Insurance arbitration without a written arbitration agreement: supremacy of civil procedure code over ASF regulation in validating jurisdiction

Şedinţa publică din data de 11 mai 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea în pretenţii înregistrată pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat sub nr. x/2021, a solicitat obligarea pârâtei A. S.A. la plata sumei de 7.543,17 RON reprezentând diferenţa contravaloarei reparaţiei în urma evenimentului rutier din data de 20.02.2021, penalităţi de întârziere şi cheltuieli arbitrale.

În drept, a invocat dispoziţiile Legii nr. 132/2017 privind asigurările şi reasigurările din România, Norma ASF nr. 18/2017, Norma ASF nr. 20/2017, art. 541 şi art. 1470 din Noul C. civ.

Prin Hotărârea arbitrală nr. 151 din data de 15 decembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat Sediul Zonal Craiova, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă acţiunea reclamantei S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta A. S.A.; s-a admis renunţarea la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 7.543,17 RON, reprezentând debit principal, a fost obligată pârâta la plata sumei de 2.789,80 RON reprezentând contravaloarea penalităţilor de 0,2% pe zi de întârziere; a fost obligată pârâta la plata sumei de 2551,69 RON reprezentând cheltuieli arbitrale.

Prin cererea în anulare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A., în temeiul art. 608 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 612 C. proc. civ., a solicitat anularea acestei hotărârii arbitrale şi suspendarea executării acesteia.

Prin sentinţa nr. 9 din data de 3 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială a Curţii de Apel Ploieşti. A fost declinată competenţa de soluţionare a cererii în anulare a hotărârii arbitrale nr. 151 din data de 15 decembrie 2021 pronunţate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat în dosarul nr. x/2021 şi a cererii de suspendare a executării acestei hotărâri, formulate de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., în favoarea Curţii de Apel Craiova, care, la rândul său a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Prin regulatorul de competenţă nr. 958 din 3 mai 2022 pronunţat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost stabilită competenţa în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2022.

Prin decizia nr. 112/2022 din 24 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A. S.A.. şi anulată hotărârea arbitrală nr. 151/15.12.2021 pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat în dosarul nr. x/2021. A fost trimisă cauza spre soluţionare Judecătoriei Buftea. Totodată, a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii arbitrale nr. 151/15.12.2021 pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat în dosarul nr. x/2021, ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta B. S.R.L. solicitând în principal admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii în anulare, iar în secundar, admiterea în parte a recursului şi trimiterea cauzei Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti având în vedere că sediul pârâtei a fost schimbat pe parcursul procesului în Sectorul 1 Bucureşti.

Recurenta invocă incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arătând că instanţa a dat eficienţă cadrului dispoziţiilor generale prevăzute de art. 608 alin. (1) (lit. b) C. proc. civ. în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, derogatorii, respectiv Norma ASF nr. 18/2017, respectiv art. 7 alin. (3) şi (4) lit. d).

Urmare admiterii acţiunii în anulare instanţa trebuia să trimită cauza Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti având în vedere că sediul pârâtei a fost schimbat pe parcursul procesului în Sectorul 1 Bucureşti.

În opinia recurentei, instanţa a reţinut greşit incidenţa dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. având în vedere că în materia soluţionării petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare şi de reasigurare, consumatorul poate solicita soluţionarea litigiului prin apelare la arbitraj, fără a fi necesară o convenţie arbitrală, în baza cadrului special reglementat de art. 7 alin. (4) lit. d) care completează art. 7 alin. (3) din Norma ASF nr. 18/2017 care a abilitat instanţa arbitrală să soluţioneze litigiul din materia asigurărilor privind despăgubirile solicitate în temeiul contractului de asigurare.

Recurenta mai arată că în considerarea dispoziţiilor art. 8 alin. (16) din Legea nr. 237/2015 ASF a emis Norma ASF nr. 18/2017, normă ce reprezintă transpunerea în legislaţia românească a Directivei 2013/11/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din data de 21.05.2013 privind soluţionarea alternativă a litigiilor în materie de consum. Prin această normă a fost armonizată sistemul de drept din România cu dreptul european în materie soluţionării alternative a litigiilor ce privesc consumul.

Raportat la textele menţionate recurenta susţine că nu este necesar acordul celeialte părţi pentru a se urma calea alternativă de soluţionare a litigiului prin arbitraj instituţionalizat, singura formalitate fiind formularea cererii de arbitrare de către consumator.

