Revision deadline starting point and repunition in time for failure to identify violation of res judicata authority

Şedinţa publică din data de 11 mai 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la 10 februarie 2022 sub nr. x/2022, petentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B. S.R.L., în insolvenţă, ridicarea sechestrului asigurător şi a popririi asigurătorii instituite.

Prin încheierea nr. 90 din 24 februarie 2022 pronunţată de Tribunalul Constanţa a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de petentul A. în contradictoriu cu intimata B. S.R.L. prin administrator special C. S.R.L. privind ridicarea măsurilor asigurătorii.

Împotriva acestei încheieri, revizuentul A. a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, la data de 6 aprilie 2022, sub dosar nr. x/2022, cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire, conform art. 186 alin. (2) şi art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu aplicarea considerentelor deciziei CCR nr. 351/2021 şi admiterea cererii de revizuire, anularea încheierii civile atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea intimatei la cheltuieli de judecată.

În motivare, revizuentul a susţinut existenţa unei contrarietăţi între sentinţa civilă nr. 526 din 7 octombrie 2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2021 şi încheierea civilă nr. 90 din 24 februarie 2022 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2022.

În acest context, se arată că în dosarul civil nr. x/2021, la data de 23 martie 2021, a formulat o cerere de revizuire a încheierii nr. 179 din 10 martie 2021, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. referitoare la descoperirea unor înscrisuri doveditoare ulterior pronunţării hotărârii.

Prin sentinţa nr. 526 din 7 octombrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021, cererea de revizuire a fost respinsă ca neîntemeiată.

În acest sens, revizuentul susţine că încheierea nr. 90/2022 încalcă autoritatea de lucru judecat a sentin­ţei civile nr. 526/2021 şi este potrivnică acesteia cât timp, prin această sentinţă se reţine expres faptul că soluţionarea definitivă a cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată în dosarul civil nr. x/2016 reprezintă limita temporală a măsurilor asigurătorii încuviinţate prin încheierea civilă nr. 179/10.03.2020, în timp ce, prin încheierea civilă nr. 90/2022 se reţine, contrar considerentelor anterioare, în sensul că măsurile asigurătorii nu au fost instituite prin raportare exclusiv la dosarul nr. x/2016, ci până la soluţionarea cererii de antrenare a răspunderii, iar această cerere, astfel cum a fost completată de lichidatorul judiciar, nu a fost soluţionată până în prezent.

Faţă de aceste aspecte, revizuentul menţionează că a fost în măsură să cunoască faptul că încheierea nr. 90/2022 încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 526/2021 doar atunci când încheierea a fost comunicată, acesta fiind momentul la care a luat cunoştinţă de considerentele judecătorului sindic re­feritoare la limitele temporale ale măsurilor asigurătorii încuviinţate prin înche­ierea nr. 179/10.03.2020.

Prin urmare, necunoaşterea încheierii nr. 90/2022 repre­zintă un motiv temeinic de natură să justifice repunerea revizuentului în ter­menul de a formula cerere de revizuire, în acest sens fiind menţionat şi considerentul deciziei CCR nr. 351/2021.

Prin sentinţa civilă nr. 2 din 30 mai 2022 pronunţată de Curtea de Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a fost respinsă ca nefondată cererea revizuentului A. de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire.

A fost respinsă ca tardiv formulată cererea de revizuire a încheierii nr. 90/24.02.2022 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2022, fiind obligat revizuentul la plata sumei de 2.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei B. S.R.L. - în insolvenţă, prin administrator special.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs revizuentul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de recurs, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că au fost interpretate şi aplicate greşit prevederile art. 186 C. proc. civ.

În acest context, susţine că din cuprinsul textului de lege rezultă că situaţia premisă a normei juridice este reprezentată de realizarea unui act de procedură, în condiţiile în care la momentul realizării actului, termenul procesual era împlinit.

