Paulian action inadmissible after insolvency opening; appeals rejected, revocatory claim against mortgage and enforcement barred.

Şedinţa publică din data de 11 mai 2023

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă la 24 octombrie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi C.. a solicitat declararea inopozabilităţii faţă de reclamantă, în limita realizării creanţei sale, a contractului de ipotecă imobiliară autentificat de BIN D. sub nr. x/10.07.2018, act juridic prin care, în frauda drepturilor sale, debitoarea B. a instituit o ipotecă imobiliară asupra imobilelor proprietatea sa, în beneficiul asociatului său C..

Imobilele afectate garanţiei imobiliare sunt reprezentate de:

- teren în suprafaţă de 123,135 mp situat în jud. Ilfov, localitatea Chiajna, str. x, identificat cu nr. cadastral x intabulat în Cartea funciară nr. x a localităţii Chiajna judeţ Ilfov precum şi asupra construcţiilor existente pe acesta identificate prin numerele cadastrale x, toate intabulate în Cartea funciară nr. x a localităţii Chiajna judeţ Ilfov;

- teren în suprafaţă de 1900 mp situat în judeţ Ilfov, localitatea Chiajna identificat cu nr. cadastral x (nr. cadastral vechi x) intabulat în Cartea funciară nr. x (CF vechi x) a localităţii Chiajna judeţ Ilfov;

- teren în suprafaţă de 37.751 mp situat în jud. Ilfov, localitatea Chiajna identificat cu nr. cadastral x (nr. cadastral vechi x) intabulat în Cartea funciară nr. x (CF vechi x) a localităţii Chiajna judeţ Ilfov;

Ca efect al admiterii prezentei, în raport cu art. 1565 alin. (2) teza a II-a C. civ., reclamanta a solicitat indisponibilizarea bunului până la încetarea executării silite a creanţei aparţinând acesteia, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 8 ianuarie 2019, pârâta B. S.A. a formulat cerere de suspendare, în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Prin încheierea din 18 noiembrie 2019, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de pârâta B. S.A..

La data de 15 martie 2019, reclamanta a formulat cerere adiţională prin care a solicitat declararea inopozabilităţii adjudecării în contul creanţei de către pârâta C.. a imobilelor menţionate în cererea de chemare în judecată.

Prin încheierea din 13 decembrie 2019, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., tribunalul a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2012, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, prin încheierea de şedinţă din 22 ianuarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare formulată de pârâta B. S.A. - prin administrator judiciar E. împotriva doamnei judecător F. fiind aplicată, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ., amenda judiciară în cuantum de 1.000 de RON.

Prin încheierea de şedinţă din 12 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă:

- a respins ca neîntemeiată excepţia netimbrării cererii, invocată de pârâta B. S.A.;

- a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes a cererii, invocată de pârâta B. S.A.;

- a respins ca neîntemeiată cererea de constatare a încetării de drept a cauzei, formulată de pârâta B. S.A.;

- a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a judecăţii cauzei până la soluţionarea dosarului nr. x/2018, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov, formulată de pârâta B. S.A. şi a acordat termen pentru continuarea judecăţii cauzei la 19 aprilie 2021.

Prin încheierea din 12 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a respins ca neîntemeiată excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta B. S.A., a admis excepţia conexităţii invocată de aceeaşi pârâtă, dispunând reunirea dosarului nr. x/2019 la prezentul dosar faţă de faptul că între obiectul dosarului nr. x/2019 şi obiectul cererii înregistrate sub nr. x/2018 există o strânsă legătură, având în vedere că în ambele urmează a se analiza dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1562 şi de art. 1563 C. civ., iar actele juridice care fac obiectul dosarului nr. x/2019 sunt subsecvente actelor juridice a căror inopozabilitate este solicitată în dosarul nr. x/2018.

