Arbitral Award Annulled; High Court Upholds Referral for Lack of Arbitration Agreement in Insurance Dispute

Şedinţa publică din data de 09 mai 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea arbitrală înregistrată la 09 august 2021 pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat Sediul Zonal Craiova, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 5607,47 RON reprezentând contravaloarea reparaţiei autoturismului cu numărul de înmatriculare x, marca x, pentru care a fost întocmită cererea de plată a despăgubirii în cadrul dosarului de daună nr. x, la plata penalităţilor de întârziere de 0,2%/zi de întârziere calculate la debitul principal, precum şi a cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 132/2017, Norma ASF 18/2017, Norma ASF 20/2017, art. 541 C. proc. civ. şi art. 1470 din C. civ.

Prin hotărârea arbitrală nr. 156 din 15 decembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat Sediul Zonal Craiova a admis acţiunea reclamantei A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 1158,65 RON reprezentând diferenţa rămasă neachitată, suma de 840,75 RON reprezentând penalităţile de întârziere de 0,2%/zi de întârziere aferente debitului principal, suma de 147,84 RON reprezentând penalităţile de întârziere de 0,2%/zi de întârziere aferente diferenţei debitului principal, suma de 2474,25 RON reprezentând cheltuieli arbitrale.

Prin cererea în anulare înregistrată la 19 ianuarie 2022 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2022, pârâta B. S.A. a solicitat, potrivit dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 612 C. proc. civ., anularea hotărârii arbitrale nr. 156/15.12.2021 pronunţate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat Sediul Zonal Craiova în dosarul arbitral nr. x/2021, precum şi suspendarea executării acestei hotărâri.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 205 şi urm. din C. proc. civ., Norma ASF nr. 20/2017, Legea nr. 132/2017 privind asigurările şi reasigurările din România, Legea nr. 12/1990, Legea nr. 11/1991 şi Directiva 2005/29/CE privind protecţia consumatorilor.

Prin sentinţa nr. 12 din 03 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în anulare hotărâre arbitrală în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă la 21 februarie 2022, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa nr. 12/2022 din 22 martie 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă. A constatat ivit conflictul de competenţă, a dispus supendarea judecăţii cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în vederea soluţionării conflictului negativ.

Prin decizia nr. 1055 din 5 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Prin sentinţa nr. 179/2022 din 01 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis acţiunea formulată de reclamanta B. S.A. privind anularea hotărârii arbitrale nr. 156/15.12.2021, pronunţate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.

A anulat hotărârea arbitrală nr. 156 din 15 decembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat, în dosarul nr. x/2021.

A trimis cauza spre soluţionare Judecătoriei Buftea.

A respins cererea de suspendare a executării hotărârii arbitrale ca rămasă fără obiect.

A dispus restituirea către reclamantă a cauţiunii în cuantum de 215 RON, consemnată la dispoziţia Curţii de Apel Ploieşti, prin recipisa de consemnare nr. x din 27.01.2022, emisă de C..

Împotriva acestei decizii, la 09 decembrie 2022, reclamanta arbitrală A. S.R.L. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale nr. 156/15.12.2021 pronunţate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Institutionalizat în dosarul nr. x/2021, formulată de B. S.A.

În motivare, recurenta a susţinut că hotărârea nr. 179/01.11.2022 este nelegală, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În concret, recurenta a arătat că instanţa de fond, în mod greşit a reţinut aplicarea dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile derogatorii, respectiv Norma ASF nr. 18/2017, cu trimitere la aplicarea art. 7 alin. (3), art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017.

În continuare, evocând un considerent din decizia recurată, potrivit căruia Curtea de Apel Craiova a considerat că, printr-un act normativ cu forţa juridică a Normei ASF nu se poate deroga de la dispoziţiile de principiu ale C. proc. civ. care reglementează modalitatea în care poate interveni jurisdicţia alternativă, recurenta susţine că, în materia soluţionării petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare şi de reasigurare, consumatorul poate solicita soluţionarea litigiului prin apelare la arbitraj, fără a fi necesară o convenţie arbitrală, în baza cadrului special reglementat de Norma ASF nr. 18/2017, care a abilitat instanţa arbitrală să soluţioneze, la solicitarea consumatorului, litigiul din materia asigurărilor privind despăgubirile solicitate in temeiul contractului de asigurare (poliţa RCA).

