Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 98/2005 AI generated

Mootness of appeal against Constitutional Court referral following prior unconstitutionality ruling

Case Number Decizia nr. 98/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Ministry of Public Finance as moot. The underlying dispute concerned a request by a limited liability company to annul a fiscal decision issued by the Ministry, where the lower appellate court had referred to the Constitutional Court a unconstitutionality objection against the Romanian VAT framework (O.U.G. No. 17/2000 and Law No. 345/2002) while suspending the main proceedings. The appellant argued that the referenced norms were abrogated, rendering the referral inadmissible under Article 23 of Law No. 47/1992, but because the Constitutional Court subsequently issued Decision No. 522/2004 rejecting the objection, the appeal lost its subject matter. Consequently, the final operative outcome is the dismissal of the appeal, leaving the lower court's inchoate procedural order in force, although the substantive fiscal decision remains pending resolution in the suspended case.

Legislator headnote

AI generated

art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 345/2002, art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992; Mootness of appeal against Constitutional Court referral following prior unconstitutionality ruling: În baza art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a suspendat judecarea cauzei, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Keywords

AI generated
objection of unconstitutionality fiscal law matter in dispute annulment proceedings referral order framework decision

Cited Legislation

AI generated
art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992
În baza art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată în 1997, cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus sesizarea Curții Constituționale, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.
art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
În baza art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a suspendat judecarea cauzei, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 345/2002
17/2000 și art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 345/2002, nu contravin dispozițiilor constituționale.
art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
345/2002, acte normative abrogate la momentul sesizării Curții Constituționale, nefiind, astfel, întrunite condițiile prevăzute de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată la 23 iunie 2004, în dosarul nr. 1273/2004, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, având ca obiect anularea deciziei nr. 105 din 21 aprilie 2004, emisă de Ministerul Finanțelor, s-a respins excepția de inadmisibilitate a cererii reclamantei SC T.E. SRL, de sesizare a Curții Constituționale.

În baza art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată în 1997, cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus sesizarea Curții Constituționale, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 pct. A lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000 și art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea 345/2002, invocată de reclamant.

În baza art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a suspendat judecarea cauzei, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Pentru a dispune astfel, instanța de contencios a opinat că dispozițiile art. 6 pct. A lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000 și art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 345/2002, nu contravin dispozițiilor constituționale.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, susținând că prevederile criticate de reclamant, ca fiind neconstituționale, fac parte din O.U.G. nr. 17/2000 privind T.V.A. și respectiv, Legea nr. 345/2002, acte normative abrogate la momentul sesizării Curții Constituționale, nefiind, astfel, întrunite condițiile prevăzute de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Având în vedere că între timp, Curtea Constituțională s-a pronunțat, respingând excepția de neconstituționalitate, conform Deciziei nr. 522 din 9 noiembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să respingă recursul, ca rămas fără obiect, reținând că motivele de recurs invocate în raport cu încheierea instanței de fond, de sesizare a Curții Constituționale, nu mai pot fi analizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva încheierii din 23 iunie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca rămas fără obiect.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2005.