Prin încheierea din 27 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă:

- a respins ca neîntemeiată cererea de constatare a încetării de drept a cauzei, formulată de pârâte, cu privire la cererea conexă;

- a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii conexe, invocată de pârâte, în raport de deschiderea procedurii de insolvenţă, precum şi în raport de formularea acţiunii întemeiată pe dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 85/2014;

- a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes a cererii conexe, invocată de pârâta B. S.A.;

- a calificat excepţia inadmisibilităţii cererii conexe, invocată de pârâta C.., în ceea ce priveşte executarea silită a bunurilor de către un alt creditor şi în ceea ce priveşte inopozabilitatea unui drept real accesoriu al creanţei deţinute de un alt creditor, ca fiind o apărare de fond;

În temeiul art. 248 alin. (4) C. proc. civ. a unit cu fondul cauzei excepţia inadmisibilităţii cererii, având ca obiect declararea inopozabilităţii a actelor de adjudecare, invocată de pârâta B. S.A., precum şi excepţia inadmisibilităţii cererii, având ca obiect declararea inopozabilităţii a proceselor-verbale de licitaţie, invocată din oficiu şi a acordat termen pentru continuarea judecăţii cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 3289 din 1 noiembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2018 au fost admise:

- excepţia inadmisibilităţii cererii, având ca obiect declararea inopozabilităţii actelor de adjudecare, invocată de pârâta B. S.A.;

- excepţia inadmisibilităţii cererii, având ca obiect declararea inopozabilităţii a proceselor-verbale de licitaţie, invocată din oficiu;

Au fost respinse ca inadmisibile:

- cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. - prin administrator judiciar Agenţia de Reorganizare Judiciară IPURL, în contradictoriu cu pârâtele B. S.A., prin administrator statutar G. şi prin administrator judiciar E. şi C.., având ca obiect declararea inopozabilităţii proceselor-verbale de licitaţie;

- cererea conexă formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar Agenţia de Reorganizare Judiciară IPURL, în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi C., având ca obiect declararea inopozabilităţii actelor de adjudecare;

A fost respinsă în rest ca neîntemeiată, cererea principală.

Împotriva sentinţei civile nr. 3289 din 1 noiembrie 2021, reclamanta A. S.R.L. - prin administrator judiciar Agenţia de Reorganizare Judiciară IPURL a declarat apel.

C.. a formulat, prin întâmpinare şi apel incident împotriva sentinţei civile nr. 3289/2021 şi împotriva încheierilor de şedinţă din 12 februarie 2021, 27 mai 2021, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2018.

Odată cu depunerea întâmpinării, intimata B. S.A. - prin administrator judiciar E. a formulat şi apel incident împotriva sentinţei civile nr. 3289/2021, precum şi "a tuturor încheierilor de şedinţă pronunţate de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2018".

Prin decizia civilă nr. 990A/2022 din 17 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul principal formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. - prin administrator judiciar Agenţia de Reorganizare Judiciară IPURL împotriva sentinţei civile nr. 3289 din 1 noiembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă.

Au fost respinse ca neîntemeiate excepţia netimbrării apelului principal, cererea de constatare a încetării de drept a acţiunii, precum şi excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea cererii de chemare în judecată.

Au fost admise apelurile incidente declarate de intimatele-pârâte B. S.A. - prin administrator judiciar E. şi C.. împotriva încheierilor de şedinţă din 18 noiembrie 2019, 22 ianuarie 2021, 12 februarie 2021 şi 27 mai 2021, precum şi a sentinţei civile nr. 3289 din 1 noiembrie 2021, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2018, respectiv împotriva încheierilor de şedinţă din 22 ianuarie 2021, 12 februarie 2021, pronunţate în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă.

Au fost schimbate în parte încheierile de şedinţă din 18 noiembrie 2019, 27 mai 2021, precum şi sentinţa nr. 3289/2021 pronunţate de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2018, în sensul că respinge ca inadmisibilă şi cererea de declarare a inopozabilităţii faţă de reclamanta A. S.R.L. a contractului de ipotecă imobiliară autentificat de BIN D. sub nr. x/10.07.2018 şi a contractului de ipotecă mobiliară asupra creanţelor încheiat în data de 11.07.2018, înscris în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare sub nr. x/12.07.2018.

Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei şi ale încheierilor apelate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., iar pârâta B. S.A. - prin administrator judiciar E. a formulat recurs incident.

Motivele de casare privind recursul declarat de reclamanta A. S.R.L..

Prin memoriul de recurs, reclamanta A. S.R.L. a invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În argumentarea memoriului de recurs, se arată că criticile vizează, pe de o parte, soluţia pronunţată asupra apelului formulat de reclamantă, iar pe de altă parte, soluţia de admitere a apelurilor incidente în ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii pauliene, fundamentată pe dispoziţiile art. 122 alin. (7) din Legea nr. 85/2014.

