Trade union’s revision over hazard-pay claim inadmissible absent triple identity of parties, cause, and object.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice rejected the revision request filed by the trade union on behalf of two members against the appellate decision that had upheld the dismissal of their labor claim for a 15% hazard-pay differential; the challenged decisions remain in force. The dispute concerned auxiliary teaching staff seeking a dangerous/harmful working-conditions allowance under Law No. 153/2017 and Government Decision No. 34/2018, with prior unfavorable rulings at first instance and appeal. The revision was based on Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure, alleging contradictory final decisions from the same court. The Court held the ground inadmissible because the cited decisions involved different employees and factual conditions, lacking triple identity (parties, cause, object) required for res judicata conflict; separate outcomes and divergent practice on the same legal issue cannot be remedied through this extraordinary remedy, which only targets violations of res judicata authority.
Legislator headnote
AI generatedart. 278 din Legea nr. 53/2003, art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 431 alin. (1) din C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 513 alin. (1) din C. proc. civ, art. 513 alin. (4) din C. proc. civ; Trade union’s revision over hazard-pay claim inadmissible absent triple identity of parties, cause, and object: The dispute concerned auxiliary teaching staff seeking a dangerous/harmful working-conditions allowance under Law No. 153/2017 and Government Decision No. 34/2018, with prior unfavorable rulings at first instance and appeal. The revision was based on Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure, alleging contradictory final decisions from the same court. The Court held the ground inadmissible because the cited decisions involved different employees and factual conditions, lacking triple identity (parties, cause, object) required for res judicata conflict; separate outcomes and divergent practice on the same legal issue cannot be remedied through this extraordinary remedy, which only targets violations of res judicata authority.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the ruling: the revision request is dismissed because the condition of contradictory final judgments is not met.
Basis for the decision to dismiss the revision request.
Full text
Şedinţa publică din data de 4 mai 2023
Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele:
1. Prin cererea înregistrată la data de 19 mai 2022 pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia I civilă, sub nr. x/2022, reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş, în numele membrilor de sindicat A. şi B., a solicitat obligarea pârâtului Seminarul Teologic Liceal "Sf. Iosif Mărturisitorul" Baia Mare la calcularea şi plata în favoarea membrilor de sindicat, personal didactic auxiliar, a sporului de 15% din salariul de bază pentru desfăşurarea activităţii în condiţii periculoase sau vătămătoare, a diferenţelor salariale rezultate din neacordarea acestuia, începând cu data de 31 ianuarie 2018 şi, în continuare, până la acordarea acestuia pe statul de plată lunar; a mai solicitat actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor calculate conform punctului 1 din acţiunea introductivă şi plata sumelor rezultate; totodată, reclamantul a cerut calcularea şi plata dobânzii legale - daune interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare aferente drepturilor băneşti stabilite conform punctelor 1 şi 2 din acţiunea introductivă, începând cu data de la care se cuvin diferenţele salariale şi până la achitarea integrală a acestor diferenţe.
În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 153/2017, H.G. nr. 34/2018, art. 1530 şi următoarele din C. civ., art. 2 din O.G. nr. 13/2011, art. 268 alin. (1) lit. c) şi art. 278 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin sentinţa civilă nr. 1245 din 8 septembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamant.
2. Împotriva acestei sentinţe, reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş, în numele membrilor de sindicat A. şi B., a formulat apel, prin care a solicitat schimbarea în totalitate a hotărârii atacate, cu obligarea unităţii de învăţământ pârâte la calcularea şi plata, în favoarea membrilor de sindicat reclamanţi, personal didactic auxiliar, a sporului de 15% din salariul de bază pentru desfăşurarea activităţii în condiţii periculoase sau vătămătoare, a diferenţelor salariale rezultate din neacordarea acestuia începând cu 31 ianuarie 2018 şi, în continuare, până la acordarea acestuia pe statul de plată lunar, actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor calculate conform punctului 1 şi plata sumelor rezultate, precum şi plata dobânzii legale - daune interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare aferente drepturilor băneşti calculate.
