Public health authorities' appeals inadmissible for lack of cassation route in veterinary clinic compensation dispute
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the plaintiff's exception of inadmissibility and dismissed the defendants' appeals as inadmissible, thereby rendering the appellate decision upholding the first-instance judgment definitive. The dispute involved a private veterinary clinic suing national and local public health authorities for unpaid compensation under specific legislative provisions related to public service concession contracts for animal disease surveillance. The decisive legal basis was the principle of the legality of appeal routes (constitutional art. 129, CPC art. 457), establishing that because the litigation concerned the execution of administrative contracts, the special regime of Law No. 101/2016 applied, which restricts remedies to appeal only (art. 55(31)) and explicitly excludes cassation (CPC art. 483(2)); consequently, the appellate court’s erroneous mention of a cassation right in its operative part did not validate the subsequent appeals filed by the public authorities.
Legislator headnote
AI generatedart. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, art. 1535 din C. civ, art. 107 din C. proc. civ, art. 36 din C. proc. civ, art. 498 alin. (1) din C. proc. civ; Public health authorities' appeals inadmissible for lack of cassation route in veterinary clinic compensation dispute: The dispute involved a private veterinary clinic suing national and local public health authorities for unpaid compensation under specific legislative provisions related to public service concession contracts for animal disease surveillance. The decisive legal basis was the principle of the legality of appeal routes (constitutional art. 129, CPC art. 457), establishing that because the litigation concerned the execution of administrative contracts, the special regime of Law No. 101/2016 applied, which restricts remedies to appeal only (art. 55(31)) and explicitly excludes cassation (CPC art. 483(2)); consequently, the appellate court’s erroneous mention of a cassation right in its operative part did not validate the subsequent appeals filed by the public authorities.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for admitting the exception of inadmissibility and rejecting the appeals.
Full text
Şedinţa publică din data de 4 mai 2023
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17 februarie 2021 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul Cabinet Medical Veterinar A. a chemat în judecată pe pârâtele AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR şi DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR DÂMBOVIŢA, solicitând instanţei:
- obligarea pârâtei DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR DÂMBOVIŢA să plătească suma de 72.258 RON, reprezentând suma de 10.000 RON/lună/contract de concesiune/contract de prestări servicii, la care este îndreptăţit conform dispoziţiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, pentru perioada 16 decembrie 2019 - 24 iulie 2020;
- obligarea pârâtei DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR DÂMBOVIŢA la plata de daune moratorii - dobânda legală calculată asupra debitului principal solicitat la primul capăt de cerere, dată de la care creanţa a devenit exigibilă, începând cu data de la care obligaţiile au devenit scadente;
- obligarea pârâtei AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR să aloce către pârâta DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR DÂMBOVIŢA fondurile necesare plăţii către reclamant a sumelor prevăzute de dispoziţiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 263/2019 şi a daunelor moratorii, sume solicitate la capetele de cerere nr. x şi nr. 2;
- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată;
În drept, au fost invocate prevederile art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, O.G. nr. 42/2004, art. 1522 alin. (2), art. 1531, art. 1535 din C. civ., art. 2 din O.G. nr. 13/2011 şi Legea nr. 72/2013.
Pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, având în vedere prevederile art. 8 şi art. 10 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, art. 107 din C. proc. civ.. De asemenea, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a AUTORITĂŢII NAŢIONALE SANITARE VETERINARE ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR în ceea ce priveşte solicitarea reclamantului în sensul obligării A.N.S.V.S.A. "să aloce către D.S.V.S.A. Dâmboviţa, din bugetul propriu, fondurile necesare efectuării plăţii sumelor prevăzute de art. IV din Legea m. 263/2019, conform petitului 2) al acestei acţiuni", având în vedere dispoziţiile art. 36 din C. proc. civ.
La data de 29 martie 2021, pârâta DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR DÂMBOVIŢA a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii.
Prin încheierea din 8 iunie 2021, instanţa a respins excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Dâmboviţa şi a dispus unirea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR cu fondul cauzei.
Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 902 din 19 octombrie 2021, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR, invocată de aceasta prin întâmpinare; a admis cererea formulată de reclamantul Cabinet Medical Veterinar A., în contradictoriu cu pârâtele DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR DÂMBOVIŢA şi AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR; pârâta DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR DÂMBOVIŢA a fost obligată să plătească reclamantului suma de 72.258 RON pentru perioada 16 decembrie 2019 - 24 iulie 2020 şi dobânda legală calculată asupra debitului principal; pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR a fost obligată să aloce pârâtei DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR DÂMBOVIŢA fondurile necesare plăţii către reclamant a sumelor prevăzute la art. IV alin. (1) din Legea nr. 263/2019; de asemenea, pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa a fost obligată să plătească reclamantului suma de 750 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat.