În acest sens, se impune precizarea că apelul principal a vizat pe de o parte soluţia prin care prima instanţă a declarat inadmisibilă acţiunea pauliană împotriva actelor de executare, cât şi soluţia prin care acţiunea pauliană împotriva celorlalte acte a fost respinsă pe fond.

Soluţionând apelul principal, Curtea de Apel Bucureşti a analizat numai criticile privitoare la soluţia inadmisibilităţii, în vreme ce criticile de fond au rămas neanalizate căci, admiţând apelurile incidente, instanţa a considerat de prisos să mai analizeze apelul principal pe fondul său. Dacă privim lucrurile astfel, atunci admiterea apelurilor incidente ar fi făcut inutilă inclusiv partea din apelul principal asupra căreia instanţa de apel s-a pronunţat.

Dispoziţia de drept material pe care recurenta o consideră greşit aplicată este reprezentată de art. 1562 alin. (1) C. civ. privită din perspectiva sferei de aplicare a acţiunii pauliene, context în care, recurenta apreciază că dispoziţiile evocate nu trebuie interpretat pur formal, căci există situaţii în care frauda, deşi pornită de la un act juridic, are un lanţ cauzal complex care nu implică la fiecare pas un act juridic încheiat de debitor, astfel cum se exprimă textul legal.

Fără îndoială că textul art. 1562 alin. (1) C. civ. nu se referă şi la actele de executare silită pentru că, ca regulă generală, executarea silită se face împotriva voinţei debitorului şi, prin ipoteză, în astfel de cazuri nu se poate vorbi despre o voinţă susceptibilă de fraudă.

Însă în cauză, este vorba despre o executare silită în care debitorul şi creditorul se află sub controlul aceleiaşi persoane, procedura executării fiind folosită numai ca un mijloc fraudulos prin care bunurile debitorului să fie sustrase executării silite, intrând în patrimoniul asociatului său majoritar, astfel de cazuri nu pot fi echivalente cu o clasică executare silită. Dimpotrivă, situaţii de genul menţionate, trebuie asimilate unor operaţiuni de înstrăinare voluntare căci actele de executare înglobează şi ele manifestarea de voinţă a debitorului, executarea fundamentându-se în astfel de cazuri pe voinţa debitorului de a se lăsa executat în vederea scoaterii bunurilor din gajul general al creditorilor.

Într-un astfel de caz, nu se mai poate considera că raţiunile pentru care actele de executare silită ar excede sferei de aplicare a acţiunii pauliene, căci nu mai există un element determinant al executării silite, adică faptul că aceasta se face împotriva voinţei debitorului. Într-o astfel de situaţie, procedura executării se transformă într-un act de înstrăinare voluntar, întocmit sub aparenţa unei executări silite.

Faptul că recurenta ar fi avut la îndemână procedura contestaţiei la executare împotriva actelor executorului judecătoresc nu reprezintă, în opinia sa, un argument pentru inadmisibilitatea acţiunii pauliene, având în vedere că, în ciuda celor reţinute în decizia apelată, chiar dacă legea reglementează o cale procesuală specifică de anulare a actelor de executare, aceasta nu înseamnă că astfel de acte n-ar putea, în anumite condiţii, să fie declarate inopozabile pe cale pauliană.

Ca şi în dreptul comun, legea pune la dispoziţie remedii procesuale specifice în anumite materii. Contestaţia la executare este, fără îndoială, unul dintre ele, însă în condiţiile în care actul de executare încorporează un acord fraudulos nu există niciun motiv pentru care el ar fi exceptat de la analiză din perspectiva fraudei pauliene, căci într-o astfel de situaţie actul nu mai are natura unui simplu act de procedură. În astfel de condiţii, acţiunea nu ar pune în discuţie valabilitatea actului din punct de vedere al respectării exigenţelor de legalitate din materia executării silite ci, ţinând cont de voinţa frauduloasă a părţilor, analiza ar viza exclusiv opozabilitatea acestui act faţă de creditorul fraudat.