Textul de lege prevede că efectele extinctive ale împlinirii termenului sunt înlăturate dacă există motive care pot reprezenta un temei suficient pentru a justifica întârzierea, mai exact, un temei suficient pentru efectuarea actului după împlinirea termenului procesual.

În cauză, actul de procedură pretins efectuat după împlinirea termenului este reprezentat de cererea de revizuire, în privinţa căreia art. 511 alin. (4) C. proc. civ. statuează că motivele de revizuire reprezintă un element esenţial, în absenţa căruia actul de procedură este sancţionat cu nulitatea.

Astfel, într-o primă concluzie, rezultă că imposibilitatea persoanei de a cunoaşte elementele pe baza cărora pot fi stabilite motivele de revizuire reprezintă un motiv temeinic, în sensul art. 186 C. proc. civ.

Recurentul arată că argumentul instanţei întemeiat pe considerentele din paragraful nr. 24 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 366/2021 nu este aplicabil în cauză, întrucât vizează efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, însă cererea de revizuire vizează efectul pozitiv al lucrului judecat.

Spre deosebire de efectul negativ al lucrului judecat, efectul pozitiv se caracterizează prin faptul că obiectul şi cauza din cele două procese sunt diferite trăsătură care rezultă din interpretarea coroborată a celor două alineate ale art. 431 C. proc. civ.

În plus, efectul pozitiv al lucrului judecat, ca motiv de revizuire, nu este analizat în nicio manieră prin decizia CCR nr. 366/2021, în cuprinsul considerentului nr. 20 fiind reprodus textul art. 513 alin. (4) C. proc. civ. doar pentru a susţine soluţiile care pot fi dispuse în temeiul acestui text.

Însă, în cauză, temeiul cererii de revizuire este reprezentat de încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, având în vedere că diferenţa de obiect şi cauză există între cele două procese civile, identitatea existând doar în privinţa părţilor.

În acest sens, procesul înregistrat sub nr. x/2020 a avut ca obiect o cerere de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar procesul înregistrat sub nr. x/2022 a avut ca obiect cererea de ridicare a măsurilor asiguratorii, întemeiată pe art. 957 alin. (2) C. proc. civ.

În concluzie, norma juridică inserată în art. 186 C. proc. civ. este încălcată prin faptul că instanţa face aplicarea unei decizii a Curţii Constituţionale care se referă la efectul negativ al lucrului judecat, iar în prezenta cauză, demersul judiciar este orientat către protecţia efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat prevăzut de art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

În plus, este greşită interpretarea instanţei de revizuire, potrivit căreia, noţiunea de motive justificate prevăzută de art. 186 C. proc. civ. nu ar include şi necunoaşterea unor elemente în absenţa cărora, actul de procedură nu poate fi realizat.

Referitor la considerentul nr. 20 din decizia CCR nr. 351/2021 recurentul susţine că acesta vizează faptul că instituţia repunerii în termen poate fi aplicată în contextul procesual descris prin paragrafele anterioare.

Această concluzie este impusă de interpretarea sistematică care trebuie realizată asupra prevederilor legale precum şi de argumentul reductio ad absurdum, realizat în legătură cu considerentul nr. 20 din decizia CCR nr. 351/2021.

În acest sens, dacă s-ar considera că paragraful nr. 20 este lipsit de orice legătură cu aprecierile anterioare din cuprinsul deciziei, atunci or reprezenta o indicaţie dată de Curtea Constituţională instanţelor de judecată în legătură cu aplicarea art. 186 C. proc. civ., în materia revizuirii, contrar art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi contrar art. 126 alin. (3) din Constituţie.

În acest context, rezultă evident că între atribuţiile Curţii Constituţionale nu intră interpretarea şi aplicarea unitară a legii, acest lucru fiind în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În concluzie, instanţa de revizuire a interpretat şi aplicat greşit considerentul nr. 20 din Decizia nr. 351/2021, ca urmare a faptului că nu a coroborat acest considerent cu întreg ansamblul de argumente al Curţii Constituţionale, interpretarea cuprinsă în hotărârea recurată având caracter singular şi disparat.

