Acquiescence to prior appellate reasoning renders cassation appeal null for failure to articulate statutory grounds of illegality

Şedinţa publică din data de 3 mai 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 3 august 2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C. şi D., prin reprezentant legal C., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta E. S.A. şi intervenientul forţat F., obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi, aferente perioadei cuprinse între 13 august 2017 şi 20 noiembrie 2017, la această din urmă dată fiind plătite reclamanţilor despăgubirile stabilite prin decizia penală nr. 1141 din 19 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Prin sentinţa civilă nr. 3434 din 14 noiembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea formulată de reclamanţi.

Prin decizia civilă nr. 818A din 13 mai 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanţii-reclamanţi împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă.

Împotriva deciziei civile nr. 818A din 13 mai 2019, pronunţate în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanţii au declarant apel.

Prin decizia nr. 11 din 19 ianuarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C. şi D. împotriva deciziei civile nr. 818A din 13 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Prin decizia civilă nr. 803A din 10 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, a fost admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 3434 din 14 noiembrie 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă E. S.A. şi cu intimata-intervenientă F..

A fost schimbată, în tot, sentinţa apelată, în sensul că: a fost admisă cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată; a fost obligată pârâta la plata către reclamantul A. a sumei de 28.671,3 RON, reprezentând penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului principal de 143.356,85 RON, pentru perioada 13.08.2017-20.11.2017, către reclamanta B. a sumei de 13.940,7 RON, reprezentând penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului principal de 69.703,5 RON, pentru perioada 13.08.2017-20.11.2017, către reclamantul C. a sumei de 37.495,2 RON, reprezentând penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului principal de 187.476 RON, pentru perioada 13.08.2017-20.11.2017, către reclamantul D. a sumei de 74.350,4 RON, reprezentând penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului principal de 371.752 RON, pentru perioada 13.08.2017-20.11.2017.

Împotriva deciziei civile nr. 803A din 10 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, pârâta a declarat recurs.

În susţinerea cererii, recurenta-pârâtă arată că, în cauza dedusă judecăţii, întrucât despăgubirea cuvenită s-a stabilit prin hotărâre judecătorească, devin aplicabile dispoziţiile art. 68 alin. (1) din Norma nr. 23/2014, potrivit cărora, în cazurile în care despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, asigurătorul RCA va acorda despăgubiri în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitive, coroborate cu art. 37 alin. (4) din Norma nr. 23/2014, care statuează în sensul că despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Astfel cum arată recurenta-pârâtă, dispoziţiile art. 37 alin. (4) din Norma nr. 23/2014 stabilesc două momente distincte în raport de care asigurătorul RCA are obligaţia să plătească despăgubirea:

• primul moment vizează ipoteza care consacră principiul stabilirii şi acordării despăgubirii pe cale amiabilă în baza înţelegerii dintre persoanele implicate, situaţie în care asigurătorul RCA are obligaţia să plătească despăgubirea în maxim 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii şi cuantificării daunelor;

• al doilea moment vizează ipoteza în care stabilirea despăgubirii se realizează pe cale judiciară, situaţie în care obligaţia de plată a asigurătorului RCA începe să curgă de la data la care a primit hotărârea judecătorească definitivă.

Recurenta-pârâtă arată că nu a fost avizată pe cale amiabilă de reclamanţii din prezenta cauză, nefiind respectate prevederile art. 36 din Norma 23/2014, primind cererile de constituire ca parte civilă formulate de reclamanţi la 04.05.2017, în timpul procesului penal.

Având în vedere că despăgubirea cuvenită reclamanţilor a fost stabilită în cadrul procesului de instanţa de judecată, penalităţile de întârziere nu pot fi datorate decât de la data expirării termenului de 10 zile de la data primirii de către asigurător a hotărârii judecătoreşti definitive.

Potrivit recurentei-pârâte, numai din momentul în care instanţa de judecată a stabilit în mod definitiv despăgubirea cuvenită reclamanţilor, aceasta se transformă într-o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, deci într-o obligaţie care, având ca obiect restituirea unei sume de bani, dă naştere dreptului de a obţine daune moratorii.

Recurenta-pârâtă apreciază că, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive care să stabilească un anumit cuantum al despăgubirilor, acestea nu au un caracter cert, lichid şi exigibil, astfel că nu se datorează penalităţi de întârziere anterior acestui moment.

Recurenta-pârâtă arată că la 20.11.2017 a primit comunicarea hotărârii penale nr. 1141 din 19.09.2017, pronunţate în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă şi că a achitat reclamanţilor despăgubirile la care a fost obligată prin hotărârea mai sus amintită, conform extras din data de 17.11.2017, anterior primirii hotărârii.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 470 C. proc. civ.

Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare, prin care au solicitat anularea recursului ca nemotivat, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

În susţinerea excepţiei nulităţii, intimaţii-reclamanţi arată că recurenta-pârâtă a reiterat, prin motivele de recurs, criticile expuse prin actele procesuale depuse în faţa instanţei de apel.

Pe fondul recursului, arată că instanţa de apel s-a conformat deciziei instanţei de casare, reţinând efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al hotărârii pronunţate de Tribunalul Vaslui în dosarul nr. x/2019, solicitând, în subsidiar, respingerea cererii.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, care au fost invitate să depună puncte de vedere.

La 21 martie 2023, recurenta-pârâtă a depus la dosar note scrise.

Înalta Curte, analizând excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-reclamanţi, a cărei analiză este prioritară în respectarea dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., urmează să o admită, pentru considerentele care vor fi dezvoltate în cele ce urmează.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurenta-pârâtă.

Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) statuând sancţiunea nulităţii pentru ipoteza în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă, în susţinerea recursului, reia apărările din întâmpinarea formulată în apel, care au făcut obiectul analizei instanţei de prim control judiciar.

Susţinerile recurentei-pârâte, prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în întâmpinarea formulată în apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta-pârâtă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Înalta Curte reţine că recurenta-pârâtă nu a expus critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi nu a arătat în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, cerinţe care nu au fost respectate de către recurenta-pârâtă.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă E. S.A., prin lichidator judiciar G.. împotriva deciziei civile nr. 803A din 10 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat recurenta-pârâtă E. S.A., prin lichidator judiciar G.. împotriva deciziei civile nr. 803A din 10 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 mai 2023.