Cu referire la valabilitatea actului de executare, recurenta arată că într-adevăr, legiuitorul a pus la dispoziţia persoanelor fraudate un mijloc specific de cenzurare a legalităţii. În cazul de faţă este vorba de un remediu distinct, ce vizează inopozabilitatea, sancţiune diferită de nulitate, or procedura executării silite nu conţine un remediu specific şi pentru inopozabilitate care să facă inaplicabile dispoziţiile art. 1562 şi urm. C. civ.

Într-o altă critică, recurenta susţine greşita aplicare a art. 122 alin. (7) din Legea nr. 85/2014, dispoziţie care consacră exclusivitatea acţiunilor prevăzute la art. 117 din aceeaşi lege, acţiuni prin care se tinde la anularea actelor încheiate de debitor în cei doi ani anterior deschiderii procedurii insolvenţei.

În acest context, se arată că au fost admise apelurile incidente cu motivarea că, sub aspectul naturii lor juridice, acţiunile prevăzute la art. 117 din Legea nr. 85/2014 sunt acţiuni revocatorii speciale şi în acest context ele nu pot coexista cu o acţiune revocatorie de drept comun care, într-un astfel de context devine inadmisibilă.

În combaterea reţinerilor instanţei de apel, se arată că sfera de aplicare a exclusivităţii, instituite prin dispoziţiile art. 122 alin. (7) din Legea nr. 85/2014, vizează numai acţiunile exercitate pe calea dreptului comun prin care se tinde la anularea actului juridic fraudulos. Altfel spus, dispoziţiile evocate interzic valorificarea, în paralel cu procedura insolvenţei, numai a remediilor care vizează anularea actului fraudulos, or prin acţiunea pauliană nu se urmăreşte decât inopozabilitatea actului şi nu anularea lui, drept pentru care dispoziţia legală prevăzută în art. 122 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 nu poate fi extinsă dincolo de limitele expres prevăzute de lege, aplicându-se prin asimilare şi cererilor care nu vizează anularea actului.

De asemenea, recurenta arată că nu îşi însuşeşte raţionamentul instanţei de apel, potrivit cu care, acţiunea prevăzută de art. 117 din Legea nr. 85/2014 ar avea natura unei acţiuni revocatorii speciale excluzând astfel, accesul la remediul acţiunii revocatorii de drept comun. În acest sens, raportul între cele două forme de manifestare ale dreptului la acţiune nu este unul de la special la general, astfel cum a reţinut instanţa.

Totodată, recurenta arată că nu poate fi de acord cu menţiunile instanţei de apel, conform cărora, spre deosebire de o cerere în nulitate, unde trebuie probată numai încălcarea unei norme imperative de drept public, acţiunile prevăzute la art. 117 şi 118 din Legea nr. 85/2014 presupun probarea fraudei şi a faptului că actele au fost încheiate în dauna creditorilor. Aceste aspecte nu reprezintă argumente în sprijinul calificării acţiunilor prevăzute de Legea nr. 85/2014 drept acţiuni revocatorii speciale pentru că probarea fraudei se cere inclusiv în cererile vizând nulitatea, iar dovedirea daunei suferite de creditor ţine de dovedirea interesului procesual, aplicabil inclusiv în cererile privind nulitatea.

Astfel, pe lângă calificarea legală expresă - acţiune în anulare - cele două aspecte evidenţiate sunt specifice efectelor nulităţii, ceea ce în opinia sa determină concluzia că acţiunea prevăzută de art. 117 din Legea nr. 85/2014 este o acţiune în anulare, iar nu o acţiune revocatorie.

Cu privire la referirile ce vizează încălcarea principiului concursualismului sau la afectarea certitudinii şi a drepturilor de preferinţă ale masei credale, recurenta consideră că succesul acţiunii pauliene nu este de natură să afecteze principiul concursualismului şi nici să pună sub semnul întrebării structura masei credale ori drepturile de preferinţă constituite.

În acest sens, se subliniază faptul că pentru creditorii înscrişi la masa credală bunurile înstrăinate au ieşit din patrimoniul debitorului ele nemaiputând fi oricum valorificate pentru recuperarea creanţelor, iar din această perspectivă prezentul demers nu ar reprezenta o încălcare a principiului concursualismului.

Aşadar, referirile la existenţa pe rolul instanţelor a unei cauze având ca obiect anularea actelor frauduloase, cerere promovată de administratorul judiciar, se apreciază că nu pot fi primite ca argument al soluţiei inadmisibilităţii, căci această sancţiune, privită ca un fine de neprimire, trebuie analizată generic exclusiv teoretic, în afara oricărui fapt concret, care ar putea influenţa soluţia în cauză.