În privinţa argumentului, conform căruia, anterior formulării cererii de revizuire a fost formulată cerere de apel împotriva încheierii nr. 90 din 24 februarie 2022, instanţa de revizuire consemnează exclusiv această dinamică a efectuării actelor procesuale, fără să explice modalitatea în care circumstanţa reţinută este de natură să susţină soluţia de respingerea a cererii de repunere în termen.

Conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., soluţia trebuie să fie întemeiată atât pe motive de fapt, cât şi pe motive de drept, însă, argumentul instanţei de revizuire precizează exclusiv ordinea formulării celor două cereri, fără să dezvolte un raţionament juridic.

În măsura în care instanţa ar fi considerat că recurentul ar fi luat cunoştinţă de încheierea primei instanţe la data declarării apelului, acest aspect nu prezintă relevanţă, deoarece apelul este declarat la data de 3 martie 2022, iar revizuirea este formulată la data de 1 aprilie 2022, în interiorul termenului de 30 de zile de la data apelului, prin urmare cu respectarea termenului pentru formularea revizuirii.

Intimata a formulat întâmpinare, la 24 octombrie 2022, prin care a invocat excepţia insuficientei timbrări raportat la faptul că taxa judiciară de timbru este achitată de avocat, iar nu de recurent, precum şi nulitatea recursului, întrucât nu sunt formulate critici de nelegalitate.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea susţinerilor intimatei ca nefondate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 8 decembrie 2022, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin încheierea pronunţată la 16 februarie 2023, a admis în principiu recursul principal declarat de recurentul A. împotriva sentinţei civile nr. 2 din 30 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi şi a acordat termen la data de 11 mai 2023, cu citarea părţilor.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurentul A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În argumentarea acestui motiv de casare, potrivit căruia "casarea unor hotărâri se poate cere atunci când prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", recurentul susţine că hotărârea atacată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, privind încălcarea prevederilor art. 186 C. proc. civ.

Cererea dedusă judecăţii are ca obiect recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinţei civile nr. 2 din 30 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, prin care a fost respinsă ca nefondată cererea revizuentului A. de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire şi, în consecinţă a fost respinsă ca tardiv formulată cererea de revizuire a încheierii nr. 90 din 24 februarie 2022 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2022

Faţă de actul de învestire al Curţii de Apel Constanţa, respectiv cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora "termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti - în cazurile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

Astfel, hotărârile judecătoreşti în raport de care revizuentul a apreciat îndeplinit cazul de revizuire evocat sunt reprezentate de încheierea civilă nr. 90 din 24 februarie 2022 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul civil nr. x/2022 şi respectiv, sentinţa civilă nr. 526 din 7 octombrie 2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul civil nr. x/2021, care încalcă autoritatea de lucru judecat a încheierii nr. 90/2022.

În speţă, se constată că în mod corect a reţinut Curtea de Apel Constanţa că cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 1 aprilie 2022, iar termenul de o lună pentru introducerea cererii de revizuire a început să curgă la data pronunţării acesteia - 24 februarie 2022, expirând la data de 24 martie 2022, în cauză operând decăderea revizuentului din dreptul de a declara calea extraordinară de atac a revizuirii.

În acest context, se constată că a fost depăşit termenul de o lună, prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care a început să curgă de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv de la data de 24 februarie 2022.

Se observă aşadar că ultima zi de declarare în termen a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport cu data rămânerii definitive a ultimei hotărâri era 24 martie 2022, situaţie în raport de care se constată că aceasta fost făcută cu depăşirea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cauză, recurentul susţine în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. încălcarea prevederilor art. 186 din acelaşi Cod, însă modalitatea de prezentare, interpretare şi aplicare a prevederilor evocate nu pot constitui motive de nelegalitate a hotărârii atacate, ca de altfel şi invocarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 366/2021 şi 351/2021.