Prin încheierea din 25 noiembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, s-a admis în parte cererea de îndreptare eroare materială în ceea ce priveşte sentinţa nr. 902 din 19 octombrie 2021 a Tribunalului Dâmboviţa, formulată de reclamantul Cabinet Medical Veterinar A.; s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţa nr. 902 din 19 octombrie 2021, în sensul că se va menţiona:
- numele reclamantului "A." în loc de "B.";
- "Obligă pârâta DIRECŢIA SANITAR VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR DÂMBOVIŢA să plătească reclamantului suma de 72.258 RON pentru fiecare dintre cele 3 contracte pentru perioada 16 decembrie 2019 - 24 iunie 2020 precum şi dobânda legală calculată asupra debitului principal" în loc de:
"Obligă pârâta DIRECŢIA SANITAR VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR DÂMBOVIŢA să plătească reclamantului suma de 72.258 RON pentru perioada 16 decembrie 2019 - 24 iunie 2020 precum şi dobânda legală calculată asupra debitului principal";
- "Obligă pârâta DIRECŢIA SANITAR VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR DÂMBOVIŢA să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 3300 RON reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat" în loc de "Obligă pârâta DIRECŢIA SANITAR VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR DÂMBOVIŢA să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 750 RON reprezentând onorariu avocat".
Împotriva sentinţei primei instanţe, pârâtele AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR şi DIRECŢIA SANITAR VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR DÂMBOVIŢA au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia nr. 578 din 10 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a căilor de atac declarate de pârâtele DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR DÂMBOVIŢA şi AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR împotriva sentinţei nr. 902 din 19 octombrie 2021 a Tribunalului Dâmboviţa, în contradictoriu cu intimatul-reclamantul Cabinet Medical Veterinar A., în favoarea secţiei a II-a civile.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021*, la data de 31 mai 2022.
Prin decizia nr. 275 din 14 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-au respins apelurile declarate de pârâtele AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR şi DIRECŢIA SANITAR VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR DÂMBOVIŢA împotriva sentinţei nr. 902 din 19 octombrie 2021 a Tribunalului Dâmboviţa, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Cabinet Medical Veterinar A.; apelantele-pârâte AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR şi DIRECŢIA SANITAR VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR DÂMBOVIŢA au fost obligate să plătească intimatului-reclamant suma de 750 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
La data de 28 noiembrie 2022 s-au înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021*, recursurile declarate de recurentele-pârâte DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR DÂMBOVIŢA şi AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR împotriva deciziei nr. 275 din 14 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.
Recurenta-pârâtă DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR DÂMBOVIŢA a solicitat admiterea recursului, apreciind că sunt incidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.
În baza art. 496 şi art. 498 alin. (1) din C. proc. civ., recurenta-pârâtă AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR a solicitat admiterea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi pct. 8 din C. proc. civ., casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Cabinet Medical Veterinar A..
Recurenta-pârâtă DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR DÂMBOVIŢA a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR, apreciind că în mod corect instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Intimatul-reclamant Cabinet Medical Veterinar A. a depus la dosar întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepţia inadmisibilităţii recursurilor prin raportare la dispoziţiile art. 55 alin. (31) din Legea nr. 101/2016; de asemenea, a invocat excepţia nulităţii cererilor de recurs, întrucât se reiau motivele de apel; în cazul în care se vor respinge excepţiile invocate, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.
Recurenta-pârâtă AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiilor invocate de intimatul-reclamant.
La aceeaşi dată, recurenta-pârâtă DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR DÂMBOVIŢA a depus la dosar răspuns la întâmpinare. Cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului a arătat că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 26/2022 a intrat în vigoare la data de 21 martie 2022, însă acţiunea a fost introdusă la 17 februarie 2021, anterior modificării dispoziţiilor legale menţionate. Totodată, a solicitat respingerea excepţiei nulităţii cererilor de recurs.
Întrucât prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii de filtru, prin rezoluţia din 21 februarie 2023, s-a fixat termen de judecată la 4 mai 2023 pentru soluţionarea recursurilor în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursurilor, invocată de către intimatul-reclamant Cabinet Medical Veterinar A., care primează în faţa excepţiei nulităţii, întrucât vizează principiul legalităţii căilor de atac, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi acesta presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât acele căi de atac reglementate legal.
Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. la art. 457.
Potrivit art. 24 din C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în conformitate cu art. 27 din acelaşi cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.
Art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, are următorul conţinut:
"De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 17 februarie 2021 şi are ca obiect obligarea pârâtelor la plata către reclamant a sumelor aferente perioadei 16 decembrie 2019 - 24 iulie 2020 pentru fiecare contract de concesiune sau contract de prestări servicii, încheiat conform O.G. nr. 42/2004, cu modificările aduse prin Legea nr. 236/2019, în valorificarea modificărilor legislative cuprinse de O.U.G. nr. 117/2020 (în vigoare din data de 24 iulie 2020).