În acest context, se susţine că o eventuală admitere a cererii de anulare a actelor frauduloase formulată de administratorul judiciar în cadrul dosarului de insolvenţă ar influenţa şi demersul recurentei căci, fiind şi aceasta creditor înscris la masa credală, anularea actelor şi readucerea bunurilor în patrimoniul debitoarei ar produce efecte inclusiv în raport cu aceasta. Astfel, printr-un eventual succes al acţiunii în anulare a actelor frauduloase formulată de administratorul judiciar, bunurile care au făcut obiectul unor astfel de acte ar reintra în patrimoniul debitoarei ceea ce ar face ca prezenta cerere să apară ca fiind lipsită de obiect/interes.

Motivele de casare privind recursul incident declarat de pârâta B. S.A. - prin administrator judiciar E..

Prin cererea de recurs formulată, pârâta B. S.A. - prin administrator judiciar E. a solicitat admiterea recursului incident, casarea în parte a deciziei recurate şi admiterea în tot a apelului principal, cu obligarea A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

Cu titlu prealabil, recurenta precizează că nu înţelege să critice soluţiile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus respingerea apelului principal formulat de A. S.R.L. şi admiterea apelurilor incidente formulate de B. S.A. şi C. în privinţa excepţiei inadmisibilităţii cererii, pe care le consideră legale.

În acest context, se invocă nelegalitatea soluţiei de respingere a cererii de constatare a încetării de drept a acţiunii, în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/204, ce vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Astfel, faţă de pârâta B. S.A. s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei prin încheierea din 28 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1086 din 19 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2018

Ca atare, soarta demersului judiciar ce face obiectul prezentei cauze este impusă de dispoziţiile imperative ale art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, acţiunea judiciară din prezentul dosar încetând de drept de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, respectiv de la data de 19 iunie 2019.

Prin urmare, principiile care guvernează procedura insolvenţei sunt expres reglementate în cuprinsul art. 4 din Legea nr. 85/2014, iar dintre acestea se menţionează maximizarea gradului de valorificare a activelor şi de recuperare a creanţelor; asigurarea unui tratament egal al creditorilor de acelaşi rang; asigurarea unui grad ridicat de transparenţă şi previzibilitate în procedură; recunoaşterea drepturilor existente ale creditorilor şi respectarea ordinii de prioritate a creanţelor, având la bază un set de reguli clar determinate şi uniform aplicabile.

Aşadar, de la data deschiderii procedurii, se suspendă de drept toate acţiunile judiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului.

În acest sens, se arată că scopul acţiunii revocatorii reglementate de art. 1562 şi urm. C. civ. este acela de declarare a inopozabilităţii faţă de creditor a acelor acte juridice încheiate de debitor în defavoarea drepturilor sale, astfel încât creditorul să îşi poată realiza creanţa împotriva debitorului, pentru că altfel nu s-ar mai justifica un interes/folos practic or, un astfel de demers este interzis de dispoziţiile art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014.

În acest, context, recurenta consideră nelegale şi considerentele prin care instanţa de apel a reţinut că pentru aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 era nevoie să se fi dispus anterior, suspendarea cauzei, iar dispoziţiile evocate prevăd că atât suspendarea, cât şi încetarea, operează de drept.

Totodată, se invocă nelegalitatea soluţiei de respingere a excepţiei lipsei de interes, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că art. 32 C. proc. civ. stabileşte că existenţa interesului este una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii civile, art. 33 din acelaşi Cod reglementând condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească interesul, iar art. 40 consecinţele încălcării acestor condiţii.

Din această perspectivă, se susţine că A. S.R.L. nu justifică un interes determinat/un folos practic concret în promovarea prezentului demers judiciar, întrucât scopul acţiunii revocatorii reglementate de art. 1562 şi urm. C. civ. este acela de declarare a inopozabilităţii faţă de creditor a acelor acte juridice încheiate de debitor în defavoarea drepturilor sale, astfel încât creditorul să îşi poată realiza creanţa împotriva debitorului.