Prin decizia civilă nr. 293/A/2023 din 15 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, s-a respins ca nefondat apelul declarat de Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş împotriva sentinţei civile nr. 1245/2022 a Tribunalului Maramureş, care a fost menţinută.
3. Împotriva acestei decizii, revizuentul SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂŢAMÂNT MARAMUREŞ, în numele membrilor de sindicat A. şi B., a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac în retractare şi anularea în tot a hotărârii atacate.
Revizuentul a arătat că prin decizia civilă nr. 2256/A/2022 din 14 noiembrie 2022, decizia civilă nr. 1947/A/2022 din 24 octombrie 2022 şi decizia civilă nr. 2092/A/2022 din 2 noiembrie 2022, toate pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, s-au admis apelurile declarate de reclamantul SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂŢĂMÂNT MARAMUREŞ şi s-au admis acţiunile promovate de acesta, fiind acordat membrilor de sindicat sporul pentru desfăşurarea activităţii în condiţii periculoase sau vătămătoare, iar unitatea de învăţământ pârâtă a fost obligată să calculeze şi să plătească membrilor de sindicat diferenţele salariale rezultate din neacordarea acestui spor.
A relevat faptul că atât în prezentul dosar, cât şi în cele indicate în cuprinsul cererii de revizuire, reclamant este SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂŢĂMÂNT MARAMUREŞ, pârâtă este o unitate de învăţământ, iar obiectul litigiului îl reprezintă calcularea şi plata, în favoarea membrilor de sindicat reclamanţi, a sporului de 15% din salariul de bază pentru desfăşurarea activităţii în condiţii periculoase sau vătămătoare, precum şi a diferenţelor salariale rezultate din neacordarea acestuia.
În acest context, revizuentul consideră că deciziile civile pronunţate de Curtea de Apel Cluj asupra aceluiaşi obiect dedus judecăţii conţin dispoziţii potrivnice.
Mai mult, în baza principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi, implicit, a autorităţilor judecătoreşti, revizuentul apreciază că este necesară asigurarea caracterului unitar al practicii judecătoreşti.
În opinia revizuentului, sporul pentru condiţii periculoase şi vătămătoare trebuie acordat angajaţilor din învăţământ necondiţionat de cuantumul salariului de bază, respectiv de atingerea, depăşirea sau nedepăşirea grilei de salarizare stabilite pentru anul 2022.
4. Cauza a fost înregistrată la 2 martie 2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2023, fiind fixat termen de judecată la 4 mai 2023.
Examinând cererea de revizuire prin prisma motivului de revizuire invocat, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri care evocă sau nu fondul poate fi cerută dacă "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
De asemenea, conform art. 431 alin. (1) din C. proc. civ. "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".
Din coroborarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că, pentru admisibilitatea căii extraordinare de atac a revizuirii, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci să existe identitate de părţi, de cauză şi de obiect, hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite, în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii lucrului judecat, ori dacă a fost invocată să nu se fi discutat şi, nu în ultimul rând, să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Raţiunea reglementării revizuirii prevăzută în art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, situaţie în care executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar depăşirea acestei situaţii creată de existenţa hotărârilor potrivnice nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.
Înalta Curte reţine şi că, în virtutea dispoziţiilor art. 27 şi art. 513 alin. (1) din C. proc. civ. privind legea aplicabilă hotărârilor judecătoreşti, potrivit cărora acestea sunt supuse motivelor căilor de atac care erau prevăzute de legea sub care a început procesul, respectiv la 19 mai 2022, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018, de modificare a conţinutului art. 513 alin. (4) din C. proc. civ.
Prin urmare, pentru stabilirea domeniului de aplicare a art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., textul legal trebuie coroborat cu prevederile art. 430-431 din acelaşi cod, care determină conţinutul şi efectele autorităţii de lucru judecat.