Totodată, se reţine că, în susţinerea cererii de repunere în termenul de declarare a căii extraordinare de atac, revizuentul a precizat că termenul de o lună a început să curgă începând cu data de 3 martie 2022, când încheierea nr. 90/2022 a fost publicată în BPI nr. 3959 şi că, doar ulterior publicării considerentelor a putut aprecia asupra incidenţei cazului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul limitelor temporale ale măsurilor asigurătorii, ceea ce în opinia sa, reprezenta un motiv temeinic, de natură a justifica repunerea în termenul de formulare al cererii de revizuire.

Aceste susţineri, cât şi invocarea deciziilor CCR nr. 366/2021 şi nr. 351/2021 nu prezintă relevanţă în cauză raportat la încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi respectiv a cererii de repunere în termen, prin analogia făcută de revizuent cu soluţiile pronunţate în dosarele nr. x/2020 şi nr. y/2022 ale Tribunalului Constanţa, care au făcut obiectul cererii de revizuire.

Astfel, în considerentele reţinute de CCR în decizia civilă nr. 366/2021, s-a apreciat că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi nici dreptul la apărare, întrucât îndeplinirea cerinţelor privind existenţa motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune necesitatea cunoaşterii considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei triplei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, aspect ce poate fi demonstrat şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Aşadar, în raport cu aceste considerente, se constată că instanţa a apreciat în mod corect că revizuentul nu se poate prevala, ca moment al începerii curgerii termenului de o lună, de data la care a luat cunoştinţă de considerentele încheierii civile nr. 90 din 24 februarie 2022, întrucât termenul a început să curgă de la data pronunţării acesteia, cât timp formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentelor instanţei, context în care se reţine că cererea de repunere în termen a fost legal respinsă.

De asemenea, susţinerile revizuentului, prin care se prevalează de considerentele deciziei CCR nr. 351/2021, cu referire la paragraful nr. 20 al hotărârii nu pot fi primite, în condiţiile în care, în virtutea art. 186 din C. proc. civ. şi în materia revizuirii se constată că se poate formula cerere de repunere în termen, respectiv partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, ori în susţinerea cererii de repunere în termen, revizuentul s-a prevalat exclusiv de necunoaşterea considerentelor hotărârii, nu şi de alte împrejurări care să justifice formularea tardivă a cererii de revizuire.

În ceea ce priveşte susţinerea revizuentului, conform căreia, în considerentele hotărârii s-a reţinut că anterior formulării cererii de revizuire a fost formulată cerere de apel împotriva încheierii nr. 90 din 24 februarie 2022, iar instanţa de revizuire nu a argumentat modalitatea în care acest aspect a fi fost de natură să susţină soluţia de respingerea a cererii de repunere în termen, se constată că nu poate fi primită.

Aceasta deoarece, instanţa a menţionat acest aspect relevat de către intimată prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, la data de 4 martie 2022, chestiune ce nu prezintă relevanţă în justificarea soluţiei pronunţate în cadrul cererii de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire, în condiţiile în care, conform dispozitivului încheierii nr. 90 din 24 februarie 2022 pronunţat în aplicarea prevederilor art. 957 alin. (2) din C. proc. civ., încheierea este definitivă, context în care, calea de atac a apelului se analiza din perspectiva dispoziţiilor art. 416 din acelaşi Cod.

Aşadar, din analiza sentinţei atacate se constată că, din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului, critica formulată fiind neîntemeiată întrucât, contrar raţionamentului recurentului, hotărârea atacată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinţei civile nr. 2 din 30 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinţei civile nr. 2 din 30 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, în contradictoriu cu intimata B. S.R.L. - prin administrator special C. S.R.L. şi prin administrator judiciar C.I.I. D..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2023.