Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 791/2003 AI generated

Extraordinary appeal admitted; land-restitution judgments quashed and case remanded for retrial.

Case Number Decizia nr. 791/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The court admitted the Prosecutor General's extraordinary appeal (recurs în anulare), quashed the final civil judgment of the Court of Appeal Iași, the appellate decision of the Tribunal Iași, and the first-instance judgment of the Judecătoria Fălticeni, and remanded the case for retrial to the Judecătoria Iași, thereby granting the appellant (the prosecutor) and the prevailing respondents' request. The underlying dispute involved a land-restitution claim under Law No. 18/1991, where petitioners challenged a county commission decision and sought partial annulment of a property title, with courts below having upheld the claim on public-order grounds. The High Court of Cassation and Justice found that the lower courts had violated the principles of adversarial process, party equality, and the right to defense by deciding the case on legal grounds exceeding the framework with which they were seised and without putting those new grounds or procedural exceptions—even of public order—to the parties for debate, contrary to Articles 129 and 130 of the Civil Procedure Code, which require precise legal qualification only after such discussion.

Legislator headnote

AI generated

art. 313 din C.proc.civ, art. 330 C.proc.civ, art. 60 din Legea nr. 18/1991; Extraordinary appeal admitted; land-restitution judgments quashed and case remanded for retrial: The underlying dispute involved a land-restitution claim under Law No. 18/1991, where petitioners challenged a county commission decision and sought partial annulment of a property title, with courts below having upheld the claim on public-order grounds. The High Court of Cassation and Justice found that the lower courts had violated the principles of adversarial process, party equality, and the right to defense by deciding the case on legal grounds exceeding the framework with which they were seised and without putting those new grounds or procedural exceptions—even of public order—to the parties for debate, contrary to Articles 129 and 130 of the Civil Procedure Code, which require precise legal qualification only after such discussion.

Keywords

AI generated
restitution of property civil judgment grounds for cassation hearing of the parties violation of procedural rights right to property

Cited Legislation

AI generated
art. 313 din C.proc.civ
Cited by the parties as the basis for requesting the cassation of the judgments and referral of the case for retrial.
art. 330 C.proc.civ
Legal basis for the extraordinary appeal (recurs în anulare) filed by the Prosecutor General against the final judgments.
art. 60 din Legea nr. 18/1991
În raport cu această reglementare, petenții sunt terți vătămați în drepturile lor prin hotărârea comisiei județene, situație în care, potrivit art. 60 din Legea nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 330 C.proc.civ.

Legal basis for the extraordinary appeal (recurs în anulare) filed by the Prosecutor General against the final judgments.

art. 313 din C.proc.civ.

Cited by the parties as the basis for requesting the cassation of the judgments and referral of the case for retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr. 2319 din 6 octombrie 1998 a Judecătoriei Fălticeni, deciziei civile nr. 2519 din 29 septembrie 2000 a Tribunalului Iași, precum și decizia nr. 879 din 11 mai 2001 a Curții de Apel Iași, secția Civilă.

La apelul nominal s-au prezentat intimații N.I.și N.C., prin avocat D. G., lipsind petenții V.E., V.C., V.E., V.G., lipsind intimata Comisia Județeană Suceava pentru Aplicarea Legii 18/1991 din cadrul Prefecturii Suceava.

Procedura completă.

Nefiind chestiuni prealabile, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului în anulare cu care a fost investită.

Reprezentantul Ministerului Public susține recursul în anulare și solicită admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 313 din C.proc.civ.

Avocat D.G.în reprezentarea intimaților N.C., care continuă procesul în calitate de moștenitor al defunctei V.M.(conform certificatului de legatar nr. 10 din 21 martie 2002 emis de Biroul Notarului Public M.M.) și N.I., solicită admiterea recursului în anulare, casarea deciziilor 879 din 11 mai 2001 a Curții de Apel Iași, Secția Civilă, 2519 din 29 septembrie 2000 a Tribunalului Iași, Secția Civilă și sentința civilă 2319 din 6 octombrie 1998 a Judecătoriei Fălticeni, cu trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Iași.

C U R T E A

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea formulată la data de 28 august 1997, V.E., V.C., V.M., V.E. și V.G. au chemat în judecată pe V.M., decedată pe parcursul procesului, fiind citat în cauză moștenitorul testamentar al acesteia, N.C., conform certificatului de moștenitor nr. 10 din 21 martie 2002 pe N.I.și Comisia Județeană Suceava pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, solicitând desființarea deciziei nr. 836 din 15 mai 1997 a comisiei și anularea parțială a titlului de proprietate nr. 1/1995 emis în favoarea intimaților cu privire la terenul în suprafață de 8792 m.p. situat în intravilanul Satului Buda, comuna Rășca, județul Suceava.

În motivarea plângerii, s-a arătat că terenul în litigiu nu a făcut parte din patrimoniul Cooperativei Agricole de Producție, fiind situat într-o zonă necooperativizată și, prin urmare în mod nelegal a fost atribuit celor chemați în judecată.

Prin întâmpinare, N.I.și V.M.au invocat pe cale de excepție, tardivitatea introducerii plângerii și, pe fond, respingerea acesteia ca nefondată.

Excepția de tardivitate a fost respinsă prin încheierea din 16 septembrie 1998 a Judecătoriei Fălticeni, avându-se în vedere că nu s-a făcut în cauză dovada comunicării hotărârii comisiei județene și, ca urmare, plângerea a fost socotită ca fiind făcută în termenul legal de 30 de zile.