În cauză, revizuentul a solicitat anularea deciziei civile nr. 293/A/2023 din 15 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, întrucât se încalcă puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 2256/A/2022 din 14 noiembrie 2022, a deciziei civile nr. 1947/A/2022 din 24 octombrie 2022 şi a deciziei civile nr. 2092/A/2022 din 2 noiembrie 2022, toate ale Curţii de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în ceea ce priveşte chestiunile dezlegate referitoare la sporul pentru desfăşurarea activităţii în condiţii periculoase sau vătămătoare.
Verificând deciziile invocate ca fiind potrivnice se constată că, deşi vizează acordarea aceluiaşi spor pentru desfăşurarea activităţii în condiţii periculoase sau vătămătoare, salariaţii în calitate de membri ai sindicatului şi unitatea în care îşi desfăşoară activitatea sunt diferiţi.
Or, acordarea acestui spor pentru desfăşurarea activităţii în condiţii periculoase sau vătămătoare depinde de condiţiile efective şi numărul factorilor de risc reţinuţi în concret în buletinul de expertizare, nefiind stabilit tuturor indiferent de condiţiile de muncă.
Înalta Curte constată că atâta timp cât elementele de fapt din cadrul dosarelor invocate de către revizuent sunt diferite, sporul pentru desfăşurarea activităţii în condiţii periculoase sau vătămătoare fiind analizat în concret pentru fiecare angajat în parte, rezultă că între litigiile menţionate şi acţiunea dedusă judecăţii în dosarul nr. x/2022 nu există o legătură care să justifice constatarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.
Aşadar, se reţine că, în speţă, nefiind identitate de părţi nu este întrunită condiţia cumulativă a identităţii chestiunilor litigioase dezlegate în hotărârile indicate de revizuent cu cea din cauza dedusă judecăţii în dosarul nr. x/2022.
Prin urmare, instanţa supremă reţine că hotărârile invocate de către revizuentul SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂŢAMÂNT MARAMUREŞ nu sunt potrivnice, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât nu se încalcă autoritatea de lucru judecat a acestora, respectiv efectul pozitiv prevăzut la art. 431 alin. (2) din acelaşi cod.
Mai mult, se constată că revizuentul a invocat practica judiciară neunitară a Curţii de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale datorată aplicării şi interpretării greşite a unor norme de drept material, argument care nu poate constitui motiv de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., o asemenea cale de atac neavând menirea de a remedia astfel de situaţii.
Scopul reglementării acestui caz de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în cauză.
De vreme ce în motivele de revizuire se afirmă o pretinsă contrarietate între hotărârile instanţelor, pronunţate în cauze similare, în privinţa altor părţi care sunt în aceeaşi situaţie ca şi membrii de sindicat A. şi B., aceştia din urmă nu pot obţine anularea hotărârii, deoarece practica neunitară a instanţelor nu poate fi remediată pe calea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Înalta Curte mai constată că demersul judiciar pendinte nu a fost determinat de existenţa unor hotărâri judecătoreşti potrivnice în sensul dispoziţiei legale mai sus amintite, ci de nemulţumirea revizuentului SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂŢAMÂNT MARAMUREŞ, în numele membrilor de sindicat A. şi B., faţă de soluţia nefavorabilă pronunţată de Curtea de Apel Cluj prin decizia atacată, raportat la soluţiile date în alte cauze.
În consecinţă, se reţine că hotărârile asupra cărora poartă cererea de revizuire nu se înscriu în cerinţele de admisibilitate reglementate de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., chiar dacă aceeaşi problemă de drept a primit o dezlegare diferită în litigii similare, reprezentând, eventual, o problemă de practică judiciară neunitară, în privinţa căreia există alte remedii procesuale.
Faţă de cele anterior expuse, în temeiul art. 513 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂŢAMÂNT MARAMUREŞ, în numele membrilor de sindicat A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 293/A/2023 din 15 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂŢAMÂNT MARAMUREŞ în numele membrilor de sindicat A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 293/A/2023 din 15 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2023.