A mai învederat că, în cauză, cadrul special este reglementat de art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017, acesta fiind o completare a dispoziţiei de la art. 7 alin. (3) din aceeaşi Normă, astfel încât, în opinia sa, Norma ASF nr. 18/2017 deţine toate caracteristicile unei legi speciale, ale cărei dispoziţii au prioritate faţă de legea generală.

În continuare, evocând dispoziţiile art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ASF, art. 6 alin. (6) şi art. 8 alin. (16) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, recurenta a arătat că, în considerarea acestor dispoziţii legale, Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis Norma nr. 18/2017, normă ce reprezintă materializarea în legislaţia românească a Directivei 2013/11/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21.05.2013 privind soluţionarea alternativă a litigiilor în materie de consum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 şi a Directivei 2009/22/CE.

În acest context, recurenta a arătat că, potrivit jurisprudenţei C.J.U.E., statele comunitare nu pot justifica nerespectarea directivelor prin existenţa unor prevederi sau practici din sistemul său juridic, iar în cazul în care destinatarii nu transpun în legislaţia naţională obiectivele directivelor, C.J.U.E. dă dreptul cetăţenilor UE de a beneficia în mod direct de dispoziţiile acestora.

Mai precizează recurenta că, în cazul în care un stat nu transpune dispoziţiile unei directive în legislaţia internă, acesta se face vinovat de încălcarea prevederilor art. 5 din Tratatul Comunităţii Europene.

În continuare, a susţinut că, din coroborarea celor două texte, art. 7 alin. (3) din Norma nr. 18/2017 şi art. 7 alin. (4) lit. d) din aceeaşi Normă, reiese că nu este necesar acordul celeilalte părţi pentru a se urma calea alternativă de soluţionare a litigiului prin arbitraj instituţionalizat, singura condiţie necesară pentru stabilirea competenţei instanţei arbitrale constând în formularea cererii arbitrale de către consumator, cum este în cauză.

Prin urmare, recurenta conchide în sensul că lipsa convenţiei arbitrale din contractul de asigurare, izvor al pretenţiilor solicitate prin cererea de arbitrare, este complinită de dispoziţiile Normei ASF nr. 18/2017, respectiv, de dispoziţiile art. 7 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) lit. d) din această Normă, edictată în scopul apărării drepturilor asiguraţilor şi a promovării stabilităţii activităţii de asigurare în România de către Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară.

A învederat recurenta că, prin Norma ASF nr. 18/2017 se completează dispoziţiile Legii nr. 132/2017 şi dispoziţiile Normei ASF nr. 20/2017 cu prevederile privind modul în care eventualele litigii pot fi soluţionate, fiind acordat consumatorului (terţul păgubit) dreptul de a opta pentru o cale de soluţionare alternativă a litigiului (conciliere, arbitraj sau mediere), în funcţie de statutul juridic al acestuia (persoană fizică/persoană juridică).

Sub un alt aspect, a solicitat să se reţină aplicarea dispoziţiilor art. 1568 alin. (1) lit. a) C. civ., potrivit cărora, "Cesiunea de creanţă transferă cesionarului: a) toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanţa cedată.".

Mai susţine recurenta că interpretarea dată textelor legale în sensul că şi în situaţia în care litigiul izvorăşte dintr-o asigurare de răspundere civila auto - RCA ar fi necesară existenţa unei convenţii arbitrale pentru a putea opta pentru soluţionarea litigiului prin arbitraj, ar duce la situaţia în care toate litigiile de acest gen ar fi de facto excluse de la arbitraj, fiind evident faptul ca nu este posibilă încheierea unei astfel de convenţii anterior momentului producerii evenimentului rutier, persoana păgubită fiind terţ faţă de contractul de asigurare de răspundere civila auto - RCA.