In prezenta cauză, astfel cum s-a menţionat expres în cadrul şedinţei din 18 noiembrie 2019 în faţa primei instanţe, A. S.R.L. nu urmăreşte să îşi realizeze creanţa asupra averii pârâtei, întrucât un astfel de demers ar fi inadmisibil în raport de existenţa procedurii insolvenţei care o priveşte pe debitoarea B. S.A..

Prin urmare, chiar şi într-o situaţie ipotetică, evocată de instanţa de apel, respectiv cea în care s-ar admite acţiunea formulată de A. S.R.L., folosul practic nu există, de vreme ce A. S.R.L. nu ar putea întreprinde nicio acţiune împotriva sa, în afara cadrului imperativ trasat de Legea nr. 85/2014, care consacră, inter alia, principiul concursualismului.

În acest sens, se arată că, urmare a deschiderii procedurii insolvenţei, administratorul judiciar provizoriu al recurentei, respectiv CII H. - în acelaşi timp şi avocat al societăţii A.. S.R.L. a formulat, în temeiul art. 117 din Legea nr. 85/2014, o acţiune în anularea unui pretins act fraudulos încheiat în dauna creditorilor, respectiv contractul de ipotecă încheiat de B. S.A. cu societatea C..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr. x/2018/a5, iar prin sentinţa civilă nr. 3399 din 20 noiembrie 2020, acţiunea a fost respinsă.

Ulterior, acţiunea în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 85/2014 a fost dedublată de acţiunea ce face obiectul prezentei cauze, întemeiată pe dispoziţiile art. 1562 şi urm. C. civ.

În acest sens, recurenta susţine că este esenţial de reţinut că actele juridice a căror inopozabilitate se solicită în prezenta cauză fac obiectul dosarului nr. x/2018 şi, astfel cum s-a arătat, acţiunea a fost respinsă.

Aşadar, A. S.R.L. urmăreşte, prin diverse tertipuri, să atingă acelaşi scop nelegal - îndestularea creanţei sale cu încălcarea caracterului colectiv şi concursual al procedurii insolvenţei deschise asupra recurentei.

Prin întâmpinarea depusă la 20 octombrie 2022, pârâta B. S.A. - prin administrator judiciar E. a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat.

Prin întâmpinarea depusă la 31 octombrie 2022, pârâta C.. a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică. În ceea ce priveşte recursul incident, prin întâmpinarea depusă la 10 noiembrie 2022, s-a solicitat ca instanţa să ia act de achiesarea pârâtei C.. la aceasta.

Reclamanta A. S.R.L., prin întâmpinarea depusă la 7 noiembrie 2022, a solicitat respingerea recursului incident ca nefondat şi acordarea cheltuielilor de judecată, iar prin răspunsul la întâmpinările depuse la 18 noiembrie 2022 a solicitat înlăturarea susţinerilor acestora ca fiind nefondate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 8 decembrie 2022, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin încheierea pronunţată la 16 februarie 2023, a admis în principiu recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar AGENŢIA DE REORGANIZARE JUDICIARĂ IPURL şi recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. prin administrator judiciar E. împotriva deciziei civile nr. 990A/2022 din 17 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, şi a acordat termen la data de 11 mai 2023, cu citarea părţilor.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar AGENŢIA DE REORGANIZARE JUDICIARĂ IPURL şi recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. prin administrator judiciar E. sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente:

Recursul declarat de reclamanta A. S.R.L..

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1562 alin. (1) din C. civ., întrucât a restrâns nejustificat sfera de aplicare a acestui articol, în sensul eliminării acţiunii pauliene şi a actelor de executare silită, în condiţiile în care, executarea silită reprezintă o modalitate de fraudă.

În raport cu aceste dispoziţii, potrivit cărora, "dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate", se constată că domeniul de aplicare a acţiunii pauliene vizează doar sfera actelor juridice încheiate de debitor, cu excluderea obligaţiilor născute din fapte juridice.

În acest context, se reţine că procesul-verbal de licitaţie şi actul de adjudecare sunt înscrisuri care emană exclusiv de la executorul judecătoresc - autoritate învestită de stat, independent de manifestarea de voinţă a debitorului, astfel că, învestirea instanţei cu o acţiune prin care se solicită constatarea inopozabilităţii acestor acte juridice eludează dispoziţiile prin care este reglementată procedura executării silite.

