Recourse for late payment penalties on public tender adjudication annulled for failure to articulate specific cassation grounds beyond merit re-evaluation

Şedinţa publică din data de 3 mai 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 15 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta COMPANIA DE TRANSPORT FEROVIAR S.A., prin administrator special A. şi prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata unei penalităţi în valoare de 0,15 %/zi de întârziere, calculate conform art. 4.2 pct. 1 din Condiţiile Generale de Contractare (Anexa A la procedura de licitaţie publică nr. 93/1389 din 4 iunie 2002), începând cu data de 7 octombrie 2002 şi până la zi.

Prin sentinţa civilă nr. 1900 din 21 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi s-a respins, pe acest motiv, cererea de chemare în judecată; a fost respinsă cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 570 din 12 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, asfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 15 iulie 2020, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1900 din 21 iunie 2019.

Prin decizia nr. 2289 din 3 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosar nr. x/2018, a fost admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile 570 din 12 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă; a fost casată decizia recurată şi a fost trimisă cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 455/A din 14 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosar nr. x/2018, a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă COMPANIA DE TRANSPORT FEROVIAR S.A., prin administrator special A. şi prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 1900/21.06.2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018.

A fost anulată sentinţa apelată şi, judecând, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii.

În susţinerea recursului, recurenta-reclamantă arată că instanţa de apel a procedat la reinterpretarea şi analizarea sentinţei penale nr. 492/10.07.2015, pronunţate de Judecătoria Sector 1 Bucureşti şi a deciziei penale nr. 287/16.02.2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, contrar celor reţinute în aceste hotărâri.

Recurenta-reclamantă expune pe larg cronologia participării sale la licitaţia publică din 04.07.2002, susţinând că instanţa de apel nu a analizat înscrisurile care au stat la baza organizării licitaţiei publice.

Concluzionând, recurenta-reclamantă apreciază că, întrucât instanţa de apel a reinterpretat unilateral hotărârea penală şi a criticat-o, aceste aspecte se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanţa depăşindu-şi astfel atribuţiile puterii judecătoreşti.

De asemenea, recurenta-reclamantă susţine că pentru nesemnarea contractului, culpa aparţine în exclusivitate pârâtei.

Recurenta-reclamantă invocă şi dispoziţiile art. 971 şi ale art. 1295 din vechiul C. civ. şi susţine că, la momentul la care a fost emisă hotărârea nr. 3/04.07.2002 a comisiei de licitaţie prin care a fost declarată adjudecatar al licitaţiei pentru vânzarea celor 60 de locomotive, la preţul oferit, s-a realizat manifestarea de voinţă a părţilor.

Arată recurenta-reclamantă că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală, câtă vreme instanţa de apel nu a ţinut cont de anexa B - lista centralizator, în care au fost menţionate şi individualizate toate locomotivele ce au format obiectul licitaţiei, inclusiv tipul de reparaţie cu care se vor livra.

Ca atare, recurenta-reclamantă susţine că, din moment ce instanţa de apel a apreciat că respectivul contract nu a fost semnat din culpa sa, contrar celor reţinute de instanţa penală, este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea cuprinzând motive contradictorii.

Totodată, recurenta-reclamantă apreciază că un aspect foarte important este reprezentat de faptul că a solicitat obligarea pârâtei la plata unei penalităţi în valoare de 0,15%/zi de întârziere, calculate conform art. 4.2 pct. l din Condiţiile de Contractare (Anexa A la procedura de licitaţie publică nr. 93/1389/4.06.2002). Or, dacă instanţa de apel ar fi analizat înscrisurile de la dosarul cauzei ar fi constatat că penalitatea din draft-ul contractului de vânzare-cumpărare era de 1%, nu de 0,15%, cum a solicitat în prezenta cauză, astfel că instanţa de apel s-a pronunţat pe motive străine de natura cauzei.

Mai arată recurenta-reclamantă că în mod greşit a apreciat instanţa de judecată că în prezenta cauză normele de drept aplicabile sunt cele prevăzute în noul C. civ., deşi în cererea de chemare în judecată a indicat dispoziţiile vechiul C. civ.. În acest sens, a solicitat instanţei de recurs să aibă în vedere dispoziţiile art. 6 alin. (2) din noul C. civ.

A precizat recurenta-reclamantă că instanţa de apel nu a ţinut cont de documentaţia de la Bursa de Mărfuri, parte integrantă a întregii licitaţii publice şi în care se prezentau toate obligaţiile şi drepturile părţilor şi că, după participarea la licitaţie, a fost declarată adjudecatar.

În acest sens, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 949, art. 969, art. 971 şi art. 1295 C. civ. de la 1864.

În opinia recurentei-reclamante, faptul că pârâta a refuzat semnarea contractului parte integranta a licitaţiei de vânzare şi că a preferat să vândă aceste locomotive către alte societăţi comerciale la preţuri derizorii, astfel cum s-a reţinut şi în hotărârile penale, nu îi poate fi imputat, fiind de bună-credinţă.

Concluzionând, recurenta-reclamantă susţine că aceste critici se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, pentru a depune puncte de vedere.

Părţile nu au depus asemenea puncte de vedere.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

În speţă, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs recurenta-reclamantă, deşi a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., susţinerile pe care le-a dezvoltat nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs de la art. 488.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., depăşirea atribuţiilor instanţelor judecătoreşti se concretizează într-o imixtiune a acestora în sfera activităţii executive sau legislative. Excesul de putere derivă din trecerea abuzivă a barierelor între funcţiile ce revin autorităţilor publice, partajate la nivelul sistemului etatic, un exces faţă de limitele fixate prin norme constituţionale sau prin legi organice.

În speţă, însă, ceea ce impută recurenta-reclamantă instanţei de apel este modalitatea în care instanţa de apel s-a pronunţat în raport de sentinţa penală nr. 492/10.07.2015, pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti şi de decizia penală nr. 287/16.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Aceste critici nu constituie, însă, o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti şi nu pot fi subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. au fost invocate formal, deoarece prin argumentele expuse, recurenta-reclamantă urmăreşte o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Astfel, deşi recurenta-reclamantă, în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. susţine că hotărârea cuprinde motive contradictorii, în realitate, expune critici care exprimă nemulţumirea sa faţă de soluţia pronunţată de instanţa de apel, prin raportare la situaţia de fapt reţinută de instanţă, aspecte care nu se circumscriu motivului de nelegalitate invocat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deşi recurenta-reclamantă indică normele de drept material pretins a fi fost încălcate de către instanţa de apel, respectiv art. 949, art. 969, art. 971, art. 1295 din vechiul C. civ., argumentele sale vizează situaţia de fapt, aspect care excedează analizei de nelegalitate ce se efectuează în recurs.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA DE TRANSPORT FEROVIAR S.A., prin administrator special A. şi prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., împotriva deciziei civile nr. 455/A din 14 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat recurenta-reclamantă COMPANIA DE TRANSPORT FEROVIAR S.A., prin administrator special A. şi prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., împotriva deciziei civile nr. 455/A din 14 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 mai 2023.