Art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ prevede că "litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun".
Din interpretarea acestei dispoziţii legale rezultă că legiuitorul a instituit o regulă de competenţă specială, derogatorie de la regulile instituite de art. 10 din acelaşi act normativ, astfel încât ori de câte ori este incidentă ipoteza prevăzută la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ criteriile valoric şi cel privind rangul autorităţii emitente pe care le consacră art. 10 din acelaşi act normativ nu îşi mai găsesc aplicabilitatea pentru stabilirea instanţei competente să judece litigiul.
Plecând de la această premisă, instanţa supremă constată că este incidentă ipoteza prevăzută la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, întrucât raporturile contractuale dintre părţi se circumscriu noţiunii de contract de concesiune de servicii publice.
Or, contractele de concesiune prin care se asigură prestarea unui serviciu public, în speţă, serviciul de supraveghere, prevenire şi control a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, sunt definite, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c)1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, ca fiind contracte administrative.
Deşi temeiul juridic al pretinsei obligaţii de plată care formează obiectul contractelor încheiate între părţi îl constituie o prevedere legală, Înalta Curte reţine că acest aspect nu este de natură a determina concluzia că litigiul dintre părţi nu ar fi unul privind executarea contractului administrativ, de vreme ce atât temeiul juridic invocat de reclamanţi în susţinerea acţiunii, cât şi legea în sine, are ca premisă conferirea unui drept în favoarea titularilor contractelor de concesiune.
Or, un astfel de drept, chiar dacă nu a fost iniţial prevăzut expres în contract în favoarea concesionarului, ci a fost instituit de legiuitor ca normă supletivă la contract, este un drept izvorât din contract şi care priveşte executarea contractului în sine, în lipsa unui contract de concesiune neputându-se pune problema existenţei unei astfel de obligaţii de plată în sarcina pârâtelor.
Prin urmare, litigiul dintre părţi este unul care priveşte executarea unui contract administrativ, iar regimul juridic al căilor de atac pentru litigiile având acest obiect este reglementat de Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, aplicabilă în cauză prin raportare la data introducerii cererii de chemare în judecată (17 februarie 2021), conform art. 27 din C. proc. civ.
Prin Legea nr. 101/2016 a fost reglementat în mod distinct regimul juridic al remediilor şi căilor de atac, aplicabil în mod unitar şi valabil în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice, achiziţii sectoriale, concesiuni de lucrări şi concesiuni de servicii.
Legea nr. 101/2016 prevede în mod expres, în art. 1 alin. (2), că acest regim juridic special se aplică şi cererilor privind executarea contractelor sus-menţionate, categorie de litigii în care se include şi cererea dedusă judecăţii.
Potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin art. IV pct. 32 din O.U.G. nr. 114/2020, "procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul".
Art. 55 alin. (31) din Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin art. IV pct. 34 din O.U.G. nr. 114/2020 stabileşte că "hotărârea pronunţată în cazul litigiilor prevăzute la art. 53 alin. (11) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară. Apelul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei".
Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive: (...) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs;", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".
Având în vedere că prezentul litigiu se circumscrie celor reglementate de art. 53 alin. (11) raportat la art. 55 alin. (31) din Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, rezultă că sentinţa primei instanţe putea fi atacată numai cu apel.
În cauză, Înalta Curte constată că dispozitivul hotărârii recurate conţine menţiunea greşită "cu recurs în 30 de zile de la comunicare (…).", întrucât acţiunea reclamantului a fost introdusă la 17 februarie 2021, dată la care dispoziţiile Legii nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, prevedeau că pentru procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative, prin derogare de la dispoziţiile de drept comun, calea de atac este numai apelul.
Înalta Curte mai reţine că instanţa are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ prevăzute de lege.
Astfel, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, hotărârea recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunţare potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, deoarece aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) teza finală din acelaşi cod, coroborat cu art. 55 alin. (31) şi art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016.
Faţă de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursurilor, invocată de intimatul-reclamant CABINET MEDICAL VETERINAR A. şi, pe cale de consecinţă, va respinge ca inadmisibile recursurile declarate în cauză de recurentele-pârâte DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR DÂMBOVIŢA şi AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia inadmisibilităţii recursurilor, invocată de intimatul-reclamant CABINET MEDICAL VETERINAR A..
Respinge recursurile declarate de recurentele-pârâte DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR DÂMBOVIŢA şi AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR împotriva deciziei nr. 275 din 14 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, ca inadmisibile.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2023.