Prin urmare, lipsa convenţiei arbitrale din contractul de asigurare este complinită de dispoziţiile Normei ASF nr. 18/2017 respectiv art. 7 alin. (4) lit. d) şi art. 7 alin. (3), care completează Legea nr. 132/2017 şi Norma ASF nr. 20/2017 care acordă consumatorului dreptul de a opta pentru calea alternativă de soluţionare a litigiului.

Înalta Curte, analizând recursul din perspectiva art. 483 alin. (3) C. proc. civ. îl va respinge ca nefondat pentru considerentele care urmează:

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din perspectiva acestui motiv de recurs se susţine faptul că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF 18/2017 privind obligaţia asigurătorului de a asigura participarea la procedura de soluţionare a litigiului prin arbitraj.

Potrivit acestui text de lege, conducerea executivă a societăţilor şi brokerilor şi coordonatorul colectivului de analiză şi soluţionare a petiţiilor se asigură de participarea la procedurile de soluţionare alternativă a litigiilor, precum conciliere prin intermediul Sal-Fin, mediere sau arbitraj, după caz, atunci când se solicită de către consumator.

Contrar argumentelor recurentei, textul de lege indicat a fost corect interpretat şi aplicat în cauză, în condiţiile în care acesta nu prevede derogări de la regimul juridic al arbitrajului, astfel cum acesta este reglementat de C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor din Cartea a-IV-a, Titlurile I şi II C. proc. civ., arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale încheiate între părţi, cu respectarea principiului libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii.

Aşadar, procedura arbitrală nu poate fi utilizată în lipsa unei convenţii arbitrale, după cum corect a reţinut şi instanţa de apel, în condiţiile în care părţile nu au încheiat o convenţie arbitrală.

Conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 100 din 7 martie 2017, arbitrajul constituie o excepţie de la principiul, potrivit căruia, înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.

Prin urmare, părţile pot stabili, prin convenţia arbitrată sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.

În consecinţă, acţiunea în anulare a fost soluţionată prin aplicarea corectă a prevederilor anterior menţionate, prin aceea că instanţa de apel nu a dat prevalenţă dispoziţiilor art. 7 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare şi reasigurare şi brokerilor de asigurare, ci dispoziţiilor C. proc. civ., reţinând ca nelegală învestirea Tribunalului arbitral în absenţa unei convenţii arbitrale, astfel cum aceasta este reglementată prin art. 548 şi urm. C. proc. civ.

Cu privire la Norma ASF nr. 18/2017, se poate observa din chiar titlul actului că aceasta reglementează, în principal, "procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare". După ce detaliază modalitatea de derulare a unei asemenea proceduri, la art. 7 alin. (3) din Normă se afirmă că "în vederea soluţionării pe cale amiabilă a disputelor dintre societăţi, brokeri şi asiguraţi, contractanţi, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanţii acestora, la solicitarea uneia dintre părţi, se utilizează metodele alternative de soluţionare a litigiilor, prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare." Se pune astfel accent pe faptul că soluţionarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluţionare alternativă a litigiilor se face cu respectarea dispoziţiilor legale privitoare la acestea şi că, prin aceasta, nu limitează dreptul părţilor de a se adresa instanţelor de judecată abilitate.

Fără a nega posibilitatea rezolvării unor asemenea categorii de litigii prin intermediul unor proceduri de soluţionare alternativă a litigiilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că această cale rămâne deschisă părţilor doar în condiţiile încheierii în scris a unei convenţii arbitrale, printr-un act normativ cu forţa juridică a Normei ASF neputându-se deroga de la dispoziţii de principiu ale C. proc. civ., care reglementează tocmai modalitatea în care poate interveni jurisdicţia alternativă, fiind de esenţa procedurii arbitrale.

În acest context, trimiterile recurentei la Directiva 2013/11/UE a Parlamentului European nu sunt de natură să inducă ipoteza neobligativităţii existenţei convenţiei arbitrale pentru utilizarea arbitrajului ca alternativă soluţionarea litigiilor de către instanţele de judecată.

Referitor la solicitarea recurentei de admitere în parte a recursului şi de trimitere a cauzei Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti având în vedere că sediul pârâtei a fost schimbat pe parcursul procesului în Sectorul 1 Bucureşti, Înalta Curte reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 107 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora instanţa rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă domiciliul sau sediul.

Pentru raţiunile înfăţişate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 112/2022 din 24 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 112/2022 din 24 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2023.