În încheiere, arată că susţinerile privind incidenţa în cauză a art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. sunt nelegale, Tribunalul Arbitral fiind învestit prin norme legale în vigoare, astfel că nu se impunea existenţa unei convenţii a părţilor.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 542 alin. (1) C. proc. civ., art. 7 alin. (3), art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017, art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 93/2012, art. 6 alin. (6), art. 8 alin. (16) din Legea nr. 237/2015, art. 2 pct. 13, art. 5 pct. 5 din Legea nr. 132/2017, art. 4 pct. 16 din Legea nr. 236/2018, Norma ASF nr. 20/2017, art. 1568 alin. (1) lit. a), art. 2199, art. 2223 C. civ.

La 25 ianuarie 2023, recursul a fost comunicat intimatei-reclamante B. S.A., fără ca aceasta să depună întâmpinare.

Analizând recursul formulat de recurenta-pârâtă, în baza motivului de recurs şi a temeiurilor de drept aplicabile, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

În argumentarea motivului de recurs invocat, recurenta susţine, în esenţă, că hotărârea este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material privind soluţionarea pe cale amiabilă a disputelor dintre societăţi, brokeri şi asiguraţi, contractanţi, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanţii acestora, cuprinse în Norma ASF nr. 18/2017, privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare şi reasigurare şi brokerilor de asigurare.

Astfel, recurenta susţine că, între părţile litigante, nu era necesară existenţa unei convenţii arbitrale scrise, în accepţiunea recurentei fiind aplicabile dispoziţiile speciale prevăzute de art. 7 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017.

Procedând la verificarea hotărârii atacate, Înalta Curte constată că, în soluţionarea acţiunii în anulare, Curtea de Apel Craiova a avut în vedere normele C. proc. civ. în materie de arbitraj, reţinând că existenţa unei convenţii arbitrale este esenţială pentru sesizarea legală a instanţei arbitrale şi atragerea competenţei acesteia în soluţionarea litigiului, arbitrajul urmărind soluţionarea cu celeritate a litigiilor patrimoniale, fiind guvernat de principiul libertăţii de voinţă a părţilor, acestea stabilind normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului, inclusiv eventuale proceduri prealabile de soluţionare a litigiului, repartizarea între părţi a cheltuielilor arbitrale şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.

A mai reţinut Curtea de Apel Craiova că, în cauză, o astfel de convenţie arbitrală încheiată între părţi care să prevadă competenţa Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat în soluţionarea litigiilor decurgând din contractul de asigurare invocat de pârâtă nu există iar, potrivit prevederilor art. 550 şi art. 551 C. proc. civ., sancţiunea care intervine în situaţia în care clauza compromisorie sau compromisul nu prevede modalitatea de desemnare a arbitrilor este nulitatea.

Notează Înalta Curte faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 548 alin. (1) C. proc. civ., "Convenţia arbitrală se încheie în scris, sub sancţiunea nulităţii." iar conform art. 549 din acelaşi cod, "(1) Convenţia arbitrală se poate încheia fie sub forma unei clauze compromisorii, înscrisă în contractul principal ori stabilită într-o convenţie separată, la care contractul principal face trimitere, fie sub forma compromisului. (2) Existenţa convenţiei arbitrale poate rezulta şi din înţelegerea scrisă a părţilor făcută în faţa tribunalului arbitral".

Totodată, art. 550 alin. (1) C. proc. civ. defineşte clauza compromisorie ca fiind aceea prin care "părţile convin ca litigiile ce se vor naşte din contractul în care este stipulată sau în legătură cu acesta să fie soluţionate pe calea arbitrajului, arătându-se, sub sancţiunea nulităţii, modalitatea de numire a arbitrilor. În cazul arbitrajului instituţionalizat este suficientă referirea la instituţia sau regulile de procedură ale instituţiei care organizează arbitrajul".