Prin urmare, în mod inadmisibil, instanţa de drept comun a fost învestită să se pronunţe asupra legalităţii unei proceduri de executare silită, deşi competenţa exclusivă aparţine, în acest caz, instanţei de executare, context în care se constată că sunt legale considerentele instanţei de apel prin care s-a reţinut că singura cale procesuală prin care astfel de acte de executare silită pot fi contestate este contestaţia la executare.

În cauză, se reţine că reclamanta A.. S.R.L. a formulat contestaţie la executare împotriva actelor emise de executorul judecătoresc şi acţiune în anularea pretinselor acte frauduloase, conform prevederilor Legii nr. 85/2014.

Faptul că în opinia recurentei, contestaţia la executare nu reprezintă, în realitate, un remediu suficient, contestaţia la executare fiind un mecanism care produce efecte asupra valabilităţii actelor, iar nu în ce priveşte inopozabilitatea lor, nu poate conduce în nicio situaţie la concluzia că ar fi admisibilă formularea unei acţiuni pauliene prin care să se solicite constatarea inopozabilităţii unor acte de executare silită, întrucât valabilitatea actelor de executare silită generează efectele şi cu privire la opozabilitatea acestora, iar împotriva întocmirii lor nu se poate apela decât la căile de atac strict reglementate de lege.

Cea de-a doua critică întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 117 din Legea nr. 85/2014, în sensul că instanţa de apel, în mod greşit, a stabilit că natura juridică a prezentei acţiuni este cea a unei acţiuni revocatorii, în loc să constate că această acţiune este o acţiune în declararea nulităţii.

În acest context, reclamanta A. S.R.L. critică considerentele instanţei de apel prin care s-a reţinut că acţiunile prevăzute la art. 117 din Legea nr. 85/2014 sunt acţiuni revocatorii speciale şi nu pot coexista cu o acţiune revocatorie de drept comun.

Critica astfel formulată este nefondată, Înalta Curte apreciind că instanţa de apel, în mod legal, a constatat inadmisibilitatea acţiunii în raport cu deschiderea procedurii insolvenţei, precum şi în raport cu formularea acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art. 122 alin. (7) coroborat cu art. 117 din Legea nr. 85/2014.

Aceasta deoarece, dispoziţiile art. 122 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 interzic valorificarea, în paralel cu procedura insolvenţei, oricărui demers care vizează inopozabilitatea actului fraudulos, în condiţiile în care, legiuitorul a prevăzut caracterul exclusiv al acţiunii revocatorii formulate în cadrul procedurii insolvenţei, instituit prin dispoziţiile art. 122 alin. (7) din Legea nr. 85/2014, care conduce la inadmisibilitatea acţiunii pauliene întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun.

Dispoziţiile evocate, prevăd că "de la data deschiderii procedurii insolvenţei, anularea unor acte încheiate de debitor în cei 2 ani anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, pentru motivul fraudei în dauna creditorilor, se poate face exclusiv prin intermediul acţiunilor prevăzute la art. 1 117", chestiune ce reglementează caracterul exclusiv al acţiunii în anularea actelor frauduloase pe parcursul procedurii cu excluderea posibilităţii promovării unei acţiuni revocatorii de drept comun de către un creditor.

Deşi există asemănări între acţiunea revocatorie prevăzută de art. 122 prin raportare la art. 117 din Legea nr. 85/2014 şi acţiunea pauliană (revocatorie) reglementată de art. 1562 C. civ., cele două nu se confundă.

Aşadar, date fiind efectele admiterii acţiunii pauliene, împrejurarea că Legea insolvenţei a reglementat în mod expres acţiunile în transfer fraudulos prevăzute de art. 117, ce reprezintă un caz particular al acţiunii pauliene, precum şi specificul procedurii insolvenţei, se constată că nu mai este deschisă calea acţiunii revocatorii individuale în baza art. 1562 C. civ., ci doar calea acţiunii reglementate de art. 117, care se exercită colectiv, prin intermediul administratorului sau lichidatorului judiciar.

