dat curs aprecierilor primei instanţei considerând că recurentele trebuiau să acţioneze împotriva rezilierii prin acţiune separată în constatare şi că era necesar a fi formulată o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 1261 din C. civ. în impreviziune.

Această critică, prin care se susţine că instanţa de apel nu a decelat întocmai natura litigiului, petitul şi temeiurile de fapt şi de drept, se constată că este neîntemeiată, având în vedere că în mod corect instanţa de apel a reţinut că reclamantele nu au contestat în instanţă această reziliere, deşi aveau posibilitatea sesizării instanţei cu o acţiune prin care să se fi obţinut o modificare pe cale judecătorească a contractului motivată de impreviziune.

Analizând dispoziţiile art. 4.4 liniuţa a doua din contractul cadru nr. x/CEO/02.12.2013, potrivit cărora "valoarea contractului-cadru/contractului subsecvent va fi renegociată anual, în sensul obţinerii unei oferte mai avantajoase pentru promitentul-vânzător decât cea obţinută iniţial, având în vedere evoluţia preţului pieţei", Înalta Curte constată, din interpretarea acestei clauze, că renegocierea putea să fie doar în sensul obţinerii unei oferte mai avantajoase pentru promitentul-vânzător, respectiv pârâta Complexul Energetic Oltenia S.A., iar riscul contractual fiind asumat de cele două reclamante.

Aşadar, critica întemeiată pe dispoziţiile art. 1271 alin. (2) din C. civ. se constată a fi nefondată, întrucât reclamantele aveau posibilitatea acţionării în justiţie a pârâtei pentru ca instanţele să aprecieze dacă se impunea adaptarea contractului astfel încât să se creeze echilibru între eventualele pierderi şi beneficii realizate de ambele părţi contractante sau să hotărască încetarea contractului.

Prin urmare, o adaptare a preţului putea fi efectuată doar în cazul unui contract legal încheiat, subsecvent contractului-cadru nr. x/02.12.2013 încheiat cu reclamantele, însă în situaţia refuzului expres al acestora de a încheia contractul subsecvent, conform prevederilor legale, pârâta a reziliat contractul-cadru şi a reţinut garanţia de participare.

Într-o altă critică, recurentele fac referire la modul de soluţionare a fondului litigiului, evocând aspecte ce vizează aprecierea clauzelor contractuale, starea de fapt, buna-credinţă în cadrul negocierilor, precum şi forţa obligatorie a contractului.

Din analiza actelor dosarului, se reţine că pârâta a acţionat cu bună-credinţă în realizarea obiectului contractului, fiind de acord cu reluarea negocierilor pentru stabilirea preţului de vânzare al deşeurilor, însă părţile nu s-au înţeles, aspect ce a condus la rezilierea contractului, reziliere ce s-a produs şi în considerarea dispoziţiilor art. 6, pct. 6.2 din contractul-cadru, astfel că această critică apare a fi nefondată.

În acest context, recurentele susţin că aplicarea unilaterală şi fără temei contractual a sancţiunii rezilierii contractului-cadru şi a reţinerii garanţiei de participare de către pârâtă reprezintă un abuz de drept în cadrul raportului contractual.

Această susţinere este nefondată, având în vedere că în cauză nu s-a realizat îndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor ce le incumbau recurentelor, refuzul de semnare a contractului subsecvent, astfel că, în mod legal societatea pârâtă a procedat la executarea garanţiei de participare la licitaţie.

Aşadar, pentru ca susţinerile dezvoltate de recurente să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acestea trebuiau să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită.

Recurentele-reclamante arată că au formulat recurs şi împotriva încheierilor din 21 octombrie 2021, 18 noiembrie 2021, 13 ianuarie 2022 şi 24 martie 2022, prin care s-au respins cererile de recuzare a expertului contabil, de nulitate a raportului contabil, de solicitare a unei noi expertize contabile şi de completare a raportului de specialitate, susţinând totodată că acestea au fost respinse nemotivat şi că toate criticile aduse împotriva modului de soluţionare a acestora se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În argumentarea acestui motiv de casare, potrivit căruia "casarea unor hotărâri se poate cere atunci când prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", recurentele susţin că hotărârea atacată a încălcat regulile de procedură, în contextul în care s-au respins cererile de recuzare a expertului contabil, de nulitate a raportului contabil, de solicitare a unei noi expertize contabile şi de completare a raportului de specialitate.

Din analiza încheierilor atacate, Înalta Curte constată că, din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentele nu au invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului, critica formulată fiind neîntemeiată întrucât, contrar raţionamentului acestora, hotărârile menţionate au fost pronunţate cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.

Astfel, Curtea de Apel Craiova, prin încheierea din 21 octombrie 2021 a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare a expertului judiciar D., având în vedere că apelantele nu au arătat alte motive decât cele care deja au fost analizate anterior şi anume referitoare la imparţialitatea expertului, iar în cazul încheierii din 18 noiembrie 2021, referitor la solicitarea apelantelor reclamante de efectuare a unei noi expertize contabile de către un alt expert, instanţa a prorogat discutarea acestei cereri, după efectuarea expertizei contabile dispuse deja de către instanţă, iar în ceea ce priveşte încheierea din 13 ianuarie 2022, instanţa a respins cererea intimatului-pârât COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA privind efectuarea unei noi expertize contabile, întrucât a constatat că expertul contabil a răspuns la toate obiectivele stabilite prin încheierea din 11 martie 2021, iar prin încheierea din 24 martie 2022 s-a dispus amânarea pronunţării cauzei la 7 aprilie 2022, pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia "casarea unor hotărâri se poate cere când, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii", Înalta Curte constată că acesta a fost invocat în mod formal de către recurentă, întrucât în cauză nu s-au formulat critici din care să rezulte că încheierile atacate ar putea fi reformate pe această cale sau ar exista motive de casare a acestora.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-reclamante B. S.R.L. şi A. S.A. împotriva încheierilor din 21 octombrie 2021, 18 noiembrie 2021, 13 ianuarie 2022 şi 24 martie 2022 şi împotriva deciziei nr. 214/2022 din 7 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-reclamante B. S.R.L. şi A. S.A. împotriva încheierilor din 21 octombrie 2021, 18 noiembrie 2021, 13 ianuarie 2022 şi 24 martie 2022 şi împotriva deciziei nr. 214/2022 din 7 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2023.