Apoi, prin sentința civilă nr. 2319 din 6 octombrie 1998, aceeași instanță a admis plângerea, a desființat Hotărârea nr. 836 din 15 mai 1997 a comisiei județene și a dispus anularea parțială a titlului de proprietate nr. 1 din 7 martie 1995 cu privire la terenul în suprafață de 8792 m.p. situat în intravilanul satului Buda, comuna Rășca.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că, în mod nelegal s-a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea intimatelor, deoarece terenul nu a făcut parte din patrimoniul Cooperativei Agricole de Producție și nici nu a trecut în proprietatea statului, fiind proprietatea petenților, conform certificatului de moștenitor nr. 537/1981.

Tribunalul Iași, investit prin strămutare, a menținut soluția instanței de fond, prin decizia nr. 2519 din 29 septembrie 2000, respingând excepția de tardivitate a formulării plângerii, precum și apelul declarat de intimați împotriva sentinței.

Recursul declarat de cei chemați în judecată împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 879 din 11 mai 2001 a Curții de Apel Iași.

Instanțele de control judiciar au avut în vedere că excepția de tardivitate a introducerii plângerii nu este întemeiată, deoarece petenții au invocat motive de ordine publică, ce pot fi invocate oricând, deci și peste termenul legal de 30 de zile de la comunicare.

Pe fondul cauzei, s-a considerat că, întrucât terenul în litigiu nu a fost scos din patrimoniul petenților, nu putea constitui obiect al hotărârii comisiei, în speță nefiind aplicabile dispozițiile Legii nr.18/1991.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, în condițiile art. 330 C.proc.civ., considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, totodată fiind și vădit netemeinice. Se solicită casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, întrucât s-a încălcat principiul contradictorialității și al egalității părților în fața instanței de judecată, precum și dreptul la apărare.

Recursul în anulare este întemeiat, urmând a fi admis în sensul celor ce urmează:

Din actele dosarului rezultă că, prin cererea de chemare în judecată, petenții au precizat cadrul procesual al litigiului și anume capitolul IV din Legea nr.18/1991 care reglementează modul de soluționare a plângerilor îndreptate împotriva hotărârilor comisiei județene. Este adevărat că aceste prevederi legale sunt aplicabile numai acelor categorii de persoane, care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

În raport cu această reglementare, petenții sunt terți vătămați în drepturile lor prin hotărârea comisiei județene, situație în care, potrivit art. 60 din Legea nr. 18/1991, sunt exceptați de la utilizarea procedurii speciale a plângerii, ei putând folosi pentru recunoașterea drepturilor lor numai acțiunile de drept comun, petitorii sau posesorii, după caz.

Pe parcursul soluționării cauzei, nu a intervenit o modificare sau completare a cererii, iar instanța nu a pus în discuția părților schimbarea temeiului juridic al acțiunii.

Prin încheierea din 2 decembrie 1999 (fila 21 – dosar 4530/1999), instanța de apel a respins excepția nulității absolute a titlului de proprietate invocată de petenți, având în vedere că aceasta reprezintă un nou capăt de cerere ce nu poate fi formulat în apel.

Cu toate acestea, din considerentele hotărârilor instanțelor de apel și recurs, ca și a celei de fond, rezultă că instanțele și-au întemeiat soluția de admitere a plângerii pe argumente de drept ce exced cadrului juridic cu care instanța a fost investită, cât și susținerilor și apărărilor formulate de părți. Astfel și motivele de ordine publică avute în vedere de instanțe nu au fost invocate pe parcursul procesului și nu au fost puse în discuția părților.

În acest fel au fost nesocotite principiile contradictorialității și egalității părților în fața instanței, fiind încălcat și dreptul la apărare, pentru că părțile nu au fost în situația de a-și formula apărări, în condițiile judecării pricinii în alt cadru juridic decât cel cu care a fost învestită și de care părțile aveau cunoștință.

Este adevărat că, spre deosebire de obiectul acțiunii, care nu poate fi schimbat sau depășit, temeiul juridic al cererii de chemare în judecată invocat de petenți nu este obligatoriu pentru instanță, care este chiar datoare în sensul art. 129 și 130 c.pr.civ. să dea acțiunii calificarea juridică exactă. Însă determinarea cadrului juridic corect al litigiului se poate face numai după punerea în discuția părților a eventualei schimbări de calificare, precum și a unor excepții procedurale, chiar de ordine publică, numai astfel cei interesați putând să-și formuleze susțineri și apărări precum și să administreze dovezi necesare pentru stabilirea adevăratelor raporturi dintre părți.

Față de cele arătate, recursul în anulare de față va fi admis, urmând a se casa hotărârile atacate și a se trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 879 din 11 mai 2001 a Curții de Apel Iași, Secția Civilă.

Casează deciziile 879 din 11 mai 2001 a Curții de Apel Iași, 2519/29 septembrie 2000 a Tribunalului Iași și sentința civilă 2319/6 octombrie 1998 a Judecătoriei Fălticeni cu trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2003.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

JUDECĂTOR,

V.Culcea

P. Perju

G. Gaspar

MAGISTRAT ASISTENT,

M. Ionescu

Red.

GG

Dact.

MMMih.

6 ex.

4.04.2003.