Prin urmare, din analiza prevederilor evocate se constată că acţiunea colectivă reglementată de art. 117 din Legea nr. 85/2014 este o acţiune revocatorie specială, cu o natură juridică sui generis ce constituie o excepţie de la dreptul comun reprezentat de prevederile art. 1562 C. civ., iar acţiunea revocatorie, prin efectul pe care-1 produce, respectiv inopozabilitatea actului fraudulos doar faţă de creditorul care a formulat acţiunea revocatorie este incompatibilă cu specificul procedurii insolvenţei, care este o procedură colectivă.

Aşadar, din analiza dispoziţiilor art. 1562 C. civ. se constată că, pentru exercitarea acţiunii revocatorii, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, respectiv: existenţa unei creanţe certe la momentul introducerii acţiunii; anterioritatea creanţei faţă de actul a cărui inopozabilitate se solicită; actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, respectiv cauzarea sau mărirea stării de insolvabilitate; frauda debitorului; în cazul actelor juridice cu titlu oneros, complicitatea la fraudă a terţului cu care debitorul a încheiat actul atacat, iar din analiza efectuată în prezenta cauză reiese că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1562 şi art. 1563 C. civ., pentru promovarea acţiunii pauliene.

Recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. prin administrator judiciar E..

În argumentarea memoriului de recurs, ce vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă nelegalitatea soluţiei de respingere a cererii de constatare a încetării de drept a acţiunii, în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/204.

În acest context, se susţine că împotriva societăţii B. S.A. s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei prin încheierea din 28 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1086/19.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2018, fiind astfel, incidente dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

În cauză, se constată că pentru a interveni încetarea acţiunii judiciare este necesară îndeplinirea a trei condiţii cumulative, respectiv: să fie vorba despre acţiuni "judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului"; anterior menţionatele acţiuni să se fi suspendat de drept "de la data deschiderii procedurii"; să fi rămas definitivă hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei cu privire la debitorul chemat în judecată; însă din analiza dosarului rezultă că nu sunt întrunite cumulativ toate condiţiile evocate.

Aşadar, sfera de incidenţă a prevederilor art. 75 alin. (1) tezele I şi V din Legea nr. 85/2014 este limitată la acele acţiuni prin care se tinde la recunoaşterea pe cale judiciară a unui drept de creanţă în contradictoriu cu un debitor în insolvenţă, în timp ce acţiunea pauliană formulată de reclamantă nu este o acţiune pentru realizarea unei creanţe împotriva averii debitorului.

Totodată, se reţine că prin încheierea de şedinţă din 18 noiembrie 2019, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare de drept a prezentului dosar, formulată de pârâta B. S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, apreciind că tribunalul nu a fost învestit cu o acţiune în realizarea creanţei, ci cu o acţiune în declararea inopozabilităţii actelor juridice menţionate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, critica recurentei privind nelegalitatea soluţiei de respingere a cererii de constatare a încetării de drept a acţiunii, în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/204 nu poate fi primită, având în vedere că doar una dintre cele trei condiţii este îndeplinită, cea privind rămânea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei cu privire la debitorul chemat în judecată.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta invocă nelegalitatea soluţiei de respingere a excepţiei lipsei de interes, având în vedere că art. 32 C. proc. civ. stabileşte că existenţa interesului este una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii civile.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

De asemenea, potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.

Cerinţa interesului de a fi actual trebuie îndeplinită pe întreaga durată a raportului juridic de drept procesual.

Critica recurentei invocată pe acest aspect este neîntemeiată întrucât, contrar raţionamentului acesteia, reclamanta A. S.R.L. justifică un folos practic prin promovarea acţiunii pauliene, întemeiate pe art. 1562-1565 C. civ., iar caracterul legitim al acestui interes de a acţiona al reclamantei reiese chiar din temeiul în drept invocat, în condiţiile în care acţiunea sa va fi admisă, actele atacate ar fi declarate inopozabile doar faţă de reclamantă, aşa încât, în raport cu ceilalţi creditori ai societăţii intimate-pârâte B. S.A., aflată în insolvenţă, actele juridice încheiate îşi păstrează eficacitatea.

Astfel, din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar AGENŢIA DE REORGANIZARE JUDICIARĂ IPURL şi recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. prin administrator judiciar E. împotriva deciziei civile nr. 990A/2022 din 17 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar AGENŢIA DE REORGANIZARE JUDICIARĂ IPURL şi recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. prin administrator judiciar E. împotriva deciziei civile nr. 990A/2022 din 17 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2023.