În raport de aceste dispoziţii legale, Înalta Curte reţine faptul că judecata pe calea arbitrajului are la bază convenţia părţilor, înţelegerea lor de a recurge la această modalitate de soluţionare a litigiilor, iar în situaţia în care această convenţie nu există, este nulă ori inoperantă, arbitrajul nu se poate organiza şi desfăşura valabil.

În acest context, se constată că, în mod judicios Curtea de Apel Craiova a soluţionat acţiunea în anulare recunoscând ca nelegală învestirea Tribunalului Arbitral în absenţa unei convenţii arbitrale, astfel cum aceasta este reglementată prin art. 548 şi următoarele C. proc. civ.

Cât priveşte Norma ASF nr. 18/2017, din chiar titlul actului se poate observa că aceasta reglementează, în principal, "procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare".

După ce detaliază modalitatea de derulare a unei asemenea proceduri, la art. 7 alin. (3) din Normă se afirmă că "în vederea soluţionării pe cale amiabilă a disputelor dintre societăţi, brokeri şi asiguraţi, contractanţi, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanţii acestora, la solicitarea uneia dintre părţi, se utilizează metodele alternative de soluţionare a litigiilor, prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare, respectiv în cazul persoanelor fizice entitatea de soluţionare alternativă a litigiilor SAL-FIN, iar în cazul persoanelor juridice medierea sau arbitrajul; soluţionarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluţionare alternativă a litigiilor nu limitează dreptul părţilor de a se adresa instanţelor de judecată abilitate".

Aşadar, fără a limita dreptul părţilor de a se adresa instanţelor de judecată abilitate, se pune, astfel, accent pe faptul că soluţionarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluţionare alternativă a litigiilor se face cu respectarea dispoziţiilor legale privitoare la acestea.

Cât priveşte dispoziţia prevăzută de art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF 18/2017, Înalta Curte reţine că aceasta vizează participarea societăţilor şi brokerilor şi a coordonatorului colectivului de analiză şi soluţionare a petiţiilor la procedurile de soluţionare alternativă a litigiilor, precum conciliere prin intermediul SAL- FIN, mediere sau arbitraj, după caz, atunci când se solicită de către consumator.

Astfel, se impune a se reţine că dispoziţiile art. 7 alin. (3) şi (4) din Norma ASF nr. 18/2017 nu pot fi interpretate în sensul arătat de către recurentă, respectiv că arbitrajul poate fi aplicat în mod obligatoriu, ca urmare a alegerii reclamantului, fără a se impune existenţa unei convenţii a părţilor, Înalta Curte reţinând că, în raport de art. 7 alin. (3) teza finală din Normă, "soluţionarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluţionare alternativă a litigiilor nu limitează dreptul părţilor de a se adresa instanţelor de judecată abilitate".

De vreme ce posibilitatea rezolvării unor asemenea categorii de litigii prin intermediul unor proceduri de soluţionare alternativă a litigiilor rămâne deschisă părţilor doar în condiţiile încheierii în scris a unei convenţii arbitrale, Înalta Curte reţine, asemenea Curţii de Apel Craiova că, printr-un act normativ cu forţa juridică a Normei ASF, nu se poate deroga de la dispoziţii de principiu ale C. proc. civ., care reglementează tocmai modalitatea în care poate interveni jurisdicţia alternativă, fiind de esenţa procedurii arbitrale.

Prin urmare, în absenţa unei convenţii arbitrale, astfel cum este reglementată de art. 548 şi următoarele din C. proc. civ., Curtea de Apel Craiova în mod legal a dat prevalenţă dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., privind incidenţa în cauză a acestui motiv de desfiinţare a hotărârii arbitrale.

Sub un ultim aspect, referitor la solicitarea de reţinere a dispoziţiilor art. 1568 alin. (1) lit. a) C. civ., Înalta Curte constată că, deşi recurenta a indicat în cuprinsul cererii de recurs aceste dispoziţii de drept material cuprinse în C. civ., ele nu reprezintă critici de nelegalitate, hotărârea recurată nefiind fundamentată pe aceste dispoziţii legale.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 179/2022 din 1 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 179/2022 din 1 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 mai 2023.